Antoon van Dyck

S-a născut pe 22 martie 1599 în Antwerpen, fiu al negustorului de ţesături Frans van Dyck. Vocaţia lui pentru desen îl determină pe tatăl său în 1609 să-l dea ucenic în atelierul lui Hendrik van Balen, una dintre personalităţile remarcabile ale oraşului Antwerpen. Deja de la vârsta de paisprezece ani, van Dyck pictează portrete şi autoportrete valoroase. În anul 1613 devine asistentul lui Rubens, cunosut în întreaga Europă. Măiestria tehnicii tânărului artist este atât de mare, încât Rubens, vorbind despre compoziţiile proiectate de el însuşi, dar executate de asistenţii săi, nu ezită să prezinte lucrările tânărului van Dyck ca fiind ale sale. În anul 1618, numele "Antoon van Dyck" figurează în registrele Ghildei (breslei) pictorilor oraşului Antwerpen, cu menţiunea maestru.
În anul 1620, pictorul acceptă invitaţia de a veni la Londra, formulată de două personalităţi ale curţii regale engleze, contele Arundel şi vicontele Purbeck, fiul lordului Buckingham.

La Londra, începe să execute portrete şi are ocazia să admire tablourile lui Tiziano, care se găseau în colecţiile englezeşti. Începând cu anul 1620, regele Iacob I îi acordă o rentă anuală în valoare de 100 funzi.
În toamna anului 1621 pleacă în Italia, în octombrie ajunge la Genova, unde va locui la pictorul flamand Cornelius van Wael şi va picta numeroase portrete ale patricienilor genovezi. În februarie 1622, van Dyck soseşte la Roma, unde va rămâne vreme de doi ani, studiind operele maeştrilor italieni şi umplându-şi caietul de desen cu schiţe, care îi vor servi mai târziu pentru compoziţiile unora di pânzele lui. Semeţ din fire, artistului îi plac veşmintele împodobite cu pene şi lanţuri de aur. Italienii îl numesc "il pittore cavalieresco" (pictorul cavaler). În august 1622, vizitează pentru prima dată Veneţia, urmează Torino, Mantua şi apoi Milano. La începutul anului 1623 revine la Roma, trecând prin Bologna şi Florenţa.
În perioada anilor 1618-1621 - în afara numeroaselor portrete - pictează şi tablouri pe teme religioase sau mitologice, cum ar fi Sfântul Ieronim (1618), Prinderea lui Iisus (1620), Samson şi Dalila (1620), temă asupra căreia va reveni în 1628, Sylen beat (1620).

Timp de patru ani, între 1627 şi 1631, rămâne în Antwerpen, unde realizează câteva picturi de altar, precum şi portretele infantei Isabela a Spaniei şi al Mariei de Medici.
În anul 1632, van Dyck se află pentru a doua oară la Londra, unde îşi pune talentul în slujba regelui Carol I Stuart, care îl va numi "Prim-pictor în Serviciul Majestăţii Sale Regale", acordându-i o rentă anuală în valoare de 200 funzi. În total, artistul va executa unssprezece portrete regale. În tabloul (1635) plin de eleganţă reprodus aici, Carol I este portretizat la marginea pădurii, într-o atitudine demnă, îmbrăcat în catifea şi satin, cu o pălărie neagră mare. Van Dyck reduce ponderea culorii, pe pânza groasă, grunduită aşterne un prim strat de bază, după care întinde două-trei straturi de culoare, folosind cel mai adesea ulei de in. Pentru a lega tonurile de albastru, foloseşte gălbenuş de ou amestecat cu lapis-lazuli, din azurit sau smalţ. La curtea regală duce o viaţă pompoasă şi libertină, trăieşte în aceiaşi opulenţă ca şi cea a clienţilor şi protectorilor săi. În anul 1639 van Dyck se căsătoreşte cu Mary Ruthven, o doamnă din suita reginei Henrietta-Maria. După doi ani petrecuţi la Antwerpen şi Paris, pictorul se întoarce la Londra. În anul 1641 se îmbolnăveşte grav. Pe 4 decembrie al acestui an, artistul îşi scrie testamentul şi cinci zile mai târziu încetează din viaţă.
Spre sfârşitul vieţii, van Dyck dorea să picteze şi altceva în afară de portrete, considerate în această perioadă ca fiind un gen inferior al picturii şi se orientează spre tematica istorică sau mitologică ("Venus în atelierul lui Vulcan", 1630-1632; "Amor şi Psyche", 1638). otuşi, în istoria artei el figurează mai ales ca portretist. Nivelul nînalt şi caracterul inovator al pînzelor sale au consolidat timp de două secole genul cunoscut sub numele de "portret aristocratic".
Influenţa exercitată de van Dyck asupra picturii engleze a secolului al XVIII-lea va fi foarte mare, mai ales în cazul lui Josuah Reynolds şi - mai ales - Thomas Gainsborough. Portretele pictate de Gainsborough - foarte rafinate şi atente în redarea realităţii - vor face din el un pictor al elitei societăţii. În Franţa, Maurice Quentin de La Tour şi Jean-Honoré Fragonard aprofundează aspectul psihologic al portretului şi îi impun o mai mare libertate. În Spania, Francisco de Goya va picta portrete care oglindesc adevărata natură umană care ne frapează prin forţa lor chiar şi după două secole.