marți, 7 aprilie 2015

Călătorie prin Cosmos... cu ajutorul picturii


Space: the final frontier; celebrul anunț ce deschidea episoadele serialului Star Trek, difuzat și în România la începutul anilor ’90, sintetizează modalitatea omenească de organizare a percepţiei, relevându-ne cele două forme pure ale tuturor intuiţiilor noastre. Nu putem gândi lumea în afara acestor coordonate definitorii. Așa cum remarca Stephen Hawking în 1988, în a sa “Scurtă istorie a timpului”, Dacă vom descoperi vreodată o teorie completă și inatacabilă de la început la sfârșit, aceasta va deveni triumful suprem al rațiunii umane, pentru că din acel moment vom cunoaște cum funcționează mintea lui Dumnezeu”.
Aceasta este și  ideea cea mai pregnantă a ultimei expoziții de pictură a doamnei Mihaela Cocheci, vernisată în seara de joi, 2 aprilie 2015, la Sala Constantin Brâncuși a Palatului Parlamentului, din strada Izvor nr. 2-4.

Organizat într-un spațiu extrem de generos, evenimentul a debutat cu o scurtă introducere făcută de către dl. Mihai Costin în calitate de gazdă a expoziției.
Curatorul expoziției, a fost și de această dată criticul de artă Marius Tița, care a împărtășit publicului câteva reflecții despre arta Mihaelei Cocheci și despre “motorul” care o împinge în aceste călătorii fantastice, în care de fiecare dată ne ia ca martori.

Din aceste călătorii” remarca domnul Marius Tițaîn agenda de călător inițiat sunt o serie de mesaje pe care le regăsim unde vreți dumneavoastră; în marile scrieri ale orientului, în marile imagini ale orientului, în marile alegorii, inclusiv grafice. Orientul ne trimite prin simple mișcări grafice, senzații, atmosfere, înțelegeri, în simple descrieri, în simple tușe care ar trebui ă fie litere, ideografic până la urmă, cărora artista le acordă un sens prorpiu, o interpretare proprie, o construcție proprie.” 


Sunt forme scoase atât din elementul celular, sunt universuri și infinituri care copiază celula, atomul...” ne dezvăluie dl. Tița. 

Copleșită și  de această dată de emoțiile și bucuria reîntâlnirii cu publicul, Mihaela Cocheci a transmis mulțumiri celor prezenți, accentuând:

Vă spun un mare adevăr: voi sunteți de fapt muza mea! În momentul în care lucrez absolut orice pânză, vă am în sufletul meu. Am pictat toată expoziția gândindu-mă la următoarea frază din rugăciunea Tatăl Nostru: Precum în cer, așa și pe Pământ! Și atunci, am încercat să realizez tablourile acestea gândindu-mă permanent că așa cum este acolo, trebuie să fie și aici sau așa cum este aici, trebuie să fie și acolo.

Expoziția care reunește 42 de tablouri, introduce privitorul, nu într-o singură lume, ci într-un întreg univers, plin de astre, planete, stele, quasari și multe alte înfățișări surprinzătoare din cosmologia cunoscută și totuși nebănuită a lumii. Toate, caracterizate până la cea mai mica tușă, de formă, culoare dar, mai presus de orice, de sentimentul comunicării elementare cu natura și cu universul în care trăim. De altfel, chiar autoarea lucrărilor a dorit prin această expoziție să aducă “un omagiu TIMPULUI care ne ajută să înțelegem mai bine SPAȚIUL, vital - existențial!”.



Detaliile de cea mai mare finețe ale fiecărei pânze, culorile care dau fiecărui tablou o notă distinctă dar totuși unitară cu întreaga temă, formele extrem de recognoscibile și totodată pline de inedit au puterea de a oferi cu adevărat acea evadare în fantastic dorită de multe ori de fiecare om, prizonier al vieții cotidiene. 


Teleportarea este evidentă cu fiecare imagine în parte, deoarece spiritul este eliberat și transportat direct în centrul celor mai surprinzătoare peisaje, punându-l în fața evidenței: acum ești pe o planetă fruct, mai departe te vei găsi în fața unei galaxii floare, apoi asiști pe viu fie la explozia unui quasar sau ești pe cale să fii atras în roșul deplin al unui soare muribund.


Ondulismul, curentul creat chiar de Mihaela Cocheci își găsește prin această expoziție una dintre cele mai elocvente expresii, prin geometria fiecărei imagini. 

Universurile paralele, spiralele temporale își pierd orice umbră de dubiu, înfățișându-se privirilor în cele mai neașteptate momente, îngăduind astfel martorilor nașterea amintirii, crearea memoriei la care se face apel tot mai des, purtând omul într-o continuă călătorie prin timpul-spațiu.



După cum spuneam și cu prilejul altor expoziții ale Mihaelei Cocheci, fiecare lucrare este o invitație la apropiere decentă, la o tacită dar totală comunicare cu propriile gânduri și la surpriza temei, a culorii care conduce treptat şi umple sufletele de luminile vii pe care numai soarele și în definitiv toate stelele cosmosului le pot dărui.




Expoziția poate fi vizitată până în ziua de 30 aprilie 2015 inclusiv, între orele 10 și 17.




Bogdan Butariu, 06.04.2015

joi, 5 martie 2015

Întâlnire picturală cu Timpul și Spațiul




Cele două forme universale ale intuiţiei omeneşti: timpul şi spaţiul. Aceste două noțiuni exclusiv universale, au impus omenirii o anumită obiectivitate, fără să aparţină lucrurilor în sine. Și, așa cum observa Immanuel Kant în 1781, deși nici timpul, nici spațiul nu dețin o existență reală, ele țin totuși de constituția subiectivă a simțirii noastre. Pentru că, datorită celor două concepte, întotdeauna ne-am permis să deosebim această lume fenomenală, care ia naştere prin mijlocirea lor, de purele aparenţe, mereu înșelătoare și inconsistente sau de simplele iluzii pline de deșertăciune.

Și exact acestea sunt tainele pe care pictorița Mihaela Cocheci ne invită să le descoperim, participând la vernisajul expoziției de pictură “Timp și Spațiu”, eveniment găzduit în ziua de joi, 2 aprilie 2015, de la ora 18.00, de către Sala C-tin Brâncuși din Palatul Parlamentului, strada Izvor nr. 2-4.



joi, 18 septembrie 2014

Mistere și culori din Țara Ochiului Magic


         India. Țara care l-a inspirat pe Eliade în scrierile sale, este locul care, pe parcursul unei istorii de peste 5000 de ani, a reușit să surprindă mereu toate simțurile omenirii, cu dimenisunile sale, cu zarva sa pitorească, cu diversitatea de care a dat permanent dovadă. O țară care și-a  întâmpinat mereu turiștii cu fațetele sale pline de neprevăzut, cu o încărcătură inepuizabilă de cultură, spiritualitate, mister și culoare.  Și, pentru aproximativ trei ore, tot India a fost țara care și-a revărsat aura sa plină de magie în sala de expoziții a Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38 din București.

          Miercuri, 17 septembrie 2014, de la ora 18.30 ICR a găzduit vernisajul expoziţiei de pictură a pictoriţei Mihaela Cocheci, care, cu multă inspiraţie, sensibilitate, dragoste şi, de ce nu, un pic de mister, a împărtăţit celor prezenţi în sala centrală, devenită subit cam micuţă pentru o astfel de sărbătoare, câte puţin din minunile pline de culoare ale acestei ţări.
       Evenimentul a debutat cu un scurt mesaj de apreciere şi de mulţumire din partea Excelenţei Sale, doamna Manimekalai Murugesan, ambasadorul Indiei la Bucureşti, care şi-a exprimat onoarea, plăcerea şi bucuria cu care a  participat la acest eveniment, subliniind faptul că, poate mai mult decât oricare alt domeniu, arta şi cultura se dovedesc a fi adevărate punţi de legătură între două lumi, atât de diferite în aparenţă, dar cu multe similitudini în substanţă. 
       După acest moment, jurnalistul Marius Tiţa de la Radio România a prezentat iubitorilor de pictură câteva coordonate din viaţa şi activitatea artistică a doamnei Mihaela Cocheci, punând accent pe expresivitatea şi cromatica deosebită ale celor 35 de lucrări prezentate în cadrul acestei expoziţii.  




        Cu nespus de multă emoţie şi bucurie în glas şi în suflet, dar şi cu o doză gigantică de modestie, doamna Mihaela Cocheci, creatoarea acestor adevărate universuri pe pânză, a împărtăşit invitaţilor săi ingredientele secrete ale succesului pe care l-a cunoscut cu fiecare expoziţie, de-alungul anilor : pasiunea pentru călătorii, pornirea neîmblânzită de a observa mereu cea mai frumoasă şi intimă esenţă a lumii din care face parte şi, nu în ultimul rând, dragostea pe care o poartă pentru frumos, şi pentru oameni în special ; « Vă iubesc! » a mărturisit doamna Mihaela Cocheci invitaţilor săi. « Vă port în suflet şi în gând !... Eu fac aceste expoziţii cu ajutorul dumneavoastră ! »  



        Un alt moment surpriză din cadrul vernisajului, a fost şi mini-recitalul oferit de cel de al doilea invitat special al serii, Victor Marius Beliciu, care a încântat asistenţa interpretând la sitar, cu multă sensibilitate, câteva melodii tradiţionale din ţara piperului. După momentul muzical, seara a continuat până la final într-o atmosferă de sărbătoare însoţită de  mult aşteptatele momente fotografice.
        Aşa cum a remarcat şi Excelenţa Sa, doamna ambasador Manimekalai Murugesan, la începutul serii, cele 35 de lucrări de dimensiuni diferite, prezentate în cadrul acestei ultime expoziţii de Mihaela Cocheci, au ca trăsătură comună expresivitatea şi forţa cu care evidenţiază acea punte dintre două lumi şi două culturi diferite în aparenţă dar extrem de asemănătoare în esenţă: cea indiană şi cea românească. Două culturi care, folosind metode de expresie şi de imagine total opuse, aleg să celebreze noţiuni a căror lipsă o simţim tot mai rar : omenia, bunătatea, iubirea, spiritualittea, tradiţiile multiseculare, libertatea de exprimare, şi altele de genul acesta. 




Organizată într-un perimetru care nu oferă ca suport de prezentare a lucrărilor decât două laturi complete, expoziţia se remarcă totuşi, din nou, prin eleganța liniilor, prin frumusețea detaliilor și, anunţată încă din afişul evenimentului, prin explozia de culori; acestea sunt exact elementele care acaparează privitorul şi îl teleportează direct în atmosfera pânzelor, purtându-l când prin preajma unor câmpii în compania unor superbi elefanţi, când în faţa sentimentelor imprimate pe figurile portretelor sale sau ducându-l de pe culmile ondulate ale acoperişurilor islamiste direct în faţa monumentalului Taj Mahal. 




O astfel de plimbare, chiar şi preţ de o jumătate de oră, nu doar că nu poate fi uitată, dar chiar are puterea de a imprima dorinţa privitorului de a vizita pe viu această lume fantastică şi de a-i cere să-şi dezvăluie misterele, cu orice preţ.

B.B. - 18 septembrie 2014

marți, 15 ianuarie 2013

Mihai Eminescu (n. 15 Ian.1850)

Sursa fotografiei: http://www.razbointrucuvant.ro/
Deşi s-au scris sute de tomuri despre opera şi viaţa celui mai emblematic poet al românilor, Mihai Eminescu este, din nefericire, unul dintre cei mai controversaţi şi, în mod nedrept, neştiuţi poeţi din literatura noastră. Pentru că, în ciuda aparentei popularizări atât din şcoli, cât şi din presa culturală, tot mai puţini români îţi pot recita pe de rost, cu mare plăcere, o strofă din creaţia marelui poet naţional. Pe de-o parte, în şcoli studiul operei sale este, se ştie, obligatorie, fără să existe însă nici un demers de a atrage gustul copiilor către poezie şi către Eminescu. Totul este pură obligaţie; pentru notă. Iar ce e obligatoriu, de multe ori atrage repulsia sau dacă nu, măcar un sentiment de respingere. 


Pe de altă parte, acasă, copiii sunt bombardaţi din toate direcţiile cu altfel de informaţii: "Mami, dar de ce să citesc Eminescu, că am văzut la televizor că a fost bolnav! A fost internat la...". Adevărul, deh!... Primele cadouri din viaţa noastră sunt, desigur, puşti, pistoale sau truse de fard şi maşini de cusut, nicidecum o simplă carte de poezie. Şi nici măcar nu mai contează cine anume poartă vina (dacă o poartă!...) pentru această stare a lucrurilor.
 

 
De ce nu se mai spune faptul că Eminescu apare în literatura europeană drept ultimul mare poet romantic?  De ce nu se mai arată faptul că acest mare poet a reuşit să păstreze în existenţa şi opera sa (mult prea titrate dar prea puţin cunoscute) conturul caracteristic al dramei artiştilor romantici?
 
 
 
Dorind cu toată fiinţa lui un plan de viaţă superior etic şi artistic, căutậnd cu patos adevărul şi refuzậnd consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat într-un conflict permanent cu lumea vremii sale, din cauza nonconformismului, a sincerităţii în faptele de viaţă şi a înălţimii de gậndire.

 


Şi îmi place să cred că prin mediatizarea mai intensă a poeziilor sale, vom reuşi să oprim acel conflict, ce pare să se fi extins şi la lumea vremii noastre.

vineri, 21 septembrie 2012

"SAKURA - Misterul florii de cireș" dezvăluit prin sărbătoarea culorii și formei...


Se spune că arta poate modela spațiul public și poate funcționa ca un memento al unui anumit loc, prin darul de a aduna oamenii. M-am convins încă o dată de adevărul acestor afirmații, la vernisajul expoziției de pictură a Mihaelei Cocheci, intitulată în mod sugestiv "Sakura – misterul florii de cireș", eveniment ce s-a desfășurat în seara de joi, 20 septembrie 2012, la sediul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci din București (OSIM).

Rodul unei recente și frumoase călătorii întreprinse de artistă în Țara Soarelui Răsare, expoziția ce poate fi caracterizată prin complexitatea formelor și variația cromatică, oferă iubitorilor de artă câteva splendide portrete, peisaje și alegorii, prezentate în cele 41 de lucrări expuse.

 

Vernisajul a fost deschis chiar de către directorul OSIM, domnul Gabor Varga, care în ciuda emoțiilor, a reușit să introducă invitații (mulți, foarte mulți!) în atmosfera plină de culoare și căldură a evenimentului, susținând și adeverind prețiosul sprijin oferit de către instituția pe care o reprezintă, în patentarea ondulismului – noua tehnică și modalitate de expresie plastică, devenită emblema personală a Mihaelei Cocheci.

 
 
 

Fiind co-organizator la această expoziție dedicată ideilor nipone despre frumos, umanitate și iubire (cel puțin din punctul de vedere al mesajului, dar nu numai), domnul Tomohiko Onodera, atașatul cultural al Ambasadei Japoniei la București, a mulțumit artistei pentru surpriza și bucuria pe care i-a prilejuit-o întâlnirea cu arta sa minunată și desigur, numerosului public care a înnobilat prin prezență această sărbătoare, conferindu-i o meritată atmosferă de succes.

 

 Onorând invitația artistei, criticul de artă Marius Niță a deslușit pentru cei aflați în sală, câteva din ideile și motivațiile care stau la baza expresiei artistice ce caracterizează opera Mihaelei Cocheci și care au generat dealtfel și întregul eveniment.

 

Deși nu ocupă un spațiu întins, această ultimă expoziție a Mihaelei Cocheci este atât de bogată, încât nu știi la ce să-ți oprești mai întâi privirea. Cele mai multe dintre pânzele expuse sunt creații absolut noi, în care artista abordează, cu mult succes acea atmosferă specială de simplitate, întâlnită în picturile shiki-e (peisaje în timpul celor patru anotimpuri) și bijinga-e (portrete ale femeilor frumoase, cel mai adesea, curtezane).  Eleganța liniilor, îmbinată cu frumusețea detaliilor și cu explozia de culori are asupra privitorului un efect asemănător cu ceea ce japonezii denumesc ”hanami”, termen pe care artista ni-l dezvăluie chiar din pliantul evenimentului: ”admirația florii de cireș - obicei străvechi care aduce și astăzi bucuria existenței, armonia prieteniei, fericirea privirii oferită de coloritul pur și diafan al petalelor, al frumuseții vieții efemere...

 

Așa cum scriam și la expozițiile precedente ale Mihaelei Cocheci, fiecare lucrare a artistei te invită să te apropii decent şi, într-o deplină și reconfortantă liniște, să astepţi până ce sensul temei se lasă dezvelit. Este cea mai sigură cale pentru a vedea cum, încetul cu încetul,  liniile, formele, simbolurile și toate acele culori magnifice din tablourile Mihaelei Cocheci te vor conduce prietenoase şi te vor umple de minunatele mistere ale acestor flori superbe și ale unei lumi admirabile.

 

Expoziția "Sakura – misterul florii de cireș" poate fi vizitată până duminică, 30 septembrie 2012.

luni, 14 mai 2012

Dinu Manolache (n. 1955)

S-a născut în comuna Rogova din judeţul Mehedinţi la 13 mai 1955. În 1980 tânărul îşi încheia studiile la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Octavian Cotescu, fiind absovent, în urma examenelor finale.
Cu doar un an înainte, în 1979, tânărul actor îşi făcuse debutul pe marele ecran, în rolul lui Vasile din filmul "Cine mă strigă?", regizat de Letiţia Popa. 
Anul următor, 1981, îi aduce distribuţia în alte două roluri memorabile: Simion Handrabur din "Semnul Şarpelui", în regia lui Mircea Veroiu şi respectiv, rolul lui Virgil din "Fata Morgana", film regizat de Elefterie Voiculescu.
În anul 1982 Dinu Manolache aparea în documentarul de scurt metraj "Mitul lui Mitică" de Mihnea Columbeanu şi în pelicula lui George Cornea, "Rămân cu tine", în care îl vedem alături de Sebastian Papaiani, Florin Zamfirescu, Amza Pellea şi de fostul său profesor, Octavian Cotescu. 

 

Tot în 1982, are un rol splendid, alături de Leopoldina Bălănuţă şi de viitoarea sa soţie, actriţa Rodica Negrea, în filmul  "Mult mai de preţ e iubirea" , în regia lui Dan Marcoci. 
Acelaşi an îi aduce un rol în seria a doua a celebrului film "Lumini şi umbre", alături de nume mari ale cinematografiei româneşti, precum Gina Patrichi, Ilarion Ciobanu, Adrian Pintea sau Gheorghe Dinică. 


În televiziune şi-a făcut debutul în 1983, cu rolul servitorului Fabrizio din filmul "Hangiţa", o adaptare pentru TV după piesa omonimă a lui Carlo Goldoni, în regia lui Constantin Dicu. Şi în acest film, Dinu Manolache apare alături de câţiva actori din generaţia de aur, ca Mitică Popescu, Dana Dogaru, Coca Andronescu sau Ovidiu Schumacher.


Între 1983 şi 1989 actorul se dedică mai mult scenei teatrale, nefiind prezent în nici o distribuţie cinematografică. 
Dar în cariera teatrală, s-a remarcat la fel de puternic, jucând pe scena Teatrului Mic din Bucureşti roluri spumoase, ca Ligurio din "Mătrăguna" de Niccolo Machiavelli, Jean din "Mitică Popescu" de Camil Petrescu, Pătru cel Scurt din "Nişte ţărani" de Dinu Săraru sau Azazelo din "Maestrul şi Margareta" de Bulgakov, în regia Cătălinei Buzoianu. A jucat de asemenea şi în producţii de teatru radiofonic şi chiar a semnat regia câtorva spectacole notabile ca "Idolul si Ion Anapoda" de G.M. Zamfirecu, "Desculţ în parc" de Neil Simon sau "Trei nopţi cu Madox" de Matei Vişniec.  


A fost asistent universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa d-lui profesor Mircea Albulescu, unde a regizat şi a scris scenarii pentru piese interpretate de studenţi ca "Pădurea" de W. Shakespeare.
După revoluţie, în 1990, Dinu Manolache revine în atenţia iubitorilor de film, cu un rol în producţia "Campioana" de Elisabeta Bostan, alături de Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, George Mihăiţă şi Ileana Stana Ionescu.  
În 1994 actorul apare în splendida ecranizare a lui Dinu Cernescu, după comedia "Titanic vals" de Tudor Muşatescu, în rolul lui Dinu Petre, alături de Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu, Dorina Lazăr Mihai Constantin şi Cesonia Postelnicu.
S-a stins din viaţă la 3 septembrie 1998 la Bucureşti, lăsând în urmă la doar 43 de ani, o carieră frumoasă, cu multe roluri de neuitat pentru iubitorii teatrului şi filmului românesc. 


duminică, 29 aprilie 2012

Petre Iorgulescu-Yor (d. 1939)


Autoportret cu urechea tăiată
S-a născut la 24 decembrie 1890, la Râmnicu Sărat, fiind fiul demnitarului Constantin Iorgulescu.  Primii 20 de ani din viaţă i-a petrecut sub coordonarea părinţilor.  În 1914, este absolvent al Facultăţii de Drept din Iaşi, iar în 1917 este ales deputat, fiind încurajat şi susţinut de către tatăl său.  
În ciuda voinţei părinţilor, care-i plănuiseră o carieră politică, tânărul atras de pictură, renunţă la planurile familiei şi se dedică în totalitate artei. În 1918 tânărul, datorită vocaţiei artistice manifestată încă din adolescenţă,  se înscrie la societatea culturală "Arta română". 
Un an mai târziu, în 1919, tânărul Petre Iorgulescu va pleca la Paris, unde studiază pictura cu doi promotori ai fovismului; mai întâi cu pictorul Maurice Denis la Academia Julian, al cărui atelier îl frecventează des, apoi cu Othon Friesz, la Academia Franceză de Arte Moderne. Este momentul în care Iorgulescu-Yor intră în contact cu pictura lui Henri Matisse, Georges Braque şi Othon Friesz; o perioadă în care deşi fovismul nu mai era în perioada sa de glorie, reprezinta totuşi un puternic punct de atracţie pentru Yor, care adoptă caracteristicile curentului în lucrările sale, impunându-i o viziune proprie. 


Peisaj
A debutat ca artist în 1920, în acelaşi timp la Bucureşti şi Paris la Salonul Oficial francez, unde a organizat prima sa expoziție personală de desene, manifestare elogios primită de presa franceză a vremii. La Bucureşti, în acelaşi an, avea prima sa expoziţie, organizată la Maison d'Art.


Natură statică cu pipă şi caiete
A fost o prezenţă frecventă atât pe simezele saloanelor oficiale din Bucureşti, cât şi la cele din Paris, în care, pe lângă expoziţiile personale, activa şi în cadrul unor grupări culturale şi artistice remarcabile, precum "Criterion" alături de Margareta Sterian, Henri Catargi, Ionescu Sin, Ion Jalea şi alţii, sau "Grupul Nostru", alături de Vasile Popescu, Marcel Iancu, Miliţa Pătraşcu, Corneliu Michăilescu, etc.


Peisaj din Balcic


Reîntors în ţara natală, în 1927, artistul va locui o perioadă într-un sat de pe malul Siretului unde pictează peisaje şi portrete din satele apropiate, alături de pictorul Vasile Popescu, de care îl lega o strânsă prietenie. 


Peisaj 


În 1929 i se decerna medalia de aur, în cadrul Expoziţiei Internaţionale de la Barcelona, ca o recunoaştere pentru activitatea sa în viaţa artistică. A fost un strălucit peisagist, fiind puternic atras de imaginile din natură, în special de peisajele Balcicului şi ale Sighişoarei. A pictat însă cu o deosebită pasiune şi peisaje din Bretania,  din satele transilvane şi chiar portrete. 


Case din Bretania


În 1938 artistului îi este premiată o lucrare la Salonul Oficial de la Paris. Ulterior, se îmbolnăveşte grav; suferinţele rele, atât fizice cât şi psihice, îl aduc la sinucidere, în dimineaţa zilei de 29 aprilie 1939. Ultima sa prezenţă la Salonul Oficial de la Bucureşti a avut loc chiar în 1939, cu câteva   luni înainte de a se stinge din vaţă.


Bărci în port


Yor este, fără îndoială unul dintre cei mai importanţi colorişti români din perioada interbelică; prefera în lucrările sale, mai ales nunaţele calde şi liniştitoare, deşi folosea o paletă largă de culori. Opera sa tinde spre un modernism temperat, fiind puternic influențată de atât de postimpresionism şi fovism, cât şi de expresionism.  


Cap de fată
A abordat cu succes în lucrările sale o paletă variată de tematici, excelând în special în naturi statice, peisaje și compoziții cu portrete. Pictura sa are ca notă dominantă un sentiment permanent de anxietate.


Portretul Margăi Jianu
Simplitatea formelor în picturile sale a determinat în procesul de exprimare o restructurare compoziţională, care surprinde un proces inedit de conturare a volumului. Evidenţierea acestuia era făcută exclusiv prin integrarea unui ton în suita cromatică alăturată. 


Pescari şi mahoane
Pensulația era sursa acestei mutații, iar efectul produs era caracterizat de o artă intimă, foarte personală.