joi, 29 aprilie 2010

Lucia Dumitrescu

Artista s-a născut la 29 aprilie 1990, la Buzău.Este absolventă a Colegiului Naţional „Iulia Haşdeu” din Bucureşti şi a câştigat nenumărate premii la concursurile muzicale la care a participat.

Studiază limbile străine: engleza, germana, spaniola, franceza şi are numeroase apariţii radio/TV şi în diferite publicaţii muzicale.
Ia lecţii de pian şi de tehnică vocală cu compozitorii Cornel Fugaru, George Natsis, Xenti Stanescu(pian).
A prezentat numeroase emisiuni de copii la Radio România Actualităţi în colaborare cu Daniel Horhocea.
A făcut parte din orchestra emisiunii „O la la” de la Pro tv. Are ca hobby-uri computerul, plimbările, handballul şi jucăriile din pluş.
Lucia Dumitrescu a făcut parte din echipa care s-a deplasat la Moscova pentru a reprezenta România în 2009 la concursul Eurovision. Ea a fost selectată pentru a face backing vocals la piesa "The Balkan girls" interpretată de Elena Gheorghe.
Anul acesta, tânăra solistă s-a calificat în finala Selecţiei Naţionale cu piesa "See You in Heaven, Michael".
Lucia s-a remarcat de-a lungul carierei sale prin numeroase premii la concursurile de interpretare atât în România cât şi în afara ţării.
2007 – Festivalul Internaţional „Vocea Asiei” – Astana (Kazakstan) – Premiul pentru cea mai bună interpretare a piesei din repertoriul kazah.
2006 – Festivalul Tinereţii International – Costineşti (România) – PREMIUL I (creaţie, împreună cu compozitorul George Natsis pentru piesa „Te-am iubit cu adevărat”)
2006 – Festivalul Internaţional „Cesme” – Izmir (Turcia) – PREMIUL III
2005 – Festivalul Tinereţii International – Bucureşti (România) PREMIUL I(interprtare) & PREMIUL I (creaţie – împreună cu compozitorul George Natsis pentru piesa „E Prima Iubire”.
2005 – Festivalul Internaţional Balkan Festival - Turcia – Premiu pentru cea mai bună voce şi cea mai bună prestaţie scenică oferit de Academia de Muzică şi arte din Turcia.
2005 – Festivalul Internaţional al Nilului de Cântece Pentru Copii din Egipt - Premiul I alături de compozitorulCornel Fugaru pentru piesa „Good bye my friend for ever”.
2004 – Festivalul Internaţional "Steaua de aur” (România), (secţiunea interpretare, adolescenţi) - Cântecul "I love you' – Trofeul festivalului. În urma obţinerii acestui premiu a fost declarată de către ziarul “Jurnalul National” - omul zilei - deoarece a reuşit să păstrez in România trofeul festivalului pentru a doua oară .
2003 - Festivalul internaţional Slavianski Bazaar (Belarus), PREMIUL II, interpretare.
2003 – Festivalul Internaţional al Nilului de cântece pentru copii (Egipt), Premiul I (secţiunea creaţie) împreună cu compozitorul Cornel Fugaru pentru piesa “I belive”.
2003 - Festivalul "Veo-Veo” (Spania) PREMIUL I - interpretare.
2001 - Festivalul internaţional "Veo-Veo" (Spania), PREMIUL II al festivalului PREMIUL I – interpretare.
2001 –Festivalul Internaţional Steaua de aur- Bucureşti (România), împreună cu compozitorul Marius Ţeicu, cu piesa “Dacă vreau aprind o stea”- TROFEUL
2007 – Festivalul Naţional Mamaia 2007 TROFEUL FESTIVALULUI
2007 – Festivalul Naţional Mamaia 2007 Premiul I
2007 – Festivalul Naţional Mamaia 2007 Premiul de excelenţă Radio România pentru interpretare
2007 – Festivalul Callatis Premiu de excelenţă Radio România pentru merite deosebite în muzica uşoară românească pentru copii şi tineret
2007 – Festivalul Naţional Nufărul alb – Tulcea PREMIUL I
2007 – Festivalul Naţional Ghiocelul de aur – Alexandria – TROFEUL FESTIVALULUI
2006 – Festivalul Naţional Iulian Andreescu– Tr.Severin – TROFEUL FESTIVALULUI
2006 – Festivalul Naţional Aurelian Andreescu– Bucureşti – PREMIUL I
2006 – Festivalul Naţional Cântecul Oraşului- Rm. Sarat(Buzău) – PREMIUL I
2006 – Festivalul Naţional Amara 2006 – PREMIUL I
2006 – Selecţia Naţională Eurovision, alături de Laurenţiu Cazan, cu piesa “I belive in my star”, LOCUL IV
2006 - Festivalul Naţional Constelaţii dunărene - Galaţi - PREMIUL I






luni, 26 aprilie 2010

Adriana Trandafir

Născută pe 26 aprilie 1956 într-o comună de lângă Piteşti, actriţa mai este numită şi "Rudotel", pentru veselia pe care o împrăştie în jur şi felul ei optimist de a aborda problemele, oricât de complicate ar fi ele. 
Şi nu a fost o răsfăţată a vieţii! Când avea 15 ani, Adriana şi-a pierdut mama. A crezut că acesta este cel mai groaznic lucru care i se poate întâmpla unui om. Dar au urmat şi alte evenimente dureroase. În urmă cu 11 ani, Adriana a avut de înfruntat un divorţ şi şocul despărţirii de familie şi de fiul ei, Ştefan, pe-atunci în vârstă de şapte ani. "A rămas fără copil, fără casă, fără nimic din ce agonisise în anii de căsătorie. "Şi părăsită de tatăl meu, care a plecat din Tribunal la braţ cu fostul meu soţ!" Legiuitorul - care, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, încredinţează copilul mamei - a considerat că aceasta ar fi excepţia. Motivul invocat? Profesia de actriţă! 
Mamă singură, Adriana are doi copii, Ştefan, în vârstă de 18 ani, şi Maria Speranţa, care a împlinit de curând 9 ani. Adriana Trandafir joacă de mai bine de 24 de ani pe scena Teatrului Odeon.




Speranţa Adrianei este ca Ştefan şi Maria Speranţa să fie, cândva, împreună ("pentru că glasul sângelui este mai puternic decât orice lege de pe lumea asta!").
Este absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia actorie, clasa prof. univ. Leopoldina Bălănuţă, Alexa Visarion şi Alexandru Lazăr.

Între anii 1979 şi 1982 este actriţă a teatrului de Stat din Reşiţa şi din 1982 până în 2005 este actriţă a Teatrului Odeon. Ca actriţă de film a jucat în câteva filme şi a avut colaborari cu Casa de Film Ager şi Atlantis (peste 15 filme), colaborări cu televiziunea fiind moderatoarea unor emisiuni ca : " O vedetă populară", " Vecinii ", spectacole de teatru şi divertisment şi este colaboratoare permanentă a Radiofuziunii Române.
De fiecare dată când îi este greu sau are o premieră şi se luptă cu emoţiile, Adriana urcă la locul ştiut numai de ea şi se roagă. Optimismul şi încrederea i-au dat forţa de a lupta şi i-au transformat visurile în realitate.




Adriana Trandafir este deţinătoarea a numeroase premii :
Premiul Uniter 2004 pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar pentru rolul Mama din spectacolul " De ce fierbe copilul în mămăligă";
Premiul pentru cea mai bună actriţă de comedie în 2002 la Festivalul de Teatru de la Galaţi pentru rolul Rose Quimet din spectacolul " Cumetrele"; 
Premiul pentru cea mai bună actriţă de comedie în 2000 la Festivalul de Teatru de la Galaţi pentru rolul Ana din spectacolul "Stele în lumina dimineţii";
Marele Premiu de interpretare la Festivalul de Teatru Contemporan, Brăila pentru rolul Maria Tănase în " Pasărea măiastră - Maria Tănase în 19888, 1989, 1990, 1996.
Marele Premiu la Gala Recitalurilor actoriceşti, Bacău 1995;
Premiul de Interpretare la Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru 1979;
Cel mai bun spectacol şi Premiul pentru regie la Festivalul de Teatru Shakespeare de la Durham / Anglia pentru spectacolul "Romeo şi Julieta" / 1978. 
Este, de asemenea, preşedinta a Fundaţiei Maria Tănase, având un talent muzical incontestabil.



joi, 22 aprilie 2010

Ion Lucian

S-a nascut la 22 aprilie 1924, in Bucuresti. Este, fara indoiala, unul dintre cei mai iubiti dintre actorii romani, cu o cariera extrem de lunga si de frumoasa. Alaturi de maestrul Radu Beligan, Ion Lucian este unul dintre cei mai longevivi actori din teatrul si filmul romanesc.

Ion Lucian a debutat pe scena teatrului inainte de razboi, in 1940, la Teatrul National. A fost aplaudat de insusi Eugene Ionesco la Paris, jucand "Rinocerii" in 1965, intr-o montare a Teatrului de Comedie, in regia lui Lucian Giurchescu.

Ion Lucian a jucat in piese de Eugene Ionesco si a realizat o piesa proprie dedicata copiilor - "Cocoselul neascultator", montate la teatre din Paris, Caen, Rennes (Franta), Montreal (Canada), Bruxelles (Belgia).

Pe langa actorie, maestrul Ion Lucian s-a dovedit a fi si un epigramist de mare rafinament. Este, de asemenea, director al teatrului de copii Excelsior si societar de onoare al Teatrului National Bucuresti.

La Festivalul Comediei Romanesti, editia 2007, marelui actor i-a fost acordat Premiul de Excelenta.
In ianuarie 2010, a fost internat in spital dupa ce i s-a facut rau pe scena, dar si-a revenit. A mai fost in atentia presei in februarie, cand in urma proiectului de lege privind interzicerea cumularii pensiei cu salariul, nu si-a putut stapani lacrimile in timpul unei emisiuni televizate.

luni, 19 aprilie 2010

Nicu Covaci

S-a născut pe 19 aprilie 1947, la Timişoara. În 1961, el şi  Bela Kamocsa  (n.1945), elevi la şcoala medie nr.2 din Timişoara, pun bazele un "formaţii de chitare electrice" (după "modelul" The Shadows).
 Un an mai târziu, în 1962, tot ei sunt cei care pun bazele formaţiei de elevi "Sfinţii" în cadrul brigăzii artistice de elevi de la şcoala nr.2 din Timişoara.
 În 1964 au loc primele înregistrări ale trupei la radio, una dintre piesele cele mai apreciate fiind "Ştiu că mă iubeşti şi tu".
 Ulterior, din anul 1964 până în 1966, trupa, care îşi luase o nouă titulatură, "Phoenix ", aveau să cânte aproape seară de seară prin cantinele studenţeşti sau cluburile timişorene mai tot ce ascultau pe la radio Novisad sau primeau din occident : Beatles, Rolling Stones, Kinks, Byrds, Monkees sau Animals. De altfel, şi primele lor compoziţii erau tributare acestor trupe.
 În 1968 grupul obţine "Marele premiu" al festivalului naţional studenţesc de la Iaşi.


 Primul lor concert bucureştean, din 1965 la IATC, avea să le aducă admiraţia lui Cornel Chiriac şi invitaţia de a "trage" ceva în studio-ul radio. Au înregistrat: "Ştiu că mă iubeşti şi tu", urmată la scurt timp, de cele două prelucrări folclorice: "Dunăre, Dunăre" şi "Bun e vinul ghiurghiuliu". Tot atunci, vor începe o colaborare fructuoasă cu textierul Victor Cârcu, concretizată prin primele mari hit-uri ale trupei : "Vremuri", "Şi totuşi ca voi sunt", "Nebunul", "Floarea stâncilor" şi "Canarul", înregistrate pe două EP-uri Electrecord, al căror prim tiraj s-a epuizat în câteva zile.

Ceea ce a urmat, reprezintă istoria unei trupe care nu mai are nevoie de nici o prezentare; grupul "Phoenix" este unul dintre grupurile rock reprezentative ale României.
 Iar Nicu Covaci este, fără doar şi poate, sufletul a ceea ce a fost şi va fi în continuare, "Phoenix", pentru milioanele de fani ai grupuilui şi nu numai. 

joi, 15 aprilie 2010

Greta Garbo

Greta Lovisa Gustafsson s-a născut la Stockholm, capitala Suediei, în 1905. Supranumită „Divina” sau „Sfinxul nordului”, Greta Garbo a fost fără îndoială o mare vedetă de cinema, nu neapărat din cauza unor prestaţii actoriceşti ieşite din comun, ci mai degrabă datorită aurei de mister create în jurul personalităţii sale. În cele mai multe roluri, Greta Garbo a fost femeia desăvârşită, pe cât de frumoasă, pe atât de greu de cucerit. 
Înclinaţia pentru film şi-a descoperit-o destul de târziu, după ce a apărut într-o scurtă reclamă. Pe acea vreme, adolescenta Greta Garbo lucra la un magazin, unde se angajase dupa moartea tatălui. Nefericitul eveniment s-a produs când Greta avea 14 ani. A renunţat la studii, fiind nevoită să muncească pentru un trai cât mai decent. 
A fost descoperită de Mauritz Stiller, un reputat regizor suedez, care a distribuit-o în filmul Gosta Berlings Saga (1924). După rolul din Die freudlose Gasse (Uliţa durerii – 1925), Gretei Garbo i s-a oferit un contract de către MGM, pentru a face marele pas spre Hollywood. În The Torrent (Torentul – 1926), primul film american din cariera ei, Greta Garbo nu a rostit nici o replică în limba engleză, fiind vorba de un film mut.



După alte câteva producţii, dintre care The Temptress (Femeia vampir – 1926), The Divine Woman (Femeia divină – 1927), A Woman of Affairs (1928), Wild Orchids (1929) şi The Kiss (1930), a urmat în 1930 un rol cu adevărat important, în filmul Anna Christie. Cu aceastã ocazie, Greta Garbo a primit şi o nominalizare la Oscar.
Cariera sa a continuat cu un film mai putin reuşit, Romance – 1930, dar a revenit în prim plan datorită prestaţiei din Susan Lennox: Her Rise and Fall, unde l-a avut ca partener pe Clark Gable.


Anii 30 au coincis cu perioada rolurilor de referinţă din cariera Gretei Garbo, amintind aici filme ca Mata Hari (1931), Oueen Christina (Regina Christina – 1933), Anna Karenina (1935), considerat de mulţi ca fiind rolul carierei sale, Camille (1936) şi Ninotchka (1939), în care şi-a demonstrat calităţile de comediantă. A urmat în 1941      Two-Faced Woman (Femeia cu două feţe), care avea să fie şi ultimul film din scurta sa carieră, ce nu a durat mai mult de douăzeci de ani.


Dupa încheierea celui de-al doilea război mondial, Greta Garbo nu a mai revenit la cariera cinematografică, fiind convinsă că întreaga lume a suferit o schimbare ireversibilă şi că filmele ce au avut-o ca protagonistă vor deveni din ce în ce mai valoroase o dată cu trecerea timpului.
În 1954 i s-a acordat Premiul Oscar onorific pentru „rolurile sale de neuitat”. Dupa retragerea din viaţa actoricească, Greta Garbo a dus o viaţă destul de liniştită, ocupându-se cu multă pasiune de grădinărit.
S-a stins din viaţă în 1990, la vârsta de 84 de ani, lăsând neterminat volumul autobiografic intitulat „Garbo Mystique”.



luni, 12 aprilie 2010

Florin Zamfirescu


Unul dintre cei mai mari actori români, maestrul Florin Zamfirescu împlineşte astăzi 61 de ani.  S-a născut pe 12 aprilie 1949 în Călimăneşti jud. Vâlcea într-o familie în care toţi adorau literatura şi artele în general (mama sa adora poezia, tatăl era învăţător şi director al Casei de Cultură din Călimăneşti, sora sa iubea teatrul...).
De mic a visat să fie actor, iar la 6 ani a luat primul premiu de recitator. De atunci nu s-a mai desprins de scenă, făcând din această meserie o pasiune maximă. 
După terminarea liceului din Călimăneşti între anii 1967 – 1971 urmează Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Facultatea de Teatru, Secţia Arta Actorului, clasa prof. Constantin Moruzan unde se remarcă prin talentul şi pasiunea sa pentru actorie, de altfel este şi premiat în 1967 cu " Premiul Criticii "Cel mai bun actor al anului 1997" pentru interpretarea sa din teatru  Glagoliev şi Fouquiller Tinville.
Între anii 1971 – 1973 este actor la Teatrul de Stat din Târgu-Mures, în 1973 se angajează la Teatrul Mic din Bucureşti, unde interpretează roluri însemnate, începe să fie admirat şi adulat de public.
În 1978 este remarcat de regizorul Stere Gulea şi distribuit în filmul " Iarba verde de acasă " unde interpretând rolul unui  tânăr absolvent al facultăţii de matematică fiind în situaţia de a alege să rămână pe lângă profesorul lui, ca asistent, acceptând anumite compromisuri, sau să devină profesor de ţară, alege a doua variantă, este remarcat de publicul cinefil pentru calitatea sa interpretativă şi devine foarte cunoscut şi apreciat.


Având o capacitate deosebită de a ieşi din propria piele, pentru a deveni personajul întrupat, rolurile în film încep să curgă:" De ce trag clopotele Mitică "/ 1981," Moromeţii " /1988, " Senatorul melcilor "/ 1995 " Orient Expres ' / 2004 etc., " Filantropica " filme de referinţă în cinematografia românească.
Anii de după evenimentele din 1989, (1991 – 1994 ) îl găsesc pasionat de continuarea studiilor, şi devine Director Adjunct Artistic la Teatrul Odeon.


Din 1996 este numit profesor Universitar la Universitatea Naţonală de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale“ Bucureşti iar în 2000 este numit rector la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale“ Bucureşti.
În 2001 este membru în juriul festivalului internaţional de teatru experimental de la Cairo iar din  2002 încep să curgă premiile criticii de specialitate : Membru de onoare în “Liga pentru sănătate mintală“ din România şi deţinătorul a două premii de excelenţă pentru interpretare " Ordinul Naţional PENTRU MERIT în grad de Cavaler şi " Premiul pentru excelenţă în Cinematografia Română ".


 Astazi este profesor universitar doctor, rectorul Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică / Bucureşti, joacă alături de sora sa, actriţa Raluca Zamfirescu pe scenă, o are alături pe scena teatrului " Odeon" pe soţia sa, actriţa Cătălina Mustaţă, este coleg de catedră cu fiica sa Ştefana, actor de filme de televiziune : "Vântul De Primăvară", regia Tudor Mărăscu, "Adio Europa", regia Tudor Mărăscu, "Ultimul stinge lumina", regia Gelu Colceag, partener de filmări cu fiul său Vlad, în " Inimă de ţigan ", " Iubire ca-n filme ",  autorul a două cărţi "Actorie sau magie "şi "Catifea" şi deschide proiectul "The Seniors", proiect care va produce spectacole independente realizate numai de regizori de teatru cu experienţă şi jucate de actori tineri regizând spectacole ca   "Iubire confort 2" etc.

vineri, 9 aprilie 2010

Jean-Paul Belmondo

S-a născut la Neuilly-sur-Seine, departamentul  de Hauts-de-Seine, Franţa  pe data de  9 .04 1933. Tatăl  său a  fost sculptorul parizian Paul Belmondo (1898-1982). 
Succesul tânărului actor a venit de la o vârstă fragedă, odată cu rolul său din filmul lui  Jean-Luc Godard "À bout de souffle" (1960),  care s-a convertit într-o mişcare  culturală ce va fi numită apoi  NOUL VAL . 
Belmondo şi-a exploatat inteligent aspectul lui de “omul cel mai urât din cinematografia franceză  “ şi  cu atât  mai simpatic şi care l-a făcut să lege o strânsă prietenie  cu perechea sa ,ce se afla la polul opus  prin antiteză - Alain Delon. 

 În filmul "Pierrot le fou", Jean-Luc Godard îl face pe  Jean-Paul Belmondo,  să citească « L'histoire de l'art » de Élie Faure, în timp ce făcea baie . Cu  "l'Homme de Rio" (1965) cariera sa se îndreaptă spre un cinematograf mai comercial,  compus  în principal din comedii şi filme de acţiune. 
Jean-Paul Belmondo  este membru al  "Académie des Sports". Indisciplinat şi puţin înclinat către studiu, Jean-Paul Belmondo  a fost pasionat din tinereţe de box şi fotbal. La vârsta de 16 ani  a avut o primă infecţie a plămânilor făcând tuberculoză, atunci părinţii săi l-au trimis  în  Auvergne. În această perioadă calmă, în aerul tare al muntelui, tânărul se hotărăşte  să devină comediant .  După  întoarcerea din Auvergne,  a urmat cursurile lui Raymond Girard. Debutează în teatru  în 1950 interpretând  "La Belle au Bois Dormant"  în spitalele Parisului . Timp de şase luni, Raymond Girard  îl va ajuta să se pregătească pentru  concursul de la "Conservatoire d'art dramatique",  unde începând din 1951,  Jean-Paul Belmondo devine elevul lui  Pierre Dux.  Au urmat patru ani, perioadă în care i-a întâlnit pe Jean Rochefort, Jean-Pierre Marielle, Pierre Vernier şi  Michel Beaune. Este dat afară din cauza comportamentului . 



În 1953,  îşi face adevăratul debut  pe scenă,  în două piese  la  Théâtre de l'Atelier :  "Médée" de Jean Anouilh şi  "Zamore" de Georges Neveux  în regia lui André Barsacq.  La  4 décembrie 1953,  se căsătoreşte cu o dansatoare, Elodie Constantin,  cu care va avea trei copii: Patricia (1958, decedată intr-un incendiu în 1994), Florence (1960) şi  Paul (1963). Jean-Paul Belmondo şi  Élodie  au divorţat în 1966. 

 Debutul în cariera cinematografică îl  face într-un rol mic în "Sois belle et tais-toi" (1957). 1960  este anul în care a obţinut primul, adevaratul lui mare  rol în  "A bout de souffle"  al lui  Jean-Luc Godard , devenind astfel  una din figurile legendare ale mişcării  Nouvelle Vague. 



Joacă de la egal la egal alături de  Lino Ventura în  "Classe tous risques" de Claude Sautet. Un success de public cunoaşte in  "L'homme de Rio" (1964),  alături de  Françoise Dorléac (sora  lui  Catherine Deneuve),  apoi joacă alaturi de Anna Karina  în  "Pierrot le fou" (1965), opera mitică a lui Jean-Luc Godard.

În 1987,  după  30 ani de când a părăsit scena, urca pe o scena de teatru  pentru bucuria publicului în  "Kean".  La sfârşitul lui noiembrie 1999,  Jean-Paul Belmondo este spitalizat la  Brest,  la spitalul  La Cavale blanche,  după ce s-a îmbolnăvit  în timpul unei reprezentaţii  teatrale  a piesei  "Frederick ou le Boulevard du Crime".

În 2001,  la vârsta de  68 ani,  este transportat de urgenţă cu elicopterul la spitalul  Falconaja din  Bastia  deoarece  miercuri 8 august la ora  16h00  în Corsica a avut un accident vascular cerebral  în timp ce se afla în vacanţă  la prietenul sau  Guy Bedos  la  Lumio (in  apropiere  de  Calvi). În aceeaşi seară a fost transferat la spitalul parizian Saint-Joseph. 


Pe  29 décembrie 2002 Jean-Paul Belmondo  s-a căsătorit  la Paris cu tovarăşa de viaţă  Natty,  la primăria din al  6 lea  arrondissement. Natty  este o veche  coco-girl  a lui  Stéphane Collaro  pe care a cunoscut-o în  1989  şi cu care –şi  împărţea viaţa de zi cu zi de 13 ani. Miercuri  13  august  2003, la 70 ani, Jean-Paul Belmondo  devenea tată pentru a patra oara, având o fetiţă, Stella.

În  aprilie 2007,  este decorat  "Commandeur de la Légion d'honneur". Se întoarce în ianuarie 2008, după şapte ani de absenţă  pe platouri  sub regia lui Francis Huster  pentru o nouă versiune a lui  Umberto D.  a lui  Vittorio de Sica în  "Un bărbat şi câinele său" . Turnarea filmului s-a terminat în 20 martie 2008,  iar premiera sa a avut loc în luna ianuarie 2009.



marți, 6 aprilie 2010

Silviu Purcărete


S-a născut la 5 aprilie 1950 la Bucureşti. A absolvit secţia de regie a IATC-ului în 1974. După colaborările cu Teatrul din Piatra Neamţ (Romeo şi Julieta de Shakespeare) şi Teatrul din Constanţa (Ecuba de Euripide, Miles Gloriosus de Plauto), începând din 1978 lucrează la Teatrul Mic din Bucureşti (Giraudoux, Sartre, Shakespeare) şi devine professor la Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică.
În 1986 pune în scenă un spectacol cu piesa Campiello de Goldoni cu care câştigă Premiul Naţional pentru Teatru.
În anul 1992 e numit director artistic al Teatrului Bulandra din Bucureşti.
Numele său e legat în principal de colaborarea cu Teatrul Naţional din Craiova cu care prezintă Piticul din gradina de vară de D.R.Popescu (1989), Ubu rex cu scene din Macbeth după Alfred Jarry şi W.Shakespeare (1990), Titus Andronicus de W. Shakespeare (1992), Phaedra după Seneca şi Euripide (1993), Danaidele (1995) şi Orestia (1998), ambele după Eschil, A douasprezecea noapte, după W. Shakespeare (2004).
Multe dintre spectacolele sale montate la Craiova (Titus AndronicusUbu RexPhaedraA douasprezecea noapte) au fost invitate la numeroase festivaluri din intreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokio, Melbourne, Montreal, Glasgow, Bath, Varna, Gdansk).
În anul 1996 devine director al Centrului Dramatic din Limoges pentru care produce, printre altele OrestiaTrei surori şi Don Juan şi unde, doi ani după creează o şcoală pentru tineri actori.
În străinătate pune în scenă şi opere lirice printre care: La Bohème de Giacomo Puccini (Essen), Parsifal de Richard Wagner (Scottish Opera), Roberto Devereux de Gaetano Donizetti (Wiener Staatsoper), Castor et Polux de Jean-Philippe Rameau (Opera Bonn).
Regizează în Regatul Unit piesele teatrale DecameronulPhaedra şi Danaidele (Glasgow), Orestia (Lyric Hammersmith), Ubu Rex (Edinburgh International Festival) şi Furtuna (Nottingham Playhouse), iar in 2007 Macbeth de Eugen Ionescu pentru Royal Shakespeare Company.
În 2002 înfiinţează propria sa companie teatrală.
Troilus şi Cresida a fost prima sa colaborare cu Teatrul Katona József din Budapesta. Spectacolul a fost prezentat în 2006 la Bucureşti în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare.
Din 2003, Silviu Purcărete e membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa.

joi, 1 aprilie 2010

Anamaria Marinca


S-a născut la Iaşi, la 1 aprilie 1978, mama sa fiind violonistă, iar tatăl său profesor de teatru. În aceste condiţii, Ananamaria Marinca s-a integrat cu uşurinţă în mediul artistic.
A studiat vioara în copilărie, dar a renunţat la muzică în favoarea actoriei.
Este absolventă a Universităţii de Artă George Enescu din Iaşi.
La 25 de ani, a fost reperată printr-un casting, pentru interpretarea rolului Elenei Vişinescu, în mini-serialul Sex Traffic



Interpretă a unei femei, victimă a unei reţele de trafic de carne vie care a luptat, cu orice preţ, pentru salvarea surorii sale din acest mediu, Anamaria Marinca a emoţionat profund mediul televizual. Ea a câştigat titlul de Cea mai bună Actriţă în anul 2005, la British Academy Television Awards, pentru rolul său din filmul Sex Traffic, o dramă realizată de CBC/Channel 4. Filmul acesta a fost o adevărată trambulină pentru o carieră internaţională, încât Anamaria Marinca şi-a făcut apariţia, într-un nou film, Tinereţe fără tinereţe de Francis Ford Coppola, în 2007.
În anul 2007, Anamaria a jucat în filmul, regizat de Cristian Mungiu, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, care a obţinut Palme d'Or, la Festivalul de la Cannes.