marți, 21 septembrie 2010

Leonard Cohen


Născut la Montreal pe 21 septembrie 1934, Leonard Cohen a început să cânte la chitară la vârsta de 13 ani. A urmat cursurile Universităţii McGill unde a câştigat premiul McNaughton pentru creaţie, înainte de absolvire. 
A debutat în 1956 cu volumul de versuri "Să comparăm mitologii" dar faima i-a adus-o cel de-al doilea ciclu, "The Spice Box of Earth (Cutia cu mirodenii a planetei)". Alte două volume de poezii i-au urmat, deopotrivă cu înscrierea la Universitatea Columbia.
Devine cunoscut în Canada şi în America atât pentru comportamentul sau iconoclast, cât şi pentru scrierile sale; publică "The Favorite Game" (1963) şi "Beautiful Losers" (1966). Judy Collins, nume de top al folk-ului anilor '60, a înregistrat o versiune a piesei "Suzanne", care a ajuns rapid un hit. Solista i-a propus lui Cohen să o urmeze în turnee şi astfel debutul lui a avut loc în vara anului 1967, la "The Newport Folk Festival".
Au urmat două concerte cu casa închisă la New York şi o apariţie la CBS NETWORK, unde Cohen şi-a interpretat cântecele şi şi-a recitat poeziile. 
Ulterior, a semnat un contract cu studioul de înregistrări Columbia iar în 1968 îşi lansa primul său album, "The Songs of Leonard Cohen", un album devenit hit folk şi care a creat vâlvă în mediile muzicale, asigurându-i un renume inegalabil printre cântăreţi şi textieri.


În al doilea an de la apariţie, "The Songs of Leonard Cohen" se vindea în 100.000 de copii. Cu toate că păstrează acelaşi stil melancolic, următorul album, "Songs From a Room" din 1969 nu a înregistrat acelaşi success comercial. Hiturile "Bird on a Wire" şi "The Story of Isaac" rivalizează însă cu succesul "Suzanne". Cel de-al treilea album "Songs of Love and Hate"(1971), e considerat esenţial pentru opera lui Cohen de către fanii săi.
În 1973 se lansează "Leonard Cohen: Live Songs"; în acelaşi an, muzica lui Leonard ilustrează piesa de teatru "Sisters of Mercy", produsă de Gene Lesser, piesă ce are la bază o versiune fantezista a vieţii cantautorului. Nici albumul "New Skin for Old Ceremony" din 1974 nu se lasă mai prejos. Cântecele sale, la fel de triste şi melancolice, sunt remarcabile prin jocurile de cuvinte.


Columbia Records lansează "The Best of Leonard Cohen" în 1975. Doi ani mai târziu, artistul revine cu "Death of a Ladies' Man". Cea mai controversată apariţie a sa, "Death of a Ladies' Man", produsă de Phil Spector, include melodii mult prea incisive ca sound, caracterizate prin acelaşi ritm monoton, lipsit de o oarecare energie şi totuşi familiar fanilor.
Următoarele două albume, "Recent Songs" (1979) şi "Various Positions" (1985, Passport Records) nu au avut la fel de mult succes. "I'm Your Man' (1988, Columbia) reaminteşte însă fanilor calitatea muzicii lui Cohen, care îşi promovează cu adevărat imaginea prin intermediul acestui album, printr-un melanj reuşit de umor negru, pesimism şi îngâmfare. Patru ani mai târziu, lansează "The Future", având ca subiect ameninţările probabile asupra omenirii din anii ce aveau să urmeze. 


Cohen a călătorit prin Europa și s-a stabilit în insula grecească Hydra, unde a locuit timp de 7 ani alături de soția sa Marriane Jensen și de fiul lor, Axel.
În Grecia a scris mai multe volume, controversatul volum de versuri "Flowers For Hitler" (1964) precum și două romane, "The Favorite Game" (Jocul favorit, Polirom, 2003) (1963), și "Beautiful Losers" (Frumoșii învinși, Polirom, 2004) (1966). La publicarea lor, ziarul Boston Globe declara, "James Joyce nu a murit. Trăiește în Montreal și se numește Cohen." Ele s-au vândut în 800.000 de exemplare în lumea întreagă. "Joaca preferata" a fost deja tradus în limba româna (în 1963; Editura Polirom, 2003). Celălalt roman, "Frumoșii învinși" (Editura Polirom, 2003) a văzut lumina tiparului trei ani mai târziu.


Cohen a trăit intermitent în Anglia, pe insula grecească Hydra, în California și la New York. Cele mai faimoase poezii ale sale și cântece se numesc "Bird on a wire", "Famous Blue Raincoat", "Marianne".
Este autorul unui număr impresionant de volume de versuri bine primite de critică dar și al unei discografii care a făcut din el idolul mai multor generații. Primul sau disc a fost remasterizat și vocea lui groasă, guturală a fost modificată pentru a semăna cu cea a lui Bob Dylan, pe atunci în mare vogă. A început să imprime la studiorile din Nashville, cele care l-au lansat pe Elvis Presley și vocea sa a revenit la tonalitatea sa normală.


După o ședere de câțiva ani într-o mănăstire budistă, în 2001 a avut o revenire spectaculoasă în lumea muzicii cu albumul "Ten New Songs", disc ce l-a adus din nou în clasamentele de specialitate și pe primele pagini ale revistelor.

Ultimul sau album, apărut în 2004, se numește "Dear Heather".
Recent, artistul a susţinut şi la Bucureşti un concert splendid, care a confirmat încă o dată (dacă mai era nevoie!!!) valoarea lui Leonard Cohen. 

joi, 16 septembrie 2010

Anca Parghel ar fi împlinit 53 de ani

La 28 iunie 2008, Anca Parghel a fost internată în spital în urma unor dureri de cap și de stomac, fiind ulterior diagnosticată cu un un cancer ovarian. La 5 decembrie 2008 artista a decedat la Spitalul Județean din Timișoara, lăsând un gol imens în sufletul iubitorilor de jazz. 
Anca Parghel s-a născut la Câmpulung Moldovenesc, la 16 septembrie 1957. La 10 ani a început să compună, iar la 11, participa deja la concursuri naţionale unde cânta arii din opere celebre. Întâlnirea cu jazz-ul a avut loc imediat după ce a intrat la Conservator, la clasa de canto şi a simţit că aceasta îi este vocaţia.



După ce a terminat Liceul de Muzică din Iași, și-a continuat studiile la Conservatorul de Muzică, tot din Iași, unde și-a dat licența cu lucrarea Charlie Parker, un geniu al improvizației.
Până în 1989, a predat canto, pian și improvizație la Liceul de Muzică din Suceava, în București, la Conservatorul de Muzică, în Belgia, la Bruges și Namur (La Marlagne) în Belgia, la Hanovra, Ravensburg, la Conservatorul din Leipzig, München, Oldenburg), în Germania, (la Silsoe și Cleolaine Workshops) în Marea Britanie și la Chișinău.
A cântat în cadrul marilor festivaluri de jazz începînd din anul 1984 (București, Brașov, Sibiu, Costinești, Iași, Nürnberg, Leipzig, Varșovia, Leverkusen, Viena, Liège, Tübingen, München, Linz, Zagreb, Varna, Lomza și Bratislava), dar și în cluburile de jazz din România, Bulgaria, Germania, Belgia, Austria și Elveția.
De-a lungul carierei a cântat alături de muzicieni români cunoscuți, între care Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar și cu celebrități din jazzul mondial (Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillipp Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Thomas Stanko, Ricardo del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Band, Klaus Ignatzek etc.).
Stabilită în Bruxelles, Belgia, Anca Parghel și-a continuat activitatea la catedră, ca profesor de jazz vocal la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles și la Conservatorul Lemmens, dar și ca muziciană și vocalistă pe scenele de jazz din Belgia, Germania și Olanda în formule de trio, cvartet sau cvintet, a căror componență cuprinde pe Ciprian Parghel, la bass, Tudor Parghel, baterie, și Puiu Pascu, la pian.
Cu ocazia festivalului Jazz Supernight, Mamaia, din iulie 2002, a susținut un recital alături de saxofonistul american Rick Condit, de bateristul italian Fabio Grande și de mai vechii săi colaboratori, pianistul Ion Baciu Jr. și basistul Pedro Negrescu. A apărut de asemenea pe scena Festivalului de Jazz București 2002, alături de Big Band-ul Radiodifuziunii Române.
În 2008 artista a primit numeroase premii, din care o parte pentru albumul "Zamorena" și single-ul "Brasil" lansat în colaborare cu Fly Project și Tom Boxer. Din premiile primite merită amintite: "Artistul anului 2008" și "Cel mai bun cântec pop-dance" la Premiile Radio România Actualități, "Premiul pentru întreaga activitate" la Romanian Music Awards, "Trofeul aniversar" și "Best Hit" la Romanian Top Hits, precum și alte premii în cadrul "Galei sectorului 6", "Eroii din Ring" a ziarului Ring, emisiunilor "Duminica în familie", "Agentul VIP", "Confidential", ș.a. De asemenea, Anca Parghel a fost desemnată "Cetățean de onoare al orașului Câmpulung Moldovenesc", localitatea de origine a artistei.
În decembrie 2008, studio-ul de productie Fly Records împreună cu Roton au lansat albumul de colinde al artistei intitulat "Colind pentru România". În 2009, asociații Fly Records, Tudor Ionescu, Tudor Parghel și Dan Deneș au participat sub patronajul label-ului Roton la filmarea clipului pentru single-ul "Andale" al artistei, înregistrat în toamna 2008, acesta urmând a fi acompaniat și de lansarea ultimului album pop-dance al artistei.
În februarie 2009, Jurnalul Național și Fundația Anca Parghel au reeditat albumul "Midnight Prayer" al artistei și     l-au lansat in cadrul ediției de colecție a cotidianului dedicată Ancăi Parghel.
Cu ocazia zilei de naștere a artistei în septembrie 2009, Hard Rock Cafe București și Tudor Parghel au organizat in debutul seriei de concerte Blue Monday un concert in memoriam. La acest eveniment au interpretat fii artistei, Tudor și Ciprian Parghel, Puiu Pascu și Alin Constanțiu, având ca și invitate speciale pe Paula Seling, Ozana Barabancea si Luiza Zan.
În cei aproape 30 de ani de carieră, Anca Parghel a reuşit să uimească o lume întreagă cu vocea şi pasiunea ei pentru muzică.

luni, 13 septembrie 2010

Jacqueline Bisset


Pe numele real Winnifred Jacqueline Fraser-Bisset s-a născut pe 13 septembrie la Weybridge, un mic orăşel din Elmbridge, un district din Surrey din Sud-Estul Angliei. Ea şi fratele ei Max sunt copiii scriitoarei Arlette Alexander Bisset, şi ai lui Max Fraser, medic primar. Părinţii au divorţat după 29 de ani de căsnicie, când mama s-a îmbolnăvit grav de scleroză multiplă iar actriţa s-a mutat alături de aceasta pentru a o ajuta.
De mică a luat lecţii de balet şi de fashion modelling, dorind să ajungă în lumea top modelelor.
Pentru a-şi câştiga existenţa a lucrat iniţial ca şi chelneriţă într-un restaurant chinezesc dar, în 1965 debutează în comedia " The Knack ...and How to Get It " unde interpretează un mic rolişor încredinţat de regizorul Richard Lester .
Odată pătrunsă în lumea filmului, a impresionat iniţial prin frumuseţea sa şi ochii ei "celebri" în lumea cinematografiei. Norocul de a lucra cu regizori celebri ca John Huston, Francois Truffaut, George Cukor sau Roman Polanski şi parteneri cunoscuţi ca Anthony Quinn, Linda Hamilton sau Paul Newman, au făcut din ea un idol al cinematografiei mondiale a anilor ' 60 - ' 70. 
A avut multe roluri memorabile: Cathy - thrillerul  "Bullitt "/1968


Vickie - drama " The Sweet Ride "/1968


Christine -drama " The Grasshopper "/1970,



sau Yvonne -drama " Under the Volcano "/1978.



Nu a fost căsătorită niciodată deşi a avut mai multe legături romantice. 
Filmul ei favorit este La Nuit américaine ", regizat de François Truffaut, în care a interpretat rolul Julie şi care a fost şi nominalizat la Oscar.


Este naşa Angelinei Jolie, filmează în continuare atât în Europa cât şi în America în filme şi seriale Tv şi este la fel de frumoasă şi plină de farmec ca în anii ei de glorie. 

joi, 9 septembrie 2010

Brassaï

Pe numele său adevărat Gyula Halász, Brassaï s-a născut la Brașov, în Transilvania aflată pe atunci sub autoritate ungară în cadrul Imperiului Habsburgic. A crescut într-un mediu maghiarofon catolic, dar cosmopolit, tatăl său, Gyula Halász senior (1871-1969), fiind scriitor, ziarist și specialist în literatura franceză, iar mama sa, Matild Verzár, fiind descendenta unei familii armene asimilate la cultura maghiară.
La vârsta de 3 ani, în anul 1903, a petrecut pentru prima dată o perioadă la Paris, în vreme ce tatăl său a predat acolo la Sorbona. După terminarea studiilor la liceul real din Brașov în 1917, tânărul Gyula, atras de pictură și sculptură, a studiat la Academia de arte din Budapesta.

Izbucnirea primului război mondial l-a forțat însă să-și întrerupă studiile și să se înroleze în cavaleria austro-ungară în care a servit pe tot parcursul conflagrației. Dupa război, ca și mulți alți intelectuali ahtiați de schimbare, a fost atras pentru o vreme de idealurile revoluției de extremă stânga care au adus la putere efemera Republică Sovietică Ungaria și s-a înrolat în armata roșie maghiară. Căzând prizonier, aceasta i-a adus după doborârea regimului bolșevic, o scurtă perioadă de detenție. Neputând în urma acestui cazier să fie acceptat în Franța, așa cum își dorise, s-a hotărât să meargă în Germania, unde nu s-a lovit de împotrivirea autorităților. În anul 1920 a plecat la Berlin ca trimis al unor ziare din Ungaria și Transilvania și și-a reluat studiile în capitala germană, la Academia locală de arte frumoase din Charlottenburg. La Berlin a cunoscut înde-aproape artiști precum compatriotul Moholy Nagy, pictorii Kandinsky și Kokoschka
Începând din anul 1924 s-a stabilit definitiv în Franța, în Orașul Luminilor, pe care nu l-a părăsit vreme de șaizeci de ani. Și-a perfecționat franceza, citind opera lui Marcel Proust și versurile lui Jacques Prévert. Acesta din urma, ca și scriitorul american Henry Miller au devenit din cei mai apropiați prieteni ai săi . A frecventat împreună cu ei cluburile de noapte, cafenelele și cabaretele din arondismentul 14 în cartierul Montparnasse.

Admirator al creațiilor fotografului Eugène Atget, sub impulsul activității de gazetar și încurajat de prietenul său, fotograful, originar din Ungaria ,André Kertész, aproximativ din anul 1929 Gyula Halász a început a fotografia imagini fermecate ale Parisului nocturn, vilele și parcurile, malurile Senei și ulicioarele fără vârstă din cartierele antice, uneori în vreme de ploaie și ceață. (remarcabilă a rămas, de pildă, imaginea „Statuii mareșalului Ney în ceață”, 1931) Ca unul care s-a considerat toată viața „transilvănean”, artistul a adoptat începând din anul 1931 numele de Brassaï, ceea ce în limba maghiară (Brassói sau Brassai) înseamnă "brașoveanul".
În anul 1933 a apărut întâiul său album, „Parisul, noaptea”, însoțit de un text de Paul Morand,și care i-a adus un mare succes, mai ales în rândurile mediului artistic. O parte din fotografiile pe care le-a realizat le-a consacrat înaltei societăți și celebrităților epocii, ca de pildă intelectualilor faimoși, sau stelelor teatrului și operei. Printre altele , a creat portrete devenite clasice ale lui Salvador Dali, Pablo Picasso, Henri Matisse și Alberto Giacometti, ale lui Jean Genet,Henri Michaux, Jean Paul Sartre sau Simone de Beauvoir.

În anul 1956 filmul său "Tant qu'il y aura des bêtes" a fost cununat cu Marele Premiu Special al Festivalului de la Cannes ca filmul de cea mai mare originalitate.
Brassaï a scris 17 cărți și numeroase articole, între altele fiind și autorul unui roman „Povestea Mariei” ("Histoire de Marie") (1948), prefațat de Henry Miller. În îngrijirea editurii Universității din Chicago au apărut în traducere engleză și „Scrisorile către părinți” și „Conversații cu Pablo Picaso” (1964).
Brassai a încetat din viață la 8 iulie 1984 la Èze, în departamentul Alpes Maritimes, pe Coasta de Azur si a fost înhumat în cimitirul Montparnasse din Paris.
În anul 2000 văduva sa, Gilberte (născută Boyer) a organizat o mare expoziție în cinstea operei și amintirii sale, la Centrul Pompidou.
Cu douăzeci de ani mai tânără decât Brassaï, ea a decedat în anul 2005 și este înmormântată alături de artist la cimitirul Montparnasse.

duminică, 5 septembrie 2010

Freddie Mercury


Pe numele său adevărat Farrokh Bulsara, Freddie Mercury s-a născut pe insula africană Zanzibar, la acea vreme colonie britanică, acum o parte din Tanzania. Părinții săi, Bomi Bulsara și Jer Bulsara erau perși din India care practicau religia antică zorostriana.
Mercury a fost trimis în India la vârsta de 7 ani pentru a merge la St. Peter's School, o școală pentru băieți din Panchgani lângă Bombay. La St. Peter's, a fost un student strălucit care a excelat la sport și a învățat să cânte la pian. La școală, a format o trupa, numită The Hectics, unde el cânta la pian. Tot la St. Peter's a început să-și spună "Freddie." Mercury a rămas în India în copilărie, locuind cu bunica și mătușa lui. Și-a completat educația în India la St. Mary's (ISC) High School în Mazagon înainte sa se întoarcă în Zanzibar.
La vârsta de 17 ani, Mercury și familia sa au fost forțați să plece din Zanzibar în Anglia ca rezultat a Revoluției din Zanzibar. Familia s-a mutat într-o casa mică la periferia orașului Feltham în afara Londrei. Mercury s-a înrolat la "Isleworth Polytechnic" (în prezent West Thames College) în Vestul Londrei unde a studiat arta. În cele din urma a obținut o diploma în artă și design grafic la Ealing Art College, folosind ulterior acest talent construind emblema trupei Queen. Mercury a rămas cetățean britanic până la sfârșitul vieții.
Considerat ca fiind unul din cei mai buni căntăreți din toate timpurile, Freddie Mercury avea o voce deosebită și distinctivă, incluzând o rază vocală de 4 octave. Deși vocea naturală de vorbit era încadrată la bariton, el cânta majoritatea melodiilor ca tenor. Soprana spaniolă Montserrat Caballé, cu care Mercury a înregistrat un album, a spus "diferența dintre Freddie și toți ceilalți căntăreți rock este vocea."
Mercury a compus zece melodii din cele șaptesprezece de pe albumul Greatest Hits al formației Queen: "Seven Seas of Rhye", "Killer Queen", "Bohemian Rhapsody", "Somebody to Love", "Good Old-Fashioned Lover Boy", "We Are the Champions", "Bicycle Race", "Don't Stop Me Now", "Crazy Little Thing Called Love", și "Play the Game". Oricum, în cadrul grupului Queen, toți cei patru membrii ai formației compuneau hituri. Cel mai notabil aspect a melodiilor sale este faptul că acesta introducea în melodiile sale diverse stiluri de muzică, care includeau rock, heavy metal, pop dar și disco. În comparație cu mulți compozitorii de muzică rock, Mercury tindea să compună melodii complexe. De exemplu, "Bohemian Rhapsody" este compusă din foarte multe note. Pe de altă parte, "Crazy Little Thing Called Love" este alcătuită din foarte puține note. Deși Mercury compunea deseori armonii complicate, acesta a declarat că nu putea să citească muzică. El a compus majoritatea melodiilor la pian, alegând deseori note greu de realizat de colegul de trupă chitaristul Brian May.
Cântărețul Axl Rose, solistul grupului Guns 'N' Roses, a spus de talentul lui Mercury de a compune, "Dacă nu aveam melodiile lui Freddie Mercury când eram copil, nu știu unde aș fi acum. M-a învățat diverse lucruri despre muzică. Mi-a deschis mintea. Nu am avut un profesor mai bun în viață decăt el." Albumele Queen nu erau favorizate de critici.
hl=en_US">


După absolvire, Mercury s-a alăturat mai multor trupe și a vândut haine second hand în Kensington Market in Londra. A avut o slujba și la Aeroportul Heathrow. Prietenii din acele vremuri și-l amintesc pe Mercury drept un elev tăcut și timid care arăta mult interes în muzică. În 1969 a format trupa Ibex, care s-a numit apoi Wreckage. Când aceasta a luat sfârșit în luna octombrie a acelui an, s-a alăturat formației Sour Milk Sea unde era solistul trupei. La începutul anului 1970 s-a destrămat și acest grup.
În aprilie a acelui an, Mercury s-a alăturat chitaristului Brian May și toboșarului Roger Taylor, care fuseseră în trupa Smile. În ciuda protestelor colegilor săi, Mercury a ales numele "Queen" pentru noua trupă. Tot în această vreme și-a schimbat și numele de familie.
Mercury este recunoscut pentru prestațiile live, care erau de obicei pe stadioane mari. El a arătat un stil teatral care deseori invoca o mare participare a publicului. Una din cele mai notabile performanțe al lui Mercury cu Queen a avut loc la Live Aid în 1985, când un stadion întreg de 72,000 de oamenii au bătut din palme, au cântat. Performanța celor de la Queen la acest eveniment a fost declarată de mulți specialiști drept cel mai bun concert din toate timpurile. Într-o relatare a evenimentelor de la Live Aid în 2005, un critic a scris, "Cei care compun liste cu cei mai buni căntăreți și îi plasează pe Mick Jagger, Robert Plant pe primele locuri fac o mare greșeală. Freddie, evidențiat de prestația de la Live Aid , este de departe cel mai "zeu" dintre toți."
De-a lungul carierei sale, Mercury a concertat de peste 700 de ori cu Queen în întreaga lume. Trupa a fost prima care a cântat pe stadioanele din Africa de Sud, spărgând recordul de oamenii prezenți la un concert la stadionul Morumbi în Sao Paulo în 1981. În 1986, Queen a fost prima formaţie de rock care a cântat în spațiul comunist, în fața a 80,000 de oameni în Budapesta. Ultimul concert al lui Mercury cu Queen a avut loc pe 9 august 1986 la Knebworth Park în Anglia unde a atras în jur de 150,000 de oameni. Starul rock David Bowie, care a participat Freddie Mercury Tribute Concert și a înregistrat melodia "Under Pressure" cu Queen a spus despre Mercury, "Dintre toți căntăreții rock, Freddie a dus-o peste măsură." ... "A dus-o peste măsură, și desigur am admirat mereu un om care poarta pantaloni strâmți. L-am văzut într-un concert o singură dată, și după cum se spune, era un om care putea ține mulțimea în propria palmă. Putea oricând să transforme un clișeu într-un avantaj."
Pe vremea când era copil, Mercury asculta multă muzică indiană. Una din primele lui influențe a fost Lata Mangeshkar, pe care a avut oportunitatea de a o vedea live în India. Conform revistei Record Collector, după mutarea în Anglia, Mercury a devenit fan al lui Jimi Hendrix, John Lennon și The Beatles.  În memoria lui John Lennon, artistul a compus melodia "Life Is Real" de pe albumul "Hot Space" din 1982. 
Despre Hendrix Mercury a spus că: “Jimi Hendrix este foarte important. Este idolul meu." Altă influență a lui Freddie a fost actrița și cântăreața Liza Minnelli. Într-un interviu din 1975, a spus despre Minnelli: “Liza, în termeni de talent, se joacă. Ea are energie și vigoare, pe care o răspândește pe scenă, și felul în care se transmite publicului constituie o bună influență. Se pot învăța multe de la ea.”  Freddie Mercury l-a admirat mult şi pe Elvis Presley. El a scris melodia "Crazy Little Thing Called Love" drept tribut lui Presley și a cântat melodii precum Jailhouse Rock în timpul concertelor.
În plus față de producțiile sub marca Queen, Mercury a lansat două albume solo, "Mr. Bad Guy" și "Barcelona", lansate în 1985, respectiv 1988. "Mr. Bad Guy" a fost un album orientat mai mult spre pop care includea muzica disco și dance. Albumul "Barcelona" a fost realizat de Freddie în colaborare cu cântăreața de operă Montserrat Caballé, pe care Mercury o admira de mult.
Primul efort al lui Mercury de a produce un proiect solo a fost melodia "Love Kills" lansată în 1984, dedicată filmului lui Fritz Lang "Metropolis" din anul 1926. Melodia, produsă de Giorgio Moroder, a debutat pe locul 10 topurile britanice (UK charts). Deși a debutat în top zece din UK Album Charts, "Mr. Bad Guy" nu a fost considerat a fi un succes comercial în comparație cu albumele Queen. Oricum, în 1993, un remix al melodiei "Living on My Own", un single de pe album, a ajuns pe locul 1 în UK Singles Chrts. Cu această melodie Mercury a câștigat trofeul Ivor Novello Award. Criticul Ed Rivadavia descrie "Mr. Bad Guy" ca fiind "uluitor de la început la sfârșit" și   și-a exprimat părerea că Mercury "a accesat locuri neatinse cu acest album." În mare, în album au fost des folosite sintetizoare într-un mod necaracteristic pentru Queen având însă influențe de pe albumele Queen "Hot Space" și porțiuni de pe albumul "The Works".
"Barcelona", înregistrat cu soprana spaniolă Montserrat Caballé, combină elemente de muzică modernă și muzică de operă. Mulți critici au fost nesiguri ce să comenteze despre album, iar un critic a numit albumul ca fiind "cel mai bizar album al anului." Caballé, pe de altă parte, consideră albumul ca fiind unul din cele mai mari succese ale carierei sale. Melodia "Barcelona" a debutat pe locul 8 în UK charts și a fost un mare hit în Spania. 
În plus față de cele două albume solo, Mercury a lansat multe alte single-uri, incluzând versiunea proprie a hitului "The Great Pretender" cântată de The Platters, melodie care a debutat pe locul 5 în Anglia.  În septembrie 2006, o compilație cu melodii realizate de Mercury în cariera sa solo a fost lansată în onoarea a cea ce ar fi fost împlinirea de 60 de ani ai artistului. Albumul a debutat pe locul 10 în UK Album Charts.
Peste mai mulţi ani, albume ale lui Mercury au crescut mult în valoare. De exemplu, un single japonez a melodiei “Guide Me Home” de pe albumul Barcelona valorează acum aproape 1000 de lire sterline.
La începutul anilor 70 Mercury avea o relație de lungă durată cu prietena Mary Austin, cu care locuia de mulți ani. Oricum, pe la mijlocul anilor '70 cântărețul a început o relație cu un producător de la casa de discuri Elektra Records, ceea ce a rezultat finalul relației sale cu Mary Austin. Cei doi rămân prieteni de-lungul anilor, iar Mercury adesea o numește pe Mary Austin ca fiind singurul prieten adevărat. Într-un interviu din 1985, Mercury a spus despre Austin, "Toate iubirile mele m-au întrebat de ce nu o pot înlocui pe Mary (Austin), dar este pur și simplu imposibil. Singurul prieten pe care îl am este Mary, și nu vreau pe altcineva. Pentru mine, ea a fost precum o nevastă. Pentru mine a fost precum o căsătorie. Credem unul în celălalt, este destul pentru mine. Nu aș putea să mă îndrăgostesc de un barbat așa cum am făcut-o de Mary." Mercury a scris multe melodii despre Austin cea mai notabilă fiind "Love Of My Life." 
Prin anii 80, el a început să frecventeze baruri și cluburi gay în New York, unde a întâlnit mulți parteneri de scurtă durată. În 1985 el a început o relație de lungă durată cu coaforul său Jim Hutton. Hutton locuit cu Mercury în ultimii ani de viață a acestuia, a avut grijă de el când a fost bolnav, și i-a fost alături când a decedat. După spusele lui Hutton, Mercury se referea la el ca fiindu-i soț, și că a murit purtând o eșarfă dăruită de Hutton. Hutton a scris apoi o carte despre relația sa cu Mercury numită "Mercury and Me".
Conform ediției din ianuarie 2004 a revistei Cat Fancy, lui Mercury îi plăceau foarte mult pisicile, la un moment dat având chiar zece. Albumul "Mr. Bad Guy" și melodia "Delilah" de pe albumul "Innuendo" au fost dedicate pisicilor sale, iar Mercury purta haine cu pisici în videoclipuri (precum videoclipul pentru melodia "These Are the Days of Our Lives") și pe pozele de album.
Conform cărții lui Hutton "Mercury and Me", Mercury a fost diagnosticat cu SIDA în primăvara anului 1987. În același an, Mercury a declarat că a testul său a ieșit negativ. În ciuda negațiilor, presa britanică a continuat zvonurile în anii următori, din cauza stării psihice a lui Mercury, și din cauza lipsei de turnee a celor de la Queen. Până la sfârșitul vieții sale, Mercury era urmărit de fotografi, în timp ce tabloidul The Sun susținea că Mercury este serios bolnav. Apariția sa din ultimul său videoclip, "These Are the Days of Our Lives", le-a continuat suspiciunile.
Mercury a continuat să înregistreze melodii în studio până cu o luna înainte de a muri în noiembrie 1991. În ultimul său an de viață, Queen era la apogeul succesului, albumul "Innuendo" intrând în topurile britanice pe locul întâi și vânzând 250,000 de copii doar în prima săptămână de la lansare. 
Pe data de 22 noiembrie, 1991, Mercury l-a chemat pe managerul trupei Queen la el acasă în Kensington, pentru a discuta o declarație publică. A doua zi, 23 noiembrie, următorul anunț a fost făcut din partea lui Freddie Mercury:
"În urma relatărilor din presă din ultimele două săptămânii,
doresc să confirm că am fost testat HIV pozitiv și că am SIDA.
Am simțit că este corect să țin această informație privată până
acum pentru a proteja intimitatea celor din jurul meu.
Acum a venit timpul pentru prietenii și fanii mei din toată lumea
să afle adevărul și sper că toată lumea se va alătura doctorilor mei
în lupta acestei boli teribile. Intimitatea a fost mereu specială
pentru mine și sunt faimos pentru lipsa de interviuri.
Va rog să înțelegeți că acest lucru va continua."





„Freddie știa că i se apropie sfârșitul, a declarat Mary Austin printre lacrimi, dar și-a păstrat simțul umorului pînă la capăt. În ultimele zile a avut dureri mari și a suferit mult. N-a putut mînca și a fost sedat puternic. Totuși, în ciuda stării îngrozitoare în care se găsea, mi-a mărturisit că nu regretă nimic. Cînd am plecat de lîngă patul lui, l-am sărutat pe obraz, l-am ținut de mînă și i-am spus că l-am iubit foarte mult. Dar suferința întipărită pe chipul său nu doresc să o mai văd vreodată.”
Puțin după 24 de ore de la declarația de presă, Mercury a murit pe data de 24 noiembrie 1991 la vârsta de 45 de ani. Cauza decesului a fost pneumonie bronhială din cauza SIDA. Deși nu participase de ani de zile la slujbe religioase, înmormântarea lui Freddie a fost făcută de un preot zorostrian. Cântărețul Elton John și membrii rămași din trupa Queen au luat parte la înmormântare. El a fost incinerat la cimitirul Kensal Green, iar cenușa sa a fost împrăștiată pe malurile lacului Geneva, lângă Montreux, Elveția, locul în care Freddie și-a petrecut ultimii ani din viață. Prin testament, Mercury i-a lăsat lui Mary Austin jumătate din avere, iar cealaltă jumătate părinților săi și surorii lui. Mary Austin a moștenit casa acestuia, unde locuiește acum împreună cu familia sa.
Cu certitudine însă, în ciuda multelor controverse apărute despre el atât în timpul vieţii cât şi după decesul său, Freddie Mercury rămâne unul dintre cei mai iubiţi artişti şi, fără îndoială, una dintre cele mai mari personalităţi ale muzicii contemporane.