Cele două forme universale ale intuiţiei omeneşti: timpul
şi spaţiul. Aceste două noțiuni exclusiv universale, au impus omenirii o
anumită obiectivitate, fără să aparţină lucrurilor în sine. Și, așa cum observa
Immanuel Kant în 1781, deși nici timpul, nici spațiul nu dețin o existență
reală, ele țin totuși de constituția subiectivă a simțirii noastre. Pentru că,
datorită celor două concepte, întotdeauna ne-am permis să deosebim această lume
fenomenală, care ia naştere prin mijlocirea lor, de purele aparenţe, mereu
înșelătoare și inconsistente sau de simplele iluzii pline de deșertăciune.
Și exact acestea sunt tainele pe care pictorița
Mihaela Cocheci ne invită să le descoperim, participând la vernisajul
expoziției de pictură “Timp și Spațiu”, eveniment găzduit în ziua de joi, 2
aprilie 2015, de la ora 18.00, de către Sala C-tin Brâncuși din Palatul Parlamentului, strada Izvor nr. 2-4.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu