Janis Joplin

Janis Joplin este unul dintre cele trei superstaruri ale generaţiei "flower power", alături de Jimi Hendrix şi Jim Morrison. Pe lângă apartenenţa la aceleaşi idealuri şi muzica lor exceptională, cei trei mai au în comun din nefericire şi dispariţia prematură din cauze similare, adică abuzul de droguri şi de alcool.
În particular, despre Janis se poate spune fără teamă de a greşi că este cea mai importantă femeie din muzica rock şi totodată prima interpretă albă de blues. Vocea sa cu totul neobişnuită, foarte aspră şi foarte răguşită, precum şi prezenţa scenică vulcanică au impus-o definitiv în conştiinţa publicului, în ciuda carierei sale meteorice, întreruptă în mod abrupt de tragica ei dispariţie.

Janis Lyn Joplin pe numele întreg, s-a născut pe 19 iunie 1943 la Porth Arthur, un orăşel din statul Texas. Ea provenea dintr-o familie modestă, din clasa mijlocie, mediul în care a crescut fiind unul foarte conservator pentru firea ei non-conformistă, manifestată încă de timpuriu. Ridiculizată de colegii săi pentru înfăţişarea ei nu prea agreabilă - Janis era supraponderală şi avea o acnee abundentă - rebela adolescentă îşi găseşte refugiul în muzică. Ea era fascinată mai ales de blues-ul feminin, având ca favorite pe marile soliste Bessie Smith, Odetta sau Big Mama Thornton. Acestea vor fi de altfel influenţele declarate ale stilului interpretativ al lui Janis.
Adolescentă fiind, începe să cânte blues şi folk cu diverse formaţii locale. Prima sa apariţie scenică se produce în decembrie 1961 într-un club din Houston - Texas. În anul următor devine solista unui grup numit Waller Creek Boys, alături de care continuă să concerteze în cluburi. Devenită studentă la University Of Texas, Janis lasă baltă studiile în 1963, pentru a pleca în San Francisco, acolo unde mişcarea hippie se afla în faza ei de germinaţie. Acolo devine atracţia principală a clubului North Beach Cofee Gallery, cântând ocazional şi cu Jorma Kaukonen, viitorul chitarist de la Jefferson Airplane. După doi ani de viaţă trăiţi din plin, Janis hotărăşte să se retragă acasă în Texas, extenuată fiind de excesul de alcool şi amfetamine. Nu apucă să se cureţe bine, căci în 1966, un mai vechi prieten al său, managerul Chet Helms, de al cărui nume se leagă destinul unor trupe precum Jefferson Airplane sau Big Brother And The Holding Company, îi propune să se întoarca în California, pentru a deveni solista celui de al doilea grup menţionat mai înainte. Muzicienii alături de care urma să cânte erau Sam Andrew (chitara), James Gurley (chitara), Peter Albin (bas) şi David Getz (tobe).
Debutul lui Janis cu noua sa formaţie se produce la Berkeley's Open Air Theatre. În scurtă vreme, Big Brother And The Holding Company devine una dintre principalele atracţii ale scenei psihedelice din San Francisco. Cu toate acestea trupa preferă un angajament la Chicago, în clubul Mother Blues. În aceiaşi perioadă este semnat un contract cu label-ul Mainstream Records, care le editează în septembrie 1967 albumul de debut, clasat pe locul 60 în topul Billboard, precum şi două single-uri, "Blindman" şi "All Is Loneliness".


În acelaşi an are loc şi apariţia trupei la festivalul de la Monterrey, unde Janis reuşeşte să uluiască asistenţa, mai ales cu incendiara versiune a piesei lui Big Mama Thornton, "Ball And Chain", care poate fi vizionată şi în filmul festivalului. Trupa atrage atenţia lui Albert Grossman, unul dintre cei mai potentaţi manageri ai vremii, care le înlesneşte semnarea unui contract cu o companie majoră, Columbia Records.

Al doilea album cu Big Brother And The Holding Company, "Cheap Thrills", apare în septembrie 1968 şi este un un uriaş succes, ocupând locul 1 în clasamentul Billboard. De asemenea single-ul "Piece Of My Heart" a ocupat locul 12.

Cu toate acestea asocierea dintre Janis Joplin şi Big Brother And The Holding Company nu a mai durat multă vreme. Ultimul concert în această formulă a avut loc în decembrie 1968, după care Janis a pus bazele unei noi formaţii, intitulată mai întâi Janis And The Joplinaires, iar apoi Kozmic Blues Band. Dintre vechii parteneri de scenă ea l-a păstrat doar pe chitaristul Sam Andrew cu care se ştie că avea o relaţie mai specială. În rest erau numai muzicieni noi, între care şi un număr considerabil de suflători. Sound-ul noii trupe era mult mai clar orientat spre blues, aşa cum îşi dorea Janis. Kozmic Blues Band va fi considerabil remaniat în vara anului următor, când se renunţă inclusiv la Sam Andrew, întors la vechea sa formaţie, în urma unui conflict violent cu năbădăioasa solistă.
L.P.-ul de debut a fost "I Got Dem Ol' Kozmic Blues Again Mama", în octombrie 1969, clasat pe poziţia a 3-a în topul revistei Billboard.

Cu două luni înainte Janis susţinuse un recital alături de trupa sa la celebrul festival de la Woodstock. Prestaţiile live erau însă din ce în ce mai vizibil afectate de consumul de alcool şi de droguri şi Janis hotărăşte să asculte de sfatul medicului, motiv pentru care sparge gaşca şi se retrage pentru câteva luni cu scopul de a urma o cură de dezintoxicare.
În primăvara anului 1970 ea revine în show-biz, cu un nou grup de acompaniament, Full Tilt Boogie Band. În vara aceluiaş an susţine un turneu în Canada, pe acelaşi afiş cu cei de la Greateful Dead, după care începe sesiunile de înregistrări pentru un nou album ce se va intitula "Pearl". Din păcate acesta avea să apară postum, deoarece Janis, care între timp se reapucase de droguri, a sucombat ca urmare a unei supradoze, în camera sa de hotel din Los Angeles, pe data de 4 octombrie 1970.



După moartea artistei, acesteia i s-a creat un adevărat cult. Albumul "Pearl", lansat în ianuarie 1971 a ocupat locul 1 în topul american, ca şi single-ul "Me And Bobby McGee". În anii următori au apărut numeroase compilaţii şi materiale live şi au fost realizate numeroase documentare TV, dintre care cel mai important este cel intitulat ''Janis'', din 1973. Nu au lipsit nici filmele biografice, precum "The Rose", în 1979, cu Bette Midler in rolul principal, ca şi volumele de aceiaşi factură, dintre care cea mai mare atentie o merita "Love, Janis", scrisă de sora sa, Laura Joplin, de profesie psiho-terapeută.

un articol de Viorel Grecu