William Hogarth

S-a născut la 10 noiembrie 1697 în cartierul West Smithfield din Londra. Tatăl lui, Richard Hogarth, învăţător cu venituri modeste, sfârşeşte prin a fi aruncat în închisoare, pentru că nu îşi poate plăti datoriile. În apropierea închisorii, pe terenuri special destinate acestui scop, locuiesc familiile deţinuţilor. După ce tatăl său îşi ispăşeşte pedeapsa, familia se mută, iar William intră în atelierul unui gravor-aurar, pe nume Ellis Gamble. Aici învaţă arta decorativă şi şi capătă îndemânare în tehnica gravurii. În 1720 îşi deschide propriul său atelier. Încă de atunci se opune curentului neoclasicist reprezentat de arhitectul William Kent şi execută gravuri originale cu satiră la adresa vieţii artiştilor, politicienilor şi bancherilor. În acelaşi timp realizează ilustraţii de carte, pentru operele lui William King, Charles Gildon şi Aubrey de la Motraye, dar nu renunţă la ambiţia de a picta. Pentru aceasta se înscrie la academia înfiinţată de Louis Chéron şi John Vanderbank. Intră în contact cu mediul pictorilor londonezi, dar nu este mulţumit de sistemul clasic de educaţie şi, în anul 1725 se transferă în atelierul lui James Thornhill.

O prietenie adâncă se va lega între maestru, familia acestuia şi ucenic. Tânărul pictor se va certa însă în scurtă vreme cu maestrul său. În primăvara anului 1729 o răpeşte pe fiica lui Thornhill, Jane, în vârstă de 19 ani, cu care se căsătoreşte în secret. Tânăra pereche se stabileşte în South Lamberth. Abia după un an socrul îl va ierta şi-l va accepta ca ginere.
În primele tablouri ale lui Hogarth, create între anii 1725-1728, domină satira socială şi o tematică legată de teatru. În 1729 este solicitat să decoreze noile Spring Gardens, cunoscute mai târziu sub numele de Grădinile "Vauxhall". După terminarea lucrărilor (în anul 1732), artistul primeşte - în semn de recunoaştere - dreptul viager de a intra în Spring Gardens fără să plătească, însoţit de un număr de până la şase invitaţi. Saloanele londoneze se deschid în faţa artistului. Realizează portrete de familie şi iniţiază un nou gen de pictură, cunoscut sub numele de "conversation piece", care asociază elemente specifice portretului cu scene de viaţă şi peisaje.

Hogarth se angajează în diverse activităţi, participă în mod activ la viaţa socială, politică şi culturală. În anul 1734 intră în conflict cu William Kent şi grupul adepţilor unei estetici "neopalladine", bazate pe lucrările teoretice ale arhitectului italian Andrea Palladio (1508-1580), susţinuţi de contele Burlington, important mecena al artelor şi literaturii. Hogarth critică caracterul pretenţios al artei "clasicizante", fapt care se reflectă defavorabil asupra lui, fiind îndepărtat din cercurile londoneze influente, e drept, nu pentru multă vreme. Reuşeşte să vândă în condiţii avantajoase gravuri executate după ciclurile de tablouri intitulate "Cariera unui destrăbălat" (1733) şi "Căsătoria la modă" (1745). La începutul secolului al XVIII-lea, în Anglia nu exista noţiunea de apărare a dreptului de autor. Hogarth prezintă un proiect de lege - numită mai târziu "legea lui Hogarth" - menită să-i protejeze pe gravori, care va primi aprobarea regelui George II pe 15 mai 1736.

În anul 1743, Hogarth pleacă la Paris. Aici descoperă că pictura franceză este cu mult mai avansată decât cea engleză, manifestându-şi admiraţia pentru creaţiile lui François Boucher (1703-1770). Hogarth se consacră redactării unui tratat despre pictură, "The Analysis of Beauty" ("Analiza Frumosului"), ncare apare la Londra în anul 1753 şi este tradusă curând în germană şi italiană. În anul 1757, Academia Imperială de la Augsburg (Imperiul Austriac) îl primeşte membru de onoare. Tot în aceeaşi perioadă este recunoscut oficial şi în Anglia, Hogarth primeşte funcţia de prim-pictor al curţii regale, "supraintendent al tuturor operelor aflate în proprietatea Majestăţii Sale".
Deşi înaintat în vârstă, continuă să creeze. În anul 1760, pictează "Alegerile", un ciclu de patru tablouri satirice. În 1763 suferă un atac de apoplexie, după care nu se mai reface complet. Pe 25 octombrie 1764, deşi foarte bolnav, mai găseşte puterea să răspundă la o scrisoare pe care o primise din America de la Benjamin Franklin. Moare două ore mai târziu. Inscripţia de pe piatra mormântului din Chiswick a fost scrisă de prietenul său, renumitul actor David Garrick.

Tablou din seria "Alegerile": O distracţie electorală


Cariera unui destrăbălat" ("A Rake's Progress", 1733-1735), serie de opt tablouri denumită şi Viaţa unui risipitor, reprezintă una dintre cele mai impresionante realizări ale lui Hogarth. Ca sursă de inspiraţie s-a servit probabil de opera "Vite del lascio", publicată în Italia în secolele XVI şi XVII sau poate de o comedie a lui Henry Fielding. Ciclul are forma unei povestiri impregnată de ironie şi glumă, care surprinde prin adevărul ei vital. Decăderea morală a tânărului desfrânat este accentuată de schimbarea gradată a tehnicii. Trăsăturile de penel se accelerează şi sunt parcă mai puţin îngrijite, iar atmosfera tablourilor este din ce în ce mai sumbră.

Scena IV: Clubul jocurilor


La baza creaţiei lui Hogarth se află experienţa personală, iar problemele sociale şi politice îi oferă un bogat material pentru scenela sale satirice. În cadrul lor, temperamentul lui Hogarth îşi găseşte expresia pe deplin. Umorul şi ironia muşcătoare reprezintă armele preferate ale artistului, care prezintă imaginea societăţii contemporane lui. Hogarth se lasă purtat de imaginaţie nu numai în alegerea temelor, dar şi în elaborarea lor. În portrete, impresionează spontaneitatea proaspătă a pensulei şi aspectul de schiţă al personajelor. Dezinvoltura execuţiei nu scade cu nimic forţa de expresie.

Minunata Mică vânzătoare de creveţi ("The Shrimp Girl", 1740), pe bună dreptate considerată de pictorul impresionist Whistler ca o operă inovatoare, precursoare a unei noi direcţii, este ceva mai mult decât simplul portret al unei tinere femei.

Pânza reprezintă cu adevărat întruparea vitalităţii, forţei, energiei şi bucuriei vieţii. Portretele de acest gen ale lui Hogarth amintesc de creaţiile lui Frans Hals. Cu mijloace artistice economice, Hogarth reuşeşte să redea cu măiestrie mimica şi sentimentele şi, prin urmare, caracterul personajelor portretizate. Caracterul desăvârşit al tabloului este completat de cromatica armonioasă a compoziţiei. Petele de culoare modelează şi înviorează fizionomia, conferindu-i în acelaşi timp şi o carnaţie extraordinar de reală.





Căsătorie la modă (Marriage a la mode)

















Mary Edwards




















Black prescence