Édith Piaf

Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Şi-a luat pseudonimul "Piaf" (în argot-ul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. De origine modestă, fiică a cântăreţei ambulante, Line Marsa, de origine italo-algeriană, şi a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandie, iar mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului. După sfârşitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant şi o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuinţă. Pentru a-şi ajuta tatăl, Édith începe să cânte la colţuri de stradă, câştigând astfel câţiva bani.
La vârsta de 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Marcelle, va muri de meningită în anul 1935. Părăsită de "P'tit Louis", Édith - în vârstă de 20 de ani - decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societăţii pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneţilor, a traficanţilor de droguri, a prostituţiei. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-şi asigura o existenţă de mizerie.

Într-o seară a anului 1935, Édith cunoaşte pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului "Le Gerny's" de pe "Champs-Élysées", care o invită să cânte în localul său câteva melodii, printre care şi compoziţii ale lui Vincent Scotto. Această apariţie în public pe scena unui local marchează debutul carierei sale artistice. Lui Leplée i se datorează şi denumirea de "môme Piaf", datorită staturii ei scunde. La "Le Gerny's", Édith înregistrează primele sale succese. Maurice Chevalier, în plină glorie, şi Jacques Canetti, impresar la radio, sunt subjugaţi de interpretările lui Édith Piaf. Canetti îi asigură o emisiune la radio şi, la sfârşitul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia "La foule".

Primul său mare succes datează din ianuarie 1937, când obţine un angajament la teatrul "ABC" din Paris cu numele artistic de Édith Piaf, iar impresarul Raymond Asso îi înregistrează discul cu "Mon légionnaire". Dotată cu o voce capabilă de nuanţe infinite şi plină de dramatism, Édith Piaf a anticipat cu un deceniu sensul de rebeliune şi nelinişte care-i va caracteriza pe artiştii intelectuali de pe "rive gauche", din care vor face parte Juliette Greco, Boris Vian, Roger Vadim. Jean Cocteau scrie pentru ea piesa de teatru "Le Bel indifférent". Despărţită de Raymond Asso, Édith începe o legătură amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de cinema debutant, pe care îl părăseşte pentru compozirorul Michel Emer, care compune pentru ea melodiile "L'accordéoniste" şi "Le disque usé". În timpul ocupaţiei germane are contacte cu mişcarea de Rezistenţă şi entuziasmează publicul cu melodiile "Le vagabond", "Le chasseur de l'Hôtel", "Les histoires de coeur". Totuşi, după eliberare, i se reproşează faptul de a fi concertat la Berlin, la invitaţia autorităţilor germane.


În 1944, o dragoste furtunoasă se deslănţuie între Édith Piaf şi un tânăr cântăreţ debutant, Yves Montand, împreună cu care apare în concerte. În 1946, scrie textul celebrei melodii "Je vois la vie en rose", muzica de Louiguy (Louis Guglielmi), care va face încojurul lumii.

La sfârşitul anului 1947, Édith călătoreşte pentru prima dată la New York. Aici cunoaşte pe actriţa Marlene Dietrich şi, mai ales, pe boxeurul Marcel Cerdan. Acesta devine amantul său, "le meilleur amant du monde". De la Paris la New York, între un concert al lui Édith Piaf şi o luptă pe ring a lui Marcel, dragostea lor câştigă tot mai mult în intensitate. La 27 octombrie 1949, Édith primeşte ştirea accidentului de avion, în care Marcel Cerdan şi-a pierdut viaţa. Pentru ea, într-o stare de profundă depresie, lumea nu mai poate fi la fel ca înainte. Revenită la Paris, scrie - în amintirea acestei iubiri - textul pentru "L'hymne à l'amour" (muzica de Marguerite Monnot).

În anul 1950, se întoarce la New York pentru o serie de concerte. Este însoţită de un actor şi cântăreţ american de origine ruso-poloneză, stabilit de curând în Franţa, Eddie Constantine, noul său amant, şi de un secretar particular, Charles Aznavour, viitorul chansonier, cu care se pare că nu a întreţinut relaţii amoroase.
Din nou în Paris, în 1951, Édith Piaf apare în comedia muzicală "La p'tite Lili", alături de Eddie Constantine şi Robert Lamoureux. Piesa are un oarecare succes, dar Édith, nerefăcută după moartea lui Marcel Cerdan, devine dependentă de medicamente somnifere şi stupefiante. Obţine totuşi succese artistice cu noi melodii, ca "Jézebel", scrisă de Aznavour, sau "Je t'ai dans la peau", compusă de Gilbert Bécaud pe un text de Jacques Pills. La 29 iulie 1952, Édith se căsătoreşte cu Jacques Pills, cu care se stabileşte într-un apartament pe bulevardul Lannes din Paris, apartament pe care artista îl va păstra până la sfârşitul vieţii.

În 1953, urmează o cură de desintoxicare de morfină. Urmează o serie de turnee în New York, Mexico City, Rio de Janeiro, Paris. Édith Piaf este o stea internaţională, dar viaţa sa privată este o succesiune de eşecuri. În 1956 divorţează de Jacques Pills. Noul său amant este cântăreţul de origine greacă Georges Moustaki, pe care îl lansează pe scenele Parisului. În 1958 suferă un grav accident de automobil, în urma căruia rămâne cu dureri, care o vor face din nou dependentă de medicamente analgetice puternice. Împreună cu Moustaki, creează melodia "Milord", unul din marile sale succese.

La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbuşeşte epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucereşte din nou Parisul în 1961 într-un concert în sala Olympia, cu noul său chanson, "Non, je ne regrette rien".
Autori de talent se succed pentru a-i scrie şi compune noi melodii (Francis Lai, Charles Aznavour, Charles Dumont etc.). Édith se îndrăgosteşte din nou, de data aceasta de un anume Theophanis Lamboukas, zis Théo Sarapo, mult mai tânăr ca ea, cu care se căsătoreşte la 9 octombrie 1962. Căsătoria este un mare eşec. Bolnavă, epuizată, drogată, Édith este sfârşită. După o cură de convalescenţă în apropiere de Grasse, marea cântăreaţă încetează din viaţă în ziua de 11 octombrie 1963, în aceiaşi zi cu scriitorul Jean Cocteau, prietenul şi colaboratorul său. Este înmormântată în cimitirul "Pére Lachaise" din Paris. Timp de două zile o mulţime imensă de admiratori se perindă la mormântul său, pentru a omagia pe cea care a fost numită "petite fille des rue". Posteritatea i-a iertat viaţa sa nu tocmai exemplară, pentru a reţine doar imensul său talent. Édith Piaf, zisă "la môme Piaf", a intrat deja în legendă încă din cursul vieţii.