joi, 8 octombrie 2009

John Lennon


S-a născut în Liverpool, Anglia în toamna anului 1940. Tatăl său, Alfred Lennon, care era marinar, lucra departe, pentru lungi perioade iar John era crescut de mătuşa sa Mimi şi de unchiul său, George. Moartea unchiului său a avut un impact puternic asupra adolescentului. Turnura în viaţa lui a apărut atunci când a dezvoltat o puternică pasiune pentru skiffle, un fel de rock and roll. Motivat de rock şi de idolii săi Buddy Holly, Chuck Berry, Elvis Presley, Little Richard, a fondat un grup, Quarry Men cu Pete Shotton, Nigel Walley şi Ivan Vaughan.

L-a întâlnit pe Paul McCartney în timp ce cânta în această formaţie, în liceu. Cei doi s-au împrietenit imediat, au legat o prietenie strânsă şi au început să compună cântece împreună. După ce au cântat sub mai multe nume, cei doi, alături de George Harrison şi Pete Best au hotărât să se numească "The Beatles". După o perioadă, bateristul Pete Best a fost înlocuit cu Ringo Starr iar la puţin timp după aceasta au semnat un contract cu George Martin de la "EMI Records".


Formaţia a început să scoată hit după hit, cu numeroase locuri 1. Lennon şi McCartney erau forţa creatoare din spatele grupului. Au început să facă turnee prin lume şi au devenit foarte populari, mai ales în SUA. Acest lucru s-a schimbat când, la o conferinţă de presă, Lennon a susţinut că trupa era chiar mai populară decât Iisus, provocând un scandal imens în toată America.


Au hotărât să termine turneul şi să se întoarcă acasă în 1966. În jurul acestei perioade, Lennon a cunoscut-o pe Yoko Ono. Deşi au fost imediat atraşi unul de celălalt, John era căsătorit cu Cynthia Powell din august 1962 şi aveau un copil, Julian Lennon, ce avea să devină muzician mai târziu.
John şi Yoko s-au căsătorit în 1969. În anul 1970, Paul McCartney a părăsit trupa, provocând tensiune între el şi John. Un an mai târziu, Lennon a lansat popularul album Imagine. El şi Yoko făceau campanie pentru pace mondială.




Între 1975 şi 1979, Lennon a preferat să stea acasă cu fiul său şi al lui Yoko, Sean Lennon, care, aidoma fratelui său de tată, a devenit muzician.
În 1980, Lennon a scris albumul "Double Fantasy".


Pe 8 decembrie 1980 a fost acostat de un tânăr în afară apartamentului său şi rugat să semneze o copie a albumului. Lennon şi-a continuat drumul. Când s-a întors acasă, tânărul, pe nume Mark Chapman, l-a împuşcat mortal.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu