Paul Newman

S-a născut la 26 ianuarie 1925. Tatăl său, era de origine iudeo-germană, iar mama, cu rădăcini ungureşti. Tânărul Paul a făcut cursurile elementare la "Malven Grammar School" şi la "Shaker Heights School". În 1942 se înscrie la Kenyon College iar în anul următor se înscrie în marină.
A făcut serviciul militar între 1943 şi 1945 în bazele de la Okinawa şi Guam . A servit Marina militară a SUA în timpul celui de al doilea razboi mondial. După război, s-a întors la Kenyon unde şi-a luat licenţa în ştiinţe economice şi a făcut parte din echipa de fotbal american.
Atras de actorie s-a integrat într-o companie teatrală din Ilinois, Woodstock Player's, unde lucra cea care i-a devenit ulterior prima soţie, Jacky Witte, mamă a celor 3 copii Scott, Susan şi Stephanie.
Mai târziu, Newman a studiat actoria la la prestigioasa "Universidad de Yale" şi în nu mai puţin legendarul "Actor's Studio" a lui Lee Strasberg în New York, unde a întâlnit alţi tineri care promiteau şi care, la fel, şi-au făcut un nume în cinematografia de la Hollywood: James Dean, Steve McQueen, Lee Remick, Geraldine Page. În 1953 a debutat la Broadway cu piesa "Picnic" de William Inge.
La începutul carierei sale cinematografice, a jucat în mai multe roluri de figuraţie, episodice şi secundare în diverse seriale TV ("Suspense" en 1949, "The web" en 1952
Primul film artistic în care a fost distribuit, a fost "The Silver Chalice" din 1954, în regia lui Víctor Saville.

Primul success însă, l-a avut într-un film cu un puternic impact internaţional, “Somebody Up There Likes Me" (Cineva acolo sus mă iubeşte), din 1956, în regia lui Robert Wise, unde a interpretat rolul lui Rocky Graziano, rol pentru care a dat probă şi Steve McQueen. În acelaşi an joacă într-o ecranizare a lui Billy Wilder, "Stalag 17".

În 1957 joacă, tot în regia lui Robert Wise, într-o melodramă poliţistă, cu Joan Fontaine şi Jean Simmons: este vorba de "Until They Sail".

Anul 1958 îi dă posibilitatea să joace într-o foarte bună ecranizare a piesei lui Tennessee Williams "Cat on a Hot Tin Roof" (Pisica de pe acoperişul încins) de Richard Brooks , alături de Elizabeth Taylor şi, de asemeni, în "The Left Handed Gun" de Arthur Penn, unde joacă un demitizator, Billy The Kid.



"The Long, Hot Summer" este filmul în care Paul Newman lucrează pentru prima oară cu Martin Ritt, unul din regizorii săi preferaţi, şi “complice “în mare parte la cariera sa profesională

De asemeni, joacă pentru prima dată cu Joanne Woodward, care abia câştigase Oscar-ul pentru cea mai bună interpretare feminină, şi de care se îndrăgosteşte. Acest film îi dă prilejul să joace alături de celebrii Orson Welles, Tony Franciosa, Angela Lansbury şi Lee Remick. În anul următor joacă într-o melodramă convenţională puţin vizionată dar demnă de atenţie, “The Young Philadelphians”, de Vincent Sherman, iar în 1960 începe să lucreze din nou cu Joanne Woodward în melodrama "From the Terrace" de Mark Robson. Tot în 1960 joacă în "Exodus", în regia lui Otto Preminger .



Anul 1961 îi adduce un rol în "The Hustler" de Robert Rossen, alături de Piper Laurie, George C. Scott şi Jackie Gleason

şi un alt rol în al doilea film regizat de Martin Ritt, "Paris Blues" unde interpretează un tânăr cântăreţ de jazz ce ajunge la París cu un prieten ( interpretat de Sidney Poitier ) şi se întâlneşte cu însuşi Louis Armstrong.

Începând din 1962, Paul Newman va avea succes după succes, în filme ca : "Sweet Bird of Youth", noua adaptare a piesei lui Tennessee Williams care îi aduce prilejul lui Newman de-a se întâlni cu marele regizor şi producător Richard Brooks, "Hemingway’s Adventures of a Young Man", regizor Martin Ritt, "Hud" din 1963, din nou în regia lui Martin Ritt, "A new kind of love", în regia lui Melville Shavelson, "The Prize", o peliculă de Mark Robson, în care Newman joacă alături de Elke Sommer, sau "The Outrage" din nou sub conducerea lui Martin Ritt.


Se consacră definitiv în 1966 în filmul lui Jack Smight "Harper", alături de Lauren Bacall.

În acelaşi an joacă unicul film în regia lui Alfred Hitchcock "Torn Curtain", alături de Julie Andrews.

De acum înainte cariera i se consolidează cu filme ca "Hombre", de Martin Ritt, un western psihologic unde Newman face un duel interpretativ de neuitat cu Fredric March şi Richard Boone.
În 1968 îşi face debutul ca regizor cu filmul "Rachel, Rachel", unde Joanne Woodward face unul din cele mai bune roluri ale ei.
În 1969 joacă în "Butch Cassidy and the Sundance Kid", primul film în care-l are partener pe Robert Redford, în "Winning", în regia lui James Goldstone şi în "The Secret War of Harry Frigg", în regia lui Jack Smight, toate trei, fiind considerate filme de referinţă din cariera sa.

În 1971, pelicula "Sometimes a Great Notion", este al doilea film regizat de Newman, în distribuţia căruia şi joacă, alături de Henry Fonda şi Lee Remick.

În 1973, "The Sting", un film regizat de George Roy Hill, care-i aduce din nou în prim plan pe Paul Newman şi Robert Redford.

"The Effect of Gamma Rays on Man-in-the-Moon Marigolds" este cel de-al treilea film regizat de Newman, cu Joanne Woodward în rolul principal, film care îi aduce consacrarea ca regizor.

Maturitatea ca actor o dovedeşte în filme ca "The Towering Inferno"(1974), de Irwin Allen şi John Guillermin, alături de alte stele ca Steve McQueen, Faye Dunaway sau Richard Chamberlain.
Proiectul următor, "The Drowning Pool" de Stuart Rosenberg, este filmul care indică un declin în cariera artistului.
"Buffalo Bill and the Indians"(1976), în regia lui Robert Altman, "Slap shot"(1977), de George Roy Hill, făcut doar pentru a atrage publicul iubitor de hockey, "When Time Ran Out" (1980) de James Goldstone, şi filmul pentru televiziune "The Shadow box", în regia sa, în care continuă tematica comportamentului persoanelor care suferă de tulburări nervoase şi "Absence of Malice" (1981), de Sydney Pollack, o dramă polítică unde Newman o are ca parteneră pe Sally Field.

În 1982 oferă una din cele mai bune interpretări ale sale, fiind nominalizat la Oscar, în "The Verdict" de Sidney Lumet, alături de Charlotte Rampling, Jack Warden, James Mason şi Milo O´Shea. Ca regizor, în 1984 regizează "Harry and Son", film în care şi joacă; acest film a fost făcut în memoria fiului său Scott, mort din cauza unei supradoze în 1978.

Pe 25 mai 2007, la 82 ani, Paul Newman îşi anunţa retragerea din lumea filmului.
Pasionat de automobilism, participă la prima sa cursă oficială în 1972, la Thompson, Connecticut. Participă în cursa de 24 ore de la Le Mans în 1979, terminând al doilea, cu un Porsche 935, avându-l copilot pe germanul Rolf Stommelen.
Dragostea pentru maşini l-a făcut să-şi împrumute vocea în rolul lui Doc Hudson din filmul de animaţie realizat de Pixar "Cars", în regia lui John Lasseter.

Om de mare conştiinţă politică şi socială, a înfiinţat fundaţia "Scott Newman", destinată ajutorării şi apărării persoanelor victime ale drogurilor. În 1978 reprezintă USA la ONU în conferinţa pentru dezarmare. În 1990 a fost declarat " părintele anului " de către UNICEF şi propus ca să candideze ca guvernator de Connecticut. În acelaşi timp a înfiinţat o serie de tabere de vară pentru copii cu infirmităţi grave. Graţie taberelor sale 15.000 de copii pe an se bucură gratuit de binefacerile oferite de aceste tabere. Câştigător al Premiului Oscar pentru cel mai bun rol masculin din “Culoarea banilor” în 1986, a unui Oscar onorific în 1985 şi a premiului umanitar "Jean Hersholt" în 1993, Paul Newman rămâne una din figurile de legendă ale celei de-a şaptea arte.