Henri de Toulouse-Lautrec

Henri de Toulouse-Lautrec s-a născut în 1864 în orăşelul Albi situat în partea de sud-est a zonei centrale muntoase a Franţei.A fost fiul contelui Alphonse Toulouse-Lautrec-Monfia, care provenea dintr-o veche familie de aristocraţi care trăia în vecinătatea oraşului Toulouse începând din secolul al XII-lea.
S-a bucurat de educaţia care se acorda unui copil din familie de aristocraţi. În 1872, începe studiile la liceul de elită Fontanes (astăzi liceul "Condorcet"), dar, din cauza problemelor de sănătate, întrerupe studiile şi rămâne acasă, urmărind viaţa colorată şi palpitantă a părinţilor săi. Cursele de cai şi plimbările cu câini determină tipul de viaţă al tânărului Lautrec. La 30 mai 1878, cade de pe un scaun şi-şi fracturează femurul stâng. Vara următoare accidentul se repetă, de data aceasta de partea dreaptă, tot la nivelul femurului. Probabil din cauza unei tulburări înăscute de calcificare, consolidarea fracturilor se face defectuos, băiatul rămâne invalid, nu mai creşte în înălţime (talia lui Toulouse-Lautrec la maturitate este de numai 152 cm.). Viitorul artist însă nu disperă. Legat de pat pentru mult timp, îşi descoperă înclinaţia pentru desen. Talentul său devine evident, mama înţelege că are de-a face cu un viitor pictor.

În anul 1882, Toulouse-Lautrec începe studiile de pictură sub îndrumarea lui Léon Bonnat, reprezentant al stilului academic. Continuă apoi în atelierul lui Fernand Cormon, lucrează enorm de mult şi ia contact cu o serie de pictori tineri, cu care începe să depăşească stilul tradiţional de şcoală. La început păşeşte în direcţia impresionismului, dar mai târziu alege curente mai moderne. Această epocă coincide cu schimbările care apar în viaţa lui Toulouse-Lautrec. Tânărul artist descoperă cartierul Montmartre, în vara anului 1884 părăseşte casa părintească din Paris şi se mută în locuinţa tânărului pictor Grenier, într-o casă unde fusese atelierul lui Edgar Degas, pe care Lautrec îl considera ca fiind unul dintre maeştri săi.

Hotărârea pictorului nemulţumeşte pe părinţi, temându-se că fiul o va apuca pe o cale greşită. Curând, se dovedeşte că îngrijorările părinţilor n-au fost lipsite de temei, deoarece viaţa tânărului artist se schimbă rapid.
Toulouse-Lautrec descoperă o lume complet necunoscută pentru el până acum, şi acest lucru nu rămâne fără urmări nici asupra picturii sale. Pentru început, abordeză temele preferate naturaliştilor, care vor predomina şi în pictura sa ulterioară: distracţiile de bulevard, petrecerile dansante, circul, cabaretul, teatrele, precum şi portretele oamenilor de la periferia societăţii (prostituate, alcoolici). Începând de la mijlocul anilor optzeci, Lautrec trăieşte aproape în exclusivitate o viaţă de noapte. Este un vizitator permanent al cabaretelor, în primul rând "Mirliton", condus de un prieten, cântăreţul Aristide Bruant. Mai târziu, în Moulin Rouge, privea mişcările frenetice ale cancanului şi se entuziasmează de performanţele dansatoarelor La Goulue, Jane Avril şi Cha-U-Kao. Consumă din ce în ce mai mult alcool, în special absinth, şi i se întâmplă să petreacă săptămâni întregi în stabilimente rău famate, ca bordelul de lux de pe Rue des Moulins.

Aceste peregrinări nocturne reprezintă surse de inspiraţie ale lucrărilor sale. Prima expoziţie personală a avut loc în 1886 în cabaretul "Mirliton", un an mai târziu expune la Toulouse, la expoziţia internaţională a reprezentanţilor Academiei de Arte Frumoase. Nu participă la expoziţiile Salonului oficial de la Paris, în schimb se prezintă la Salonul Independenţilor, care se desfăşoară sub deviza "Fără juriu, fără premii". Aici expune în compania unor artişti ca Georges Seurat, Paul Signac sau Camille Pissarro. În martie 1890, la cel de-al şaselea Salon al Independenţilor, Toulouse-Lautrec prezintă tabloul "Dansul la Moulin Rouge".

Toulouse-Lautrec se alătură avangardei artistice. În 1891, definitivează stilul său uşor de recunoscut, intrând în epoca de maturitate a creaţiei.Tablourile, ca şi litografiile, vorbesc despre completa înflorire a talentului său. Devine un pictor căutat de colecţionari, organizatori de expoziţii şi editori. Critica îi rezervă, de asemenea, cronici pline de apreciere. La începutul anului 1896, galeria pariziană "Manzy-Joyant" organizează o mare expoziţie cu lucrările lui Toulouse-Lautrec. Dar starea sănătăţii artistului se deteriorează, ceea ce se răsfrânge şi asupra activităţii sale.
Ultima parte a vieţii lui Toulouse-Lautrec devine dramatică. Modul de viaţă pe care l-a dus timp de zece ani nu rămâne fără efect asupra sănătăţii sale şi aşa deficitară. Devine din ce în ce mai neliniştit, mai agresiv şi se neglijează. Creează însă în continuare, chiar şi după nopţile pierdute. În această stare, realizează circa şaizeci de litografii care sunt expuse în aprilie 1898 în filiala londoneză a Galeriei "Goupil". Artistul adoarme la vernisaj... Toată iarna suferă din cauza intoxicaţiei alcoolice şi din cauza lipsei de somn, are halucinaţii. O cură de dezintoxicare rămâne fără succes. La 15 iulie 1901 părăseşte Parisul, mama sa îl duce la moşia familiei, la Malromé din departamentul Gironde. La 9 septembrie moare în braţele acesteia.

Ca toţi artiştii importanţi, Toulouse-Lautrec este legat de tradiţii şi continuă experienţele marilor maeştri. La început a luat contact cu impresionismul, fiind atras în special de aceia, pe tablourile cărora figurile predomină faţă de peisaje, Édouard Manet, Auguste Renoir. Admiră pe Edgar Degas, în special metoda prin care acesta vizualizează lumina. La începutul anilor nouăzeci, se află în apropierea "nabiştilor" şi a simboliştilor, ceea ce a avut ca rezultat o utilizare mai armonică a culorilor. Litografiile lui Lautrec devin mai decorative, începe epoca lor de strălucire. Nu se rupe de temele aflate aproape de naturalism, în acelaşi timp utilizând în activitatea sa formele sintetice aflate în armonie cu ironia sa atât de caracteristică. Trebuie însă menţionat faptul că poziţia ironică a lui Lautrec nu rezultă din maliţiozitate. Dimpotrivă, comentariile sale satirice sunt pline de simpatie caldă. Aceasta este mărturisită de afişele care o reprezintă pe dansatoarea Jane Avril sau de portretul cântăreţei de cabaret Yvette Guilbert.
În ciuda faptului că Lautrec nu face niciun fel de concesie, deformarea siluetelor nu este lipsită de o anumită gingăşie. Amplificarea importanţei desenului şi a liniei îi dă posiblitatea să redea adevărul realităţii sfârşitului de secol. În aceasta se află importanţa artei lui Toulouse-Lautrec. În acel timp tehnica reproducerii cunoştea o mare dezvoltare: desene în reviste, schiţe în ziare, litografii în caietele-program ale teatrelor, reclame pe pereţi. Toulouse-Lautrec se adaptează cu talentul său la noile forme de comunicare. Atunci când relizează afişe, este obligat să folosească cantităţi de culoare depuse în tuşe uniforme, găseşte soluţii surprinzătoare şi riscante, ceea ce devine în final un element caracteristic al activităţii sale creatoare.

Toulouse-Lautrec şi-a trăit viaţa repede şi cu patimă. În ciuda invalidităţii sale, n-a vrut să ceară milă de la oameni. Şi-a dedicat viaţa artei şi s-a hotărât să şi-o trăiască fără prea multe rezerve. Rezultatul a fost o creaţie singulară care ne umple de admiraţie şi încântare.