luni, 16 noiembrie 2009

Nutzi Acontz


S-a născut la 16 noiembrie 1894 la Focşani. A studiat la Gimnaziul "Doamna Oltea " din Iaşi apoi, timp de şapte ani la Şcoala de Arte Frumoase, pe care a absolvit-o în anul 1917. A primit îndrumări în şcoală, mai ales de la pictorii Gheorghe Popovici, Emanoil Bardasare, Constantin Artachino. După terminarea studiilor, a lucrat, pentru puţin timp, ca profesoară de desen la Focşani şi Constanţa. Din anul 1930 se stabileşte la Bucureşti şi se dedică exclusiv picturii. A călătorit şi a lucrat pe litoralul Mării Negre, în insulele greceşti (Creta, Syra, Mykonos), în Turcia, Franţa, în Asia Mică etc. Genurile spre care s-a îndreptat cu predilecţie au fost peisajul, natura statică, florile, scenele de interior şi, în mai mică măsură, dar cu remarcabile rezultate, portretul şi compoziţia figurativă.

Lirismul picturilor sale poartă amprenta unui spirit solar, înclinat spre bucuriile simple, spre calmul şi echilibrul pe care le presupune existenţa într-un mediu natural însorit, cu o floră şi faună generoasă şi prietenoasă. O uşoară nostalgie a vestigiilor vechilor civilizaţii sporeşte farmecul peisajelor şi compoziţiilor realizate cu prilejul călătoriilor peste hotare. Dintre cele mai reprezentative lucrări ale sale, pot fi enumerate: "Flori roşii", "Cafenea turcească", "În parc", "Vedere din Syra", "Peisaj de coastă", "Peisaj din Balcic", "Peisaj dobrogean", "În vie la Iaşi", "Peisaj din Bucium", "Fructieră cu mere", "Fructieră", "Trandafiri în pahar", "Potcovitul cailor", etc.

2 comentarii:

  1. Coloritul foare rafinat indeamna la reverii ”molcome”, cu ecouri ”moldovinesti” :)

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.dobreart.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere