Jacques Brel

S-a născut în Schaarbeek, Belgia, un cartier din Bruxelles, dar a trăit o bună parte a vieţii sale la Paris. A murit la Bobigny, o suburbie a Parisului şi este înmormântat în Insulele Marchize, alături de Paul Gauguin.
Născut dintr-o familie de industriaşi flamanzi (catolici), ca cel mai tânăr dintre doi fraţi (celălalt, Pierre, cu 5 ani mai în vârstă, nu i-a împărtăşit atracţia pentru muzică), nu a arătat interes pentru afacerile familiei ci mai degrabă un apetit pentru cultură. După absolvirea şcolii primare, în 1941 este înscris la colegiul Saint Louis, aflat în apropierea Grădinii Botanice din Bruxelles. Acolo nu se arată a fi un elev strălucit, dar participă la crearea trupei dramatice a şcolii, scrie poezii şi nuvele şi face primele improvizaţii la pian pentru poemele compuse de el. Ulterior s-a alăturat organizaţiei catolice de tineret Franche Cordée, unde s-a remarcat cântând şi ca actor în piese de teatru.
Pe data de 1 iunie 1950 s-a căsătorit la Laeken (Bruxelles) cu Thérèse Michielsen (« Miche »), pe care o întâlnise cu trei ani înainte la Franche Cordée. Pe 6 decembrie 1951 s-a născut Chantal, prima sa fiică. Au urmat France (12 iulie 1953) şi Isabelle (august 1958), pentru aceasta din urmă Brel compunând cântecul omonim. Începând cu anul 1952 începe să compună şi să interpreteze propriile cântece în cadru restrâns, obţinând succese minore. În 1953 înregistrează primul său disc la casa de discuri Philips, conţinând două cântece (La Foire şi Il y a) şi vândut în 200 de exemplare. Cucerit de această interpretare, Jacques Canetti, descoperitor de talente, director al celebrului cabaret parizian « Les Trois Baudets » şi director artistic la Philips, îl invită la Paris. În iulie acelaşi an îl întâlneşte pe Georges Brassens.




În primăvara anului 1954 se mută definitiv la Paris, fiind urmat anul viitor de soţia şi fiicele lui, care totuşi vor reveni la Bruxelles câţiva ani mai târziu. Cântă la cabaretele « Les Trois Baudets » şi « Chez Patachou ». În octombrie participă la un turneu în Africa de Nord, fiind numărul trei pe un afiş dominat de Sidney Bechett.
În februarie 1955 îl întâlneşte pe Georges Pasquier, poreclit Jojo, de care îl va lega toată viaţa o strânsă prietenie.
Încet-încet, Brel va ajunge să fie înţeles şi gustat de public, obţinând succese după succese şi realizând numeroase spectacole. Astfel, în 1956 susţine turnee în Africa de Nord, la Amsterdam, Lausanne şi în toată Belgia. În cursul unui turneu la Grenoble îl întâlneşte pe pianistul François Rauber, care va deveni un apropiat colaborator. În iunie 1957 este unul dintre laureaţii Marelui Premiu al Discului decernat de Academia Charles Cros. În mai 1958 efectuează un turneu în Canada unde îl întâlneşte pe Félix Leclerc iar în luna decembrie a aceluiaşi an pianistul Gérard Jouannest se alătură lui Brel şi lui Rauber. Pe 14 septembrie 1959 înregistrează la Philips, alături de Rauber şi de orchestra acestuia, La valse à mille temps şi Les flamandes. În 1960 va da un spectacol la hotelul « Shepheard's » din Cairo, iar la începutul anului 1961 concertează în Canada. Între 12-29 octombrie acelaşi an este cap de afiş la Olympia şi tot în această perioadă compune hiturile Le Moribond şi Les Bourgeois.
Pe 7 martie 1962 semnează un contract pe cinci ani cu casa de discuri Barclay, contract ce va fi prelungit în 1967 pentru o perioadă de şase ani şi reînnoit pe data de 3 martie 1971 pentru 33 de ani. În 1964 îşi pierde ambii părinţi: tatăl (Romain) moare la 8 ianuarie, urmat de mama sa (Elisabeth, poreclită Mouky) pe 7 martie. Dar 1964 este şi anul unor compoziţii renumite, printre care Jef, Amsterdam, Mathilde şi Le Dernier Repas. La sfârştul anului următor dă recitale la Moscova (21-26 octombrie) şi la Carnegie Hall din New York (4 decembrie), urmate de alte turnee efectuate în aprilie 1966 (Djibouti, Madagascar, etc)
La apogeul carierei, în 1966, decide brusc să renunţe la viaţa muzicală şi îşi încheie activitatea pe scenă prin celebrele concerte de adio de la sala Olympia din Paris (6 octombrie – 1 noiembrie). Îşi ia adio de la publicul din Bruxelles printr-un concert susţinut la Palais des Beaux-Arts pe 15 noiembrie. Între 25 martie şi 25 aprilie 1967 va realiza un ultim turneu în Québec iar pe 16 mai va apărea pe scenă pentru ultima dată, la Roubaix.




După renunţarea la scenă, Jacques Brel s-a dedicat cu precădere cinematografiei, fără însă a abandona preocupările muzicale. S-a remarcat atât ca actor (L’Aventure c’est l’aventure, 1972 şi L'Emmerdeur, 1973, în ambele alături de Lino Ventura) cât şi ca regizor. Continuă să compună şi să înregistreze cântece, iar în martie 1969 este menţionat pentru prima dată în dicţionarul Larousse.
În 1974 decide să-şi cumpere propriul yacht (Askoy II), un velier de 19 metri şi 42 de tone, cu care plănuieşte o călătorie în jurul lumii, timp de trei ani. Pleacă din portul Anvers pe 24 iulie, dar nu îşi va putea respecta planurile. În septembrie moare vechiul său prieten Georges Pasquier (Jojo) iar în octombrie Brel însuşi, un fumător înrăit, este diagnosticat cu cancer la plămâni, boală care avea să-i aducă sfârşitul. Îşi reia totuşi periplul la sfârştul anului, ajungând în noiembrie 1975 în golful Atuona din insula Hiva-Oa, în Polinezia Franceză, loc în care va închiria o casă în iunie 1976. Având brevet de pilot încă din anul 1965, îşi cumpără propriul avion şi îşi petrece timpul făcând curse comerciale de pasageri între insula Hiva-Oa şi Tahiti.



În 1977, în ciuda bolii care avansează, se întoarce la Paris pentru a înregistra ultimul său album, apărut pe 17 noiembrie. Se reîntoarce în insulele Marchize, dar boala care se agravează îl determină să revină în vara lui 1978 în Franţa metropolitană, unde moare, la 9 octombrie 1978, ora 4:10 dimineaţa, la spitalul Avicenne din Bobigny.




Trupul său neînsufleţit a fost readus în insulele Marchize şi înmormântat în cimitirul din Atuona, pe insula Hiva-Oa, alături de Paul Gauguin.
Într-un sondaj din 2005 al Radioteleviziunii belgiene de limbă franceză (RTBF) a fost proclamat cel mai mare belgian din toate timpurile, înaintea regelui Baudouin.