sâmbătă, 27 februarie 2010

Elena Teodorini


Ultima divă a secolului al XIX-lea şi prima divă a României, s-a născut pe 25 martie 1857, la Craiova. Era nepoata actorilor Ion Vlădicescu & Raluca Stavrescu si verişoara primara cu Aristizza Romanescu. A început studiul muzicii şi al pianului la vârsta de şase ani. La 14 ani, a plecat în Italia, fiind admisă la Conservatorul de la Milano, la clasele de canto şi de pian. Peste trei ani a debutat ca solistă într-un oraş de provincie, urmând să triumfe, peste alţi trei ani, ca soprană dramatică la Scala din Milano. Elena Teodorini este poate cea mai tânără soprană care a cântat vreodată pe celebra scenă Scala din Milano, avea doar 20 de ani.
Dicţionarul de operă al lui Harold Rosenthal şi John Warack - versiunea franceză aparută la Editura Fayard în 1986 spune despre Elena Teodorini: „Este ultima cântăreaţă a secolului XIX care, înzestrată cu o voce autentică de mezzosoprană, a cântat cu aceleaşi şanse de reuşită şi în roluri a căror ţesătură corespundea registraţiei de falcone sau de soprană, efect caracteristic pentru înţelesul termenului de soprano sfogato“.
The New Grove Dictionary of Music afirmă despre Elena Teodorini că a avut o voce inconfundabilă, egal de valoroasă în rolurile de mezzosoprană, cât şi de soprană dramatică ori lirică.

Din 1881 s-a orientat în special spre repertoriul de soprană. A fost prima artistă din Romania care a cântat la Scala din Milano, fiind aplaudată, neîntrerupt, timp de 15 minute. A cântat în Romania, Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Rusia, la Viena, peste ocean şi în America Latină. Pe parcursul vieţii drumurile ei s-au intersectat cu ale unui număr foarte mare de personalităţi: Giuseppe Verdi, Jules Massenet, Arrigo Boito, Amilcare Ponchielli, Enrico Caruso, Giuseppe De Luca, Mattia Battistini, Franco Faccio, Sarah Bernardt, I.L. Caragiale, Vasile Alecsandri, George Stephanescu, Carl Teodor Wagner, Aron Bobescu etc.
Elena Teodorini a strălucit la Scala din Milano la vârsta la care alţii abia îşi fac ucenicia, fiind prima artistă din România al cărei nume a fost încrustat pentru vecie pe placa de marmură a templului liric italian. A fost adulată în Romania, în Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Rusia, la Viena, peste ocean, în America Latină - paradisul onorariilor fabuloase. Pasionată de scena lirică şi de cea dramatică, Elena Teodorini a refăcut, pe cheltuiala sa, teatrul craiovean întemeiat de tatăl ei.

2 comentarii: