Jon Bon Jovi

John Bongiovi, pe numele său adevărat, s-a născut la 2 martie 1962 şi a început să ia lecţii de chitară şi pian de la vârsta de 13 ani, avându-l ca profesor pe un vecin de al său. La 14 ani, îndrumat de acesta, înfiinţează primul său grup, Raze. Doi ani mai târziu îl întâlneşte pe David Bryan alături de care formează un grup care a avut la început mai multe denumiri: Atlantic City Expressway, apoi Jon Bongiovi and The Wild Ones. Din 1982 începe să imprime, cu ajutorul vărului său Toni Bongiovi câteva demo-uri, pe care le trimite la case de discuri. Puţin mai târziu, un post de radio începe să difuzeze piesa „Runaway” care devine hit local în scurt timp.



Având nevoie de o formaţie de acompaniament, John îl recheamă pe Bryan şi alături de el stabileşte componenţa care nu se va mai schimba timp de aproximativ 10 ani: Jon – voce şi chitară ritmică; Richie Sambora – chitară solo; Tico Torres – tobe şi instrumente de percuţie; David Bryan – claviaturi; Alec John Such – chitară bass. În această formulă semnează primul contract important cu Mercury Records şi îşi schimbă numele în Jon Bon Jovi.
Cu ajutorul managerului Don McGhee imprimă albumul de debut, „Bon Jovi” în 1984, care devine disc de aur.



Cel de al doilea album, „7800 Fahrenheit”, scos în 1985, a avut un succes mediu.



Din cauza acestui fapt, jon îl cooptează pe Desmond Child pentru cel de-al treilea album; „Slippery When Wet” din 1986 este albumul cu cele mai mari vânzări din toată cariera artistului. Alături de Desmond Child scrie primele sale succese cu hituri ca „You Give Love A Bad Name”, „Livin’ On A Prayer”, „Wanted Dead or Alive”.




Următorul album, „New Jersey” – 1988, este o capodoperă pop-rock cu mare succes şi hituri ca „Bad Medicine”, „I’ll Be There For You”, „Lay Your Hands On Me”. Au urmat apariţii video (New Jersey: The Videos şi Access All Areas) şi un turneu de 18 luni – The Jersey Sindicate Tour. În 1989 cântă la Moscow Music Peace Festival.




Oboseala turneelor îi face să se despartă, dar după o pauză între 1990 şi 1992 se reunesc. Jon imprimă un album solo, muzica filmului „Young Guns 2”, cunoscută ca „Blaze Of Glory” în 1990,(cu invitaţi ca Elton John, Little Richard, Jeff Beck), devenit disc de platină, iar cântecul de titlu ocupă locul 1 şi i se acordă premiul Golden Globe.



Sambora (care avea o relaţie sentimentală cu Cher) lansează cu Torres şi Bryan albumul „Stranger In This Town” în 1991, un album cu tentă de blues. Printre colaboratorii acestui album este şi Eric Clapton. David Bryan compune muzica unui film horror „The Netherworld”. În 1992, grupul reunit lansează alt album savurat de public: „Keep The Faith”, double platinum LP în SUA, produs de Bob Rock. Hituri: „Bed Of Roses”, „Keep The Faith”, „In These Arms” şi altele.



În 1994 apare o compilaţie, „Cross Road”, care conţine şi două piese noi: „Always”,locul 1 în multe ţări şi „Someday I’ll Be Saturday Night”. În acelaşi an basistul Alec John Such îi părăseşte, fiind înlocuit de Hugh McDonald.



Cu albumul „These Days” din 1995 şi un turneu cu acelaşi titlu, grupul trece la un sound mai matur şi mai sobru, obţinând în SUA un singur single – „This Ain’t A Love Song” – dar cu alte succese în Europa: „Hey God”, „Something For The Pain” sau „Lie To Me”. În acest turneu cântă de trei ori consecutiv pe Wembley Stadium în 1995, aceste concerte fiind considerate cele mai semnificative din istoria trupei şi care au fost filmate şi transpuse pe un DVD intitulat „Live From London”.




Erau deja o forţă redutabilă, depăşind formaţiile de tip „glam” apărute odată cu ei în anii ’80. A urmat o altă pauză, timp în care Tico pictează, David scrie musicaluri, iar în 1998 scoate albumul „Undiscovered Soul”. În acest timp Jon este atras de actorie şi este distribuit în câteva pelicule: „Little City”, „The Leading Man”, „Moonlight and Valentino”, „U 571”. În 1997 imprimă albumul „Destination Anywhere”, însoţit de un scurt film cu Demi Moore şi Kevin Bacon. După această pauză de aproximativ 3 ani grupul se reuneşte în 1999 şi imprimă piesa „Real Life” din filmul „EdTV”, piesă ce intră în componenţa albumului „Crush” din 2000. Acest album include şi alte hituri ca: „It’s My Life”, „Say It Isn’t So”, „Thank You For Loving Me”, etc.




Devine cel mai bine vândut album după „Keep The Faith” şi a avut darul de a-l readuce pe artist în centrul atenţiei generaţiei tinere. Turneul început după imprimarea acestui album a avut 60 de concerte şi a fost prelungit până în 2001, cu două concerte la Wembley Arena. Ultimul concert din acest turneu, a fost de altfel şi ultimul găzduit de celebrul stadion înainte de demolare. În timpul turneului grupul lansează o compilaţie – „One Wild Night: Live 1985-2001” – iar după atacurile teroriste de la 11 septembrie, Jon Bon Jovi participă la „The Concert For New York City” cu un medley: Livin’ On A Prayer, Wanted Dead Or Alive, It’s my Life.
În 2002 lansează albumul „Bounce” cu hituri ca „Everyday” şi „Misunderstood”, apoi pleacă în turneu şi cântă la Veterans Stadium, Philadelphia, tot înainte de demolarea stadionului.



A urmat un proiect interesant: 12 cântece reorchestrate pentru albumul „This Left Feels Right” apărut cu puţin timp înaintea setului de 4 CD-uri „100 000 000 Bon Jovi Fans Can’t Be Wrong” care conţine 38 de piese noi, 12 cântece rare şi un DVD. Acest set marchează o sută de milioane de exemplare vândute şi 20 de ani de la apariţia primului album. În 2004 formaţia primeşte un premiu la American Music Awards şi cântă la ceremonie „Have A Nice Day”. Bon Jovi participă la concertele mondiale „Live 8” la 2 iulie 2006. În acelaşi an grupul primeşte Diamond Award la American Music Award pentru un milion de albume vândute; acum au depăşit 120 de milioane.
Cu albumul „Have A Nice Day” din 2005, Bon Jovi a cucerit locul 1 în multe ţări, şi a fost urmat de asemenea de un turneu de promovare format din 75 de concerte pe tot mapamondul. În luna februarie 2006 formaţia a imprimat şi ultimul album cu înregistrări din concerte – „Live from The Have A Nice Day Tour”.



În iunie 2007 artistul îşi lansa cel de al X-lea album de studio din cariera sa. Intitulat "Lost Highway", acest album a fost nominalizat pentru cel mai bun album vocal pop, la ediţia din 2008 a Premiilor Grammy. Piesa "(You Want To) Make a Memory" a fost un real succes, fiind primul extras pe single din acest album, iar "Till We Ain't Strangers Anymore", cântată alături de LeAnn Rimes, a câştigat Premiul oferit de televiziunea CMT pentru Cea mai bună Colaborare Video a anului 2008.



Ultimul album al artistului, "The Circle", a fost lansat în luna noiembrie a anului 2009. Primul single din acest album a şi câştigat locul 1 în topul revistei "Billboard", oferindu-i artistului primul succes major de la "Lost Highway".



Aşadar, formaţia Bon Jovi are până în prezent 11 albume de studio, unul live şi două compilaţii, albumul cel mai bine vândut fiind cel din 1986, „Slippery When Wet”. Neaflându-se nicidecum la sfârşitul carierei, cei cinci membrii ai grupului mai au încă multe surprize pentru public. Aşa cum scria criticul britanic Steven Thomas Erlewine, acest grup prezintă o versiune melodioasă a hard-rock-ului, apreciată atât de gospodine cât şi de adolescenţi, excelând în power balade şi în videoclipuri cu fotogenicul leader în prim-plan.