miercuri, 17 martie 2010

Nat King Cole

Nathaniel Adams Coles s-a născut în anul 1919 în Montgomery, Alabama. Patru ani mai târziu, tatăl său, care era pastor, a primit o parohie în Chicago unde s-a mutat cu întreaga familie. Fiind dirijoarea corului în biserica soţului său, Perlina Coles, i-a iniţiat de mici în tainele muzicii pe cei şase copii ai săi şi, ca dovadă, patru dintre ei au devenit muzicieni.
La vârsta de 12 ani Nat a început să ia lectii de pian, cântând în acelaşi timp la orgă în biserica tatălui său. Tot la aceeaşi vârstă a început să cânte şi în corul bisericii.
IÎn acea perioadă comunitatea de negri din partea de sud a oraşului Chicago era pur şi simplu cuprinsă de febra muzicii jazz. De-a lungul anilor de liceu, Nat şi fratele său mai mare, Eddie, mergeau seară de seară la concerte de jazz, căutau să se împrietenească cu muzicienii de jazz, iar când accesul la vreun club de jazz nu le era permis, obişnuiau să stea la uşi şi să asculte fermecaţi improvizaţiile ce străbăteau din interior. Cum avea să mărturisească artistul mai târziu, această perioadă i-a influenţat foarte mult tactica de a cânta la pian, tot ceea ce făceau muzicienii pe care-i întâlnea la acea vreme a rămas întipărit în memoria sa de-a lungul întregii vieţi, ajutându-l să-şi creeze propriul stil.


La numai 14 ani, Nat îşi înfiinţeaza prima trupă, 
The Rogues of Rhythm, care după câteva luni avea să se numească Nat Coles and his Royal Dukes, alături de care cânta ori de câte ori i se oferea ocazia. Doi ani mai târziu, Cole devine pianistul quintetului Solid Swingers, al cărui leader era fratele său, Eddie. Alături de Solid Swinggers, Nat a făcut primele sale înregistrări profesioniste, pentru Decca Records. Programul încărcat de repetiţii şi concerte îi răpeau mult din timpul destinat studiului, astfel că artistul renunţă la liceu în favoarea muzicii.

În 1937, Nat şi fratele său Eddie s-au alăturat unei trupe de revistă care pusese în scenă un music-hall numit "Shuffle Along". După şase săptămâni de succes în Chicago, trupa a început un turneu de-a lungul ţării. În timpul turneului, Nat a cunoscut-o şi s-a căsătorit cu dansatoarea Nadine Robinson. Când turneul a luat sfârşit, cu ultimul spectacol în California, Nat şi Nadine decid să se stabilească în Los Angeles.

Primul contract ferm cu o casă de discuri a fost semnat în 1943, cu Capitol Records, iar primul hit înregistrat de cei trei a fost "Straighten Up and Fly Right", o melodie compusă de Cole şi bazată pe una din predicile tatălui său. Pentru că vorbea despre valorile morale, piesa a fost un succes instant atât în comunităţile de negri cât şi la publicul alb, înmulţind astfel numărul de fani.

În iarna anului 1946 King Cole Trio a înregistrat piesa "The Christmas Song" care a devenit rapid numarul 1 în America şi care a însemnat atât îndepărtarea trupei de jazz-ul care a consacrat-o cât şi recunoaşterea lui Nat ca şi interpret mai degrabă decât ca pianist.

În anul 1956, Cole a primit propriul său show la NBC-TV. În ciuda succesului pe care l-a avut, după numai un an, show-ul a fost retras din cauza lipsei sponsorilor. Cole fiind negru, nici o companie nu s-a înghesuit să-şi facă reclamă în emisiunea lui, toţi considerând că un show care se adresează în special populaţiei de culoare este o pierdere de bani.


Ultima parte a anilor '’50 a marcat peisajul muzical american prin apariţia unor noi solişti de culoare precum Harry Belafonte sau Johnny Mathis, reîntoarcerea în forţă a lui Frank Sinatra sau apariţia unui nou curent muzical, numit rock '’n ’roll. În aceste condiţii popularitatea lui Cole a început să pălească simţitor. Pentru a-şi revitaliza cariera, Nat a încercat o serie schimbări în avtivitatea artistică. Cole a jucat într-o serie de filme de succes moderat. Turneul intitulat "Sights and Sounds", pe care l-a efectuat împreună cu tinere speranţe ale muzicii negre, i-a demonstrat însă că publicul încă îl mai place şi îl aşteaptă cu noi materiale.

Astfel, la începutul anilor ‘'60, Nat "King" Cole revine în top-uri cu piese precum "Ramblin’ Rose" sau "Those Lazy, Crazy, Hazy Days of Summer" care, deşi ii aduc o nouă serie de fani, sunt criticate de experţi care le consideră mult mai slabe decât producţiile lui anterioare.

Cole a fost un fumător înrăit. Era foarte rar văzut fără o ţigară în gură, iar în ultimii ani ajunsese să fumeze chiar şi trei pachete pe zi. În anul 1953 a fost operat de ulcer şi sfătuit de medici să renunţe la fumat. Acest lucru nu s-a întâmplat însă; Cole a continuat în acelaşi ritm de turnee, înregistrări şi tutun. Drept urmare, în iarna anului 1964 a fost diagnosticat de cancer la plămâni, iar pe 15 februarie 1965 Nat "King" Cole a încetat din viaţă la un spital din Santa Monica, în California.

Lumea pierduse unul dintre cei mai mari pianişti de jazz şi mai ales unul dintre cei mai mari interpreţi de balade ai tuturor timpurilor. Muzica lui a rămas mereu vie datorită înregistrărilor rămase şi este mereu vie în memoria publicului datorită deselor reeditări.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu