joi, 21 ianuarie 2010

Jean-François Millet


S-a născut pe 4 octombrie 1814 într-o familie de ţărani înstăriţi, la Gruchy, în apropiere de Cherbourg. Moşia părintească se întindea pe colina de pe malul canalului La Manche. Pictura l-a atras pe Millet foarte devreme, în 1833 pleacă la Cherbourg, unde îşi începe studiile sub îndrumarea peisagistului Mouchel. Începând cu anul 1835, se dedică exclusiv picturii.
La Paris, Millet este admis la Academia de Arte Frumoase şi se înscrie la atelierul lui Paul Delroche. Când în 1839 i se sfârşeşte bursa, Millet îşi acoperă cheltuielile pictând portrete. În anul 1841 se căsătoreşte cu Pauline-Virginie Ono, împreună se mută la Paris. În această perioadă - denumită mai târziu "perioada înflorată" - Millet pictează tablouri frivole şi senzuale sub influenţa stilului rococo, după exemplul lui Jean-Honoré Fragonard. În anul 1844, Pauline moare de tuberculoză, iar Millet se întoarce la Cherbourg.

După doar un an, 1845, Millet se mută la Le Havre împreună cu noua prietenă, Catherine Lemaire. Aici pictează portrete şi scene păstoreşti. La sfârşitul aceluiaşi an, se reîntoarce la Paris şi cunoaşte pictori ca Constant Troyon, Narcisse Diaz de la Peña, Honoré Daumier, Antoine Louis Barye, Théodore Rousseau. Reuşeşte să-şi expună tablourile în diverse galerii. Se împrieteneşte cu Alfred Sensier, cu care va coresponda până la sfârşitul vieţii şi care va scrie în 1881 o amplă monografie asupra vieţii şi operei artistului.
Când revoluţia din februarie 1848 pune capăt domniei regelui Ludovic Philip şi ia naştere efemera "A Doua Republică" (1848-1852), Millet păstrează distanţă faţă de aceste evenimente. Tabloul său intitulat Vânturarea grâului a fost totuşi cumpărat cu cinci mii de franci de ministerul de interne al guvernului provizoriu, un preţ exorbitant pentru acel timp. A mai primit şi alte comenzi de stat în valoare de 1800 de franci.

Aceste sume îi oferă lui Millet posibilitatea de a părăsi Parisul. În iunie 1849, pleacă împreună cu prietenul său, sculptorul Charles Jacque, la Barbizon, aşezare aflată în pădurea Fontainebleau. Millet va ajunge împreună cu prietenul său, pictorul Théodore Rousseau, conducătorul grupului de artişti, care mai târziu va căpăta denumirea "Şcoala de la Barbizon".
În sfârşit apar şi cumpărătorii amatori de pictură, ceea ce îi oferă un venit regulat, deşi modest. În anii cincizeci este vizitat din ce în ce mai des de pictori de peste ocean. Din această perioadă datează, printre alte opere, celebrul tablou intitulat Culegătoarele de spice (1857). Critica reproşează artistului că a avut curaj să înfăţişeze trei ţărănci cărora li s-a permis să adune spicele rămase pe câmp după recoltă şi este acuzat de un realism exagerat de radical. Alţi critici apreciază în schimb meticulozitatea autorului în elaborarea temei, descoperind iniţierea unei noi tendinţe în artă. Millet a zugrăvit cu un talent incontestabil munca şi oboseala fizică a acestor ţărănci. În planul al doilea al tabloului se desfăşoară secerişul, la care nu iau parte personajele principale din pictură, dovadă a nedreptăţii vieţii ţărăneşti.

În 1867, cu ocazia Expoziţiei Universale, are loc şi expoziţia sa retrospectivă. În 1870, din cauza războiului, se mută pentru şase luni într-o localitate aproape de Cherbourg. În 1871, când capitala Franţei este cuprinsă de tulburările revoluţionare, Millet refuză să devină membru al Uniunii Artiştilor Adepţi ai Comunei. Din ce în ce mai bolnav, nu reuşeşte să execute comanda decorării Pantheonului cu scene din viaţa Sfintei Genoveva.



































































S-a stins din viaţă în data de 20 ianuarie 1875, la Barbizon.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu