S-a comis o lansare! Aviz a(r)matorilor!...

Într-adevăr, fraţilor! Adevăr grăiesc, spunându-vă că „Luceferii” arădeni au iscat ceva vâlvă odată cu atingerea „Bornei de la kilometrul 2010”. Nu e vorba de vre-un concurs automobilistic, după cum s-ar putea crede, ci de împlinirea a 46 de ani de la înfiinţarea, cenaclului literar „Luceafărul” din Arad.  Tocmai în amintirea acestui eveniment cei 26 de membri ai cenaclului au găzduit duminica trecută (31 octombrie 2010)lansarea celui de-al doilea volum antologic.

Cei care au complotat cu succes la naşterea acestui volum sunt, în ordine mai mult sau mai puţin ierarhică, Horia Ştefan Simon, Rely Tarniceri şi Marius Golea; cu toate că nici ceilalţi membrii ai cenaclului nu au fost străini de această faptă...

La o primă vedere, volumul arată frumos, ce mai!... La o a doua vedere, arată şi mai convingător, iar la cea de-a treia, este aproape o operă de artă, ceea ce demonstrează clar faptul că, deşi petrecut aproape pe ascuns, fără implicarea presei omniprezente care să sufle-n surle şi trâmbiţe despre desfăşurarea sa, evenimentul cu pricina este o reuşită. 

Drept pentru care, lipsindu-se bucuroşi de miile de camere de luat vederi şi de microfoanele televiziunilor şi posturilor de radio şi chiar de pixurile presei scrise(ce, pixuri ne trebuie nouă?!), care nu s-au înghesuit să prezinte acest eveniment unic(cel puţin în această perioadă), membrii cenaclului arădean s-au reunit în celebra sală 52 a Casei de Cultură a Sindicatelor din Arad, pentru a sărbători nestingheriţi apariţia.

În deschiderea volumului, preşedintele cenaclului, în persoana binecunoscutului poet Vladimir Belity, ne-a povestit  pe scurt, principalele momente de viaţă ale cenaclului. De la primele sale şedinţe de lectură, datate februarie 1946, această mişcare literară a avut câteva peripeţii şi încercări tumultoase. În prima sa perioadă de viaţă, cenaclul îşi ţinea şedinţele de 2 ori pe lună, până în 1969, când activitatea a fost întreruptă de securişti.

Cea de a doua perioadă a aparţinut anilor ’80, când gruparea a reînviat odată cu inaugurarea Casei de Cultură a Sindicatelor; din 1980 acesta a rămas locul obişnuit de desfăşurare a ostilităţilor literare.

Cea de a treia perioadă, cea în care se află şi în prezent, a început desigur în 1990, imediat după bătăliile revoluţionare mult amintite. Spre deosebire de anii epocii de aur, când atât debutanţii cât şi cei mai vechi membrii ai cenaclului erau „aleşi” pe sprânceană, perioada anilor ’90 a adus un val de literatură tânără în şedinţele duminicale ale „Luceafărului”. Confruntaţi cu nevoia de a aduce noi scriitori buni în cenaclu, membrii săi au început racolările. Astfel, au ajuns aici şi s-au „produs” poeţii Vasile Leac şi Darie Pop, Laura Pteancu, Beatrice Onufrei sau prozatorul Horia Ştefan Simon. Acest val a stat de fapt şi la baza apariţiei primului volum antologic al „luceferilor”, „Şoapta... Strigătul...”, editat în anul 2000.

În orice caz, evoluţia actuală a tinerilor scriitori arădeni merită urmărită: speranţe de viitor există din plin. Cei 26 autori antologaţi în prezentul volum, cu vârste între 10 şi 80 de ani, sunt deja „afirmaţi“ în mediile literare. Dintre ei, Răzvan Iluţan-de departe cel mai tânăr „luceafăr”, Carla Ivănescu, Domnica Pop, Marius Golea sau Eleonora Iluţan Bede par a fi, deocamdată, cei mai promiţători. Alţii, cu state de „luceferi” mult mai vechi şi coate mai roase pe băncile sălii de şedinţe, sunt deja autori consacraţi care veghează la depăşirea actualei borne literare. Dintre aceştia, decanii cenaclului, poetul Vladimir Belity, care este de altfel şi iniţiatorul acestui cenaclu, alături de prozatorii Alexandru Petcu şi Mihai Arcadie Comănici şi nu în ultimul rând, poeţii Gligor Sava şi Constantin Butunoi.

 Din aceste considerente şi nu numai să le urăm atunci, la cât mai multe borne!... Că de inspiraţie sunt doldora!