Lecţia de zbor artistic a Mihaelei Cocheci

Spaţiul generos al Galeriei Basil Art din strada Popa Soare nr. 29 s-a dovedit cam micuţ în seara de sâmbătă, 6 noiembrie 2010, din cauza numărului mare de amatori de artă, participanţi la vernisajul expoziţiei de pictură a artistei Mihaela Cocheci.
După un scurt cuvânt de bun venit din partea reprezentantei organizatorilor, criticul de artă Virgil Mocanu a făcut un succint profil al artistei şi al lucrărilor expuse. 

Expoziţia, intitulată sugestiv “Visăm să zburăm” este compusă în cea mai mare parte din lucrări absolut noi. Fiecare tablou al artistei ne dezvăluie, pe de-o parte, maturitatea unei personalităţi, consecventă cu propriile propensiuni, iar, pe de alta, disponibilitatea şi flexibilitatea viziunii, a atitudinii sale pe traseul unei evoluţii artistice cu adevărat coerente. 

Artista excelează exersând o cheie suprarealistă în abordarea imaginii în pictură.

De câţiva ani imaginile sale glisează înspre alcătuirile formale bazate pe elementele unui nou concept propus de ea – ondulismul: “Printr-o simplă ondulaţie poate fi reprezentată orice formă din spaţiul universal, nici o altă alcătuire materială neputând avea reprezentare mai bună a realului, abstractului şi cognitivului”; aceasta este explicaţia noului concept artistic propus de Mihaela Cocheci în site-ul său de prezentare.

Rezultatul devine astfel o impresie a unui univers în devenire, a unei lumi « in statu nascendi ». Ştim că în Renaştere, spre exemplu, linia avea rolul precis al unei « circumscrieri » a motivului desenat. Pe la 1910, odată cu prima acuarelă abstractă a lui Kandinsky linia devenea autonomă, fiind ea însăşi entitate expresivă a unei « rezonanţe inerioare ». 

Interesant este că titlul expoziţiei Mihaelei Cocheci poartă numele de « Visăm să zburăm ». Lucrările prezentate în această expoziţie rezonează cu ideea de zbor şi, de asemenea, cu lumea imagistică a viselor; fiecare lucrare uzează de acest câştig al modernităţii, exploatând valoarea intrinsecă a „onduleului”, dar nu se opreşte doar la atât. 

Accidentele întâlnirilor dintre culoare şi suprafaţa pânzei sunt expresive şi plastice dar acestea devin la d-na Mihaela Cocheci urma, traiectoria unei varietăţi - semn, care-şi trăieşte viaţa într-un « biotip »şi îşi arată devenirea la scara tabloului. 

Această devenire e, până la urmă a semnului şi implicit a tabloului. Din acest motiv această expoziţie, aduce ca noutate în demersul său un anume grad de geometrizare a spaţiului pictural. Curbele aleatorii se supun treptat parcă unor reguli matematice ascunse, asemeni lumii viului.

Aşadar, Mihaela Cocheci ne oferă prin pânzele expuse o expoziţie de calitate, coerentă, unitară, cu lucrări care firesc conţin şi elemente ale unui traseu deja parcurs dar ne proiectează spre devenirea viitoare a operei care-şi anunţă aşezarea într-o matcă a unui principiu ordonator al geometriei şi ordinii vii.