marți, 8 iunie 2010

Radu Muntean

S-a născut la 8 iunie 1971 la Bucureşti, oraş în care a absolvit şi Academia de Teatru şi Film, la secţia Regie de Film, în 1994. 
A început ca regizor de spoturi publicitare, publicând din 1994 peste 400 de astfel de filmuleţe, cu care a câştigat mai mult de 40 de premii naţionale şi internaţionale la festivalurile de profil. 
În 1999 a fost lector universitar la Universitatea Media, Facultatea de Regie Film. 







Primul său lung-metraj, "Furia", a obţinut în 2002 Premiul pentru debut din partea Uniunii Cineaştilor din România.





 A urmat, în anul 2006, filmul "Hârtia va fi albastră", care a deschis Competiţia internaţională a Festivalului de la Locarno. 





După 2 ani de la acest eveniment, cel de al treilea lung-metraj al artistului, "Boogie" a fost selectat pentru Quinzaine de Realisateurs, Cannes, 2008, pentru Karlovy Vary, Mar del Plata.





Ultimul film al său, "Marţi după Crăciun", a fost prezentat la Festivalul de la Cannes şi va fi distribuit în Franţa şi Elveţia. Films Boutique, care a achiziţionat la începutul lunii mai drepturile de distribuţie pentru cel mai nou film al lui Radu Muntean, a încheiat deja contracte cu distribuitorii Shellac (Franţa) şi Look Now (Elveţia). 





Pelicula românească a fost prezentată în premieră mondială în secţiunea "Un Certain Regard" a Festivalului de Film de la Cannes la 13 mai şi a primit cronici elogioase din partea mai multor publicaţii americane (Variety, New York Magazine etc.), dar şi a cotidianului francez Le Monde şi a Agence France-Presse (AFP). 





Aflat în plină forţă creatoare, Radu Muntean este unul dintre cei mai apreciaţi artişti români. 
Îi urăm La mulţi Ani, multă sănătate şi multe proiecte împlinite!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu