vineri, 11 iunie 2010

John Constable

John Constable se naşte la 11 iunie 1776, fiu al moratului Golding Constable, în reşedinţa familiei de la marginea localităţii East Bergholt din comitatul Suffolk. La vârsta de şapte ani este înscris ca extern la şcoala din East Bergholt unde îşi continuă studiile până la vârsta de şaptesprezece ani. Când abandonează şcoala, John Constable se ocupă deja de câţiva ani de pictură. Prin mijlocirea mamei sale, Constable face cunoştinţă cu sir George Beaumont, pictor amator şi colecţionar de artă. Beaumont îl încurajează să picteze şi îl sfătuieşte să execute copii după lucrările marilor maeştri.

La doi ani de la întâlnirea cu Beaumont, Constable vizitează pentru prima dată Londra. Aici îl cunoaşte pe gravorul John Thomas Smith (poreclit Antiquity Smith, pentru că îi plăceau scenele antice), care tocmai pregătea o carte despre peisaje rurale şi care îl roagă pe tânărul pictor să realizeze câteva ilustraţii pentru lucrarea sa. Întors la East Bergholt, Constable se hotărăşte să se dedice serios studiului artelor.
La 3 februarie 1799, Constable îşi începe viaţa londoneză. Este admis ca practicant la Royal Academy, şcoala oficială de pictură. În 1802, cumpără un atelier la East Bergholt, unde revine tot mai des pentru a picta în aer liber. Constable călătoreşte mult pentru a studia natura. Coboară cu o corabie pe Tamisa şi pictează nave plutind pe apa fluviului, în 1806 cutreieră lacurile din nord-estul Angliei, unde realizează peisaje noi ce lasă urme în dezvoltarea lui ulterioară. O mare influenţă asupra lui o exercită Thomas Girtin, care a promovat acuarela şi a creat din ea o tehnică de sine stătătoare.
În 1802 expune pentru prima oară la Salonul Academiei Regale (Royal Academy). Începând cu această dată, pictorul expune anual, dar criticii nu-i acordă o atenţie deosebită. Din această perioadă datează o serie de tablouri cu peisaje din valea Dedham (Dedham Vale). Deşi nu a ajuns încă la maturitate, tabloul reprodus aici, aflat în prezent la Muzeul "Albert and Victoria" din Londra, prin stilul şi modul în care abordează motivul, trădează deja o personalitate marcantă. Compoziţia tabloului este temeinic gândită, privirea spectatorului este îndreptată spre valea râului Stour, iar în centrul imaginii - pe planul al doilea - apare orăşelul Dedham. Desprinşi din fundalul deschis, copacii dau profunzime tabloului.

Timp de câteva săptămâni din vara anului 1809, Constable pictează portrete comandate. Apoi se întoarce la East Bergholt, unde o întâlneşte pe Maria Bicknell. O dragoste puternică se înfiripă între cei doi tineri, dar familia Mariei (tatăl este consilier al amiralităţii) este împotriva acestei legături. Şapte ani aşteaptă Constable pentru a o putea lua desoţie pe Maria Bicknell. În 1816, fără încuviinţarea părinţilor ei, se căsătoresc în taină, iar bunicul fetei, în testamentul făcut, lasă totul nepoatei sale. Tânăra pereche se stabileşte la Londra şi, curând, la 4 decembrie 1817 se naşte primul lor copil, John Charles.

În Anglia, pictura de peisaj nu are prea mulţi adepţi, de aceea Constable găseşte greu cumpărători pentru tablourile sale. În 1819, în fine, devine membru asociat al Academiei Regale, ceea ce constituie începutul recunoaşterii sale oficiale şi totodată o şansă pentru ca amatorii de artă să înceapă a-i cumpăra tablourile. Dar celebritatea o obţine în Franţa. În 1824, Constable trimite câteva lucrări la Salonul din Paris. Pentru tabloul intitulat "Car de transportat fânul" (Haywain) este distins - împreună cu Eugène Delacroix - cu medalia de aur, critica franceză şi pictorii parizieni primindu-l cu unanumă apreciere. Constable primeşte numeroase comenzi din Franţa. Cu toate acestea, publicul englez manifestă încă reţinere faţă de creaţia lui Constable. În 1828, Maria, soţia lui, bolnavă de tuberculoză încetează din viaţă.
Perseverenţa în muncă îi aduce , în sfârşit, roadele aşteptate - în 1829, devine membru titular al Academiei Regale.
Constable a călătorit de mai multe ori la Salisbury. Pictorul nu este atras în mod deosebit de motivele arhitecturale, face totuşi numeroase schiţe catedralei din localitate, înconjurată de peisaje rurale. Această construcţie gotică revine deseori ca temă pentru tablourile sale. Catedrala e prezentă dominând peisajul din jur, unghiul de vedere al pictorului se schimbă însă la diversele tablouri realizate. În Catedrala din Salisbury, vedere dinspre grădina reşedinţei episcopale (1823), atenţia este concentrată asupra catedralei, pe care o înfăţişează fidel şi în cele mai mici detalii. Planul apropiat, cu arbori dispuşi în forma unui arc, încadrează perfect clădirea aflată în centru. Compoziţia acestui tablou a exercitat o puternică influenţă asupra pictorului francez Théodore Rousseau din Şcoala de la Barbizon în realizarea tabloului său Luminiş în pădurea Fontainebleau, amurg.

În 1829, expune la Salon tabloul intitulat Cetatea Hadleigh, lucrare ce exprimă tristeţea resimţită de artist la moartea soţiei sale. Pentru a pătrunde în cercurile largi ale publicului. Constable decide să-şi editeze gravurile într-un volum, întreprindere în care este ajutat de un tânăr pictor, fiindcă mâna dreaptă era chinuită de durei reumatice. Din acelaşi motiv, pictează acuarele, mai puţin obositoare. Măestria lui Constable în această tehnică este demonstrată, printre altele, de tabloul Muntele din Old Sarum, realizat în 1833.

Vârsta şi boala încep să fie o povară tot mai grea. La 31 martie 1837 încetează din viaţă în urma unei crize cardiace. 

Deşi a fost un artist perseverent, valoarea lui John Constable a fost recunoscută mult mai târziu. După moarte, tablourile sale sunt vândute la licitaţie, cu preţuri modeste. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu