Fernand Léger

S-a născut la 4 februarie 1881 în mica localitate Argentan din Normandia, singurul fiu al lui Marie-Adèle Daunou şi Henri-Armand Léger, crescător de vite. La vârsta de trei ani rămâne orfan de tată. Îşi termină studiile la şcoala parohială din Tinchbray şi, începând de la vârsta de 16 ani, lucrează ca desenator în ateliere de arhitectură la Caen (1897-1899) şi la Paris (1900-1902). În anul 1902 se înscrie la Şcoala de Arte Decorative (École des Arts Décoratifs) din Paris; frecventează şi cursurile lui Léon Gérôme şi Gabriel Ferrier la École des Beaux-Arts, precum şi cele de la Académie Julian din Montparnasse sau de la Académie de la Grande Chaumière. Din 1903 lucrează într-un atelier, pe care îl împarte cu André Mare. Se exersează în special în desen, distruge însă toate lucrările produse în acest timp. Au rămas puţine opere din această perioadă, ca Jardin de ma mère (1905) sau Gamins au soleil (1907), cu evidente trăsături de sentimentalism, calificate de Apollinaire drept "băi de seară postimpresioniste" (baignades du soir postimpressionistes). Anul 1907 este marcat de expoziţia retrospectivă consacrată lui Cézanne, care exercită o puternică impresie asupra lui Léger. În acelaşi an descoperă cubismul lui Picasso şi Braque.

În 1908, Léger se instalează în "La Ruche" ("Stupul"), o clădire bizară în opt unghiuri, ridicată din materialele rămase de la Expoziţia Mondială din anul 1900. Numele i se datora faptului că în interior - în jurul scărilor centrale, ca într-un fagure de miere - se afla un număr de 140 de ateliere. Aici se concentra întraga boemă artistică pariziană. Léger are ocazia să cunoască pe pictorul Marc Chagall, pe sculptorul rus Alexander Archipenko, pe pictorul Robert Delaunay, de care îl va lega o statornică prietenie. În scurtă vreme îi vor deveni vecini şi scriitorii Blaise Cendras, Guillaume Apollinaire şi Max Jacob. Léger se află încă sub puternica impresie exercitată de Cézanne, fauvişti şi postimpresionişti, dar îşi va elabora foarte repede propriul său stil caracterizat de o gamă coloristică monocromatică, stinsă şi de un format mare. La Salonul Artiştilor independenţi din 1910 prezintă trei tablouri şi două desene. O adevărată senzaţie însă va produce pânza intitulată Nus dans la forêt ("Nuduri în pădure"), expusă la Salonul din 1911, în sala 41, cunoscută sub numele de "Mecca cubismului", care îi va surprinde şi pe colegii artistului. Sobrietatea culorilor, geometrizarea de formă cilindrică a imaginilor şi activitatea frenetică a figurilor creează o atmosferă simbolică a unei lumi dezumanizate, care anticipează futurismul italian.Cubismul lui Léger are un caracter mai mult vizual, decât cel iniţial intelectual al lui Picasso şi Braque. Volumele geometrice nu mai sunt statice şi nedisociabile, ele au un caracter autonom, care creează între ele un antagonism dinamic.
Doi ani mai târziu, Léger închiriază un atelier pe strada Notre-Dame-des Champs nr. 86, unde va lucra până la sfârşitul vieţii. Creaţia lui înregistrează o evoluţie rapidă. Participă la formarea grupului "Section d'Or", alături de Jacques Villon, Frantisek Kupka şi Francis Picabia, începe să abordeze teme din actualitate (Le Passage à niveau, 1912) şi iniţiază ciclul abstract "Contrastele formelor", în care reintroduce policromatismul (La femme en bleu, 1912) şi realizează o atmosferă de incantaţie ca în tablourile lui Delaunay, fapt care îl va determina pe Apollinaire să caracterizeze acest stil cu denumirea de orfism. Totuşi, în timp ce la Delaunay predomină supremaţia culorii, Léger aspiră la "un echilibtru între linii, forme şi culoare" (Léger). Artistul începe să-şi manifeste independenţa faţă de orice curent. Continuă să se inspire din cubism în privinţa suprafeţelor geometrice care se suprapun, a feţelor colţuroase şi a contururilor negre, dar introduce în compoziţie propriile elemente plastice. Contrastele dintre culorile deschise şi cele întunecate, liniile drepte şi curbe, formele rotunde şi dreptunghiulare sugerează rapiditate şi dau iluzia mişcării.
Imediat după izbucnirea primului război mondial, Fernand Léger este mobilizat şi repartizat ca genist la detaşamentul trupelor tehnice. Gazat cu iperită, la sfârştul anului 1917 este declarat inapt pentru continuarea seviciului militar. Întors la Paris, artistul îşi schimbă cu desăvârşire stilul, decizie pe care o explică în felul următor: "Războiul a fost pentru mine un eveniment sublim. Am părăsit Parisul epocii picturii deliberate în care domnea arta astractă, pentru ca brusc să mă găsesc în mijlocul geniştilor, meseriaşi care lucrau în lemn şi metal. Mi-ar fi trebuit şi mai puţin decât atât pentru a uita de formele abstracte din anii 1912-1913". Din anul 1918, de Léger se va ocupa galeristul Léonce Rosenberg, care îi expune cu regularitate lucrările la Galerie de l'Effort Moderne pe care o avea la Paris.
Atras de timpuriu de viaţa formelor, de prestigiul fizic al obiectelor dintr-o lume tot mai marcată de acumulările tehnologice moderne, traversează o aşa zisă "epocă mecanică". Se cristalizează acum vocaţia sa constructivă, aducând în imagine reţeaua tubulară a utilajelor tehnice, care împrumută curând ceva din geometria lor simplă şi pregnantă figurilor omeneşti. În compoziţia Les disques ("Discuri", 1918), Léger păstrează încă tematica abstractă. Experienţele lui estetice continuă să se învârte în jurul contrastelor dintre forme plate şi suprafeţe cromatice. Creaţia lui este bogată, plină de expresivitate, abundentă în culori strălucitoare, este o sinteză a viziunii lirice asupra unei lumi dominate de maşini. Treptat, figurile omeneşti devin tot mai prezente şi mai desluşite în tablourile pictate ("Oameni în oraş", 1918). În compoziţia Trois femmes ("Trei femei", 1921), cunoscut şi cu numele de Le grand petit-déjeuner, figura umană capătă o poziţie privilegiată. Contrastul - pilonul esteticii lui - este exprimat într-o mare varietate de opoziţii. Formele ondulate ale siluetelor feminine contrastează cu arhitectura geometrică a planului secund, liniile orizontale şi verticale se repetă şi în poziţiile personajelor.



Pe 2 decembrie 1919, Fernand Léger se căsătoreşte cu Jeanne Lohy, o tânără cu care mai fusese împreună înainte de izbucnirea războiului. Locuiesc la Fontenay-aux-Roses lângă Paris, însă artistul continuă să picteze în atelierul său din Montparnasse. Léger este un creator multilateral, ilustrează cărţile lui Blaise Cendras şi André Malraux, lucrează la filmul lui Abel Gance La Roue, iar pentru Ralf de Maré şi trupa sa "Ballets suédois" proiectează afişul, decorurile, costumele şi cortina destinate baletului Skating Rink pe muzică de Darius Milhaud. Fascinat de lumea filmului, colaborează la realizarea scenografiei producţiei L'Inhumaine a lui Marcel L'Herbier şi realizează prin mijloace proprii un scurt metraj intitulat "Baletul mecanic" (Ballet mécanique), cu fotografii de Dudley Murphy şi Man Ray. Pentru evoluţia sa sunt importante întâlnirile cu arhitectul Le Corbusier (1920) şi cu pictorul olandez Theo van Doesburg, fondatorul revistei "De Stijl". Dornic să promoveze o artă nouă, fondează în anul 1924 Academia de pictură Modernă (Académie Moderne), unde depune o activitate pedagogică îndelungată. În anul 1925 realizează primele compoziţii murale monumentale. Împreună cu Robert Delaunay proiectează lucrările de decorare a clădirii pavilionului francez la Expoziţia Internaţională de artă decorativă şi industrială de la Paris. În cadrul aceleiaşi expoziţii, în pavilionul "L'Esprit Nouveau", proiectat de Le Corbusier, Léger prezintă un panou cu o compoziţie abstractă.
Realizând primele picturi destinate decoraţiilor murale, Fernand Léger descoperă posibilităţile pe care le ascunde arta decorativă, culorile şi spaţiul folosite în compoziţii fiind îmbinate cu arhitectura. În septembrie 1931, Léger pleacă pentru prima dată în Statele Unite, unde va vizita oraşele New York şi Chicago. În timpul celei de-a doua călătorii în America, în octombrie 1935, descoperă "frumuseţea serilor la New York generată de nenumăratele lumini şi neobositul joc al reclamelor". Va mai petrece câteva luni în Statele Unite în anul 1938, când decorează casa "Nelson Rockefeller Jr." din New York, şi mai apoi, începând din anul 1940, va sta acolo pe toată durata războiului. Aici ţine cursuri la Yale University şi la un colegiu din California. Întors în Franţa (1944), paricipă la realizarea filmului lui Hans Richter, "Visuri pe care banii le pot cumpăra" (Dreams that money can buy, 1947).
Şederea în America marchează o etapă importantă în creaţia lui Léger. Pe de o parte, se observă independenţa şi mai pronunţată a formelor şi culorilor, pe de altă parte, crearea de tablouri de format mare consacrate problemelor sociale şi unora din temele sale preferate: viaţa de fiecare zi şi lumea circului. În tabloul Les Loisirs ("Petrecere în timpul liber", 1948/49), unul din personaje ţine în mână o foaie de hârtie cu inscripţia "Hommage à Louis David", dedicaţie adăugată după expoziţia consacrată lui Louis David la muzeul "Orangerie" din Paris. Cu foarte mult realism tratează personajele din altă operă la fel de monumentală, intitulată Les constructeurs ("Constructorii", 1950). Chipurile sunt individualizate şi elaborate mult mai detailat, realismul feţelor este opus schematismului schelelor. Tabloul La Grande Parade ("Marea Paradă") fusese conceput iniţial în 1953 ca proiect de mozaic pentru Opera din São Paulo, împreună cu arhitectul Oscar Niemeyer. În versiunea finală a acestei opere - realizată în 1954 - care se află în prezent la New York, ca şi în tabloul Les trapèzistes ("Acrobaţi la trapez", 1954), artistul doreşte să aducă un omagiu lumii magice a circului copilăriei sale.
La sfârşitul anului 1946, execută mozaicuri pentru faţada bisericii din Assy (Haute-Savoie), patru ani mai târziu lucrează la vitraliile noii biserici din Audincourt, construită - ca şi cea din Assy - de arhitectul Maurice Novarina.
La aproape 70 de ani, artistul descoperă cea de-a treia dimensiune şi îşi deschide un atelier de ceramică la Biot, o mică localitate situată pe Coasta de Azur.
Pe 21 februarie 1952 se căsătoreşte cu Nadia Chodasiewicz, care îl asista deja de câţiva ani la realizarea unora din compoziţii. După căsătorie se mută în localitatea Gif-sur-Yvette din imediata apropiere a Parisului. La 17 august 1955, Fernand Léger moare în urma unui infarct cardiac la vârsta de 74 de ani. Din iniţiativa Nadiei, pe terenurile proprietăţii lor din Biot se construieşte un muzeu de stat cu operele lui Fernand Léger, inaugurat la data de 13 mai 1960.