joi, 10 februarie 2011

Victor Rebengiuc

S-a născut la 10 februarie 1933 în Bucureşti. A absolvit UNATC "I. L. Caragiale" Bucureşti în 1956, clasa prof. Aura Buzescu şi Beate Fredanov. Este membru al trupei Teatrului Lucia Sturdza Bulandra din Bucureşti din 1957. Joacă însă şi în spectacolele altor teatre cum ar fi: Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Mic, Teatrul Naţional din Cluj Napoca sau Teatrul Arca.



A fost rector al UNATC "I. L. Caragiale" Bucureşti în perioada 1990-1996 şi al Teatrului L.S. Bulandra între anii 1996-1998.
Performanţele sale artistice sunt legate şi de importante roluri în teatrul de televiziune şi în Teatrul Radiofonic Naţional.


Imediat după evenimentele din decembrie 1989, apare în direct la Televiziunea Română cu un sul de hârtie igienică în mână. Îi invita, astfel, pe anumiţi politicieni — ce jucaseră un rol activ în regimul comunist — să se şteargă la gură înainte de a vorbi despre democraţie.


În anul 2004, la cea de‑a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră. În acelaşi an a fost declarat de către criticii de film din România (Retrospectiva Filmelor Anului) cel mai bun actor din 2004 pentru rolul din filmul „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, de Lucian Pintilie.


În 2008, când a împlinit 75 de ani, editura Humanitas a lansat cartea „Victor Rebengiuc – Omul şi actorul”, semnată de criticul Mihaela Michailov şi jurnalista Simona Chiţan. Cartea cuprinde interviuri cu actorul, cu soţia sa, Mariana Mihuţ, şi fiul, Tudor Rebengiuc.


Un comentariu:

  1. http://catalinlazaroiu.blogspot.com/2011/04/nemuritorii-domnul-victor-rebengiuc.html

    RăspundețiȘtergere