Oare cum putem aborda arta, noi, oamenii secolului XXI? Oare cum se mai poate simţi artistul implicat în problemele ridicate de creaţia sa? Arta şi artistul însuşi, rămâne doar o simplă curiozitate de "erudit" sau ne apare drept o realizare eternă? Iată câteva întrebări pe care mi le pun la începutul unui nou blog consacrat artiştilor lumii.
Vă invit, aşadar, să pătrundem în lumea artelor plastice, a muzicii, a teatrului şi a filmului, pentru a ne aminti sau cunoaşte pe cei care le-au creat.
Misterioasă şi elegantă, veşnic apreciată pentru tot ceea ce face, Stela Popescu, doamna Teatrului de Revistă, a reuşit să se menţină în topul celor mai iubiţi actori ai scenei româneşti timp de aproape jumătate de veac. S-a născut la Slobozia, în 21 decembrie, într-o familie de învăţători modeşti, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci duşman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Braşov. În 1953, susţine examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxin Gorki“, la care renunţă după un an şi jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. Dorinţa de a ştii totul despre arta actoricească nu-i dă pace şi în 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru. La sfârşitul facultăţii, este repartizată la Teatrul din Braşov, acolo unde ajunge să susţină 400 de spectacole pe an.
Cu un simţ al umorului foarte dezvoltat, plină de viaţă şi mereu surâzătoare, Stela Popescu încântă publicul de la primul gong până la căderea cortinei. Pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase“ pe Stela Popescu o vedem strălucind în „Omul care a văzut moartea“ şi „Mama Boema“, iar la Opera Comică pentru Copii o aplaudăm în „Coana Chiriţa“. În 1958, debutează în cinematografie în pelicula „Alo? Aţi greşit numărul“, iar în 1973, filmează la „Despre o anumită fericire“. Într-o lume în care şi râsul era o ofensă adusă regimului, cuplul Stela Popescu - Ştefan Bănică reuşea să aducă zâmbetul pe buzele celor mai înfocaţi comunişti. Cât despre longevivul cuplu umoristic Stela - Arşinel, nici nu mai trebuie să amintim, ei fiind garanţia umorului de calitate şi în prezent, dar şi în trecut, când textele scenetelor erau semnate Mihai Maximilian, nimeni altul decât soţul vedetei. În 1979, alături de Amza Pellea filmează „Nea Mărin miliardar“, iar în 1985, numele Stelei Popescu se regăseşte pe genericul a două filme, „Secretul lui Nemesis“ şi „Vara sentimentală“.
Mergând pe principiul că harul are valoare cu adevărat, numai dacă îl punem în folosul celorlalţi, Stela Popescu ridică ştacheta mai sus, şi mai sus, obligând noua generaţie să se ridice la nivelul prestaţiei sale artistice. Este iubită şi adulată de publicul din România, iar turneele de peste hotare susţinute în faţa diasporei sunt întotdeauna aplaudate la scenă deschisă. În rest, în timpul liber îi place să gătească pentru prieteni, să se ocupe de flori, să se îngrijească. Când este întrebată de unde are puterea şi energia de a susţine spectacole, de a filma şi de a merge în turnee, Stela Popescu răspunde cu un zâmbet uşor reţinut: „Să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne ajută să muncim“.
(acest articol a fost preluat de la www.atac-online.ro)
S-a născut la 28 septembrie 1924, la Fontana Liri, Frosinone, Italia. După terminarea studiilor liceale, se înscrie la facultatea de Economie şi Comerţ, dar preferă să frecventeze grupul Centrului Universitar de Teatru din Roma, unde este remarcat de regizorul Luchino Visconti, care îl distribuie, împreună cu Vittorio Gassman, în spectacole de teatru cu piesele "Un tramvai numit dorinţă" de Tennessee Williams, "Moartea unui comis-voiajor" de Arthur Miller şi "Trei surori" de Anton Cehov.
Debutează în film în 1947 în "Mizerabilii" (regia: Riccardo Frada), lucrează apoi cu Luciano Emmer ("Fetele din Piaţa Spania", "Bigamul"), cu Carlo Lizzani ("Cronica amanţilor săraci") şi Giuseppe de Santis ("Zile de dragoste"), dar primele experienţe hotărâtoare le trăieşte sub regia lui Luchino Visconti în Nopţi albe şi, mai ales, cu Federico Fellini în rolul ziaristului Marcello din epocalul film La dolce vita, care îl consacră în cariera artistică.
Fellini descoperă în interpretările lui Marcello Mastroianni pe parcursul colaborării lor (Opt şi jumătate, Cetatea femeilor, Ginger şi Fred) personalitatea intelectualului nehotărât, măcinat de întrebări fără răspuns, chinuit de obsesii şi fantasme. Obţine în continuare succese în filmele Divorţ italian, în diverse filme alături de Sofia Loren regizate de Vittorio De Sica, colaborează cu Ferreri (Marea îmbuibeală, Povestea Pierei), cu Ettore Scola (Drama geloziei, Splendoare, Cât e ceasul?, O zi deosebită - performanţă excepţională alături de Sofia Loren). Din ultimii ani ai carierei sale actoriceşti este de menţionat filmul de profund dramatism Susţine Pereira.
Marcello Mastroianni a jucat cu entuziasm şi dăruire totală în comedii, în drame psihologice, în melodrame şi în filme istorice, refuzând şi în ultimii ani odihna şi plictiseala unei existenţe comode, departe de platourile de filmare. Astfel că, într-o zi de iarnă, la 19 decembrie 1996, când a fost chemat să joace pe scena Paradisului, el a plecat discret în eternitate, lăsând ca amintire o viaţă dedicată Filmului.
Fiu de bărbier peruchier şi nepot de măcelar, Joseph Mallord William Turner se naşte la 23 aprilie 1775, în cartierul londonez Convent Garden, strada Maiden Lane.
Fire plăpândă şi bolnăvicioasă, sufocat de existenţa labirintică, incertă moral a familiei şi împovărat mai ales de nevrozele mamei sale, părăseşte "fundul de fântână" al casei unde locuia şi pleacă, sub ocrotirea tatălui, la Brentford, la unchiul său, unde învaţă să scrie.
Precocitatea pictorului se manifestă elocvent în 1787. La 12 ani compune desene şi acuarele - majoritatea reproduceri din memorie - după diferite gravuri. Uimesc la el, încă din această fază, simţul detaliilor, precizia formelor, capacitatea de a structura un ansamblu.
În anul 1788 urmează şcoala de la Margate. Nu are mai mult de 12 ani când, sub puternica impresie a mării, compune două acuarele revelatoare pentru trăsăturile şi evoluţia artei sale. Este momentul care va întări tatălui său convingerea, nezdruncinată până la moarte, în vocaţia de artist a fiului.
La aceasta au contribuit şi rezultatele obţinute de elev în atelierul lui Thomas Malton, autor de acuarele cu subiecte topografice şi arhtecturale.
În anul 1789 este primit ca elev al şcolii de la Royal Academy. Locuieşte apoi un scurt timp la Sunningwell, o localitate între Abingdon şi Oxford.
În anul 1790 expune pentru prima oară. Se opreşte în timpul unei călătorii la Bristol unde face o vizită lui John Narraway, un prieten al tatălui său. În 1792 expune la Academie Catedrala Malmesbury şi Panteonul, dimineaţa, după incendiu. Vizitează Oxford şi Kent (1793), iar cu un an mai târziu Peak District şi Midlands. Execută, conform tradiţiei, numeroase desene şi gravuri topografice.
Nevoia de cuprindere, de confruntare interioară, dorinţa devoratoare de studiu şi examen minuţios a capodoperelor lui Claude Lorrain, Poussin, Salvator Rosa, Van de Velde, Ruysdael sunt definitorii pentru această perioadă.
În 1795 William Turner pătrunde în atmosfera artistică din casa ilustrului doctor Monro, spirit filantropic şi generos cu tinerele talente, unde, alături de prezenţa exaltantă a lui Girtin, strălucit şi inspirat creator de peisaje, cu înrâurire directă asupra picturii sale, descoperă opera lui Cozens. Realizează tabloul Pescari pe mare (1796), o marină în care se întrezăresc marile obsesii cromatice de mai târziu ale pictorului. Expune primul său tablou în ulei Bridgewater Sea Piece (1797) la Royal Academy.
În 1798 compune Buttermere, tot o marină, în care lumina tumultoasă, explozivă, inundă peisajul şi sub aura ei fosforescentă pune în relief cele mai mărunte detalii. La expoziţie, îşi însoţeşte lucrările cu motto-uri din Anotimpurile lui Thompson, din baladele lirice ale lui Wordsworth şi Coleridge - volum abia apărut - şi din Milton, texte reprezentând aluzii poetice la efectele luminii şi atmosferei. În 1799 termină acuarela Castelul Norham care, deşi tributară manierei peisagiste topografice la modă, se impune prin rigoarea construcţiei ca o dată importantă în dezvoltarea artei sale. Este frământat de ambiţia secretă, apoi din ce în ce mai manifestă, de a-l înfrunta şi a-l depăşi pe Claude Lorrain. Lucrează febril "marine", castele, peisaje scoţiene sau din Ţara Galilor cu o îndemânare care uimeşte şi care nu vrea să dezamăgească un public avid de detaliul pitoresc, de atmosferă romantică şi chiar de savoarea anecdotei. Succesul sporeşte considerabil. Pictează totodată Enea şi Sibila, unde asociază rigorii clasice a peisajului şi personajelor - în nota lui Lorrain - prezenţa auriului solar, voluptos iradiant. Simţul valorilor arhitecturale se exprimă deopotrivă şi în seria "biblică" cu A cincea plagă a Egiptului (în realitate a şaptea).
La 27 de ani este numit membru al Academiei Regale. Pictează, având unele elemente comune cu maniera lui Poussin, A zecea plagă a Egiptului. În anul 1802, face prima călătorie în străinătate în timpul căreia vizitează Parisul şi Elveţia. La Luvru este atras de pânzele marilor peisagişti Ruysdael şi Poussin şi nu-şi poate înăbuşi observaţii de pătrunzătoare şi autorizată subtilitate. Face numeroase schiţe după Rafael, Correggio, Guercino, Domenichino şi Tiţian. Impresionat totodată de peisajele alpine, notează: " Pe scurt, aceste ţări sunt mai frumoase decât Ţara Galilor sau Scoţia". Din această perioadă datează tablourile :Pescari pe coastă în bătaia vântului (în care marea agitată, surprinsă pe viu de o memorie prodigioasă, relevă deja calităţile picturale şi instinctul dramatic al pictorului) şi faimosul Aruncarea de la Calas, pescari francezi ieşind în larg - o reprezentare convulsivă şi foarte exactă a stării de furie marină, a frământării ciclopice a valurilor scoase din experienţa nemijlocită a pictorului. Anul 1805 este anul celei de-a doua mari pânze de inspiraţie marină, Naufragiul.
În 1807 sunt expuse uleiurile pe pânză Tamisa lângă Windsor şi Colegiul Eton văzut dinspre apă. Tot acum termină Tamisa lângă Walton Bridge. Prezintă într-un stadiu definitiv Bătălia de la Trafalgar la British Institution. Simultan cu această orientare gravă spre istoria imediată, poate chiar şi mai dinainte, pictorul părăseşte pentru un timp "marinele" sale şi se reculege într-o serie de experienţe calme, în picturi de gen, de rezonanţă parcă olandeză, cu ecleraje blânde, cu transparenţe şi simetrii manieriste : Răsărit de soare în ceaţă, Fierăria, Dugheana Cârpaciului, Dimineaţă de îngheţ.
John Leicester îl invită să-i picteze reşedinţă din Ceshire, Tabley House. Termină tabloul Echipaj ridicând o ancoră (1809) şi execută două lucrări pentru lordul Lonsdale de Westmoreland. În anul 1810, Turner vizitează la Farnley Hall pe Fawkes, colecţionarul său. Această perioadă corespunde, după unii biografi, rupturii legăturii cu Sarah Danby.
După ce în 1807, atras de peisajele Tamisei, se mutase la Hammersmith Mall, în 1811 se mută la Sion Ferry House, în Isleworth. În 1812 realizează Coliba distrusă de avalanşă, proiecţie halucinantă a unui dezastru alpin. Grandioasa "furtună de zăpadă" numită Armata lui hanibal traversând Alpii îl contrazice şi îl confirmă totodată:
"În afara întoarcerii la viziunea apocaliptică, ne aflăm în prezenţa unei compoziţii nu numai răscolitoare, dar în care efectul răscolitor ia un chip cumplit. Spaţiul izbucneşte şi se revarsă asupra lui însuşi şi asupra tuturor." (J.J. Mayoux). În catalogul care însoţeşte expoziţia, publică primele versuri din amarul său poem Erorile speranţei. Sfârşeşte "Devonshire, pescuit la mare pe furtună. În 1813 expune Dimineaţa cu chiciură, protest hotărât împotriva "etichetării peisajului drept lucrare cartografică" (G. Reynolds).
Didona construind Cartagina sau Renaşterea imperiului cartaginez(1815), stilistic, reprezintă unapogeu: o adevărată poerică picturală a mării şi a norilor. Dăruind-o muzeului National Gallery, pictorul îşi exprimă dorinţa (împlinită dealtfel) să fie expusă alături de Îmbarcarea Reginei din Saba de Claude Lorrain. Traversarea izvorului este mai apropiat de pictura de gen dar şi aici surprind, prin prosprţime, caracteristicele lui modulări coloristice.
În 1819 Turner face prima călătorie în Italia. Compune peisajul Raby Castle. Lasă neînchiat grupul celor 70 de gravuri Liber Studiorum, intitulat în maniera lui Lorrain, gravuri realizate de-a lungul câtorva ani. Din Italia se întoarce cu aproape 1500 de desene în creion şi peniţă. Nesemnificativă, sub raportul tablourilor în ulei, această călătorie este reluată de patru ori, timp în care va vizita Veneţia, Torino, Como, Genova, Milano, Bologna, Rimini, Orvieto, Ancona, Florenţa, Napoli. Achiziţia cea mai importantă a acestei perioade cuprinse între 1819 - 1840 şi supranumită "intermediară' este, alături de decantarea continuă a luminii, de frăgezimea, transparenţa, puritatea ei, dizolvarea imperceptibilă a formei, absorbirea şi mutarea ei înrt-un plan inefabil. Alt peisaj semnificativ :England:Richmond Hill. Cu prilejul expoziţiei din 1823, Turner prezintă, printre altele, Golful de la baiae cu Apollo şi Sibila şi într-o vastă versiune Bătălia de la Trafalgar.
În timpul verii anului 1825, Turner vizitează Olanda, Belgia şi nordul Germaniei. Se întoarce în Franţa şi Germania, cu gândul să exploreze priveliştile râurilor Meuse şi Moselle. În 1828 Turner expune la Royal Academy Castelul Cowes, Regata zburând în bătaia vântului , Întoarcerea regatei. Pictează la Roma Orvieto. Creează capodopera Ulise înfruntându-l pe Polifem, care produce un şoc puternic asupra opiniei critice.
Dincolo de anecdotica mitologică sau de unele armonii clasicizante, tabloul impune prin sonoritatea triumfală şi înmărmuritoare de apoteoză wagneriană, diafanizată totuşi, căptuşită cu aur şi purpură.
Pilat spălându-şi mâinile (1830) introduce deja unele nuanţe din tonalitatea şi atmosfera "interioarelor" de la Petworth. Lordul Egremont îl invită să locuiască la castelul său din Petworth.
În 1830 realizează vignetele la volumul lui Rogers Italy şi tablourile Interior la Petworth şi Seara de muzică, în Insula Staffa:Grota Lui Fingal (1832) , Incediu pe mare (1834),Incediul Parlamentului (1834). Realizează desenele pentru poemele lui Byron editate de Murray şi vignetele la volumul lui Roges Poems.
În 1838 realizează Vasul de linie Temerarul remorcat la ultima ancorare pentru a fi distrus născut din intenţia polemică a pictorului de a demostra în spirit ruskinian dispreţul naiv pentru "industrialismul" şi pozitivismul burghez al epocii sale, tabloul propune comparaţia şocantă între două vase, unul vechi, cu pânze, aureolat de strălucire şi glorie (participase la bătălia de la Trafalgar) şi remorcherul nou, întunecat şi mexchin, expresie a noii tehnici, pus să fie "groparul marin al celui dintâi.
Turner cercetează îndelung şi adnotează Ştiinţa culorii de Goethe, apărută în traducerea englezească a lui Bastlake. Călătoreşte la Dieppe şi Tréport pentru a contempla furtuni şi asfinţituri. Compune evocatoarele schiţe Diligenţa la Eu şi Interior de biserică (1845). În 1846 expune Vânătorii de balene (creat cu un an mai înainte), două "scene veneţiene" şi Undine dând inelul lui Masaniello, pescarul napolitan.
Are viziunea apocaliptică a Îngerului în soare, compoziţie stranie, turbionar circulară.
S-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă şi al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referinţă, ca fiind data de naştere a lui Beethoven deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală. Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreţ de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecţii de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaşte dotarea muzicală excepţională a tânărului Beethoven şi, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia probabil câteva lecţii cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza înbolnăvirii şi morţii mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curţii şi cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-şi îmbogăţească cunoştinţele muzicale cu operele aflate în circulaţie în acel timp. În această perioadă compune o Cantată cu ocazia morţii împăratului Iosif al II-lea.
În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu şi al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reuşeşte să câştige favorurile aristocraţiei vieneze prin concerte private, cu care ocazie capătă faima de virtuos pianist şi de compozitor. Graţie acestor relaţii şi a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziţii, Beethoven reuşeşte să dobândească o independenţă, pe care şi-a dorit-o cândva şi Mozart.
În martie 1795 apare pentru prima dată în faţa publicului vienez executând primul său concert pentru pian şi orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin şi Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune şi prima lui simfonie, în Do-major. În acelaşi timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuşi, tocmai în aceşti ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârşite ale stilului clasic de maturitate, ca cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară şi orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") şi a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziţii se observă deosebirile faţă de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar şi operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.
Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversaţii", în care aceştia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creaţia artistică, în 1819 compune "Variaţiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian şi cvartetele de coarde, în sfârşit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiţie a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluţionar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăşi familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănţuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu faţa la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga şi îşi agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu faţa la public, putând astfel să-şi trăiască triumful.
Tot mai bolnav, fiind ţintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat şi reîngropat in Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.
S-a născut pe 4 decembrie 1866, într-o familie de burghezi bogaţi şi moderni din Moscova. În 1871, familia Kandinski părăseşte Moscova şi se mută la Odessa. De la vârsta de 8 ani, Vasili începe să ia lecţii de pian şi violoncel. Frecventează cursurile liceului clasic şi studiază desenul. În 1882, la vârsta de 26 ani se însoară cu verişoara lui, Anna Semiakina. În anul 1885, se întoarce la Moscova pentru a urma cursurile Facultăţii De Drept şi apoi lucrează ca profesor la facultate. În 1896 ia o decizie irevocabilă: va deveni pictor. Pleacă la München, unde se afla una dintre cele mai renumite Academii de Artă din Europa acelor vremuri. După ce soseşte în Germania, în decembrie 1896, începe să studieze între 1897-1899 la o şcoală celebră condusă de pictorul Anton Azbe (1855-1905). În 1900, este primit în Academia de Arte Frumoase. Dezamăgit, părăseşte şcoala renunţând definitiv la educaţia academică. În primăvara anului 1901, înfiinţează grupul "Phalanx". Această societate, născută în spiritul opoziţiei faţă de academismul omipotent şi omiprezent în artă, organizează în cursul celor 4 ani de existenţă un număr de 12 expoziţii care luau apărarea curentelor cele mai novatoare. "Phalanx" îşi deschide propria şcoala unde Kandinski devine profesor de desen şi pictură. În 1902 se îndrăgosteşte de una dintre elevele sale, Gabriele Munter (1877-1962).
Din luna ianuarie 1909, Kandinski înfiinţează împreună cu prietenii săi Neue Kunstlervereinigung (Noua Societate Artistică). Ei sunt animaţi de acelaşi nonconformism faţă de arta oficială. Organizează expoziţii care prezintă –pe lângă lucrările membrilor societăţii- operele unora dintre cele mai marcante personalităţi ale lumii artistice: Picasso, Braque, Derain. Aceste manifestări declanşează un scandal de proporţii nu numai în rândul publicului, ci şi în cercul criticilor. Tânărul pictor Franz Marc va fi alături de Kandinski, unul dintre fondatorii noului grup Der Blaue Reiter (Călăreţul Albastru), care apare la München în anul 1911. În mai 1912, vede lumina tiparului ediţia specială a revistei intitulate Almanach. Der Blaue Reiter, care prezintă lucrările câtorva artişti aparţinând unor direcţii şi discipline dintre cele mai variate.
După izbucnirea primului război mondial este constrâns să părăsească Munchenul, fiind cetăţean rus, deci persona non grata. Kandinski se întoarce la Moscova, unde o cunoaşte pe Nina Nikolaievna Andreevska cu care se va căsători în anul 1917. În septembrie, se va naşte primul lui fiu, Vsievolod. Din păcate, copilul va muri la doar trei ani. În 1920, devine profesor la universitatea din Moscova, iar un an mai târziu înfiinţează Academia de Ştiinţă şi Artă. Concepţiile lui Kandinski vor fi în scurtă vreme din ce în ce mai mult criticate. În decembrie 1921, pleacă cu soţia la Berlin. Nu se va mai întoarce niciodata în Rusia.
În 1922, la Weimar este numit profesor la Bauhaus. După ce naziştii închid facultatea Bauhaus, în 1933 pleacă la Paris. La sfatul lui Marcel Duchamp se stabileşte împreună cu soţia la periferia de vest a oraşului, la Neuilly-sur-Seine. Duce aici o viaţă liniştită, departe de lume. În martie 1944, este diagnosticat cu arteroscleroză, dar va continua să lucreze până în iulie. Moare la Neuilly-sur-Seine, pe 13 decembrie 1944 ca urmare a unei hemoragii cerebrale.
S-a născut la Băileşti, într-o familie cu cinci copii, tatăl său s-a numit tot Amza Pellea şi a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băileşti în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Naţional Carol I din Craiova. Un reprezentant al Promoţiei de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotaţi ai scenei româneşti. A fost profesor la IATC.
Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puţin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), Vladică Ilarion (Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski), Bepe (Galcevile din Chioggia de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet de Shakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek), Esteban (Fântâna turmelor de Lope de Vega). Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht- 1962), Pietro (Umbra de E. Svart- 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu- 1964), Subcomisarul (Capul de răţoi de G. Ciprian- 1966), Platonov(Un Hamlet de provincie de Cehov- 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu- 1969), Noah (Arca bunei speranţe de I.D. Sîrbu- 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill şi indienii de A. Kopit- 1973),"inginerul" din Nic Nic.
Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti dă viaţă lui Petre Dinoiu (Comoara din deal de Corneliu Marcu- 1977) şi lui Vlad Ţepeş (A treia ţeapă de Marin Sorescu - 1979). Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moşier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin - 1983. Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât şi personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar şi personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horaţiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).
Rămas probabil în constiinţa publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul şi prin Nea Marin, reuşeşte în Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, şi câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză şi tragică a soldatului ţăran din primul război. A câştigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepţional (Manlache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică şi Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim şi Veler Doamne" de Victor Ion Popa.
22 martie 1973 - 24 septembrie 1974 A fost Director al Teatrului National Craiova A fost căsătorit timp de 25 de ani cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriţei Oana Pellea. A decedat la vârsta de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Născut Francis Albert Sinatra pe 12 decembrie 1915, viitorul cântăreţ şi actor a crescut în Hoboken, New Jersey. A fost singurul fiu al imigranţilor italieni Natalie Della şi Anthony Martin Sinatra. A părăsit liceul înainte de absolvire, fiind exmatriculat datorită unor probleme comportamentale. Mama lui, cunoscută ca şi Dolly, era o persoană influentă în cercul Partidului Democratic local. Pe de altă parte, Dolly se ocupa acasă cu avorturile ilegale, fiind arestată de mai multe ori şi condamnată de două ori pentru aceasta. Tatăl lui Frank, Tony a fost pompier. În perioada anilor 1930, când Marea Depresie chinuia din greu America de Nord, Dolly îşi răsfăţa singurul copil cu bani de buzunar, pentru a ieşi cu prietenii şi a-şi cumpăra haine la modă. După ce a lucrat pentru un ziar, a format un grup numit The Hoboken Four. În 1935 a obţinut primul succes, după ce mama lui a insistat pe lângă formaţia The Three Flashes să îl accepte în trupă. Cu Sinatra, grupul a început să fie cunoscut ca şi Hoboken Four, şi au reuşit să-l impresioneze suficient pe Edward Bowes, o mare personalitate radio care în perioada anilor '30 - '40, promova muzicieni amatori talentaţi. A dat lovitura o dată cu câştigarea unui premiu acordat de radio, numit "Major Bowes Amateur Hour". După ce au apărut în emisiunea lui, Major Bowes Amateur Hour, formaţia a primit 40.000 de voturi, câştigând premiul I - un contract de 6 luni pentru a cânta pe scenă şi la radio, în Statele Unite. Cu toate că vărul lui Frank, Ray Sinatra, avea la mijlocul anilor '30, o orchestra şi propriul post de radio (Cycling the Kilocycles), Frank şi Ray nu au lucrat niciodată împreună. Sinatra a părăsit formaţia Hoboken Four şi s-a întors acasă la sfârşitul anului 1935. Mama lui i-a asigurat o slujbă ca şi cântăreţ, precum şi gazdă a evenimentelor de pe scena restaurantului Rustic Cabin, în Englewoods Cliffs, New Jersey, pentru care primea 15 dolari pe săptămână.
În 18 martie 1939, Frank a înregistrat prima melodie numită "Our Love", cu formaţia Frank Mane. În iunie, muzicianul Harry James l-a angajat pe Sinatra cu un contract pe un an şi cu 75 dolari pe săptămână. In 1939 se casatoreste cu Nancy Barbato, cu care va avea trei copii: Nancy , Frank jr. si Tina. Nefiind multumit de formatia lui James, Frank s-a alaturat formatiei lui Tommy Dorsey, in luna ianuarie 1940. In primul an cu Dorsey, Sinatra lansat mai mult de 50 de melodii, dintre care "I'll Never Smile Again" s-a aflat in fruntea clasamentelor timp de 12 saptamani, la mijlocul lunii iulie. In 8 iulie 1940 s-a nascut primul lui copil, Nancy Sandra Sinatra, viitoare actrita si cantareata celebra (marele ei hit These Boots Are Made for Walkin). In toamna anului 1940, Sinatra a aparut in primul sau film, Las Vegas Nights. In mai 1941, Sinatra se afla atat in fruntea topului Billboard, cat si al revistei Downbeat. Relatia lui Frank cu Tommy Dorsen era tensionata si Sinatra a inregistrat prima sesiune solo fara trupa lui Dorsey in ianuarie 1942. In acelasi an, Frank a parasit formatia lui Dorsey.
Frank Sinatra a fost primul idol al adolescentilor. In 31 decembrie 1942, Sinatra a deschis spectacolul de la Teatrul Paramount, din New York. In perioada grevei muzicienilor, intre 1942 - 1944, casa de inregistrari Columbia a lansat melodia lui Harry James, "All or Nothing at All", inregistrata in august 1939 si lansata inainte ca Sinatra sa el insusi cunoscut. Lansarea initiala nici nu mentiona numele vocalistului. Cand inregistrarea a fost lansata a doua oara in 1943, cu numele lui Sinatra iesit in evidenta, a fost pe lista cealor mai bine vandute inregistrari timp de18 saptamani si a ajuns numarul 2 in 2 iunie 1943.
In 1943, Sinatra a semnat un contract cu Columbia Records, ca si cantaret solo. Frank a semnat contractul pe 1 iunie 1943, iar greva muzicienilor a inceput 10 luni mai tarziu. In timp ce nici un disc nu era vandut in perioada grevei, Frank a cantat la radio (la emisiunea Your Hit Parade), precum si pe scena. Columbia dorea o noua inregistrare cat mai curand, si Sinatra i-a convins sa-l angajeze pe compozitorul Alec Wilder. Au urmat 4 sesiuni de inregistrari, in 7 iunie, 22 august si 10 noiembrie, 1943. Din 9 melodii inregistrate in aceasta perioada, 7 au fost clasate in lista celor mai bine vandute. Cand Sinatra s-a intors la Paramount in octombrie 1944, 35.000 de fani au cauzat o adevarata revolta pentru ca nu au fost lasati inauntru. Pe 10 ianuarie 1944 s-a nascut Francis Albert Emmanuel Frank Sinatra jr. In 1945 Sinatra a jucat alaturi de Gene Kelly in Anchors Aweigh. In acelasi an, a fost cooptat de RKO Radio Pictures, intr-un film scurt, The House I live In, in care se combatea antisemitismul si prejudecatiile rasiale de la sfarsitul celui de-al II-lea Razboi Mondial. Filmul a primit special al Academiei de Film si un premiu special Golden Globe in 1946. In acelasi an a lansat primul sau album, The Voice of Frank Sinatra, debutul si l-a facut la emisiunea sa saptamanala de la radio. In 20 iunie 1948 s-a nascut Christina Sinatra, cel de-al treilea copil. Va deveni producator de film si actrita. La sfarsitul anului 1948, Sinatra a simtit o stagnare in cariera, acest lucru fiind confirmat de caderea pe locul 4 in topul Down Beat, al celor mai populari cantareti. In 1949 Frank joaca din nou cu Gene Kelly in Take Me Out to the Ball Game.
A fost bine primit de critici si a inregistrat un succes comercial major. In acelasi an, Sinatra va juca cu Gene Kelly pentru a treia oara in On the Town. Sinatra a atras dupa sine o atentie deosebita datorita legaturilor personale si profesionale cu membrii ai crimei organizate, incluzand figuri precum Carlo Gambino, Sam Giancana, Lucky Luciano si Joseph Fischetti. In prezent FBI detine 2.403 pagini despre Sinatra. Legaturile sale cu Mafia si prietenia cu J.F. Kennedy au fost urmarite permanent de J. Edgar Hoover. FBI l-a tinut pe Sinatra sub urmarie 5 decade, incepand cu anii '40, pana in 1980. Dupa o absenta de doi ani, Sinatra s-a reintors pe scena, in 2 ianuarie 1950, in Hartford Conneticut. Avea probleme cu vocea si o hemoragie a corzilor vocale i-a incheiat concertul de pe scena de la Copacabana pe 26 aprilie 1950. In septembrie 1951 Sinatra si-a facut debutul in Los Angeles, la Desert Inn. O luna mai tarziu, o a doua serie Frank Sinatra la studiourile CBS. Divorteaza de Nancy. In 7 noiembrie 1951 Sinatra s-a casatorit cu actrita Ava Gardner. Relatia dintre cei doi a fost extrem de furtunoasa, si ascensiunea carierei lui Gardner parea sa coincida cu declinul lui Sinatra. S-au despartit in 1953 si au divortat in 1957.
Pentru a-si completa faima, Sinatra incepe sa joace in mai multe filme muzicale in anii '40. Primul rol l-a avut in Higher and Higher (1943), alte filme notabile din cariera sa sunt: Take Me Out to the Ballgame (1949), unde a jucat cu Gene Kelly si Esther Williams, si Out on the Town, realizat tot in 1949 alaturi de Kelly. Pentru rolul lui Maggio din From Here to Eternity a castigat Oscarul pentru cel mai bun actor intr-un rol secundar, dar asta nu-l ajuta sa castige recunoasterea colegilor sai de la Hollywood. In 1953 Sinatra a inceput un program de radio la NBC, Rocky Fortune. Personajul sau, Rocky Fortunato era detectiv particular implicat in diferite cazuri ciudate de catre agentia la care lucra. Seria de la NBC Radio a durat din octombrie 1953 pana in martie 1954. In timpul ultimelor luni ale emisiunii, ianinte de premiile Oscar din 1954, se zvonea ca Sinatra introducea fraza "de aici spre eterniate" (from here to eternity) in fiecare episod, ca o recomandare pentru nominalizarea sa la Oscar. In 1953, Sinatra a semnat un contract cu casa de discuri Capitol Records, unde a lucrat cu cei mai buni muzicieni ai timpului, printre care Nelson Riddle, Gordon Jenkins si Billy May. Sinatra a avut succes cu albume precum In the Wee Small House (1955), Frank Sinatra Sings For Only the Lonely (1958) si Where Are You? (1957). La sfarsitul anului Billboard a numit piesa anului Swing Easy si Sinatra a fost cel mai bun vocalist. Spre sfarsitul anilor 50, Sinatra condamna frecvent muzica rock, cel mai tare din cauza ritmului strain.
Sinatra va incepe in 1960 albumul Nice'n'Easy, clasat in topul revistei Billboard si primind critici pozitive. Melodiile lui se aflau in fruntea clasamentelor, alaturi de el aflandu-se doar noua muzica a lui Elvis Presley. Aparitia lui Presley dupa terminarea stagiului militar era oarecum ironica, Sinatra spunand despre el "Felul sau de muzica este deplorabila, un miros ranced de afrodisiac. Stimuleaza o reactie negativa si distructiva in tanara generatie". Presley i-a raspuns " Sinatra are un mare succes si este un mare actor, dar cred ca nu ar fi trebuit sa vorbeasca astfel, rock and roll-ul este o moda, la fel cum a fost muzica lui acum mai multi ani". Mai tarziu, pentru a-si mentine succesul comercial, Sinatra va inregistra hit-ul lui Presley Love Me Tender, dupa cum va lucra cu Paul Simon (Mrs. Robinson), George Harrison (Something) si Joni Mitchell (Both Sides Now). In 27 ianuarie 1961, Sinatra a cantat intr-un spectacol caritabil la Carnegie Hall, pentru Martin Luther King jr. La 11 septembrie 1961, a inregistrat ultimul cantec pentru Capitol Records.
A avut aparitii memorabile in filme ca The Man with the Golden Arm (1955), Suddenly (1954) si The Manchurian Candidate (1962), probabil cel mai bun rol din intreaga sa cariera. In acelasi an, Sinatra si Count Basie au colaborat pentru albumul Sinatra - Basie. Unul din cele mai ambitioase proiecte ale lui Sinatra a fost albumul lansat la mijlocul anilor '60 The Concert Sinatra, care cuprindea 73 piese acompaniate de orchestra simfonica. Primul album live, Sinatra at the Sands, a fost inregistrat in perioada ianuarie si februarie 1966, la Hotelul Sands din Las Vegas. Sinatra continua sa joace in filme, aparand alaturi de marii sai colegi de breasla: Dean Martin, Sammy Davis Jr., Peter Lawford si Joey Bishop in Ocean's 11 (1960). In iunie 1965, Sinatra, Sammy Davis jr. si Dean Martin a cantat live in St.Louis. Concertul a fost transmis in direct. In primavara a aparut melodia That's Life, impreuna cu albumul, care a devenit un hit in top 10 Billboard. Strangers in the Night a ajuns pe locul intai in topul Billboard si a castigat premiul Grammy. Se casatoreste in 1966 cu Mia Farrow, dar casnicia va dura doar doi ani. La sfarsitul anului 1967 a cantat un duet cu fiica lui, Nancy, melodia Something Stupid, ajunsa melodia anului.
Intors la micul ecran, Sinatra a lucrat cu Antonio Carlos Jobim, cu Ella Fitzgerald in spectacolul TV A Man and His Music + Ella +Jobim. Watertown (1970) a fost unul din cele mai bune albume, dar a fost ignorat de publicul comercial. Gandindu-se la Sinatra, Paul Anka a compus melodia My Way, care a devenit probabil identificatoare cu Frank Sinatra. In 12 iunie 1971, la concertul de strangere de fonduri pentru Motion Picture si TV Relief Fund, din Hollywood, la varsta de 55 de ani, Frank Sinatra si-a anuntat retragerea si sfarsitul carierei de 35 de ani. Albumul de adio a fost intitulat "Ol' Blue Eyes is Back", ajungand un mare succes. In ianuarie 1974 Sinatra s-a intors in Las Vegas pentru un concert la Caesars Palace, cu toate ca a jurat in 1970 sa nu mai cante aici, dupa o altercatie cu managerul Sanford Waterman, care l-a amenintat cu arma . In Australia a cauzat o adevarata revolta a ziaristilor, dupa ce Sinatra le-a adresat cuvinte jignitoare. Si-a cerut scuze public, si in final concertul a avut loc. In octombrie 1974, Sinatra a aparut intr-un concert televizat la Madison Square Garden, la New York. In 1976 se castoreste cu Barbara Marx.
In 1980, Sinatra a scos primul album in ultimii sase ani, Trilogy: Past Present Future, un ambitios triplu ablum pe care Sinatra a inregistrat melodii din trecut (perioada pre-rock), si prezent ( perioada rock si contemporana). Albumul a primit sase nominalizari din care a catigat un premiu Grammy. In 1990, Sinatra isi celebra varsta de 75 de ani intr-un turneu national, si a fost recompensat cu al doilea "Ella Award" de catre Societatea Muzicienilor sin Los Angeles. La sfarsitul ceremoniei, a cantat in duet cu Ella Fitzgerald. Ultimul concert public a fost timut in Japonia, in decembrie 1994. Anul urmator, in 25 februarie 1995, la petrecerea privata pentru 1.200 de invitati selecti, Sinatra a cantat live audientei pentru ultima data. Cantecul final a fost The Best Is Yet to Come. In acelasi an a fost recompensat cu Legend Award, la decernarea Premiilor Grammy. A fost prezentat de Bono. In 1995, pentru a marca 80 de ani de la nasterea lui Sinatra, Empire State Building a stralucit in albastru. De-a lungul vietii sale Sinatra a suferit de tulburari bipolare, fiind cunoscut ca maniac-depresiv. El insusi a recunoscut acest lucru, intr-un interviu din anii 1950.
Ultimul sau rol a fost cel din The First Deadly Sin (1980). Moare, suferind un infarct, pe 14 mai 1998 in Los Angeles, California, la Spitalul Cedars - Sinai, sotia sa Barbara fiindu-i alaturi. Frank avea 82 de ani. Ultimile sale cuvinte au fost "Pierd..." Pe 20 mai 1998, la Biserica Good Shepherd din Beverly Hills, au fost tinute funerariile, pe ultimul drum conducandu-l 400 de personalitati din show business, precum Gregory Peck, Tony Bennett si alte sute de fani. Azi, o stea cu numele sau se gaseste pe bulevardul Walk of Fame. Pe mormantul lui au fost gravate cuvintele "The Best Is Yet To Come".
Reporter Special
-
NE-AM MUTAT ! Oameni, locuri şi întâmplări care ies din tiparele
cotidianului au făcut obiectul acestui demers jurnalistic, pentru care
echipa „Obiectiv Ro...
soția lui darth vader - André Ferenc
-
vagonul e o conservă de ton expirată îți plac trenurile dar asta e prea
mult totuși rugină & trup & sendviș cu ou & marea ți-e teamă că tu ești cel
mai put...
Ce grea esti....batranete !!!!!
-
Vreau sa fiu o batranica cocheta cu flori la geam, cu fluturasi in stomac
cand vad un mos ramolit:))…sa nu traiesc din amintiri ci din simtiri si
impliniri...
ParentEd Fest – festivalul părinților
-
Hello, hello, de mult nu ne-am mai vazut pe aici. Scriu rar, dar ma tratez,
imi doresc tare sa revin cu gandurile mele catre voi. Pana atunci va
povestesc ...
Recommendations for London
-
Since then throughout the day there are many options to enjoy in the city
of London and among the proposals of interest to tourists meet the British
Museu...
SINGURA MEA REALITATE…
-
Vineri, 11 noiembrie 2011 Ora 9:57:56 AM GMT Bucuresti SINGURA MEA
REALITATE… Amintirile de luna asta m-au zapacit intr-un asemenea hal incit
nici nu imi m...
Mandri ca vom fi speakeri la TeCOMM 2013
-
Afla cum sa ai o afacere de succes in online de la specialistii din Europa
in cadrul Tecomm A 3-a editie a expoconferintei TeCOMM aduce la Cluj-Napoca
bune...
Performance at 1 Utama
-
It's once again Christmas is coming soon. The above performance held at One
Utama, Petaling Jaya. As usual, there will be a lot of exciting performance
e...
Una caldă, alta rece
-
Aia rece e că adminul intră vreo două săptămâni în concediu, aşa că
articole nu o să mai fie de găsit pe aici. Nu ştiu dacă e rece pentru lumea
largă, dar ...
V-ati ascunselea.
-
Ma joc deseori v'ati ascunselea cu mine,
ma ascund printre zambete aiurea.
Incerc sa gasesc ce am ascuns.
Dar le'am ascuns atat de bine, incat ... le'am pier...
Purchasing Gold Pendants
-
You may be interested in gold pendants if you already have a favorite gold
chain or if you are looking for both the pendant and the chain. When
thinking ...
10 august 2025
-
Șapte ani de la violențele jandarmilor din 10 august 2018. Protest în Piața
Victoriei. Faptele se prescriu în 2026
10 august, 2025
- Dora Vulcan
...
Pe mare – Vasile Alecsandri
-
Ah! viaţa pentru mine, Scump înger! fără tine Nu are nici un bine, Nu are
nici un dar. În cer fie lumină, Sau nori, sau noapte lină, Sufletul meu
suspină, ...
Essential places to visit in London
-
London is really full invites all tourists to enjoy natural, cultural,
culinary and many other options. Tourists who want to enjoy your trip in a
natural ...
London has the best taxis in 2013
-
When traveling around London or any other city choose a taxi is something
important because tourists expect to get good service. It just gave the
rating o...
Skullcandy Crusher – mini-review
-
Testez de vreo săptămână Skullcandy Crusher… O să încep cu sfârșitul… dacă
vrei să-ți iei căști, poate ar fi bine ca înainte să te hotărăști să
probezi ș...
DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU
-
Trei cruci pe-un deal, pe Dealul Căpăţînii.
Pe ele-atîrnă-n frînghii strîns legaţi,
Şi ţintuiţi de braţe, în piroane,
În crudă agonie, trei bărbaţi.
Şi p...
Prieten
-
Prieten este cel care-ţi redă curajul de a trăi atunci când te îndoieşti
că mai merită. Cel care te ascultă, care te priveşte în ochi şi-ţi spune
că eş...
WE HAVE MOVED FROM GOOGLE
-
*WE HAVE MOVED FROM GOOGLE*
*WE ARE NOW HOSTED UNDER THE*
*"BOOTLEGTUNZWORLD.ORG"*
*FLAGSHIP*
*this Archive Area moved:*
*[ HERE ]*
*http://bootlegtunzw...
Red Necklace
-
red-necklace
An elegant and distinct red coral necklace. Created with the best quality
red coral and solid silver, this piece will make the perfect gift ...
organicshea , unt de shea nerafinat
-
Blog despre unt de shea nerafinat, cosmetice organice si o gramada de alte
secrete bio de frumusete din Cluj.
http://www.organicshea.ro/
locatie noua...
-
M-am mutat intr-o locatie noua.
Noul blog e in engleza, dar il pastrez si pe acesta pentru eventuale
"sclipiri" in limba noastra romaneasca.
http://ego...
Sărmanul Crai...
-
*Baia de Criș, 9/10 Septembrie 1872*
Baia de Criș, silabe prescurate,
Câtă durere inima-mi învață!
Mă simt de parcă mi-a murit un frate,
Singuru...
Grecia-Rodos-299 Euro-All inclusive
-
*Oferta Insula Rodos*
*299 Euro*
*3*- All inclusive*
*Transport cu avionul - inclus*
Cea mai mare insula din Arhipelagul Dodecaneselor, Rhodos sau Rodos est...
-
dicționar
am scris…
când punct…
-universal-
şiruri, amprente intra(uterine)
în care am strâns
apă de ploaie
şi am oglindit
sentenţionist-platitudi...
Despre cancer ...in alb și negru
-
Paradoxal cererile de a pune o poză de profil în alb -negru pentru a ajuta
o persoana suferindă sau pentru a susține lupta celor ce au cancer au
trezit î...
La Multi Ani 2011 !!!
-
Lasam cu melancolie in urma toate partile bune ale lui 2010, un an ce s-a
dovedit plin de peripetii pentru fiecare dintre noi. si incercam sa
ingropam part...
oare voi reusi???
-
*Incerc din rasputeri sa pot sa imi achizitionez un aparat profesional
pentru recuperarea fortei musculare.Pe zi ce trece musculatura se atrofiaza
si picio...
CURS ILUSTRATIE DE CARTE
-
Realizare gravura de tip pointe – seche
Ilustratie poveste Printul Fericit (Oscar Wilde)
*PERIOADA DE DESFASURARE: septembrie – noiembrie 2019, 5 sedin...
Rules Are Meant to Be Broken
-
Most people have rules that they have put on themselves and many times
people don’t even think about these rules. These are just things that have
always ...
despre ploi
-
plouă cuvinte discret,
alb inocent, mesteceni
cum toamna ascultă
cu ochii încet.
plouă din noi între ape
inimi alese de val
calde cum cad,
pe calendar
uit...
sniţele umplute
-
-8 felii de cotlet de porc fără os (bătute ca pentru şniţel)
-8 felii subţiri de caşcaval, la fel de mari cît cele de cotlet
-8 felii de bacon
-două ouă
-fă...
New edition of the World Trade Market in London
-
In London one of the most important events taking place year after year is
the World Fair Trade Market, a tourism fair in London that has a long
tradition...
Art Tells the Technological Future
-
Jean Cocteau once said, “we only serve as a model for the portrait of our
fame.” Tell that one to Dorian Grey. It parallels the old “Chicken or the
Egg” ...
Zbor lin, Suflet Lumina!
-
Ma intampina mereu cu un zambet cald si cu un voios ”Ce faci, vecino?” A
fost omul de care s-a legat o mare parte din timpul petrecut acasa la
Dolhasca, pr...
-
Living to Die, Dying to Live
By D. O. Grant
*Reviewed by E.L.S.E.*
*29.11.2012*
*Notice:*
*You can pick up a copy at the online bookstore:*
http://ep....
mic vis eco… pornind de la un coșmar
-
DOMINANTA: (fără poze) îi înțeleg pe ăia din cartierele mexicane, care
fumează ganja goală, pe tot gol, pe suflet, pe stomac, pe creierii goi…
toată ziua ...
Ski Poiana Brasov
-
O experienta frumoasa, am skiat intr-un loc romanesc cu aer curat. Peisajul
incredibil si skiori civilizati. Recomand si observati pozele atasate.
Dragostea adevarata
-
*1 Ioan 4:10 „Si dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu,
ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de
isp...
A venit toamna
-
S-a consumat cea de a doua întâlnire a „luceferilor” după încetarea
vacanţei de vară. La prima întrunire, unde nu a fost „aglomeraţie” prea
mare, fiecar...
Cu piciorul în ușă...
-
Am ,,tras cu piciorul'' în ușa virtuală și am reușit să intru pe aici
puțin.Nu știu dacă voi mai avea curând acest noroc.Între timp am început să
scriu și ...
Îmi asum
-
Exercițiu de improvizație din facultatea de actorie care mi-a rămas
întipărit în memorie ca una din cele mai frumase lecții folositoare pentru
viață.
UN PIC DE JENA AVEM SI NOI?
-
Inainte sa schimbam clasa politica, e necesara o actiune simpla. Sau, ma
rog, care pare simpla. PRIVITUL IN OGLINDA. Cine suntem noi? Nu de alta,
dar oamen...
Cat mancam
-
*Redau mai jos continutul unui mass-e-mail, primit de la o prietena. Mi se
pare unul din acele lucruri pe care trebuie sa il dai mai departe si care
te i...
Saraciti de viata interioara
-
Prevad ca dupa alegerile din decembrie vom avea o mare dezamagire! Va spun
ca o noua clasa politica este necesara! Ati mai auzit asta! Doar noi,
oamenii si...
O scurta istorie a casei de moda Thierry Mugler
-
Legendara casa a lui Thierry Mugler ocupa spatiul dintre moda si mit,
condusa de un designer atat de vizionar incat nu mai putin decat Beyonce,
David Bow...
Poveste despre R?d?u?i
-
O zi de târg la R?d?u?i are înc? ceva din mirajul povestirilor iscusite, pe
care odinioar? bunicii ni le ?opteau la gura sobei. S?pt?mâna trecut? s-a
insta...
CONEXANT HSF 56K DATA/FAX MODEM DRIVER DOWNLOAD
-
PC Pitstop began in with an emphasis on computer diagnostics and
maintenance. You should receive an email shortly with your link to download
the requeste...
Viens t’amuser, viens au Festival !
-
Mes chers amis, c’est avec une immense joie que je commence ce mois et
cette semaine en vous annonçant que le 28 septembre je suis invité au
Festival d’Art...
Turneu de Martisor in GERMANIA
-
Trupa No’Mads porneste din nou la drum. Incarcate de martisoare muzicale,
Irina si Alexa vor sarbatori venirea primaverii printr-un mic turneu de
martisor ...
Muzica populară de la bunici, motiv de nostalgie
-
Cine mă cunoaște bine de tot știe că nu mă omor după muzică populară.
Da, corect, ar putea avea o oarecare componentă emoțională, având în vedere
...
Lacrimi de nea (pentru Ţiţi)
-
Plânge cerul iubito...
plânge cu fulgi de zăpadă,
prima nea,
ofrandă imaculată
pentru sufletul tău
peste care așez
petale roșii
de trandafir
ca să-ți spună...
Cartoon Yourself Tutorial :)
-
Step 1 :
- Choose an image
Step 2:
- Duplicate the layer (right click on the primary layer and choose
duplicate layer)
- And change that lay...
Ingrijirea tenului inainte de machiaj
-
Machiajul face parte din viata noastra de zi cu zi si ce trebuie sa facem
este sa avem grija atat de produsele pe care le folosim si sa le cumparam
cu pr...
Skansen pe repeat
-
Sarmale ce se topesc în gură, cozonaci pufoși, bradul de Crăciun
scânteietor, muzică în surdină, multe filme și, mai ales, multă liniște.
Program de skype...
Polipii veziculari
-
Polipii vezicii biliare sunt excrescente in vezica biliara si apar de
obicei datorita acumularilor de colesterol. Intr-adevar, aceasta afectiune
este rel...
Omul de ceară
-
În frigider avea salată şi două şarlote. Nimic interesant. Motanul dormea
pe fotoliu, ca întotdeauna, preocupat s-o viseze gătind ciorbe de pui cu
zeamă de...
SARAIMAN
-
Saraiman este un spectacol inedit!
Este o incantatie, o obsesie, o poveste in care se poate regasi fiecare
dintre noi, cei care am cunoscut 'ratarea'.
Adm...
dimineata ploioasa
-
Tarot.
Am ridicat cartea.
Pana la urma omuletul inocent va cadea in hau.......pur si increzator in
pelegrinarea sa prin taramul viselor si al iluziilor...
Călătorie prin Cosmos... cu ajutorul picturii
-
*Space: the final frontier; celebrul anunț ce deschidea episoadele
serialului Star Trek, difuzat și în România la începutul anilor ’90,
sintetizează mod...
SINGURA mea realitate…
-
Vineri, 11 noiembrie 2011 Ora 9:57:56 AM GMT Bucuresti SINGURA mea
realitate… Amintirile de luna asta m-au zapacit intr-un asemenea hal incit
nici nu imi m...
Ana Aslan
-
The Romanian School of Gerontology was the first in the world to:
• found the first Institute of Geriatrics in the world (on January 22
1952), which has g...
Ce se aude in ultima vreme
-
Nu stiu daca ati observat, dar orice ar cere/cauta, tiganii folosesc
aceleasi replici. Nu cred ca trec pe strada aceeasi tigani cu fiare vechi
sau calorife...
11+ Mountain Bike Coloring Pages Background
-
*11+ Mountain Bike Coloring Pages Background*. Print out more coloring
pages from bike coloring pages! 39+ mountain bike coloring pages for
printing an...
Avantajele unui Curs ECLD
-
ECDL prezinta o serie de avantaje atat pentru angajati, cat si pentru
angajatori. In cazul angajatilor un curs ECDL creste nivelul de cunostinte
de baza l...
Attractive places to discover in London
-
During a vacation in the English city of London there are many options that
tourists can truly take into account in particular is a city where art and
cul...
-
îmi dau seama de cât de repede trece timpul doar atunci când mă uit în
calendar sau când scriu data pe o foaie. au trecut mulți ani de când mă
știu, de cân...
Cu tolba po?tal?, prin Stockholm
-
?i pentru c? un post anterior a strâns destule comentarii legate de
sistemul po?tal în Suedia, g?sesc oportun s? explic detaliat cum st? treaba
cu po?ta su...
Scrisori pentru omuleți de departe (I - VI)
-
*Scrisori pentru omuleți de departe (I)*
Învață să-ți iubești singurătatea! Uite io, care never-ever n-am avut parte
de ea... măcar cât să ne cunoaștem m...
Primeste-l Alaturi de Tine
-
Postat în:Anti-Drog Tagged: Agenţia Naţională Antidrog lansează prima
campanie socială pentru schimbarea percepţiei publice asupra consumatorilor
de drogur...
Muzeul Județean de Istorie Brașov - Casa Sfatului
-
Am vizitat Casa Sfatului, dar pentru că nu am făcut poze, voi reveni cu
această postare. :)
This post shall be completed when I shall have the pictures fro...
nedreptăţile vieţii, clin d'oeil
-
bieţii pitici de grădina au toţi faţa spartăcana preferată rămâne mereu
fără toartăpechinezii ajung nţ nţ mareşali de canapeaşi cineva o invită pe
tipa dup...
Când taci
-
Când taci, înălbiţii cireşi se înclină
un giulgiu de frig peste-a florilor vrajă
visează toporul călău de lumină
şi seva în plâns se preface sub coajă.
Când...
Pufuleti si porumbei
-
*Blog restant*
La pas prin Bucurestiul vechi, dupa coltul cu mult gainat de porumbel,
undeva langa Gradina Icoanei*, un mic rendez-vous felino-pasaresc....
glisare
-
urc in metrou . imi zboara fugitiv privirea spre geam. ma sperii , arat
descarnata ca o mumie inghesuita intre alte mumii.. unde este sclipirea si
prospeti...
M-am mutat
-
Pentru cei ce încă urmăresc fotografiile aici: m-am mutat! De acum mă
găsiți pe http://photos.octocat.org, acesta fiind un subdomeniu al
http://octocat.org
Marea mutare
-
Nu stiu daca noua casa ma va inspira sa scriu mai des. Cert e ca incerc.Ma
gasiti asadar aicitot Zapacita, tot despre munte, mare, carti, concerte,
teatru ...
Mărturisirea se face până la capăt
-
Aici nu mai poate fi vorba despre jumătăţi, despre lucruri pe care vrei să
le ţii pentru tine. Mărturiseşte despre împliniri, despre înfrângeri,
despre nop...