Michelangelo Antonioni (n. 1912)

S-a născut la 29 septembrie 1912 în localitatea italiană Ferrara(aproape de Bologna) într-o familie din clasa de mijloc şi a crescut în mediul burghez al provinciei italiene. A studiat economia în cadrul Universităţii de la Bologna, pictând în acelaşi timp şi criticând fără milă, comediile italiene prosteşti ale anilor '30-'40, într-un tabloid local. La absolvirea Universităţii din Bologna, deţinând o diplomă în politici economice, tânărul Antonioni se hotărăşte să înceapă o carieră în cinematografie şi pleacă la Roma, în scopul dezvoltării unei colaborări cu jurnalul "Cinema". La roma studiază regia în cadrul Facultăţii de Film şi va ajunge să lucreze cu nume de rezonanţă în domeniu, printre care Marcel Carne sau mai bine cunoscutul Roberto Rossellini. Dacă colaborarea alături de primul îl plasează în funcţia de regizor adjunct, alături de Rossellini va scrie scenariul filmului "Un piloto ritorna". 





Primele filme ale lui Antonioni au fost trei scurt metraje documentare. În perioada realizării lor îl va întâlni pe compozitorul Giovanni Fusco, care îi va alimenta pesimismul pe parcursul a altor 8 filme. Antonioni este considerat unul dintre regizorii cu cea mai mare influenţă asupra cinematografiei italiene post-neorealiste. În 1950 debutează cu primul lung metraj intitulat "Cronaca di un amore", care se manifestă ca o repudiere a percepţiilor cinematografice neorealiste ale predecesorilor săi precum însăşi Rossellini. 




După lungmetrajul de debut Antonioni se axează în următoarele filme pe observarea caracterelor umane şi influenţa mediului social şi politic asupra lor; modul său de expresie cinematografică relevă puternice nuanţe critice la adresa sistemului şi a "dizolvării" treptate a importanţei factorului uman în faţa acestuia.

În 1952 va realiza lungmetrajul "I Vinti", un film despre tineretul european postbelic, structurat în 3 poveşti: una filmată în Roma, una la Paris şi una la Londra. Secţiunea italiană îi nemulţumeşte pe italieni prin portretizarea tineretului său ca neo-fascist. De altfel, această parte din film a fost cenzurată în Franţa şi Anglia şi nu a fost difuzată. 

Filmul "Blow-up" din 1966,  marchează părăsirea Italiei şi intrarea regizorului pe piaţa cinematografică britanică. Filmul îi aduce Premiul pentru cel mai bun regizor din partea Societăţii Naţionale de Critică de Film din Londra şi două nominalizări la Oscar: pentru cea mai bună regie şi cel mai bun scenariu. 

În următoarele sale filme continuă să fie obsedat de inabilităţile şi infirmităţile emoţionale şi psihologice provocate de sistem, elementului uman. Cele mai importante pelicule sunt "Zabriskie Point"  din 1970  

şi "The Passenger"  din 1975,  cu Jack Nicholson în rolul principal. 



În 1985 Michelangelo Antonioni suferă un atac de cord care-l împinge spre paralizie parţială.  Din cauza acestui nefericit incident, timp de un deceniu, va fi incapabil să mai finalizeze vreun proiect. 
Revine în 1995,  la 83 de ani,  încurajat şi susţinut de soţia sa Enrica, cu lungmetrajul "Beyond the clouds" unde împarte regia cu germanul Wim Wenders, care se va implica din cauza stării de sănătate precară a regizorului şi care va realiza doar Prologul, Epilogul şi cadrele de legătură dintre cele patru episoade ale filmului. În rest, Wenders nu va face decât să asiste fascinat un maestru la lucru.



La 30 iulie 2007,  la vârsta de 95 de ani, Michelangelo Antonioni se stingea din viaţă, lăsând în urmă o capodoperă cinematografică admirabilă, pentru care este considerat unul dintre cei mai valoroşi regizori ai secolului XX.