Canaletto

Giovanni Antonio Canal s-a născut la Veneţia, pe 28 octombrie 1697, fiu al lui Bernardo Canal şi al soţiei acestuia, Artemisa, provenind dintr-o veche familie veneţiană. În tinereţe, Antonio şi-a însoţit tatăl, învăţând de la el meseria de decorator şi pictor- scenograf. Fastul şi grandoarea decorurilor din teatre vor rămâne în amintirea lui Antonio Canal, care începe să fie numit "Canaletto", care va reda în tablourile sale acea atmosferă de frumuseţe şi eleganţă. În jurul anului 1717, Canaletto lucrează împreună cu tatăl său la decorurile unor opere ale lui Vivaldi, "Arsilda, regina din Pont" şi "Încoronarea lui Darius". În acelaşi timp îşi încearcă talentul şi ca pictor de şevalet şi pictează vederi din Veneţia, influenţat de Marco Ricci şi Carlevaris, precursori ai "vedutelor" (vederi citadine) veneţiene.

În anul 1719, Canaletto va pleca la Roma. Întâlnirea cu pictorii de aici îl hotărăşte să renunţe la teatru pentru a se dedica exclusiv picturii. Odată cu revenirea în oraşul său natal (1790) şi primirea în corporaţia pictorilor, îşi va începe cu adevărat cariera artistică. Canaletto primeşte primele comenzi din partea unor călători străini, Owen McSwiney, care face comerţ cu opere de artă, îi comandă artistului primul tablou. Prin intermediul acestuia, execută şi două tablouri pentru prinţul englez Richmond, care comandase pictorilor italieni o serie de 24 de tablouri reprezentând remarcabile personalităţi din viaţa publică a Marii Britanii. O expoziţie cu oprele lui, organizată în anul 1725, îi consolidează reputaţia. 

Canaletto lucrează, printre altele, pentru Palatul Princiar, pentru ambasadorul Franţei ("Primirea ambasadorului Franţei la Palatul Dogilor", 1926) şi pentru generalul Schulenberg, condotierul Republicii Veneţia. Canaletto pictează viaţa de zi cu zi a Veneţiei. Tabloul "Plecarea Bucentaurului pentru unirea cu marea" (cunoscut şi sub numele de "Nunta Veneţiei cu marea", 1926) prezintă principala sărbătoare veneţiană care este "Ziua Înălţării la Cer", celebrându-se victoria veneţienilor pe mare asupra împăratului german Frederic Barbarossa. Cu această ocazie, dogele - plutind pe bordul "Bucentaurului", o barcă fastuoasă denumită Bucintoro - în tovărăşia a 200 de vâslaşi, îşi aruncă inelul de aur în valurile mării.

Tema regatelor de pe Canale Grande din Veneţia va fi abordată de Canaletto în repetate rânduri. Tabloul prezentat aici (1731), scăldat într-o atmosferă de sărbătoare, este un prilej pentru Canaletto de a crea o frumoasă perspectivă, carese adânceşte în oraş, accentuată de acel unghi de vedere situat la înălţime.

Atât Piaţa San Marco, cât şi Palatul Dogilor revin în mai multe din tablourile lui Canaletto. Realismul acestor vedute este uimitor. Chiar şi cel mai mărunt detaliu arhitectonic este reprodus cu mare acurateţe.

El reproduce exact tot ceea ce vede, până la acele pete de culoare care au rolul de a ascunde starea proastă a tencuielii de la baza Palatului Dogilor. Varietatea de culori se înscrie într-o gamă cromatică largă, oscilând între roşu şi azuriu, cuprinzând şi nuanţe mai puţin intense de de maroniu şi ocru.

Tatăl lui Canaletto moare în anul 1744. Doi ani mai târziu, la sfatul prietenului său, pictorul Jacopo Amigoni, se hotărăşte să plece la Londra, unde publicul londonez era deja interesat de operele lui. Soseşte în Marea Britanie în anul 1746. În afara prinţului Richmond, printre clienţii săi se numără şi Sir Hugh Smithson (viitorul duce de Northumberland) şi ducele Bedford. În anul 1749 izbucneşte un scandal: la Londra se zvoneşte că pictorul sosit în Anglia nu este adevăratul Canaletto, ci un impostor care l-a ucis pe pictorul veneţian! Canaletto ripostează imediat, organizând o expoziţie publică, unde publicul poate admira peisajul abia pictat, "Old Horse Guard" văzut dinspre St. James Park. Londonezii se conving că au de a face cu adevăratul artist.

Canaletto se apucă de lucru şi, în între 1750 -1754, realizează - printre altele - una dintre cele mai mari opere ale sale din perioadă londoneză: "Interiorul rotondei Ranelagh". Această mare rotondă în stil rococo, un loc unde se organizează concerte, baluri şi baluri-mascate, este unul din locurile preferate ale artistului, care regăseşte acolo puţin din atmosfera Veneţiei.

Pe la mijlocul anilor '50 ai secolului al XVIII-lea, vedutele lui Canaletto nu mai plac englezilor atât de mult precum cele de la Veneţia. Pictorului i se reproşează folosirea unei lumini prea puternice pentru peisajele engleze şi perspectivele exagerat de deschise. Canaletto se hotărăşte să părăsească Anglia.

În anul 1756 Canaletto se întoarce definitiv la Veneţia, unde continuă să picteze "vedute" pe tema oraşului natal. În ianuarie 1763 devin vacante trei locuri în Academia Veneţiană de pictură şi sculptură. Candidează şi Canaletto, dar este respins. Trebuie să aştepte până în septembrie acelaşi an când, ca urmare a morţii unui academician, maestrul vedetelor este primit - ca "extraordinar şi celebru profesor, pictor talentat de mare probitate" - în rândurile Academiei.

Lucrează într-un ritm mai puţin intens, dedicându-se tot mai mult executării unor peisaje imaginative, capricii, fantezii. În pofida succesului comercial, opera sa începe să fie privită ca un gen de pictură mai puţin important. Pe 19 aprilie 1768, Canaletto încetează din viaţă. Locul unde a fost înmormântat este necunoscut.