Stevie Wonder

Stevie Wonder s-a născut în Saginaw, Michigan în anul 1950, fiind al treilea din cei 6 copii ai lui Calvin Judkins şi Lula Mae Hardaway Morris. Din cauza naşterii premature, vasele de sânge din spatele ochilor nu au ajuns până în faţă, ceea ce a făcut ca retinele lui să se detaşeze. Termenul medical pentru această situaţie este de ROP şi a fost probabil agravat de oxigenul pe care l-a primit în incubator, dar acest tratament nu a fost cauza primară a orbirii sale.

Când avea 4 ani, mama sa l-a părăsit pe tatăl său şi s-a mutat împreună cu copiii ei în Detroit. Mama lui Wonder şi-a schimbat numele înapoi în Lula Hardaway Morris, iar Morris rămâne numele legal al lui Wonder. Acesta a luat lecţii de pian la vârsta de 7 ani şi l-a învăţat perfect la vârsta de 9 ani. În timpul copilăriei sale, a făcut parte din corul bisericii. De asemenea, a învăţat singur să cânte la armonică şi tobe, perfecţionându-se până la vârsta de 10 ani. Wonder a mai învăţat să cânte la bas în timpul copilăriei.

În anul 1961, la vârsta de 11 ani, Wonder a fost descoperit cântând la colţul unei străzi de către o rudă a trupei The Miracles, Ronnie White, care a făcut mai târziu cunoştiinţă cu Wonder. White l-a adus pe Wonder şi pe mama sa la Motown Records. Impresionat de tânărul muzician, şeful executiv de la Motown, Berry Gordy i-a făcut un contract cu Motown Records cu numele de Little Stevie Wonder (Micuţul Stevie Minune). Înainte de a semna, producătorul Mickey Stevenson i-a dat numele de scenă lui Wonder, după ce a spus „This boy is a wonder” (băiatul ăsta este o minune). Apoi, acesta a înregistrat hitul „I Call It Pretty Music, But Old People Call It Blues” (Eu o numesc muzică drăguţă, dar oamenii bătrâni o numesc blues), care a fost lansat în anul 1961. Wonder şi-a lansat primele sale două albume, The Jazz Soul of Little Stevie Wonder şi Tribute to Uncle Ray, în anul 1962, dar nu a avut mult succes.

La vârsta de 13 ani, Wonder a avut un hit mare, „Fingertips (Pt. 2)”, apărut în anul 1963, este un single luat de pe o înregistrare live de la Motown, introdusă apoi în albumul Recorded Live: The 12 Year Old Genius (Înregistrări Live: Geniul De 12 Ani). Acest cântec, în care Wonder cânta cu vocea şi armonica, iar tânărul Marvin Gaye la tobe, a fost nr. 1 în topurile SUA de muzică pop şi R&B şi l-a lansat în ochii publicului.

În anul 1964, Stevie Wonder şi-a făcut debutul în film, jucând în filmul Muscle Beach Party în rol propriu, ca „Little Stevie Wonder”. S-a întors în continuarea acestuia lansată mai târziu cu 5 luni, Bikini Beach. A cântat în ambele filme piesele „Happy Street” şi „Happy Feelin'(Dance and Shout)”.

Renunţând la „Micuţul” din porecla sa, Wonder a mai avut câteva hituri la mijlocul anilor 1960, printre care şi „Uptight (Everything's Alright)”, „With a Child's Heart” şi „Blowin' in the Wind”, un cântec al lui Bob Dylan, cântat de Wonder şi mentorul său, Clarence Paul. Apoi, Wonder a început să lucreze ca şi compozitor la Motown şi a compus cântece atât pentru el, cât şi pentru colegii săi, incluzând şi „Tears of a Clown”, un hit care a ajuns pe locul 1, cântat de The Miracles.

În anul 1968 a înregistrat un album cu piese instrumentale de jazz/soul, majoritatea fiind de armonică, lansat sub pseudonimul (şi titlul) Eivets Rednow, care este „Stevie Wonder” citit invers. Albumul nu a atras prea multă atenţie, iar singurul său single, „Alfie” a ajuns doar pe locul 66 în topul SUA al muzicii pop. Wonder a avut câteva hituri între anii 1968 şi 1970, cum ar fi „I Was Made To Love Her”, „For Once In My Life” şi „Signed, Sealed, Delivered I'm Yours”. În septembrie 1970, Wonder s-a căsătorit cu Syreeta Wright, secretară formală şi compozitoare la Motown. Pentru următorul său album, Where I'm Coming From, nevasta sa, Syreeta l-a ajutat cu câteva aspecte de producţie, cu permisiunea lui Gordy. Albumul nu a avut succes. La aniversarea sa de 21 de ani, pe data de 21 mai 1971, contractul său cu Motown a expirat.

În anul 1970, Wonder a cântat la mai multe instrumente în hitul „It's a Shame” pentru trupa The Spinners. Contribuţia sa avea rolul de a arăta talentul său şi de a ajuta la negocierile cu Gordy.

Wonder şi-a înregistrat independent două albume pe care le-a folosit apoi ca unelte în negocierea cu Motown. Până la urmă aceştia au acceptat să îi ofere controlul creativ total şi drepturile pentru cântecele sale; acest contract de 120 de pagini l-a înlocuit pe precedentul, oferindu-i lui Wonder un procentaj mai mare din drepturile de autor. Wonder s-a întors la Motown în martie 1972 cu albumul Music of My Mind. Spre deosebire de alte albume care conţineau o colecţie de single-uri, acest album avea cântece cu o ordine tematică. Versurie sale erau pe teme sociale, politice şi mistice, precum şi unele romantice, iar părţile instrumentale erau înregistrate în mare parte de el. Aceasta a fost începutul aşa-zisei perioade clasice din cariera lui Wonder din timpul anilor '70. Music of My Mind a marcat începutul unei lungi colaborări cu cei de la Tonto's Expanding Head Band (Robert Margouleff şi Malcolm Cecil).

Lansat în anul 1972, albumul Talking Book conţine hit-ul „Superstition”, care este unul dintre cele mai distinctive şi faimoase exemple ale sunetului oferit de clavinetul Hohner. Original fiind pentru chitaristul rock Jeff Beck, cântecul are influenţe de rock, ceea ce i-a adus lui Wonder o audienţă mai mare la posturile de radio rock. Talking Book mai conţine şi piesa „You Are the Sunshine of My Life”, care a fost de asemenea un hit. Turul lui Stevie Wonder cu cei de la The Rolling Stones, 1972 American Tour a fost de asemenea un factor pentru succesul pieselor „Superstition” şi „You Are the Sunshine of My Life”. Cele două cântece au câştigat trei premii Grammy. Într-un episod din emisiunea pentru copii Sesame Street, care a fost transmisă în direct în aprilie 1973, Wonder şi trupa sa au cântat „Superstition”, precum şi un cântec original numit „Sesame Street Song”.

Viziunile sale politice au fost aduse la vedere cel mai mult în următorul său album, Innervisions, lansat în anul 1973. Albumul conţine piesele „Higher Ground” şi „Living for the City”. Ambele au ajuns pe locul 1 în topurile R&B. Balade populare precum „Golden Lady” şi „All in Love is Fair” au fost prezente, într-un amestec de dispoziţii şi sentimente. Innervisions a câştigat trei premii Grammy, printre care şi Albumul Anului. Albumul se află pe locul 23 în revista Rolling Stone top 500 Albume din toate timpurile. Wonder a devenit cel mai influent muzician de culoare al anilor '70.

Pe data de 6 august 1973, Wonder a fost implicat într-un grav accident rutier, în timpul unui tur din Carolina de Nord. Un buştean dintr-un camion a trecut prin parbriz şi l-a lovit în cap. În urma accidentului a stat în comă 4 zile şi şi-a pierdut temporar mirosul şi gustul.

În ciuda unei pauze, Wonder a reuşit să recupereze activitatea muzicală şi a apărut în concert la Madison Square Garden în martie 1974. Albumul „Fulfilligness' First Finale” a apărut în iulie 1974 şi a lansat două hituri în topurile pop: „You Haven't Done Nothin” (un protest politic la adresa lui Richard Nixon) şi „Boogie On Reggae Woman”. Acesta a câştigat trei premii Grammy, unul din ele fiind din nou Albumul Anului.

În acelaşi an, Wonder a făcut parte din albumul „A Toot and a Snore In '74”, fiind singurul album cunoscut în care John Lennon şi Paul McCartney cântă împreună după despărţirea trupei The Beatles. De asemenea, a fost co-scriitor şi producător în albumul soţiei sale, Syreeta Wright, Stevie Wonder Presents: Syreeta.

Pe data de 4 octombrie 1975, Wonder a cântat în cadrul concertului „Wonder Dream Concert” în Kingston, Jamaica, un concert de caritate pentru Institutul Jamaican pentru orbi. Împreună cu Wonder, cei trei membri ai trupei The Wailers — Bob Marley, Peter Tosh şi Bunny Wailer — au cântat împreună pentru ultima dată.

Până anul 1975, la vârsta de 25 de ani, Stevie Wonder a câştigat două premii Grammy consecutive: în 1974 pentru Innervisions şi în 1975 pentru Fulfilligness' First Finale. Anul următor, cântăreţul Paul Simon a câştigat premiul Grammy Albumul Anului pentru albumul „Still Crazy After All These Years”. În timpul discursului, Simon   i-a mulţumit în glumă lui Stevie Wonder pentru că nu a mai scos nici un album anul acela.

Albumul dublu „EP Songs in the Key of Life” a fost lansat în septembrie 1976. Cu un stil întins, extrem de ambiţios şi uneori versurile greu de înţeles, albumul a fost greu de asimilat pentru unii ascultători, dar este totuşi considerat drept unul din marile realizări ale lui Wonder şi al muzicii pop din toate timpurile. Acesta a fost primul album al unui cântăreţ american care a debutat direct pe locul 1 în topuri şi şi-a păstrat poziţia pentru 14 săptămâni neconsecutive. Două melodii au avut succes în topurile R&B/Pop, „I Wish” şi „Sir Duke”. Melodia „Isn't She Lovely” a fost scrisă pentru fiica sa nou-născută, Aisha, în timp ce melodii precum „Love's in Need of Love Today” (care Wonder îl va cânta la teledonul „September 11, 2001 America: A Tribute to Heroes”) şi „Village Ghetto Land” oferă o stare melancolică. Songs in the Key of Life a câştigat premiul Albumul Anului, precum şi alte două premii Grammy. Acesta ocupă locul 56 în revista Rolling Stone top 500 albume din toate timpurile.

După un foarte concentrat şi susţinut nivel de creativitate, Wonder a încetat să mai înregistreze timp de trei ani. Albumele scoase de el în această perioadă au influenţat lumea muzicii la acea vreme. În anul 2005, Kanye West a spus în legătură cu propria muncă: „Nu încerc să concurez cu ce este pe piaţă acum. Eu încerc să concurez cu Innervisions şi Songs in the Key of Life. Sună ca o blasfemie muzicală să zici asta, dar de ce să nu îţi fixezi acest obiectiv?”

Următoarea etapă a carierei lui Wonder a fost cea în care s-a bucurat de recompensele legendarei sale perioade clasice. În anii '80, Wonder a atins un nivel nemaivăzut de popularitate, evidenţiat de o creştere a vânzării albumelor sale, participarea la acţiuni de caritate, colaborări importante, impact politic şi apariţii TV.

Hotter than July (1980) a fost primul album single de succes al lui Wonder, iar single-ul „Happy Birthday” (La mulţi ani) a ajutat foarte mult la campania lui pentru a transforma ziua de naştere a Dr. Martin Luther King într-o sărbătoare naţională. Albumul a mai inclus şi „Master Blaster (Jammin')”, dedicat lui Bob Marley, „All I Do” şi balada „Lately”.

Succesul lui Wonder ca interpret muzical a influenţat muzica populară. Persoane importante, printre care şi muzicieni celebri care susţin faptul că Wonder i-a influenţat şi inspirat sunt: George Michael, Tupac Shakur, Will Smith, Coolio, Snoop Dogg, Mary J. Blige, Mariah Carey, Michael Jackson, Babyface, Luther Vandross, Boyz 2 Men, Alicia Keys, Beyoncé Knowles, Aaliyah, Brandy, Justin Timberlake, Ashanti, Whitney Houston, etc..

Wonder a apărut ca şi cântăreţ în înregistrări ale altor artişti, printre care şi Carly Simon, Quincy Jones, Snoop Dogg, Elton John, Lenny Kravitz, Billy Preston, James Taylor, Roberta Flack, Smokey Robinson, Babyface, Chaka Khan, Herbie Hancock, Luther Vandross, The Temptations, Michael Jackson, Take 6,  B.B. King, etc.

Cântecele lui Wonder sunt foarte cunoscute pentru că sunt greu de cântat. Are un simţ al armoniei foarte dezvoltat şi foloseşte note extinse în compoziţiile sale. Multe din melodiile sale au schimbări bruşte şi imprevizibile. În cadrul festivităţii American Idol din Hollywood, Randy Jackson, care era membru al juriului, a menţionat de mai multe ori gradul înalt de dificultate ale cântecelor sale. Unele din cele mai cunoscute cântece ale sale sunt cântate în chei, ceea ce este mai mult specific jazz-ului decât la muzica rock sau pop.