George Calboreanu

Născut în 1896, George Calboreanu a debutat pe scenă la Iaşi, în stagiunea 1917 - 1918, ca elev al ilustrei actriţe Aglae Pruteanu. A debutat ca actor profesionist la Cluj-Napoca. Aici a fost premiat şi a obţinut o bursă de studii la Viena. A debutat ca actor bucureştean în compania Bulandra. Şi, în sfârşit, şi-a făcut intrarea la Naţional, la 20 de ani, datorită lui Alexandru Davila, în spectacolul Vlaicu-Vodă. În 1928 a devenit societar al instituţiei - de care nu  s-a mai despărţit.

A contribuit la lansarea de piese, autori, personaje româneşti, manifestând încredere faţă de scriitorii tineri şi generozitate. A jucat rolul lui Chirică din Omul cu mârţoaga de George Ciprian, demersul său scenic, fiind decisiv în impunerea comediei (1927). La interpretat pe Spirache Necşulescu în Titanic Vals de Tudor Muşatescu (1932). Apoi, Idolul şi Ion Anapoda de George Mihail Zamfirescu (1934), Marele duhovnic şi Glafira de Victor Eftimiu, Borgia de Alexandru Kiriţescu, Meşterul Manole de Lucian Blaga, Maestrul de Mircea Ştefănescu, Letopiseţi de Mihail Sorbul, Ovidiu de Nicolae Iorga şi altele, de Paul Prodan, Ticu Arhip, Caton Theodorian.

Una din marile reuşite ale carierei sale e rolul lui Ştefan cel Mare. La făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, Maria de Mangop de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi la desăvârşit în Apus de soare, la Naţionalul din Bucureşti, dând o efegie modernă personajului dramatic, monumentalizând şi, deopotrivă, umanizând rolul. E cert că pentru generaţiile posbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de calboreanu, aşa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara.

George Calboreanu i-a mai zămlisit, în ultimii patruzeci de ani, pe Petru Arjoca din Cetatea de foc de Mihail Davidoglu, Ion Vodă cel Cumplit din piesa omonimă a lui Laurenţiu Fulga, Vlaicu-Vodă a lui Davila, a dat substanţă unor eroi din piese moderne de Horia Lovinescu, Aurel Baranga, N. Moraru şi alţii.

A avut, din todeauna, o uimitoare capacitate de întruchipare în tragedie, fie în dramaturgia barocă - Regele Lear sau Iulius Cezar de Shakespeare - fie în drama romantică - Hoţii de Schiller, Lorenzaccio de Alfred de Musset. Dar în egală măsură a strălucit în comedie; stau marturie rolurile din Căsătoria de Gogol, Bădăranii de Goldoni, Medicul în dilemă şi Maior Barbara de Shaw.

A trecut, fără dificultăţi, prin partituri complexe ale repertoriului modern, de la Bologa fin Pădurea spânzuraţilor la eroi ai lui Pirandello, Karel Čapek, Tennessee Williams. O realizare importantă a fost Galileu de Brecht, la Teatrul Radiofonic.