Oare cum putem aborda arta, noi, oamenii secolului XXI? Oare cum se mai poate simţi artistul implicat în problemele ridicate de creaţia sa? Arta şi artistul însuşi, rămâne doar o simplă curiozitate de "erudit" sau ne apare drept o realizare eternă? Iată câteva întrebări pe care mi le pun la începutul unui nou blog consacrat artiştilor lumii.
Vă invit, aşadar, să pătrundem în lumea artelor plastice, a muzicii, a teatrului şi a filmului, pentru a ne aminti sau cunoaşte pe cei care le-au creat.
S-a născut la 4 septembrie 1824 la Ansfelden, în Austria Superioară. În 1829 îşi începe studiile muzicale în apropiere de oraşul natal, la St. Florian. Aici, compozitorul va deveni maestru de cor şi organist. În anul 1856 se va stabili la Linz, unde ocupă postul de organist al bisericii. În paralel va studia contrapunctul cu Simon Sechter. În 1965 tânărul muzician asistă la premiera operei lui Wagner. Muzica acestei opere îl impresionează atât de tare, încât devine unul dintre cei mai entuziaşti wagnerieni din Europa. După acest moment va începe să compună (3 mise, şi începe lucrul la Simfonia nr. 1). În anul 1868, cu ajutorul dirijorului Curţii de la Viena, este detaşat la Catedra de orgă şi teorie a Conservatorului din Viena, unde 3 ani mai târziu, va deveni profesor. Călătoreşte la Paris şi Viena ca organist. În timpul petrecut în capitala Austriei începe să se concentreze asupra simfoniilor. Îşi prezintă lucrările conducerii Filarmonicii din Viena, însă aceasta le respinge calificând Simfonia nr. 1 drept "sălbatică", Simfonia nr. 2 "fără sens", iar Simfonia nr. 3 "greu de interpretat".
Singura care a primit o apreciere favorabilă a fost Simfonia nr. 4.
Simfonia nr. 5 a trebuit să aştepte 19 ani până să fie prezentată publicului,
iar Simfonia nr. 6, nu a fost interpretată în timpul vieţii autorului.
Muzica lui Bruckner, cu arcuirea ei gotică, este o muzică de catedrală, o muzică a credinţei. El se va bucura de un real succes, abia cu Simfonia nr. 7. După prezentarea acestei lucrări creaţiile sale încep să fie promovate în Germania.
Spre sfârşitul vieţii calitatea muzicii sale este recunoscută, iar Bruckner primeşte onoruri de la guvernul austriac. Cu toate acestea i s-a cerut să rescrie Simfonia nr. 8.
Esenţa muzicii lui Bruckner a constat în prelucrarea lentă, inexorabilă şi solemnă a armoniilor sale.
S-a stins din viaţă în capitala austriacă, la 11 octombrie 1896, în timp ce lucra la cea de a 9-a sa simfonie, rămasă astfel neterminată.
S-a născut la Paris, la 7 octombrie 1955, din părinţi chinezi. A început studiul violoncelului la vârsta de patru ani. S-a mutat apoi în Statele Unite ale Americii, la New York, unde a urmat cursurile Şcolii de Muzică Juilliard, avându-l ca profesor pe Leonard Rose. Activitatea sa muzicală prodigioasă a început de la vârste fragede; la 5 ani cânta deja în faţa unui auditoriu numeros, iar la 7 ani i-a cântat preşedintelui american J. F. Kennedy; la 8 ani apărea într-un concert televizat în SUA, condus de Leonard Bernstein. Cariera sa a continuat prodigios şi după aceea.
Yo Yo Ma este proprietarul mai multor instrumente muzicale, ca de exemplu un violoncel vechi de mai bine de 270 ani, evaluat la aproximativ 2,5 milioane $, pierdut accidental în toamna anului 1999, când Ma l-a uitat într-un taxi new york-ez; ulterior a fost recuperat (viu şi) nevătămat. El mai are un violoncel, Davidov Stradivarius, care a aparţinut lui Jacqueline du Pré, iar ultimul, dar nu cel din urmă violoncel al lui Ma este un exemplar făcut din fibră de carbon de compania Luis&Clark din Boston.
Cariera extrem de complexă a lui Yo-Yo Ma este o dovadă a încercărilor sale continue de a găsi noi modalităţi de comunicare cu publicul şi a dorinţei sale de a evolua din punct de vedere artistic. Cu ocazia propunerii de numire a muzicianului, Kofi Annan a apreciat că de-a lungul carierei sale, Yo-Yo Ma s-a dedicat unei cauze nobile, aceea de a estompa diferenţele culturale şi de a crea legături durabile între naţiuni şi generaţii.
Yo-Yo Ma este de asemenea artist exclusiv al casei de discuri Sony şi discografia sa, care depăşeşte 75 de albume, include mai mult de 15 albume căştigătoare ale Premiului Grammy. Artistul este cunoscut ca un susţinător al programelor educaţionale care nu numai că aduc tinerii în contact cu muzica, dar îi şi încurajează să participe la crearea ei.
A fondat şi detine şi în prezent funcţia de director artistic al ansamblului Silk Road Project. Cântă alături de Ansamblul Silk Road, apare pe albumul "Silk Road Journeys: When Strangers Meet" şi a colaborat la expoziţia de fotografii intitulată "Silk Road Ensemble: Portraits and Places".
În concertele de muzică clasică si în explorările formelor muzicale din afara tradiţiei clasice vestice, Yo Yo Ma se străduieşte să găsească conexiuni care să stimuleze imaginaţia. Unul dintre obiectivele lui artistului este explorarea muzicii ca mod de comunicare şi ca un mijloc de migrare a ideilor care traverseaza culturile din întreaga lume.
Yo Yo Ma cântă câteodată şi la instrumente tradiţionale, ca de exemplu, la morin khuur (Moorin Hoor), un fel de scripcă mongolă.
Pe numele său adevărat Albulescu Iorgu, actorul Mircea Albulescu s-a născut la 4 octombrie 1934 în Bucureşti. Absolvent al şcolii medii tehnice de arhitectură, devine “conductor-arhitect”. Cariera artistică o începe ca actor amator în echipa de teatru la Ateneul Popular “Ana Ipătescu” iar în 1950 este angajat la Teatrul Naţional ca “artist corp ansamblu” adică figuraţie. În 1952 devine student al I.A.T.C. la clasa Aurei Buzescu.Absolvă Institutul în 1956.
Între anii 1956 - 1998 are o prodigioasă activitate ca actor la Teatrul Municipal din Bucureşti, Teatrul de Comedie din Bucureşti, Teatrul Naţional din Bucureşti.
În cinematografie Mircea Albulescu a interpretat peste 70 de roluri, conferind personajelor sale o amprentă personală. Stăpân pe arta sa, conducând jocul inteligent, Mircea Albulescu, contribuie decisiv la îmbogăţirea artei actorului de film românesc.
A debutat în 1956, în filmul lui Petru Dumitriu "Pasărea furtunii", alături de mari nume ale scenei româneşti ca Margareta Pogonat, Marcel Anghelescu, Ştefan Ciubotăraşu sau Forry Etterle. În 1967 este distribuit în rolul lui Oluper din filmul "Dacii", în regia lui Sergiu Nicolaescu, alături de Amza Pellea şi
Emil Botta.
În anul următor, apare în două coproducţii româno-franceze; ecranizarea în două părţi a romanului "Aventurile lui Tom Sawyer" şi "Moartea lui Joe Indianul", în regia lui Mihai Iacob şi a lui Wolfgang Liebeneiner, alături de Marc Di Napoli şi Roland Demongeot în rolurile principale şi de Fory Etterle, Ion Dichiseanu şi Nicolae Gărdescu.
În 1969 are un rol emblematic în filmul "Canarul şi viscolul" de Manole Marcus, unul dintre rarele cazuri de artă „psihedelică” românească, folosind procedee tehnice moderne pentru a descrie experienţa subiectivă a personajului, atât prin imagine, cât şi cu ajutorul muzicii şi a sunetelor. Muzica filmului, mult mai familiară publicului de astăzi decât însăşi pelicula, este construită în jurul piesei leitmotiv "Canarul", interpretată de grupul Phoenix.
Anul 1970 îi aduce rolul lui Popa Stoica din filmul lui Sergiu Nicolaescu "Mihai Viteazul", în care actorul joacă din nou în compania unor nume mari ale cinematografiei noastre: Amza Pellea, Ion Besoiu, Olga Tudorache, Colea Răutu sau Alexandru Repan.
În 1972 are o activitate bogată, apărând în distribuţia a 3 filme: "Puterea şi adevărul", regia Manole Marcus, "Bariera" în regia lui Mircea Mureşan şi "Lupul mărilor", o ecranizare după proza lui Jack London, regizată de
Wolfgang Staudte, Alecu Croitoru şi Sergiu Nicolaescu.
În 1974 apare în ecranizarea "Dincolo de nisipuri" după nuvela omonimă a lui Fănuş Neagu (care a scris de altfel şi scenariul filmului), în regia lui Radu Gabrea.
În 1975, regizorul Manole Marcus îl distribuie din nou într-un film magic; "Actorul şi sălbaticii" îl readuce în prim plan, în rolul textierului Ionel Fridman. Filmul este inspirat din viaţa marelui actor Constantin Tănase, vedeta teatrului românesc de revistă, care a cultivat cupletul satiric şi politic în perioada interbelică. Rolul principal este interpretat cu mare măiestrie de alt mare actor: Toma Caragiu.
În 1976, regizorul mircea Veroiu îl distribuie în filmul "Dincolo de pod", alături de Leopoldina bălănuţă şi de Maria Ploae. Filmul este o adaptare după romanul "Mara" de Ioan Slavici, în care personajele încearcă depăşirea propriei condiţii, podul fiind piatră de hotar temporar şi existenţial.
În 1978 actorul apare într-un film poliţist, în regia lui Virgil Calotescu, alături de Gheorghe Dinică şi Irina Petrescu. "Acţiunea Autobuzul" anticipează în registru minor, secvenţa autobuzului din "Balanţa", realizat 15 ani mai târziu de Lucian Pintilie. În acelaşi an, regizorul Mircea Daneliuc îi dă rolul din filmul "Ediţie specială", avându-i ca şi colegi de distribuţie pe Ştefan Iordache, Costel Constantin şi Ioana Crăciunescu.
Tot în 1978 îl revedem în filmul "Revanşa", al IV-lea din seria "Comisarul", regizată de Sergiu Nicolaescu, în rolul lui Geissler, şeful Gestapo-ului.
Anul 1979 debutează pentru actorul Mircea Albulescu cu rolul lui Dr. Masters din pelicula "Mihail, cîine de circ", regizată de Sergiu Nicolaescu, după romanul omonim al lui Jack London.
În acelaşi an îl interpretează pe Mr. Juvet din comedia inegalabilă "Nea Mărin miliardar" tot în regia lui Sergiu Nicolaescu,
apoi apare în distribuţia filmului "Braţele Afroditei", în regia lui Mircea Drăgan, alături de Jean Constantin, Amza Pellea, Dem Rădulescu, George Mihăiţă şi Radu Beligan.
În 1980 actorul îl întruchipează pe Colonelul Panait, în filmul de debut al lui Nicolae Mărgineanu, "Un om în loden", un film politist, adaptat după romanul "Moartea vine pe bandă de magnetofon" de Haralamb Zincă.
Şi acest an, 1980, este deosebit de prolific pentru actorul Mircea Albulescu. Este distribuit în nu mai puţin de 6 filme, dintre care, "Vacanţă tragică", în regia lui Constantin Vaeni, "Semnul şarpelui" în regia lui Mircea Veroiu, alături de Mircea Diaconu şi Dorel Vişan sau mult mai celebrul film "Artista, dolarii şi ardelenii", în regia aceluiaşi Mircea Veroiu, în care îl vedem alături de Ovidiu Iuliu Moldovan, Ilarion Ciobanu şi Marcel Iureş.
În 1981 actorul este distribuit în filmul "Capcana mercenarilor", în regia lui Sergiu Nicolaescu, alături de Gheorghe Cozorici, Sergiu Nicolaescu şi Amza Pellea. Dramatic şi plin de acţiune, cu scene de luptă bine ţinute în frâu, filmul recreează atmosfera socială şi istorică din perioada care a precedat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Anii '80 reprezintă, în continuare, o perioadă de activitate cinematografică intensă. În 1981 face un superb rol în "Înghiţitorul de săbii" regizat de Visarion Alexa, în care joacă alături de George Constantin, Leopoldina Bălănuţă şi Octavian Cotescu. Un film extraordinar cu momente în care ar putea concura cu "La strada" lui Fellini, apreciat până şi de Anthony Quinn şi subapreciat de mulţi dintre spectatorii români...
Apoi, în 1986, apare în coproducţia româno-poloneză "Trenul de aur", în regia polonezului Bohdan Poreba, inspirat dintr-o poveste reală: drumul parcurs de tezaurul Poloniei prin România, pentru a-l pune la adăpost de armatele germane care invadaseră Polonia. În film interpretează actori polonezi și români și se vorbește în patru limbi (poloneză, franceză, română și germană). "Cuibul de viespi" din 1987, realizat de regizorul Horia Popescu după piesa "Gaiţele" de Alexandru Kiriţescu, este un document şi o adaptare stilizată a istoriei României, în care Mircea Albulescu apare în rolul genial al omului necăjit, alături de Ovidiu iuliu moldovan, Coca Andronescu, Tamara Buciuceanu, Marin moraru şi mulţi alţi actori minunaţi ai scenei româneşti.
În 1989, apare în alt film cu subiect, probabil cu caracter de predicţie: "Flăcări pe comori", realizat de Nicolae Mărginean, ne "povesteşte" despre evenimentele de la "Arhanghelii", cea mai bogată mine de aur, din Roşia Montană. În acest film, mina asta omoară mulţi oameni iar unii cred că este mina diavolului. Tot mai numeroşi bărbaţi sunt fascinaţi şi atraşi de mirajul îmbogăţirii rapide iar duhul aurului ia minţile multor curajoşi. O poveste cu ascensiuni şi decăderi uluitoare, o încleştare dramatică în lupta pentru îmbogăţire. Filmul, inspirat de romanul "Arhanghelii" de Ion Agârbiceanu, beneficiază de o distribuţie de aur, în care Mircea Albulescu, îi are alături pe Claudiu Bleonţ, Remus Mărginean, Mircea Diaconu şi Mihai Constantin.
Imediat după revoluţie, în 1990, actorul continuă bogata sa activitate cinematografică. În 1990 joacă alături de Maia Morgenstern, Dorel Vişan şi Magda Catone în filmul "Rămânerea" realizat de Laurenţiu Damian.
Apoi, în 1993, actorul dă viaţă detinutului-gardian "Grecul" din "Cel mai iubit dintre pământeni", realizat de regizorul Şerban Marinescu, după romanul omonim al lui Marin Preda.
Din 1994 acest magnific actor începe, din păcate, să fie tot mai puţin distribuit în cinematografia românească. După două participări în două pelicule româno-franceze, "Le travail de furet" şi "Le passage", artistul este din nou distribuit într-o ecranizare reuşită; "Craii de Curtea-veche" în regia lui Mircea Veroiu, un proiect anume pregătit pentru frustrările epocii ceauşiste aflat, încă din 1970, pe lista urgenţelor lui Liviu Ciulei, scos de la naftalină şi reciclat prin adaosuri erotice şi limbaj licenţios.
În acelaşi an, după ce a fost numit ministru secretar de stat în Ministerul Culturii, actorul îşi depune demisia care intră în vigoare începând cu data de 4 aprilie 1994, renuntând la o posibilă carieră în politică şi revine la arta care l-a consacrat.
În 1996 actorul îl interpretează pe dl. Iacob în filmul "Semne în pustiu", un film realizat de regizorul canadian Nicolas Masson, despre un faimos scriitor, imobilizat în scaunul cu rotile, a cărui credinţă nu îl poate ajuta să-şi depăşească frustrările şi gelozia stârnită de către o femeie frumoasă dar prea tânără pentru a-i fi soţie. După anul 2000 actorul apare tot mai puţin în distribuţiile filmelor româneşti. Totuşi, nu se pot trece cu vederea rolul plin de savoare din "Tandreţea lăcustelor" din 2002, în regia lui Dan Necşulea, şi rolul lui Davidoglu din filmul lui Francis Ford Coppola "Tinereţe fără bătrîneţe" apărut în 2007, alături de Tim Roth, Matt Damon, Gheorghe Dinică şi Florin Piersic Jr.
Tot în 2007 Mircea Albulescu este naratorul din filmul documentar "O legendă vie", realizat de Cristian Radu Nema şi Dan Ştefan Pârlog. Un film tradiţiile din zona Maramureşului, Olteniei, Munteniei şi Ardealului. În 2009 actorul este distribuit în rolul tatălui din scurt-metrajul lui Cornel Mihalache, "Căpşuni în aprilie", alături de mai tinerii actori Dan Aştilean şi Lia Bugnar.
Dar cariera acestui admirabil artist nu se opreşte aici. Actorul este membru al Uniunii Ziariştilor şi a colaborat mulţi ani cu reviste dedicate teatrului şi cinematografiei, dar şi cu alte publicaţii. Mircea Albulescu este şi autor de versuri şi proză scurtă.
Printre premiile pe care le-a primit de-a lungul carierei trebuie amintit „Premiul Naţional pentru întreaga activitate artistică”, acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor în 2003, dar şi „Premiul pentru întreaga activitate”, primit la Gala Premiilor UNITER 2005.
A fost profesor la Universitatea de Teatru şi Film din Bucureşti, între anii 1985 şi 2005. Este, de asemeni, realizator la Teatrul Naţional Radiofonic. Doctor în Arte, cu lucrarea „Teatrul Radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creaţiei.”
Actorul mircea Albulescu este Societar de onoare al Teatrului Naţional, din 2002.
Reporter Special
-
NE-AM MUTAT ! Oameni, locuri şi întâmplări care ies din tiparele
cotidianului au făcut obiectul acestui demers jurnalistic, pentru care
echipa „Obiectiv Ro...
soția lui darth vader - André Ferenc
-
vagonul e o conservă de ton expirată îți plac trenurile dar asta e prea
mult totuși rugină & trup & sendviș cu ou & marea ți-e teamă că tu ești cel
mai put...
Ce grea esti....batranete !!!!!
-
Vreau sa fiu o batranica cocheta cu flori la geam, cu fluturasi in stomac
cand vad un mos ramolit:))…sa nu traiesc din amintiri ci din simtiri si
impliniri...
9 concerte | 3 formule de scenă | 1 lună
-
Au trecut 7 ani de la ultimul turneu mai ”serios”. Bine, dacă mă luați
repede au trecut doar 3, căci perioada 2020-2022 nu se pune iar intervalul
2023-2024...
ParentEd Fest – festivalul părinților
-
Hello, hello, de mult nu ne-am mai vazut pe aici. Scriu rar, dar ma tratez,
imi doresc tare sa revin cu gandurile mele catre voi. Pana atunci va
povestesc ...
Recommendations for London
-
Since then throughout the day there are many options to enjoy in the city
of London and among the proposals of interest to tourists meet the British
Museu...
SINGURA MEA REALITATE…
-
Vineri, 11 noiembrie 2011 Ora 9:57:56 AM GMT Bucuresti SINGURA MEA
REALITATE… Amintirile de luna asta m-au zapacit intr-un asemenea hal incit
nici nu imi m...
Mandri ca vom fi speakeri la TeCOMM 2013
-
Afla cum sa ai o afacere de succes in online de la specialistii din Europa
in cadrul Tecomm A 3-a editie a expoconferintei TeCOMM aduce la Cluj-Napoca
bune...
Performance at 1 Utama
-
It's once again Christmas is coming soon. The above performance held at One
Utama, Petaling Jaya. As usual, there will be a lot of exciting performance
e...
Una caldă, alta rece
-
Aia rece e că adminul intră vreo două săptămâni în concediu, aşa că
articole nu o să mai fie de găsit pe aici. Nu ştiu dacă e rece pentru lumea
largă, dar ...
V-ati ascunselea.
-
Ma joc deseori v'ati ascunselea cu mine,
ma ascund printre zambete aiurea.
Incerc sa gasesc ce am ascuns.
Dar le'am ascuns atat de bine, incat ... le'am pier...
Purchasing Gold Pendants
-
You may be interested in gold pendants if you already have a favorite gold
chain or if you are looking for both the pendant and the chain. When
thinking ...
Lumea nu e făcută pentru oameni singuri.
-
Stau singur în curte acum. Am făcut focul într-o sărăcie de vatră deschisă
și ard niște crengi din corcodușul pe care l-am toaletat cu Ciprian în
primăva...
Pe mare – Vasile Alecsandri
-
Ah! viaţa pentru mine, Scump înger! fără tine Nu are nici un bine, Nu are
nici un dar. În cer fie lumină, Sau nori, sau noapte lină, Sufletul meu
suspină, ...
Essential places to visit in London
-
London is really full invites all tourists to enjoy natural, cultural,
culinary and many other options. Tourists who want to enjoy your trip in a
natural ...
London has the best taxis in 2013
-
When traveling around London or any other city choose a taxi is something
important because tourists expect to get good service. It just gave the
rating o...
Skullcandy Crusher – mini-review
-
Testez de vreo săptămână Skullcandy Crusher… O să încep cu sfârșitul… dacă
vrei să-ți iei căști, poate ar fi bine ca înainte să te hotărăști să
probezi ș...
DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU
-
Trei cruci pe-un deal, pe Dealul Căpăţînii.
Pe ele-atîrnă-n frînghii strîns legaţi,
Şi ţintuiţi de braţe, în piroane,
În crudă agonie, trei bărbaţi.
Şi p...
Prieten
-
Prieten este cel care-ţi redă curajul de a trăi atunci când te îndoieşti
că mai merită. Cel care te ascultă, care te priveşte în ochi şi-ţi spune
că eş...
WE HAVE MOVED FROM GOOGLE
-
*WE HAVE MOVED FROM GOOGLE*
*WE ARE NOW HOSTED UNDER THE*
*"BOOTLEGTUNZWORLD.ORG"*
*FLAGSHIP*
*this Archive Area moved:*
*[ HERE ]*
*http://bootlegtunzw...
Red Necklace
-
red-necklace
An elegant and distinct red coral necklace. Created with the best quality
red coral and solid silver, this piece will make the perfect gift ...
organicshea , unt de shea nerafinat
-
Blog despre unt de shea nerafinat, cosmetice organice si o gramada de alte
secrete bio de frumusete din Cluj.
http://www.organicshea.ro/
locatie noua...
-
M-am mutat intr-o locatie noua.
Noul blog e in engleza, dar il pastrez si pe acesta pentru eventuale
"sclipiri" in limba noastra romaneasca.
http://ego...
Dumnezeu nu schimbă ora...
-
Vecia peste gând m-apasă,
Ea-ntotdeauna mi-a fost scut,
Mi-e dor de vremea de Acasă,
De vremea-n care m-am născut!
Erau atât de simple toate,
C...
Grecia-Rodos-299 Euro-All inclusive
-
*Oferta Insula Rodos*
*299 Euro*
*3*- All inclusive*
*Transport cu avionul - inclus*
Cea mai mare insula din Arhipelagul Dodecaneselor, Rhodos sau Rodos est...
-
dicționar
am scris…
când punct…
-universal-
şiruri, amprente intra(uterine)
în care am strâns
apă de ploaie
şi am oglindit
sentenţionist-platitudi...
Despre cancer ...in alb și negru
-
Paradoxal cererile de a pune o poză de profil în alb -negru pentru a ajuta
o persoana suferindă sau pentru a susține lupta celor ce au cancer au
trezit î...
La Multi Ani 2011 !!!
-
Lasam cu melancolie in urma toate partile bune ale lui 2010, un an ce s-a
dovedit plin de peripetii pentru fiecare dintre noi. si incercam sa
ingropam part...
oare voi reusi???
-
*Incerc din rasputeri sa pot sa imi achizitionez un aparat profesional
pentru recuperarea fortei musculare.Pe zi ce trece musculatura se atrofiaza
si picio...
CURS ILUSTRATIE DE CARTE
-
Realizare gravura de tip pointe – seche
Ilustratie poveste Printul Fericit (Oscar Wilde)
*PERIOADA DE DESFASURARE: septembrie – noiembrie 2019, 5 sedin...
Rules Are Meant to Be Broken
-
Most people have rules that they have put on themselves and many times
people don’t even think about these rules. These are just things that have
always ...
despre ploi
-
plouă cuvinte discret,
alb inocent, mesteceni
cum toamna ascultă
cu ochii încet.
plouă din noi între ape
inimi alese de val
calde cum cad,
pe calendar
uit...
sniţele umplute
-
-8 felii de cotlet de porc fără os (bătute ca pentru şniţel)
-8 felii subţiri de caşcaval, la fel de mari cît cele de cotlet
-8 felii de bacon
-două ouă
-fă...
New edition of the World Trade Market in London
-
In London one of the most important events taking place year after year is
the World Fair Trade Market, a tourism fair in London that has a long
tradition...
Art Tells the Technological Future
-
Jean Cocteau once said, “we only serve as a model for the portrait of our
fame.” Tell that one to Dorian Grey. It parallels the old “Chicken or the
Egg” ...
Zbor lin, Suflet Lumina!
-
Ma intampina mereu cu un zambet cald si cu un voios ”Ce faci, vecino?” A
fost omul de care s-a legat o mare parte din timpul petrecut acasa la
Dolhasca, pr...
-
Living to Die, Dying to Live
By D. O. Grant
*Reviewed by E.L.S.E.*
*29.11.2012*
*Notice:*
*You can pick up a copy at the online bookstore:*
http://ep....
mic vis eco… pornind de la un coșmar
-
DOMINANTA: (fără poze) îi înțeleg pe ăia din cartierele mexicane, care
fumează ganja goală, pe tot gol, pe suflet, pe stomac, pe creierii goi…
toată ziua ...
Ski Poiana Brasov
-
O experienta frumoasa, am skiat intr-un loc romanesc cu aer curat. Peisajul
incredibil si skiori civilizati. Recomand si observati pozele atasate.
Dragostea adevarata
-
*1 Ioan 4:10 „Si dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu,
ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de
isp...
A venit toamna
-
S-a consumat cea de a doua întâlnire a „luceferilor” după încetarea
vacanţei de vară. La prima întrunire, unde nu a fost „aglomeraţie” prea
mare, fiecar...
Cu piciorul în ușă...
-
Am ,,tras cu piciorul'' în ușa virtuală și am reușit să intru pe aici
puțin.Nu știu dacă voi mai avea curând acest noroc.Între timp am început să
scriu și ...
Îmi asum
-
Exercițiu de improvizație din facultatea de actorie care mi-a rămas
întipărit în memorie ca una din cele mai frumase lecții folositoare pentru
viață.
UN PIC DE JENA AVEM SI NOI?
-
Inainte sa schimbam clasa politica, e necesara o actiune simpla. Sau, ma
rog, care pare simpla. PRIVITUL IN OGLINDA. Cine suntem noi? Nu de alta,
dar oamen...
Cat mancam
-
*Redau mai jos continutul unui mass-e-mail, primit de la o prietena. Mi se
pare unul din acele lucruri pe care trebuie sa il dai mai departe si care
te i...
Saraciti de viata interioara
-
Prevad ca dupa alegerile din decembrie vom avea o mare dezamagire! Va spun
ca o noua clasa politica este necesara! Ati mai auzit asta! Doar noi,
oamenii si...
Poveste despre R?d?u?i
-
O zi de târg la R?d?u?i are înc? ceva din mirajul povestirilor iscusite, pe
care odinioar? bunicii ni le ?opteau la gura sobei. S?pt?mâna trecut? s-a
insta...
CONEXANT HSF 56K DATA/FAX MODEM DRIVER DOWNLOAD
-
PC Pitstop began in with an emphasis on computer diagnostics and
maintenance. You should receive an email shortly with your link to download
the requeste...
Brume, froid et une lecture réconfortante
-
L’hiver ne veut toujours pas partir, il mord la terre avec des dents de
givre, mais, quelle chance, la solution est à la portée de tous : “Un
cochon et qua...
Turneu de Martisor in GERMANIA
-
Trupa No’Mads porneste din nou la drum. Incarcate de martisoare muzicale,
Irina si Alexa vor sarbatori venirea primaverii printr-un mic turneu de
martisor ...
Muzica populară de la bunici, motiv de nostalgie
-
Cine mă cunoaște bine de tot știe că nu mă omor după muzică populară.
Da, corect, ar putea avea o oarecare componentă emoțională, având în vedere
...
Lacrimi de nea (pentru Ţiţi)
-
Plânge cerul iubito...
plânge cu fulgi de zăpadă,
prima nea,
ofrandă imaculată
pentru sufletul tău
peste care așez
petale roșii
de trandafir
ca să-ți spună...
Cartoon Yourself Tutorial :)
-
Step 1 :
- Choose an image
Step 2:
- Duplicate the layer (right click on the primary layer and choose
duplicate layer)
- And change that lay...
Cum va revolutiona AI viitorul SEO
-
AI a facut progrese semnificative in diverse industrii, iar lumea SEO nu
face exceptie. Pe masura ce tehnologia AI avanseaza, este gata sa
revolutioneze ...
Skansen pe repeat
-
Sarmale ce se topesc în gură, cozonaci pufoși, bradul de Crăciun
scânteietor, muzică în surdină, multe filme și, mai ales, multă liniște.
Program de skype...
Polipii veziculari
-
Polipii vezicii biliare sunt excrescente in vezica biliara si apar de
obicei datorita acumularilor de colesterol. Intr-adevar, aceasta afectiune
este rel...
Omul de ceară
-
În frigider avea salată şi două şarlote. Nimic interesant. Motanul dormea
pe fotoliu, ca întotdeauna, preocupat s-o viseze gătind ciorbe de pui cu
zeamă de...
SARAIMAN
-
Saraiman este un spectacol inedit!
Este o incantatie, o obsesie, o poveste in care se poate regasi fiecare
dintre noi, cei care am cunoscut 'ratarea'.
Adm...
dimineata ploioasa
-
Tarot.
Am ridicat cartea.
Pana la urma omuletul inocent va cadea in hau.......pur si increzator in
pelegrinarea sa prin taramul viselor si al iluziilor...
Călătorie prin Cosmos... cu ajutorul picturii
-
*Space: the final frontier; celebrul anunț ce deschidea episoadele
serialului Star Trek, difuzat și în România la începutul anilor ’90,
sintetizează mod...
SINGURA mea realitate…
-
Vineri, 11 noiembrie 2011 Ora 9:57:56 AM GMT Bucuresti SINGURA mea
realitate… Amintirile de luna asta m-au zapacit intr-un asemenea hal incit
nici nu imi m...
Ana Aslan
-
The Romanian School of Gerontology was the first in the world to:
• found the first Institute of Geriatrics in the world (on January 22
1952), which has g...
Ce se aude in ultima vreme
-
Nu stiu daca ati observat, dar orice ar cere/cauta, tiganii folosesc
aceleasi replici. Nu cred ca trec pe strada aceeasi tigani cu fiare vechi
sau calorife...
11+ Mountain Bike Coloring Pages Background
-
*11+ Mountain Bike Coloring Pages Background*. Print out more coloring
pages from bike coloring pages! 39+ mountain bike coloring pages for
printing an...
Avantajele unui Curs ECLD
-
ECDL prezinta o serie de avantaje atat pentru angajati, cat si pentru
angajatori. In cazul angajatilor un curs ECDL creste nivelul de cunostinte
de baza l...
Attractive places to discover in London
-
During a vacation in the English city of London there are many options that
tourists can truly take into account in particular is a city where art and
cul...
-
îmi dau seama de cât de repede trece timpul doar atunci când mă uit în
calendar sau când scriu data pe o foaie. au trecut mulți ani de când mă
știu, de cân...
Cu tolba po?tal?, prin Stockholm
-
?i pentru c? un post anterior a strâns destule comentarii legate de
sistemul po?tal în Suedia, g?sesc oportun s? explic detaliat cum st? treaba
cu po?ta su...
Scrisori pentru omuleți de departe (I - VI)
-
*Scrisori pentru omuleți de departe (I)*
Învață să-ți iubești singurătatea! Uite io, care never-ever n-am avut parte
de ea... măcar cât să ne cunoaștem m...
Primeste-l Alaturi de Tine
-
Postat în:Anti-Drog Tagged: Agenţia Naţională Antidrog lansează prima
campanie socială pentru schimbarea percepţiei publice asupra consumatorilor
de drogur...
Muzeul Județean de Istorie Brașov - Casa Sfatului
-
Am vizitat Casa Sfatului, dar pentru că nu am făcut poze, voi reveni cu
această postare. :)
This post shall be completed when I shall have the pictures fro...
nedreptăţile vieţii, clin d'oeil
-
bieţii pitici de grădina au toţi faţa spartăcana preferată rămâne mereu
fără toartăpechinezii ajung nţ nţ mareşali de canapeaşi cineva o invită pe
tipa dup...
Când taci
-
Când taci, înălbiţii cireşi se înclină
un giulgiu de frig peste-a florilor vrajă
visează toporul călău de lumină
şi seva în plâns se preface sub coajă.
Când...
Pufuleti si porumbei
-
*Blog restant*
La pas prin Bucurestiul vechi, dupa coltul cu mult gainat de porumbel,
undeva langa Gradina Icoanei*, un mic rendez-vous felino-pasaresc....
glisare
-
urc in metrou . imi zboara fugitiv privirea spre geam. ma sperii , arat
descarnata ca o mumie inghesuita intre alte mumii.. unde este sclipirea si
prospeti...
M-am mutat
-
Pentru cei ce încă urmăresc fotografiile aici: m-am mutat! De acum mă
găsiți pe http://photos.octocat.org, acesta fiind un subdomeniu al
http://octocat.org
Marea mutare
-
Nu stiu daca noua casa ma va inspira sa scriu mai des. Cert e ca incerc.Ma
gasiti asadar aicitot Zapacita, tot despre munte, mare, carti, concerte,
teatru ...
Mărturisirea se face până la capăt
-
Aici nu mai poate fi vorba despre jumătăţi, despre lucruri pe care vrei să
le ţii pentru tine. Mărturiseşte despre împliniri, despre înfrângeri,
despre nop...