Anton Bruckner (d. 1896)

S-a născut la 4 septembrie 1824 la Ansfelden, în Austria Superioară. În 1829 îşi începe studiile muzicale în apropiere de oraşul natal, la St. Florian. Aici, compozitorul va deveni maestru de cor şi organist. 
În anul 1856 se va stabili la Linz, unde ocupă postul de organist al bisericii. În paralel va studia contrapunctul cu Simon Sechter. În 1965 tânărul muzician asistă la premiera operei lui Wagner. Muzica acestei opere îl impresionează atât de tare, încât devine unul dintre cei mai entuziaşti wagnerieni din Europa. După acest moment va începe să compună (3 mise, şi începe lucrul la Simfonia nr. 1). 
În anul 1868, cu ajutorul dirijorului Curţii de la Viena, este detaşat la Catedra de orgă şi teorie a Conservatorului din Viena, unde 3 ani mai târziu, va deveni profesor. Călătoreşte la Paris şi Viena ca organist. În timpul petrecut în capitala Austriei începe să se concentreze asupra simfoniilor. Îşi prezintă lucrările conducerii Filarmonicii din Viena, însă aceasta le respinge calificând Simfonia nr. 1 drept "sălbatică", Simfonia nr. 2 "fără sens", iar Simfonia nr. 3 "greu de interpretat".  





Singura care a primit o apreciere favorabilă a fost Simfonia nr. 4. 





Simfonia nr. 5  a trebuit să aştepte 19 ani până să fie prezentată publicului, 





iar Simfonia nr. 6, nu a fost interpretată în timpul vieţii autorului. 





Muzica lui Bruckner, cu arcuirea ei gotică, este o muzică de catedrală, o muzică a credinţei. El se va bucura de un real succes, abia cu Simfonia nr. 7. După prezentarea acestei lucrări creaţiile sale încep să fie promovate în Germania. 





Spre sfârşitul vieţii calitatea muzicii sale este recunoscută, iar Bruckner primeşte onoruri de la guvernul austriac. Cu toate acestea i s-a cerut să rescrie Simfonia nr. 8. 





Esenţa muzicii lui Bruckner a constat în prelucrarea lentă, inexorabilă şi solemnă a armoniilor sale. 


S-a stins din viaţă în capitala austriacă, la 11 octombrie 1896, în timp ce lucra la cea de a 9-a sa simfonie, rămasă astfel neterminată. 

Yo Yo Ma (n. 1955)

S-a născut la Paris, la 7 octombrie 1955,  din părinţi chinezi. A început studiul violoncelului la vârsta de patru ani. S-a mutat apoi în Statele Unite ale Americii, la New York, unde a urmat cursurile Şcolii de Muzică Juilliard, avându-l ca profesor pe Leonard Rose. Activitatea sa muzicală prodigioasă a început de la vârste fragede; la 5 ani cânta deja în faţa unui auditoriu numeros, iar la 7 ani i-a cântat preşedintelui american J. F. Kennedy; la 8 ani apărea într-un concert televizat în SUA, condus de Leonard Bernstein. Cariera sa a continuat prodigios şi după aceea.

Yo Yo Ma este proprietarul mai multor instrumente muzicale, ca de exemplu un violoncel vechi de mai bine de 270 ani, evaluat la aproximativ 2,5 milioane $, pierdut accidental în toamna anului 1999, când Ma l-a uitat într-un taxi new york-ez; ulterior a fost recuperat (viu şi) nevătămat. El mai are un violoncel, Davidov Stradivarius, care a aparţinut lui Jacqueline du Pré, iar ultimul, dar nu cel din urmă violoncel al lui Ma este un exemplar făcut din fibră de carbon de compania Luis&Clark din Boston.

Cariera extrem de complexă a lui Yo-Yo Ma este o dovadă a încercărilor sale continue de a găsi noi modalităţi de comunicare cu publicul şi a dorinţei sale de a evolua din punct de vedere artistic. Cu ocazia propunerii de numire a muzicianului, Kofi Annan a apreciat că de-a lungul carierei sale, Yo-Yo Ma s-a dedicat unei cauze nobile, aceea de a estompa diferenţele culturale şi de a crea legături durabile între naţiuni şi generaţii. 

Yo-Yo Ma este de asemenea artist exclusiv al casei de discuri Sony şi discografia sa, care depăşeşte 75 de albume, include mai mult de 15 albume căştigătoare ale Premiului Grammy. Artistul este cunoscut ca un susţinător al programelor educaţionale care nu numai că aduc tinerii în contact cu muzica, dar îi şi încurajează să participe la crearea ei.

A fondat şi detine şi în prezent funcţia de director artistic al ansamblului Silk Road Project. Cântă alături de Ansamblul Silk Road, apare pe albumul "Silk Road Journeys: When Strangers Meet" şi a colaborat la expoziţia de fotografii intitulată "Silk Road Ensemble: Portraits and Places".

În concertele de muzică clasică si în explorările formelor muzicale din afara tradiţiei clasice vestice, Yo Yo Ma se străduieşte să găsească conexiuni care să stimuleze imaginaţia. Unul dintre obiectivele lui artistului este explorarea muzicii ca mod de comunicare şi ca un mijloc de migrare a ideilor care traverseaza culturile din întreaga lume.

Yo Yo Ma cântă câteodată şi la instrumente tradiţionale, ca de exemplu, la morin khuur (Moorin Hoor), un fel de scripcă mongolă. 

Mircea Albulescu (n. 1934)

Pe numele său adevărat Albulescu Iorgu, actorul Mircea Albulescu s-a născut la 4 octombrie 1934 în Bucureşti.  Absolvent al şcolii medii tehnice de arhitectură, devine “conductor-arhitect”. Cariera artistică o începe ca actor amator în echipa de teatru la Ateneul Popular “Ana Ipătescu” iar în 1950 este angajat la Teatrul Naţional ca “artist corp ansamblu” adică figuraţie. 
În 1952 devine student al I.A.T.C. la clasa Aurei Buzescu. Absolvă Institutul în 1956. 

Între anii 1956 - 1998 are o prodigioasă activitate ca actor la Teatrul Municipal din Bucureşti, Teatrul de Comedie din Bucureşti, Teatrul Naţional din Bucureşti. 

În cinematografie Mircea Albulescu a interpretat peste 70 de roluri, conferind personajelor sale o amprentă personală. Stăpân pe arta sa, conducând jocul inteligent, Mircea Albulescu, contribuie decisiv la îmbogăţirea artei actorului de film românesc. 

A debutat în 1956, în filmul lui Petru Dumitriu "Pasărea furtunii", alături de mari nume ale scenei româneşti ca  Margareta Pogonat, Marcel Anghelescu, Ştefan Ciubotăraşu sau Forry Etterle.
În 1967 este distribuit în rolul lui Oluper din filmul "Dacii", în regia lui Sergiu Nicolaescu, alături de Amza Pellea şi 

Emil Botta. 

În anul următor, apare în două coproducţii româno-franceze; ecranizarea în două părţi a romanului "Aventurile lui Tom Sawyer" şi "Moartea lui Joe Indianul", în regia lui Mihai Iacob şi a lui  Wolfgang Liebeneiner, alături de Marc Di Napoli şi  Roland Demongeot în rolurile principale şi de Fory Etterle, Ion Dichiseanu şi Nicolae Gărdescu.

În 1969 are un rol emblematic în filmul "Canarul şi viscolul" de Manole Marcus, unul dintre rarele cazuri de artă „psihedelică” românească, folosind procedee tehnice moderne pentru a descrie experienţa subiectivă a personajului, atât prin imagine, cât şi cu ajutorul muzicii şi a sunetelor. Muzica filmului, mult mai familiară publicului de astăzi decât însăşi pelicula, este construită în jurul piesei leitmotiv "Canarul", interpretată de grupul  Phoenix.

Anul 1970 îi aduce rolul lui Popa Stoica din filmul lui Sergiu Nicolaescu "Mihai Viteazul", în care actorul joacă din nou în compania unor nume mari ale cinematografiei noastre: Amza Pellea, Ion Besoiu, Olga Tudorache, Colea Răutu sau Alexandru Repan. 

În 1972 are o activitate bogată, apărând în distribuţia a 3 filme: "Puterea şi adevărul", regia Manole Marcus, "Bariera" în regia lui Mircea Mureşan şi "Lupul mărilor", o ecranizare după proza lui Jack London, regizată de 

Wolfgang Staudte, Alecu Croitoru şi Sergiu Nicolaescu.

În 1974 apare în ecranizarea "Dincolo de nisipuri" după nuvela omonimă a lui Fănuş Neagu (care a scris de altfel şi scenariul filmului), în regia lui Radu Gabrea.

În 1975, regizorul Manole Marcus îl distribuie din nou într-un film magic; "Actorul şi sălbaticii" îl readuce în prim plan, în rolul textierului Ionel Fridman. Filmul este inspirat din viaţa marelui actor Constantin Tănase, vedeta teatrului românesc de revistă, care a cultivat cupletul satiric şi politic în perioada interbelică. Rolul principal este interpretat cu mare măiestrie de alt mare actor: Toma Caragiu.

În 1976, regizorul mircea Veroiu îl distribuie în filmul "Dincolo de pod", alături de Leopoldina bălănuţă şi de Maria Ploae. Filmul este o adaptare după romanul  "Mara" de Ioan Slavici, în care personajele încearcă depăşirea propriei condiţii, podul fiind piatră de hotar temporar şi existenţial. 

În 1978 actorul apare într-un film poliţist, în regia lui Virgil Calotescu, alături de Gheorghe Dinică şi Irina Petrescu. "Acţiunea Autobuzul"  anticipează în registru minor, secvenţa autobuzului din "Balanţa", realizat 15 ani mai târziu de Lucian Pintilie. În acelaşi an, regizorul Mircea Daneliuc îi dă rolul din filmul "Ediţie specială", avându-i ca şi colegi de distribuţie pe Ştefan Iordache, Costel Constantin şi Ioana Crăciunescu.

Editie speciala(1978)
 
 Vezi  mai multe  video    din   film

Tot în 1978 îl revedem în filmul "Revanşa", al IV-lea din seria "Comisarul", regizată de Sergiu Nicolaescu, în rolul lui Geissler, şeful Gestapo-ului. 

Anul 1979 debutează pentru actorul Mircea Albulescu cu rolul lui Dr. Masters din pelicula "Mihail, cîine de circ", regizată de Sergiu Nicolaescu, după romanul omonim al lui Jack London. 

În acelaşi an îl interpretează pe Mr. Juvet din comedia inegalabilă "Nea Mărin miliardar" tot în regia lui Sergiu Nicolaescu,

apoi apare în distribuţia filmului "Braţele Afroditei", în regia lui Mircea Drăgan, alături de Jean Constantin, Amza Pellea, Dem Rădulescu, George Mihăiţă şi Radu Beligan.

În 1980 actorul îl întruchipează pe Colonelul Panait, în filmul de debut al lui Nicolae Mărgineanu, "Un om în loden", un film politist, adaptat după romanul "Moartea vine pe bandă de magnetofon" de Haralamb Zincă.





Şi acest an, 1980, este deosebit de prolific  pentru actorul Mircea Albulescu. Este distribuit în nu mai puţin de 6 filme, dintre care, "Vacanţă tragică", în regia lui Constantin Vaeni, "Semnul şarpelui" în regia lui Mircea Veroiu, alături de Mircea Diaconu şi Dorel Vişan sau mult mai celebrul film "Artista, dolarii şi ardelenii", în regia aceluiaşi Mircea Veroiu, în care îl vedem alături de Ovidiu Iuliu Moldovan, Ilarion Ciobanu şi Marcel Iureş.


În 1981 actorul este distribuit în filmul "Capcana mercenarilor", în regia lui Sergiu Nicolaescu, alături de Gheorghe Cozorici, Sergiu Nicolaescu şi Amza Pellea. Dramatic şi plin de acţiune, cu scene de luptă bine ţinute în frâu, filmul recreează atmosfera socială şi istorică din perioada care a precedat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. 





Anii '80 reprezintă, în continuare, o perioadă de activitate cinematografică intensă. În 1981 face un superb rol în "Înghiţitorul de săbii" regizat de Visarion Alexa, în care joacă alături de George Constantin, Leopoldina Bălănuţă şi Octavian Cotescu. Un film extraordinar cu momente în care ar putea concura cu  "La strada" lui Fellini, apreciat până şi de Anthony Quinn şi subapreciat de mulţi dintre spectatorii români...

Film - Inghititorul de sabii

Apoi, în 1986, apare în coproducţia româno-poloneză "Trenul de aur", în regia polonezului  Bohdan Poreba, inspirat dintr-o poveste reală: drumul parcurs de tezaurul Poloniei prin România, pentru a-l pune la adăpost de armatele germane care invadaseră Polonia. În film interpretează actori polonezi și români și se vorbește în patru limbi (poloneză, franceză, română și germană).
"Cuibul de viespi" din 1987, realizat de regizorul Horia Popescu după piesa "Gaiţele" de Alexandru Kiriţescu, este un document şi o adaptare stilizată a istoriei României, în care Mircea Albulescu apare în rolul genial al omului necăjit, alături de Ovidiu iuliu moldovan, Coca Andronescu, Tamara Buciuceanu, Marin moraru şi mulţi alţi actori minunaţi ai scenei româneşti. 





În 1989, apare în alt film cu subiect, probabil cu caracter de predicţie: "Flăcări pe comori", realizat de Nicolae Mărginean, ne "povesteşte" despre evenimentele de la "Arhanghelii", cea mai bogată mine de aur, din Roşia Montană. În acest film, mina asta omoară mulţi oameni iar unii cred că este mina diavolului. Tot mai numeroşi bărbaţi sunt fascinaţi şi atraşi de mirajul îmbogăţirii rapide iar duhul aurului ia minţile multor curajoşi. O poveste cu ascensiuni şi decăderi uluitoare, o încleştare dramatică în lupta pentru îmbogăţire. Filmul, inspirat de romanul "Arhanghelii" de Ion Agârbiceanu, beneficiază de o distribuţie de aur, în care Mircea Albulescu, îi are alături pe Claudiu Bleonţ, Remus Mărginean, Mircea Diaconu şi Mihai Constantin. 





Imediat după revoluţie, în 1990, actorul continuă bogata sa activitate cinematografică. În 1990 joacă alături de Maia Morgenstern, Dorel Vişan şi Magda Catone în filmul "Rămânerea" realizat de Laurenţiu Damian.


Apoi, în 1993, actorul dă viaţă detinutului-gardian "Grecul" din "Cel mai iubit dintre pământeni", realizat de regizorul Şerban Marinescu, după romanul omonim al lui Marin Preda.





Din 1994 acest magnific actor începe, din păcate, să fie tot mai puţin distribuit în cinematografia românească. După două participări în două pelicule româno-franceze, "Le travail de furet" şi "Le passage", artistul este din nou distribuit într-o ecranizare reuşită; "Craii de Curtea-veche" în regia lui Mircea Veroiu, un proiect anume pregătit pentru frustrările epocii ceauşiste aflat, încă din 1970, pe lista urgenţelor lui Liviu Ciulei, scos de la naftalină şi reciclat prin adaosuri erotice şi limbaj licenţios. 





În acelaşi an, după ce a fost numit ministru secretar de stat în Ministerul Culturii, actorul îşi depune demisia care intră în vigoare începând cu data de 4 aprilie 1994, renuntând la o posibilă carieră în politică şi revine la arta care  l-a consacrat.


În 1996 actorul îl interpretează pe dl. Iacob în filmul "Semne în pustiu", un film realizat de regizorul canadian Nicolas Masson, despre un faimos scriitor, imobilizat în scaunul cu rotile, a cărui credinţă nu îl poate ajuta să-şi depăşească frustrările şi gelozia stârnită de către o femeie frumoasă dar prea tânără pentru a-i fi soţie.
După anul 2000 actorul apare tot mai puţin în distribuţiile filmelor româneşti. Totuşi, nu se pot trece cu vederea rolul plin de savoare din "Tandreţea lăcustelor" din 2002, în regia lui Dan Necşulea, şi rolul lui Davidoglu din  filmul lui Francis Ford Coppola "Tinereţe fără bătrîneţe" apărut în 2007, alături de Tim Roth, Matt Damon, Gheorghe Dinică şi Florin Piersic Jr.





Tot în 2007 Mircea Albulescu este naratorul din filmul documentar "O legendă vie", realizat de Cristian Radu Nema şi Dan Ştefan Pârlog. Un film tradiţiile din zona Maramureşului, Olteniei, Munteniei şi Ardealului.
În 2009 actorul este distribuit în rolul tatălui din scurt-metrajul lui Cornel Mihalache, "Căpşuni în aprilie", alături de mai tinerii actori Dan Aştilean şi Lia Bugnar.  





Dar cariera acestui admirabil artist nu se opreşte aici.  Actorul este membru al Uniunii Ziariştilor şi a colaborat mulţi ani cu reviste dedicate teatrului şi cinematografiei, dar şi cu alte publicaţii. Mircea Albulescu este şi autor de versuri şi proză scurtă. 





Printre premiile pe care le-a primit de-a lungul carierei trebuie amintit „Premiul Naţional pentru întreaga activitate artistică”, acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor în 2003, dar şi „Premiul pentru întreaga activitate”, primit la Gala Premiilor UNITER 2005. 





A fost profesor la Universitatea de Teatru şi Film din Bucureşti, între anii 1985 şi 2005. Este, de asemeni, realizator la Teatrul Naţional Radiofonic. Doctor în Arte, cu lucrarea „Teatrul Radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creaţiei.” 





Actorul mircea Albulescu este Societar de onoare al Teatrului Naţional, din 2002.