Gustav Klimt

S-a născut la 14 iulie 1862, la Baumgarten, una din suburbiile Vienei. Tatăl său, de profesiune giuvaergiu, era originar din Cehia. Despre perioada dinainte de anul 1867, privitor la copilăria lui Klimt, nu avem aproape nici un fel de informaţii. Se dovedeşte de timpuriu talentat la desen, la 14 ani reuşeşte la examenul de admitere la "Kunstgewerbeschule" ("Şcoala de Arte Aplicate") din Viena. Doi ani frecventează cursurile acestei şcoli şi, concomitent, învaţă pictura în atelierul maestrului Ferdinand Laufberger.
În 1879 ia parte, sub îndrumarea lui Hans Makart, la organizarea festivităţilor prilejuite de de aniversarea a 25 de ani de căsătorie a cuplului imperial. Fratele său, Ernst, frecventează aceiaşi şcoală de artă. Cei doi fraţi, împreună cu un coleg, Franz Matsch, decid să lucreze în comun, şi tinerii artişti primesc mici comenzi: decorări ale unor porţelanuri, proiecte pentru ilustraţii.
În 1880 obţin două comenzi mari: lucrări de decoraţiuni la palatul din Sturan, precum şi pictarea unui tablou destinat clădirii principale a staţiunii balneare din Karlovy Vary (pe atunci Karlsbad).
În anul 1883, fraţii Klimt, împreună cu Franz Matsch, fondează la Viena propria lor şcoală de artă decorativă şi primesc comenzi din mai multe părţi ale Europei. Curând, cei trei pleacă în România unde execută lucrări pentru decorarea castelului Peleş din Sinaia. În 1886, grupul lor participă la realizarea scărilor noului teatru imperial, Burgtheater, din Viena.

În 1893, Gustav Klimt pictează tabloul reprezentând interiorul teatrului castelului Esterhazy, cu care obţine premiul expoziţiei organizate de "Künstlerhaus" ("Căminul Artiştilor"). La nici treizeci de ani este considerat unul din cei mai importanţi artişti austriaci. Între anii 1891-1897, devenit membru al societăţii artiştilor vienezi, "Künstlerhausgenossenschaft", împreună cu alţi pictori, se străduieşte să reformeze instituţia aservită unor principii artistice net conservatoare. Până la urmă, ei înfiinţează, în 1897, o nouă grupare artistică, separată de Künstlerhaus, care se va numi Secesiunea. Membrii acesteia primesc un teren din partea oraşului Viena, pentru a-şi putea construi sediul.
Chiar în anul următor ei îşi organizează, în pavilionul proiectat de arhitectul Joseph Maria Olbrich, prima expoziţie. Klimt va fi primul preşedinte al Secesiunii. Manifestul lor va fi publicat în 1898, în primul număr al revistei "Ver Sacrum". Filozofia Secesiunii este căutarea adevărului despre existenţa umană. Deasupra intrării în pavilionul asociaţiei se putea citi următoarea inscripţie: "Fiecărei epoci îi este caracteristică propria artă, iar artei - libertatea". Fidel acestui ideal, Klimt îşi eliberează arta de tabu-uri. În 1905 ajunge însă în conflict cu artiştii ce i-au fost apropiaţi şi, ca urmare, rupe legăturile cu Secesiunea şi formează un alt grup, "Kunstschau".

În ciuda numeroaselor legături şi aventuri amoroase, Klimt a avut o singură dragoste trainică, Emilia Flöge, pe care a reprezentat-o în mai multe tablouri. Începând din anul 1900, pictorul petrece mereu câteva săptămâni de vară pe moşia familiei Flöge, pe malul lacului Attersee. Pictează mai ales peisaje, grupuri de copaci, boschete de flori ("Grădină cu floarea soarelui" 1905), dar şi compoziţii în care motivul principal îl reprezintă teme antice cu personaje feminine, reinterpretând miturile şi simbolurile, ca în tabloul "Iudita şi Holofernes I" (1901.
Una din cele mai renumite picturi ale lui Klimt este "Sărutul" (1907-1908). Ea datează din aşa-numită perioadă "de aur" a artistului. Acest lucru este ilustrat cel mai bine de petalele aurii ce luminează fosforescent scena intimă a sărutului. Măestria decorativă a lui Klimt se poate observa pe exemplul oferit de covorul de flori întins la picioarele celor doi îndrăgostiţi, pe care figurile unite în îmbrăţişare au încremenit într-o imobilitate statuară.
Prin alegoria femeilor, care apar în tablouri ca "Nuda Veritas" (1899) sau "Danae" (1907), reprezentate sub chipul unor frumoase roşcate, Klimt evidenţiază preocuparea sa pentru temele erotice. Faptul că împrumută teme din mitologie atenuează caracterul lasciv al compoziţiilor. Tablourilor sale le este foarte caracteristică paleta întreagă a culorilor deschise şi pure. Renunţând complet la perspectivă, pictorul aşează formele decorative în acelaşi plan cu siluetele personajelor.

În ultimii 15 ani ai vieţii, Klimt călătoreşte mult în Germania, Belgia şi Italia. La Ravenna descoperă frumuseţea bazilicii San Vitale. Mozaicurile de inspiraţie bizantină, de un aur strălucitor, produc asupra lui o profundă impresie şi, ca efect, începând din acest moment foloseşte tot mai des placarea aurie. În 1910 participă la cea de-a IX-a Bienală din Veneţia, unde obţine un uriaş succes. În 1917, este numit membru de onoare al Academiilor din Viena şi München. Câteva luni mai târziu, la începutul anului 1918, suferă un atac cerebral. Moare la 6 februarie la Wien-Neubau, fiind înmormântat în cimitirul Hietzinger din Viena.
Tabloul Portretul Adelei Bloch-Bauer s-a vândut la 19 iunie 2006 pentru suma record de 135 Milioane US Dollar. Cumpărător este miliardarul american Robert Lauder din New York pentru muzeul "New Gallery" finanţat de el.