S-a născut la Hamburg, ca fiu al bancherului Abraham (la rândul lui fiu al unui filozof evreu celebru, Moses Mendelssohn) şi al doamnei Lea Salomon, descendentă a familiei Itzig. Abraham s-a decis să renunţe la religia iudaică, astfel că şi-a crescut copiii fără o educaţie religioasă, ulterior (în 1816) botezându-i în confesiunea luterană. (Abraham şi soţia sa s-au botezat abia în 1822). Numele de Bartholdy a fost adăugat la propunerea fratelui doamnei Lea, Jakob, care a cumpărat o proprietate funciară cu acest nume, pe care apoi l-a adoptat ca pe propriul nume de familie. Într-o scrisoare către Felix, Abraham explică această hotărâre ca pe un mijloc de a arăta că există o ruptură definitivă cu tradiţiile tatălui său, Moses: Nu poate să existe un creştin cu numele de Mendelssohn, aşa cum nu poate să existe un evreu cu numele de Confucius. Deşi, pentru a respecta cererea fermă a tatălui său, Felix îşi semna scrisorile Mendelssohn Bartholdy, nu avea nimic împotriva numelui Mendelssohn folosit singur.
În 1812 familia sa s-a mutat la Berlin. Sora sa, Fanny Mendelssohn (mai târziu Fanny Hensel), a devenit o renumită pianistă, şi o compozitore diletantă. La început, Abraham fusese de părere că ea, şi nu fratele ei, avea un simţ muzical mai accentuat.
Adesea, Mendelssohn este considerat cel mai celebru copil-minune, după Wolfgang Amadeus Mozart. La vârsta de şase ani a început să ia lecţii de pian de la mama sa, iar la vârsta de 7 ani a început să ia lecţii de la Marie Bigot, la Paris. Din 1817 a studiat compoziţia cu Carl Friedrich Zelter, la Berlin. Se presupune că prima sa apariţie în public a fost la vârsta de nouă ani, când a participat la un concert de muzică de cameră. Încă de copil s-a dovedit un compozitor prolific, prima sa lucrare, un cvartet pentru pian, scriind-o la vârsta de treisprezece ani. Zelter l-a prezentat pe Felix prietenului său Goethe, care era mult mai în vârstă. Ulterior, Felix a luat lecţii de la compozitorul şi virtuozul Ignaz Moscheles, despre care însă spunea în jurnalul său (publicat în 1873 de soţia sa Charlotte) că a avut prea puţine să-l înveţe. În schimb, de Moscheles l-a legat o prietenie de o viaţă.
Pe când era adolescent, lucrările lui Felix erau interpretate acasă, cu o orchestră privată, pentru asociaţii bogaţilor săi părinţi, ce făceau parte din intelectualitatea din Berlin. Primele 12 simfonii ale lui Felix au fost scrise la vârste cuprinse între 12 şi 14 ani. Mai bine de un secol, aceste lucrări au fost ignorate, dar acum s-au făcut înregistrări cu ele, şi se prezintă ocazional în concerte. La vârsta de 15 ani a scris prima sa simfonie recunoscută, pentru orchestră simfonică mare, opus 11 în do minor 1824. La vârsta de 16 ani a scris Octetul pentru coarde în Mi bemol major, prima lucrare în care şi-a dovedit pe deplin genialitatea, lucrare care, împreună cu Uvertura "Visul unei nopţi de vară", scrisă cu un an mai târziu, sunt cele mai bine cunoscute lucrări din tinereţe. În 1842 a compus Muzica de scenă la piesa „Visul unei nopţi de vară” de Shakespeare, în care este inclus Marşul nupţial, care devine o piesă populară pentru nunţi după ce, în 1858, a fost cântat în ziua căsătoriei Prinţesei "Vicky" (fiica reginei Victoria) cu Prinţul Friedrich al Prusiei.
În anul 1827 a asistat la premiera (şi singura reprezentaţie în cursul vieţii) a operei sale în două acte Die Hochzeit des Camacho (Nunta lui Camacho). Eşecul aceste producţii l-a făcut să nu mai încerce nici o compoziţie de operă. După anul 1840 a analizat libretul lui Eugene Scribe, bazat pe Furtuna lui Shakespeare, dar a renunţat, considerându-l nepotrivit.
În 1829 Mendelssohn a făcut prima vizită în Anglia, unde se stabilise Moscheles, care l-a prezentat în cercurile cu influenţă în lumea muzicală. Felix s-a bucurat de un mare succes, dirijând prima sa simfonie, atât în public cât şi în concerte private. În următoarele sale vizite s-a întâlnit şi cu Regina Victoria şi cu soţul său, Prinţul Albert de Saxa-Coburg şi Gotha, ambii mari admiratori ai muzicii sale. În total, a făcut 10 vizite în Marea Britanie, care i-a inspirat două din cele mai renumite lucrări ale sale, Uvertura Hebridele (denumită şi Grota lui Fingal), precum şi Simfonia nr. 3 în La minor, op. 56 Simfonia Scoţiană. Oratoriul op. 70 pentru solişti, cor mixt şi orchestră, conceput de Mendelssohn pe texte extrase din Biblie, a fost prezentat în primă audiţie la Birmingham pe 26 august 1846, sub titlul englez de Elijah.
La moartea lui Zelter, Mendelssohn a sperat să devină dirijorul Singakademie-ei din Berlin, cu care readusese la viaţă Johannes-Passion (BWV 245) de Johann Sebastian Bach. Dar, a fost preferat Karl Rungenhagen. Unii cred că acest lucru se datora tinereţii lui Mendelssohn, care inducea teama introducerii unor posibile inovaţii, dar alţii, (între care se pare că şi Felix) cred că de fapt, cauza stă în originea lui evreiască.
Totuşi, în 1835 a fost numit dirijor al orchestrei Gewandhaus din Leipzig. Această numire a fost deosebit de importantă pentru el. El se simţea german şi dorea să joace un rol de frunte în viaţa muzicală a ţării sale. Într-un fel, numirea a fost o reparaţie morală pentru dezamăgirea nenumirii sale ca dirijor la Singakademie. În ciuda eforturilor regelui Prusiei de a-l atrage la Berlin, Mendelssohn s-a concentrat pe dezvoltarea vieţii muzicale din Leipzig şi, în anul 1843, a înfiinţat Conservatorul din Leipzig, reuşind să-i convingă pe Moscheles şi pe Robert Schumann să i se alăture.
Viaţa personală a lui Mendelssohn a fost cât se poate de convenţională. Căsnicia sa cu Cécile Jeanrenaud, celebrată în martie 1837 a fost foarte fericită, cuplul având cinci copii. Felix era şi un bun acuarelist, iar bogata sa corespondenţă dovedeşte că ar fi putut deveni şi un scriitor plin de spirit (atât în germană cât şi în engleză) adesea scrisorile sale fiind însoţite de schiţe umoristice şi de caricaturi, intercalate în text.
În ultimii ani de viaţă, Mendelssohn a avut o sănătate şubredă, agravată de probleme nervoase şi de extenuare datorită excesului de muncă. A fost puternic afectat de moartea surorii sale Fanny, în mai 1847. Felix Mendelssohn a murit şi el în acelaşi an, pe 4 noiembrie, la Leipzig. A fost înmormântat la Dreifaltigkeitsfriedhof (cimitirul Sfânta Treime) din Berlin-Kreuzberg.
Mendelssohn a fost profund influenţat de muzica lui Johann Sebastian Bach. Stră-mătuşa sa Sarah Levy (născută Itzig) a fost eleva fiului lui Bach, Wilhelm Friedemann Bach şi a sprijinit-o pe văduva altuia din fiii săi, Carl Philipp Emmanuel Bach. A colecţionat o serie de manuscrise ale lui Bach. Muzica lui Bach, care la începutul secolului al XIX -lea căzuse într-o relativă uitare, se bucura de un profund respect din partea lui Zelter, profesorul lui Felix. În anul 1829, cu sprijinul lui Zelter şi cu ajutorul actorului Eduard Devrient, Felix a aranjat şi a dirijat la Berlin un spectacol cu Matheus Passion de Bach. Orchestra şi corul proveneau de la Berlin Singakademie, al cărei principal dirijor era Zelter. Succesul reprezentaţiei (prima de la moartea lui J.S. Bach, în 1750) a reprezentat un element important pentru scoaterea din uitare şi relansarea muzicii lui Bach, iniţial în Germania şi apoi în întreaga Europă. La numai 20 de ani, Mendelssohn a avut un succes răsunător. Cu această ocazie, Felix a făcut una din puţinele referiri la originile sale etnice: A fost nevoie de un actor şi de un fiu de evreu ("Judensohn") pentru a readuce la viaţă cea mai măreaţă muzică creştină a lumii, (citat de Devrient în memoriile sale despre compozitor).
Tot Mendelssohn a reaprins şi interesul pentru lucrările lui Franz Schubert. El a dirijat în premieră Simfonia nr. 9 în Do Major de Schubert, la Leipzig, pe 21 martie 1839, la peste zece ani de la moartea compozitorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu