sâmbătă, 6 februarie 2010

Natalie Cole


S-a născut în 6 februarie 1950 la Los Angeles şi este fiica marelui Nate King Cole. A cântat pentru prima dată la vârsta de 6 ani când a înregistrat alături de tatăl ei un album cu melodii de Crăciun. În 1975 apare albumul de debut al lui Natalie, intitulat “Inseparable”. Odată cu lansarea primului material discografic, pentru Natalie, apar şi primele trofee. Astfel, la decernarea premiilor Grammy, (Natalie pleacă acasă cu două trofee) câştigă două premii importante pentru: “Cel mai bun artist” şi “Cea mai bună voce feminină de R&B”. Dar, uneori faima, banii, viaţa mondenă, turneele şi fanii, nu sunt de ajuns...mai lipseşte ceva.


Acel “ceva” care să “condimenteze” viaţa de vedetă internaţională, să te aducă pe culmile fericirii pentru un scurt moment, dar, care apoi să-ţi distrugă viaţa, sau chiar să te împingă spre moarte încet dar sigur - drogurile. Consumul excesiv de droguri şi alcool o va împiedica, o bună perioadă de timp, pe Natalie să scoată mai multe albume.Acestea reprezintă acel “ceva”, acel “condiment” pe care Natalie începe să-l consume frecvent pentru ca în scurt timp să devină dependentă de el. Această dependenţă, nu îi va aduce însa succesele la care ea visa, în momentul respectiv. În 1980, reuşeşte să scape de dependenţa de droguri datorită unui tratament de dezintoxicare.


Natalie a povestit public despre dependenţa ei de cocaină, heroină şi alcool în autobiografia “Angel on my shoulder”, pe care a publicat-o în anul 2000. La 58 de ani, Natalie a fost diagnosticată cu hepatita C, boala fiind, probabil, o consecinţă a consumului de droguri din urmă cu 30 de ani. “ Am fost foarte norocoasa că am învăţat din experienţele mele din trecut. Am avut parte de dragostea şi susţinerea familiei şi a prietenilor mei. Sunt hotărâtă să fac faţă acestei provocări cu optimism şi convingere”, a declarat Natalie.


Abia în anul 1991 când apare “Unforgettable”, album care se va vinde în peste 14 milioane de exemplare în întreaga lume, Natalie cunoaşte succesul internaţional. În scurt timp, ajunge unul dintre artiştii cei mai apreciaţi din lumea întreagă. La şaptesprezece ani de la lansarea materialului musical “Unforgettable: With love”, Cole dovedeşte că, încă dispune de capacităţile vocale şi stilul ei inconfundabil, fiind pusă în ipostaza de producător al propriului album, material ce conţine şi piesa “ Walkin’ my baby back home “ în duet cu tatăl ei (acest lucru fiind posibil datorită tehnologiei şi înregistrărilor mai vechi).


Albumul „Still Unforgettable“ conţine o serie de piese din „The American Songbook“, fanii regăsind hituri deja celebre precum: “The best is yet to come”, “Nice n’easy” sau “Something’s gotta give”. Pe parcursul carierei sale de 30 de ani în R&B, jazz şi pop, Natalie Cole, a câştigat opt premii Grammy. Cele mai cunoscute albume ale artistei sunt: “Everlasting” şi “Unforgettable…with love”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu