joi, 11 februarie 2010

Spectacol de poveste cu cei 4 muşchetari


Marţi, 9 februarie, clubul Mojo din capitală a fost gazda a încă unui spectacol „de poveste”. Amfitrionii au fost, pentru prima oară în acest an, „cei patru muşchetari” ai folk-ului autohton, aşa cum au fost denumiţi de către public; este vorba despre Ovidiu Mihăilescu (Porthos), Puiu Creţu (D’Artagnan), Eugen Avram (Aramis) şi Dan Caramihai (Athos).
Deşi începutul spectacolului a avut loc cu puţină întârziere(din pricina vremii, desigur), „muşchetarii” au început în forţă. Primele melodii a fost cântate la unison de către Ovidiu, Puiu şi Dan, care au reuşit să „introducă” pofta de folk în sală. Au cântat „Balada pentru Daniela”, urmată de un fel de „imn” al folk-ului „Tânăr şi liber”. După scurtul moment de trio de la începutul spectacolului, Athos, Porthos şi d’Artagnan s-au retras pentru a-i face loc pe scenă lui Aramis(nu că ar semăna Eugen cu renumitul abate; alura de muşchetar retras este de vină...). Vorba lui Marius Matache, ce stă în penumbră şi vânează orice mişcare: „Publicul e cuminte şi ascultător”. Şi am avut ce auzi!



Eugen Avram a început « duelul » cu un fel de lamento, adresat probabil unei posibile iubite (se apropie Valentine’s Day?)sau poate chiar pubicului: „Te-aş înţelege din priviri”. Apoi a trecut la “fandări” şi atacuri ceva mai convinse: „Cântec pentru tine”, „Indiferent ce spune lumea”, „Mi-e dor de tine” sau „Ce bun e vinul demisec” au fost doar câteva dintre melodiile care au făcut deliciul spectacolului. În finalul recitalului său, Eugen a făcut din nou un gest frumos, amintindu-ne de Vali Sterian şi al său „Cântec de oameni”.



A urmat din nou Puiu Creţu, singurel de data asta. După un superb „Cântec nebun” şi o „Despărţire în flori”, Puiu, a invitat-o alături de el pe Andreea, una dintre componentele trupei Lemn Dulce din Curtea de Argeş. Rezultatul a fost un moment muzical de o excelentă valoare. „Până ora se-ntunecă”, „Dragoste în fân” şi „Puterea să alegi” au făcut unele persoane din public să cânte la un loc cu cei doi artişti.

Apoi Puiu şi Andreea au lansat bomba: „Blowing In The Wind” a lui Bob Dylan, cu versurile lui „Moţu” Pittiş l-au atras şi pe Dan Caramihai, care a intrat în „duel” cu muzicuţa.



Dan Caramihai, a ieşit în faţa noastră cu o piesă nouă, pe splendidele versuri ale lui Nichifor Crainic. „Unde sunt cei care nu mai sunt?” a produs o uşoară melancolie în rândul publicului. Cu o linie melodică diferită de varianta lui Tudor Gheorghe, piesa a avut un succes veritabil în rândul celor prezenţi. A fost unul dintre puţinele momente în care lumea din jur nu s-a mai auzit. „Athos”-ul folk-ului autohton a continuat apoi cu câteva piese mai cunoscute şi, binenţeles, cu celebrele sale piese cântate din nou în formulă de trei, în limba armâneascâ: „La hoara armîneascî” şi „La musata armîna” au făcut publicul să ţină ritmul cu palmele.



Ultimul muşchetar al serii a fost Ovidiu Mihăilescu, ce a intrat pe scenă în timp ce publicul deja o striga pe „Lily”.


Însă Ovidiu a dovedit că e rezistent la „represalii” şi a început cu o replică fermă: „Fericit-nefericit” a fericit până la urmă şi cei mai nefericiţi spectatori aflaţi în club! Ovidiu a continuat apoi cu câteva piese cunoscute, înveselind atmosfera care începea să semene mai mult cu un chef. A venit şi cu o piesă nouă în care declara convins că „Nu cred”. Noi însă credem cu tărie (nu vă gândiţi la ţuici!) că acolo unde cântă Ovidiu şi ceilalţi muşchetari vor fi întotdeauna seri de poveste.



Pentru seara următoare, e-Folk împreună cu Clubul Mojo Brit Room, pregătesc un alt spectacol surpriză, dedicat folk-ului de munte. Organizatorii promit că vor striga catalogul la „MUNTOMANI”, fără să pună absenţe de data aceasta. Invitaţii acestei seri sunt nume cunoscute din folk-ul montan: este vorba despre Titus Constantin, Florin Marian (Steaua), Cristina Dragomir (Kasu), Răzvan Bineaţă (Vampiru), Costică David şi Banderas. Ei vă vor povesti despre munte, cabane, brazi, multă liberate şi, de ce nu, despre “Copiliţe fără minte”. Motiv pentru care, vă îndemnăm să nu rataţi întâlnirea cu folk-ul de bună calitate! Spectacolul va avea loc marţi, 16 februarie 2010, de la ora 20.30. Biletele se pot cumpăra direct de la barul Clubului Mojo Brit Room din strada Gabroveni nr. 14.

Partenerii media ai acestui eveniment sunt, ca de obicei, Radio Lynx, ForeverFolk, FolkBlog, 4Arte, Mixul de Cultură, Radio3net Florian Pittiş, InConcert, Muzica bună, Metropotam, iConcert, Folk4Me, Let’s Rock şi GoingOut LifeStyle.
Pentru informaţii şi rezervări puteţi suna la unul din numerele de telefon:
0727.126.620 sau 0760.263.496

Un comentariu:

  1. Frumoasa cronica si bine scrisa!Nu se compara cu cea de pe "Foreverfolk"!Felicitari!La mai multe!Cele bune!Ovidiu-Porthos

    RăspundețiȘtergere