Federico Fellini

S-a născut la Rimini, la data de 20 ianuarie 1920. Copilăria şi-a petrecut-o alături de fraţii săi mai mici,  Ricardo şi Maddalena. În această perioadă este atras de desen, fiind influenţat de desenatorul  Antonio Rubino. În 1936 îi sunt publicate primele caricaturi. În 1938 devine colaborator al săptămânalului “La Domenica del Corriere”; la rubrica destinata cititorilor de povestiri scurte i se publicau caricaturi, pe care le va semna sub pseudonimul  Fellas. În 1939 s-a mutat la Roma unde s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe Juridice. Nu o va absolvi însă. În schimb, aici are primele contacte cu lumea teatrului şi filmului şi cunoaşte personaje renumite. Începe o colaborare susţinută cu bisăptămânalul umoristic şi satirico-politic, "Marc` Aurelio".  În perioada 1940-1943 devine colaborator la radio, unde avea rubrici semnate împreună cu Ruggero Maccari. Începe să publice diverse articole despre cinematografie. Ulterior, va scrie scenariul filmului "Il pirata sono io!" regizat de Mario Mattoli. În 1941 o cunoaste pe Giulietta Masina, tânără actriţă de teatru, de care se va îndrăgosti şi cu care se va căsători. 

Prima experienţă de regie o are în Africa, la Tripoli, cu filmul "Gli ultimi Tuareg o I cavalieri del deserto".  În vara anului 1944 deschide la Roma  un atelier de portrete şi caricaturi, "The Funny Face Shop", împreună cu alţi caricaturişti. La solicitarea lui Roberto Rossellini va semna un contract de colaborare pentru scenariul filmului  "Roma città aperta", film ce va avea un mare succes.  

Un an mai târziu devenea tată, dar copilul, unicul fiu,  va trăi doar 2 săptămâni.  În 1946 călătoreşte prin Italia devastată de război,  pentru realizarea  scenariul filmului "Paisa`", împreună cu prietenul său, Roberto Rossellini. Această perioadă va fi crucială pentru viaţa lui Fellini şi îi va lăsa amintiri extraodinare.

În 1947 se va număra printre scenariştii filmelor "Il passatore", "Il delitto di Giovanni Episcop", "Senza pieta" (printre interpreţi o vom întâlni şi pe Giulietta Masina) şi "L'ebreo errante". În 1948 a debutat ca actor într-una dintre cele două părţi, "Il miracolo", din filmul "L`amore".  A jucat rolul unui vagabond, San Giuseppe. Cealaltă parte a filmului, "La voce umana", este monolgul lui Jean Cocteau. De asemenea, a scris scenariile pentru "In nome della legge", "Il mulino del Po" şi "Città dolente".  Tot în 1948 a scris scenariul unui al film al lui Roberto Rossellini, "Francesco giullare di Dio".

Din 1950 are o intensă activitate ca scenarist. Este perioada în care a scris "Il cammino della speranza", "Persiane chiuse". În 1951 pleacă la Paris pentru relizarea scenariului "Europa '51", având-o ca actriţă în rol principal pe Ingrid Bergman. Va semna scenariile pentru "La città si difende", "Cameriera bella presenza offresi" şi  "Il brigante di Tacca del Lupo".  Îl întâlnim ca şi co-regizor, alături de Alberto Lattuada, în filmul "Luci di varieta`", unde, din nou printre interpreţi o vom reîntâlni pe Giulietta Massina.  A regizat primul său film, "Lo seico bianco". În rolul principal a jucat actorul de comedie Alberto Sordi. 

În perioada 1952-1953 a regizat coproducţia franceză, "I vitelloni", film cu care a câştigat primul său "Leu de Argint", la Venezia.  Din acest moment premiile şi distincţiile naţionale şi internaţionale primite de Fellini vor atât de numeroase, încât se spune că a avut nevoie de o cameră întreagă, fără nici un alt mobilier,  doar pentru a le expune. În 1954 scrie scenariul pentru primul său film de notorietate internationala, "La strada", cu care va câştiga atât "Leul de Argint", cât şi alte 5 premii. Circul, saltimbancii, artiştii ambulanţi, sunt lumi care l-au atras şi l-au fascinat permanent. Străbătând Italia de după război, vedem povestea când tandră, când încordată, când tristă,  a Gelsominei şi a lui Zampano. "La strada" va rămâne unul dintre cele mai frumoase filme ale sale. 

În 1955 a regizat "Il bidone": un film despre corupţie urbană, personaje dezumanizate, însingurate. 

În 1956 semneaza regia filmului "Le notti di Cabiri", drama unei prostituate, film în care va colabora la scenariu cu Pier Paolo Pasolini. După acest film, în 1959, se face un musical American.  "La strada" îi va aduce primul Oscar pentru cel mai bun film străin. Soţia sa, Giuletta Masina cunoaşte un scucces internaţional imens.

În 1957 Fellinni pleacă pentru prima dată în Statele Unite pentru a-şi ridica Oscarul câştigat cu "La strada" şi va fi, timp de o lună şi jumătate, invitatul lui Burt Lancester şi al societăţii Hetch-Hill-Lancaster, care îi propun realizarea unui film în America. Căştigă cel de al doilea premiu Oscar cu "Le notti di Cabiria", tot pentru cel mai bun film străin. Va scrie împreună cu Tullio Pinelli scenariul intitulat "Viaggio con Anita", dar care nu se va materializa decât în 1979 sub regia lui Mario Monicelli. 

În 1958 scrie împreună cu Flaiano e Tullio Pinelli scenariul filmului "La dolce vita" şi pregăteşte regia acestuia.  Este momentul în care îl întâlneşte pe Marcello Mastroiani, care va deveni principalul interpret al filmelor sale.

În 1960 filmul "La dolce vita" este primit cu reţineri, ba mai mult,  publicul fiind scandalizat, la avanpremiera de la cinematograful  Capitol. În ciuda acestui fapt, tot în acest an, Fellinni câştiga premiul Palmes d`Or la festivalul de la Cannes pentru "La dolce vita". Apoi, în 1961 regizează "Boccaccio '70".

În 1963 pleacă pentru prima dată în Uniunea Sovietică, la festivalul de la Moscova,  cu filmul "8 ½", cu care a câştigat Premiul cel Mare.

Un an mai târziu, în 1964 acelaşi film câştigă cel de al treilea Oscar pentru cel mai bun film străin, plus alte două Oscaruri, pentru cele mai bune costume, tot cu "La Dolce Vita" şi "8 ½".

În 1965 regizează primul lungmetraj color, "Giulietta degli spiriti" şi va participa  la New York la lansarea filmului. În cinstea acestui eveniment, Jaqueline Kennedy va organiza o petrecere privată la reşedinţa sa. În acelaşi an Fellinni scrie împreuna cu Dino Buzzati, scenariul pentru "Il viaggio di G. Mastorna", inspirat de moartea unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi, Ernest Bernhard. Filmul, realizat cu dificultate şi obstacole din partea producătorilor, indisponibilitatea actorilor, nu va circula şi va fi regizat în episoade abia după un sfert de secol.

În 1967 Fellinni a fost internat pentru o lună  într-o clinică, din cauza unei boli pulmonare. Vocile rele spuneau însă că ar fi fost diagnosticat cu  sindromul “Sanarelli-Schwarzmann”, o boală diplomatică pentru a evita lansarea în Italia a filmului "Il viaggio di G. Mastorna".

În perioada 1968-1969 regizeaza "Block-notes di un regista", pentru canalul de televiziune  americana  National Broadcasting Company (NBC). Apoi, se ocupă de regia  producţiei "Satyricon" ce va un success internaţional.  

Între 1970 şi 1974 regizează câteva filme de eferinţă ale carierei sale;  "I clown" pentru televiziunea publică italiană, "Roma", "Amarcord". În 1973 apare în rolul propiu în filmul  "Alex in Wonderlan", regizat de Paul Mazursky. Anul 1974 îi aduce cel de al patrulea Oscar pentru "Amarcord", la categoria cel mai bun film străin şi tot în 1974 apare în rolul propriu din filmul  "C'eravamo tanto amati", regizat de Ettore Scola.

În anii 1975 şi 1976  regizeaza "Il Casanova",  film ce va avea un success enorm mai ales în Japonia.

În 1978 regizează  "Prova d'orchestra". Filmul a dat naştere multor discuţii şi interpretări politice, avanpremiera fiind urmărita de preşedinţii Republicii şi Camerei Deputaţilor.

În 1979 se ocupă de regia filmului "La città delle donne". 

În 1980 publică la editura Einaudi note despre propria muncă şi date autobiografice sub titlul "Fare un film".

În 1982 regizeaza "E la nave va" şi expune cu succes câteva desene-caricaturi  la o expoziţie la Paris. Apare în rolul propriu din filmul  "Il tassinaro", regizat de Alberto Sordi.

În 1984 pleacă pentru prima dată în Mexic, pentru a-l întâlni pe scriitorul şi antropolgul  Carlos Castaneda, pe care îl admiră.  

În anul 1985, după ce semnează regia pentru "Ginger e Fre", film ce va fi lansat la Paris,  Fellinni primeşte premiul "Leul de Aur" pentru întreaga carieră, la festivalul de la Venezia. 

După filmul  "L'intervista" din 1987 , Fellinni regizează  în1989 ultimul său film, "La voce della luna".

În 1991 se luptă, împreună cu alţi cineaşti, pentru combaterea legii ce conferă dreptul posturilor de televiziune să întrerupă filmele cu difuzarea spoturilor publicitare. Protestul acestora rămâne fără ecou.  

În 1993 primeşte, la Los Angeles,  al cincilea Oscar pentru întreaga carieră. Alături de el la acest eveniment sunt  soţia sa, Giulietta Masina, Sophia Loren şi Marcello Mastroiani. În luna august a aceluiaşi an, marele cineast suferă un accident cerebral şi se stinge din viaţă,  la 31 octombrie, într-un spital din Roma.