marți, 21 decembrie 2010

Stela Popescu


S-a născut la într-o familie de învăţători modeşti din Bălţi, în Basarabia, la 21 decembrie 1935. Prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci duşman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Braşov. 
În 1953, susţine examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunţă după un an şi jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. 
În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru. La sfârşitul facultăţii, este repartizată la Teatrul din Braşov, acolo unde ajunge să susţină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".
 În 1969, Stela părăseşte Revista şi se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent. În paralel, susţine şi o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puţin timp după divorţul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebrul serial "Boema" de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. 
Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", unde lucrează şi în prezent. Pe scena Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" şi pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu străluceşte în piese precum "Omul care a văzut moartea", "Mama Boema", "Boema, slăbiciunea mea" etc. A jucat 18 ani în "Preşul", 12 ani în "Peţitoarea" şi 10 ani în "Plicul". A avut şansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.
În anii 1971-1979 face un cuplul memorabil, pe scenă şi la televiziune, cu Ştefan Bănică.
Cât despre longevivul cuplu umoristic Stela - Alexandru Arşinel, care a început în 1979, acesta a fost garanţia umorului de calitate şi în prezent, dar şi în trecut, când textele scenetelor erau semnate Mihai Maximilian.
În 1958, debutează în cinematografie în pelicula "Alo? Aţi greşit numărul". A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), "Pe malul stîng al Dunării albastre" (1983), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1988), etc. 
Stela Popescu a făcut o carieră memorabilă şi în televiziune. A jucat în televiziune de la înfiinţare până în prezent, în piese de teatru şi emisiuni de divertisment, reuşind să transmită ceva din spiritul satiric şi contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piaţă DVD-urile "O stea printre stele" (2006) şi "Stela şi Arşinel" (2005) care reunesc cele mai memorabile apariţii TV ale Stelei Popescu.
Începând jumătatea anilor '90, Stela Popescu a fost moderatoare unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea şi Naţional TV
Joacă în serialul TV "Cuscrele" (2005-2006) precum şi în telenovelele "Râzboiul sexelor" (2007-2008), "Regina" (2008-2009) şi "Aniela" (2009-prezent) unde face o creaţie memorabilă în rolul Coanei Chiva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu