Seară melancolică de poveste cu aromă de Lemn Dulce la Mojo Club

Cea de a II-a seară de folk de la Club Mojo din Bucuresti s-a desfăşurat sub semnul melancoliei. Puţin mai „tristă” decât prima seară, atmosfera creată de artişti a fost totuşi, una de „poveste”.
Seara a fost începută printr-un elogiu adus femeii de Ovidiu Scridon, în maniera lui personală, fapt ce a animat puţin, chiar de la început, spiritele doritoare de folk.
"Ea ni-i soră, ea ni-i mamă/Ea la pieptul ei ne cheamă/Ea ne poartă dragostea/Şi iubirea e tot ea..."


Nu au lipsit nici surprizele! Prima s-a numit „Lemn Dulce”, un grup de 3 fete + 1 băiat care, în ciuda introducerii ca grup de amatori, au dovedit o lipsă totală de amatorism!

Cu un sound ce aducea în parte cu începutul celor de la Manhattan Transfer, amestecat cu un uşor iz de Partaj şi Marcela Saftiuc, „Lemn Dulce” au reuşit să îndulcească la drept publicul, în doar patru piese.






Cătălina Beta a venit în completarea melosului uşor melancolic produs de melodiile cântate până în acel moment.

După câteva piese din repertoriul său, Cătălina a trecut la registrul tristeţii de bun augur, prin câteva adaptări folclorice de mare rafinament. Astfel, a asigurat şi o trecere abilă de la stilul său propriu, la maniere mai comune de interpretare. Vocile frumoase ale fetelor de la Lemn Dulce au fost remarcate, de altfel şi de Cătălina, care le-a şi invitat pe scenă alături de ea, într-unul dintre cele mai gustate momente ale serii.

Ba, la un moment dat, grupul astfel creat a fost ajutat şi de muzicuţa lui Ovidiu Scridon, fapt care a produs o şi mai mare plăcere. Un alt moment oarecum inedit, a fost cel în care Cătălina, a alternat melodiile româneşti cu piese din repertoriul unor artişti de renume, ca Eva Cassidy (Songbird) sau 4 Non Blondes (What’s up?). Cu această piesă, a şi creat un fel de 3 Non Blondes redutabil, alături de fetele de la Lemn Dulce.





După recitalul plin de surprize al Cătălinei Beta, Ovidiu i-a introdus în scenă pe cei de la Lipscani Band (George Liliac & Luca Marius), cunoscuţi mai demult sub numele de Grupul Gama.
Cei 2 muzicieni de mare fineţe, au oferit musafirilor câteva piese remarcabile, alternând registrul trist cu unul mai vesel şi pregătind astfel spiritele pentru ultimii invitaţi ai acestei seri.


Codruţa şi Mihai Lojewski au oferit iubitorilor de folk, ultimele momente de poveste ale celei de a II-a seri din Club Mojo.
Cei doi artişti nu mai sunt de mult timp nişte necunoscuţi pentru amatorii de folk, Cantos fiind o titulatură emblematică de aproximativ 8 ani. Grupul Cantos şi-a început recitalul, ca de obicei, cu piesa de deschidere a concertelor Cenaclului Flacăra de odinioară. „Om bun” a răsunat astfel în tot clubul , amintindu-ne de Dan Andrei Aldea şi de vremurile bune ale folk-ului. Apoi, chitara şi vocea lui Mihai, ajutată de flautul suav al Codruţei, au trecut spectatorii prin toate stările sufleteşti posibile, pe parcursul a 10-12 piese de vis.




Ce urmează după o astfel de seară?! Normal; continuarea poveştii!!!
Pentru că „Povestea Merge Mai Departe”, marţi 17 noiembrie, cu începere de la ora 21, tot în Clubul Mojo Brit Room din Bucureşti. Echipa e-Folk ajutaţi de gazdele clubului din strada Gabroveni nr. 14, pregătesc a III-a „Seară de Poveste”, alături de „Nebunul de Alb”, cu Emeric Imre şi invitaţii săi. Vă aşteptăm, aşadar, să nu-i dăm o „Condamnare” lăsându-l în acea „Noapte de unul singur”.

Jacques Brel

S-a născut în Schaarbeek, Belgia, un cartier din Bruxelles, dar a trăit o bună parte a vieţii sale la Paris. A murit la Bobigny, o suburbie a Parisului şi este înmormântat în Insulele Marchize, alături de Paul Gauguin.
Născut dintr-o familie de industriaşi flamanzi (catolici), ca cel mai tânăr dintre doi fraţi (celălalt, Pierre, cu 5 ani mai în vârstă, nu i-a împărtăşit atracţia pentru muzică), nu a arătat interes pentru afacerile familiei ci mai degrabă un apetit pentru cultură. După absolvirea şcolii primare, în 1941 este înscris la colegiul Saint Louis, aflat în apropierea Grădinii Botanice din Bruxelles. Acolo nu se arată a fi un elev strălucit, dar participă la crearea trupei dramatice a şcolii, scrie poezii şi nuvele şi face primele improvizaţii la pian pentru poemele compuse de el. Ulterior s-a alăturat organizaţiei catolice de tineret Franche Cordée, unde s-a remarcat cântând şi ca actor în piese de teatru.
Pe data de 1 iunie 1950 s-a căsătorit la Laeken (Bruxelles) cu Thérèse Michielsen (« Miche »), pe care o întâlnise cu trei ani înainte la Franche Cordée. Pe 6 decembrie 1951 s-a născut Chantal, prima sa fiică. Au urmat France (12 iulie 1953) şi Isabelle (august 1958), pentru aceasta din urmă Brel compunând cântecul omonim. Începând cu anul 1952 începe să compună şi să interpreteze propriile cântece în cadru restrâns, obţinând succese minore. În 1953 înregistrează primul său disc la casa de discuri Philips, conţinând două cântece (La Foire şi Il y a) şi vândut în 200 de exemplare. Cucerit de această interpretare, Jacques Canetti, descoperitor de talente, director al celebrului cabaret parizian « Les Trois Baudets » şi director artistic la Philips, îl invită la Paris. În iulie acelaşi an îl întâlneşte pe Georges Brassens.




În primăvara anului 1954 se mută definitiv la Paris, fiind urmat anul viitor de soţia şi fiicele lui, care totuşi vor reveni la Bruxelles câţiva ani mai târziu. Cântă la cabaretele « Les Trois Baudets » şi « Chez Patachou ». În octombrie participă la un turneu în Africa de Nord, fiind numărul trei pe un afiş dominat de Sidney Bechett.
În februarie 1955 îl întâlneşte pe Georges Pasquier, poreclit Jojo, de care îl va lega toată viaţa o strânsă prietenie.
Încet-încet, Brel va ajunge să fie înţeles şi gustat de public, obţinând succese după succese şi realizând numeroase spectacole. Astfel, în 1956 susţine turnee în Africa de Nord, la Amsterdam, Lausanne şi în toată Belgia. În cursul unui turneu la Grenoble îl întâlneşte pe pianistul François Rauber, care va deveni un apropiat colaborator. În iunie 1957 este unul dintre laureaţii Marelui Premiu al Discului decernat de Academia Charles Cros. În mai 1958 efectuează un turneu în Canada unde îl întâlneşte pe Félix Leclerc iar în luna decembrie a aceluiaşi an pianistul Gérard Jouannest se alătură lui Brel şi lui Rauber. Pe 14 septembrie 1959 înregistrează la Philips, alături de Rauber şi de orchestra acestuia, La valse à mille temps şi Les flamandes. În 1960 va da un spectacol la hotelul « Shepheard's » din Cairo, iar la începutul anului 1961 concertează în Canada. Între 12-29 octombrie acelaşi an este cap de afiş la Olympia şi tot în această perioadă compune hiturile Le Moribond şi Les Bourgeois.
Pe 7 martie 1962 semnează un contract pe cinci ani cu casa de discuri Barclay, contract ce va fi prelungit în 1967 pentru o perioadă de şase ani şi reînnoit pe data de 3 martie 1971 pentru 33 de ani. În 1964 îşi pierde ambii părinţi: tatăl (Romain) moare la 8 ianuarie, urmat de mama sa (Elisabeth, poreclită Mouky) pe 7 martie. Dar 1964 este şi anul unor compoziţii renumite, printre care Jef, Amsterdam, Mathilde şi Le Dernier Repas. La sfârştul anului următor dă recitale la Moscova (21-26 octombrie) şi la Carnegie Hall din New York (4 decembrie), urmate de alte turnee efectuate în aprilie 1966 (Djibouti, Madagascar, etc)
La apogeul carierei, în 1966, decide brusc să renunţe la viaţa muzicală şi îşi încheie activitatea pe scenă prin celebrele concerte de adio de la sala Olympia din Paris (6 octombrie – 1 noiembrie). Îşi ia adio de la publicul din Bruxelles printr-un concert susţinut la Palais des Beaux-Arts pe 15 noiembrie. Între 25 martie şi 25 aprilie 1967 va realiza un ultim turneu în Québec iar pe 16 mai va apărea pe scenă pentru ultima dată, la Roubaix.




După renunţarea la scenă, Jacques Brel s-a dedicat cu precădere cinematografiei, fără însă a abandona preocupările muzicale. S-a remarcat atât ca actor (L’Aventure c’est l’aventure, 1972 şi L'Emmerdeur, 1973, în ambele alături de Lino Ventura) cât şi ca regizor. Continuă să compună şi să înregistreze cântece, iar în martie 1969 este menţionat pentru prima dată în dicţionarul Larousse.
În 1974 decide să-şi cumpere propriul yacht (Askoy II), un velier de 19 metri şi 42 de tone, cu care plănuieşte o călătorie în jurul lumii, timp de trei ani. Pleacă din portul Anvers pe 24 iulie, dar nu îşi va putea respecta planurile. În septembrie moare vechiul său prieten Georges Pasquier (Jojo) iar în octombrie Brel însuşi, un fumător înrăit, este diagnosticat cu cancer la plămâni, boală care avea să-i aducă sfârşitul. Îşi reia totuşi periplul la sfârştul anului, ajungând în noiembrie 1975 în golful Atuona din insula Hiva-Oa, în Polinezia Franceză, loc în care va închiria o casă în iunie 1976. Având brevet de pilot încă din anul 1965, îşi cumpără propriul avion şi îşi petrece timpul făcând curse comerciale de pasageri între insula Hiva-Oa şi Tahiti.



În 1977, în ciuda bolii care avansează, se întoarce la Paris pentru a înregistra ultimul său album, apărut pe 17 noiembrie. Se reîntoarce în insulele Marchize, dar boala care se agravează îl determină să revină în vara lui 1978 în Franţa metropolitană, unde moare, la 9 octombrie 1978, ora 4:10 dimineaţa, la spitalul Avicenne din Bobigny.




Trupul său neînsufleţit a fost readus în insulele Marchize şi înmormântat în cimitirul din Atuona, pe insula Hiva-Oa, alături de Paul Gauguin.
Într-un sondaj din 2005 al Radioteleviziunii belgiene de limbă franceză (RTBF) a fost proclamat cel mai mare belgian din toate timpurile, înaintea regelui Baudouin.

Nicu Vladimir

S-a născut la 8 decembrie 1950
A absolvit Institutul de Arte Plastice “N. Grigorescu” din Bucureşti, secţia pictură, promoţia 1975. După terminarea facultăţii se angajează ca grafician la ICSITE Bucureşti.
Încă din perioada studenţiei a reprezentat unul dintre “pilonii” principali ai “mişcării folk” din România, alături de Mircea Florian, Dorin Liviu Zaharia, Marcela Saftiuc, Valeriu Sterian, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă şi alţii. A fost participant la Festivalul de folk din Sighişoara încă din 1974.

În paralel cu activitatea muzicală, era atras şi de poezie; a publicat în revistele "Luceafărul", "Orizont" şi "Tribuna".
A câştigat premiul I la “Primăvara Baladelor”, ediţia I-a (aexae-quo cu Mircea Vintilă).

Ca artist a fost activ în peste 200 de apariţii în spectacole rock şi folk, alături de Cenaclul Flacăra. Câteva din piesele sale au fost înregistrate de către Radio Cluj.

Nicu Vladimir - Drum de roua
Asculta mai multe audio Muzica
S-a stins din viaţă la 10 octombrie 1995. Doi ani mai târziu, în iulie 2007, la Vama Veche, a avut loc o gală folk „in memoriam Nicu Vladimir”.


Nicu Vladimir - Ce de lupi se-nconjoara
Asculta mai multe audio Muzica

„ ... Căci dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”

Această garanţie de existenţă pe care o dau basmele populare operează perfect şi în cazul folk-ului, ca realitate şi fenomen deopotrivă. În marea lor majoritate, interpreţii de folk sunt muzicieni eminenţi. Dar, fireşte, acolo unde e vorba de munca de zi cu zi, pentru o perioadă mai lungă de timp, apare şi tentaţia exemplificării, atât pentru sine cât şi pentru alţii, a legilor unui univers devenit, pentru publicul tânăr mai ales, familiar şi necesar totodată.

Marţi, 3 noiembrie 2009, la Club Mojo din Bucureşti, după o pauză de aproape 5 luni, e-Folk au reînceput seria concertelor folk, dovedind că, într-adevăr, „Povestea merge mai departe”. În prima seară, Eugen Avram, Ovidiu Mihăilescu, Puiu Creţu şi Dan Caramihai, au încântat asistenţa cu un spectacol de excepţie. S-au cântat atât melodii din creaţiile proprii, cât şi piese ale unor membrii din „Galeria nemuritorilor”; cel mai des invocat astfel, a fost Vali Sterian.

Într-o atmosferă ce aducea mai degrabă a chef între prieteni şi nicidecum a concert, cei patru au trecut sufletele celor ce au fost acolo, prin toate stările posibile; de la melancolia care lasă gânduri tăcute, până la ţopăiala de bună dispoziţie explozivă. Astfel, primul concert din această serie, poate fi caracterizat perfect printr-o expresie anunţată chiar de Ovidiu Mihăilescu: „Unii fac concerte perfecte, alţii fac concerte excepţionale; noi încercăm să facem facem concerte de poveste”!

Ambientul pus la dispoziţie de noua locaţie a evenimentului, oferită de Clubul Mojo din centrul vechi al Bucureştiului, a fost la înălţime deşi, sala destul de mare a devenit la un moment dat neîncăpătoare.

Şi pentru cel de-al doilea concert, organizatorii propun o seară de neuitat, în compania lui Ovidiu Scridon, alături de Grupul Cantos şi de Cătălina Beta. Spectacolul de marţi, 10 noiembrie 2009, va începe la ora 20.30, tot în spaţiul oferit de Clubul Mojo.

Maria Filotti

Maria Filotti s-a născut în comuna Batogu, de lângă Brăila, "un sat aşezat în şes, cam între gările Inaca şi Deduleşti, în apropierea râuşorului Călmăţui, care era tare poznaş: când era uscat ca-n palmă, când se revărsa înecând recolta.". Era în clasele primare, la Brăila, când a văzut prima piesă de teatru. Pe vremea aceea nu exista la Brăila un liceu de stat pentru fete, aşa că, după absolvirea cursului primar, în anul 1895, a fost înscrisă ca internă la o instituţie particulară, "Şcoala secundară de fete", condusă de o asociaţie de profesori şi care purta numele întemeietorilor ei, un grec şi un italian: Penetis şi Zurmali. Examenul de bacalaureat l-a susţinut la Liceul I.C.



Massim, secţia clasică, încheind cu o "dizertaţie" cu tema "Opera politică şi literară a lui Dumitrie Cantemir". Preşedintele comisiei de examinare era profesorul universitar Ştefan Sihleanu, director al Teatrului Naţional Bucureşti în acea perioada. Sihleanu este cel care descoperă calităţile artistice înnascute ale Mariei Filotti. După terminarea studiilor liceale s-a înscris la Universitatea din Bucureşti la secţiile Litere, Filosofie şi Drept, dar Ştefan Sihleanu a determinat-o să încerce şi la Conservatorul de Muzica şi Arta Dramatică. La Conservator a fost eleva maestrei Aristizza Romanescu, care îi va spune ce bucurii îi poate dărui scena şi care-l va convinge pe tatăl viitoarei artiste, cu ocazia unui turneu a teatrului din Craiova în drum spre Teatrul Naţional din Iaşi, să nu se împotrivească ca Maria să facă teatru. Din clipa aceea teatrul a prins-o în mrejele ei, după mărturiile artistei. În anul 1905 a făcut un alt turneu, cu Petre Sturdza - jucând în piesa lui Giacosa, Ca frunzele - şi apoi cu Petre Liciu. Renunţă la Facultatea de Drept. În anul 1906 dă examenul de absolvire a Conservatorului cu Fedra.




În primăvara aceluiaşi an, Maria acceptă, la îndemnul profesoarei sale, propunerea pe care i-o făcuse scriitorul Haralamb Lecca, ce fusese numit director la Teatrul Naţional din Iaşi, şi semnează un contract pentru o stagiune la acel teatru începând de la 1 septembrie 1906. Din această cauză, se va muta şi cu ultimul an de studii la Facultatea de litere din Iaşi. Pentru examenul de absolvire a pregătit şi cu maestrul Nottara piesa Fraţii - în care dădea replica unor colegi ce-şi treceau examenul - şi piesa "Fântâna Blanduziei", care se juca pentru producţia de absolvire a promoţiei 1906, de elevii din ultimii ani de la clasele celor doi profesori, împreună. Examenul l-a dat pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, unde păşea pentru prima dată. Alexandru Davila, ca director al Teatrului Naţional, era şi preşedintele comisiei. El o remarcă pe Maria şi vrea să-i ofere un contract, dar Haralamb Lecca nu este de acord să rezilieze contractul spre binele ei, pentru a căpăta siguranţă şi încredere.
La Iaşi, în primul an de carieră, înaintea premierei de debut " În lumea mare" de Dumas-fiul, a jucat pe Nerra din "Fântâna Blanduziei" , într-un spectacol festiv, organizat cu prilejul dezvelirii bustului lui Alecsandri, în faţa Teatrului Naţional. În cele câteva luni ale stagiunii, din octombrie 1906 până în februarie 1907 a jucat urmatoarele roluri: Berta din "Victimele legii", Germaine din "Banii" a lui Octave Mirbeau, Clara Torini din "Jucătorii de cărţi", de H. Lecca, Thomry din "Martira", de Jean Richepin, Heriette din "Două orfeline", "Vijelia", de Bernstein, şi Nelly Rosier din "Stafia bărbatului".




În aprilie 1907, în cursul turneului cu Agatha Bârsescu a fost chemata la Bucureşti pentru semnarea contractului cu Teatrul Naţional. A debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în seara de 29 septembrie 1907, la deschiderea stagiunii, cu rolul Vidrei din "Răzvan şi Vidra" de Hasdeu.
A jucat în 167 de piese dintre care în 45 a deţinut roluri principale. A jucat alături de marii înaintaşi ca, Nottara, Aristizza Romanescu, Agatha Bârsescu, Petre Liciu. A avut parteneri admirabili Aristide Demetriade, Nicolae Soreanu, Tony Bulandra. Rolurile au fost multe şi variate, pe registre multiple, de la ingenue până la femei fatale, regine, personaje clasice, personaje de legendă, cochete şi, "din când în când ... câte un om adevărat".
Timp de trei decenii a fost profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică Bucureşti.
Din 1930 a fost aleasă preşedinta Sindicatului Artiştilor Dramatici şi Lirici, a fost membră, ca reprezentantă a României, în Comitetul Internaţional al Societăţii Universale de Teatru şi societară de onoare a Teatrului Naţional Bucureşti. Teatrul din Braila poarta numele Mariei Filotti din 1969.
Maria Filotti este mama scriitorului şi producătorului Ion Filotti Cantacuzino şi bunica actorului Şerban Cantacuzino

Henri Matisse

S-a născut la 31 decembrie 1869 în Le Cateau-Cambrésis, o localitate din nordul Franţei. Fiu al unui negustor de grâne, se pregăteşte mai întâi pentru profesiunea de avocat, dar în perioada de lungă convalescenţă după o intervenţie chirurgicală survenită în anul 1890, se apucă de desenat, descoperind astfel lumea artei. Pleacă la Paris şi se înscrie la Academia Julian. Adevăratele lui experienţe artistice vor fi însă legate de École des Beaux-Arts, unde urmează cursurile pictorului simbolist Gustave Moreau, în atelierul căruia începe să meargă cu regularitate începând din 1895. Leagă numeroase prietenii, printre care Albert Marquet şi Theodor Pallady. În anul 1899, Matisse începe să studieze pictura în atelierul lui Eugène Carrière, unde îl va întâlni pe André Derain, care i-l va prezenta pe Maurice de Vlaminck.
Anul 1904 reprezintă un punct de cotitură în creaţia lui Matisse. După prima expoziţie pa care i-o organizeză Ambroise Vollard în galeria sa din Paris, pictorul pleacă la Saint-Tropez, unde îl aştepta Paul Signac, care îl iniţiază în stilistica divizionismului. Divizioniştii (neoimpresioniştii) se serveau de tehnica pointillistă, care consta în pictarea cu trăsături scurte, distincte de pensulă, care lasă puncte mici, regulate, multicolore şi independente de culoare pură. "Lux, calm şi voluptate" este o dovadă evidentă a folosirii acestui stil.



Matisse îşi petrece vara anului 1905 la Collioure, un mic port situat în sudul Franţei, unde soseşte şi André Derain. Amândoi artiştii lucrează împreună. În octombrie 1905 are loc la Paris al III-lea Salon de Toamnă. În sala nr. VII au fost grupate tablourile lui Matisse, Marquet, Derain, de Vlaminck, Dufy.
Izbucneşte un scandal! Explozia culorilor puternic contrastante şi modernitatea tablourilor trezesc furia criticilor oficiali. Unul dintre aceştia - Louis Vauxcelles - numeşte sala care grupează operele acestor artişti "cuşca fiarelor sălbatice" ("la cage aux fauves"), de unde şi denumirea sub care va rămâne cunoscută noua direcţie în pictură -fauvism. În anul 1908, Matisse deschide o şcoală de pictură în atelierul său din Paris, care va dura doar trei ani. Începe să fie cunoscut, călătoreşte şi expune în străinătate (München, Moscova, Londra, Berlin. Igor Stravinsky şi Serghei Diaghilev îi cer să deseneze costumele şi decorurile pentru reprezentarea la Londra a spectacolului coreografic "Le chant du rossignol" ("Cântecul privighetoarei") cu formaţia de balet rusă (Les Ballets Russes) în 1919.
Matisse îşi petrece o mare parte din timp la Nisa, unde se dedică aproape în totalitate lucrului, dând naştere unui univers artistic inedit. Nu-i place noua avangardă, nu-l interesează suprarealiştii care dau tonul în pictură începând cu anii douăzeci. În anul 1939, se reîntoarce la Paris, în noul său atelier. Războiul îl marchează. Nu mai lucrează pe mari suprafeţe şi experienţa acumulată o foloseşte în lucrări cu format de şevalet. O asfel de lucrare este "Bluza românească", în acorduri de alb şi roşu, inspirată de prietenia lui cu Theodor Pallady.
Sub ocupaţie, Matisse este considerat de autorităţile naziste un pictor "degenerat". Numai în zona liberă din sudul Franţei are posibilitatea să continuie nestânjenit să picteze. Pleacă, aşadar, la Nisa.



În 1941, bolnav de cancer, este operat într-o clinică din Lyon. În ciuda temerilor iniţiale, Matisse va părăsi spitalul în plină formă, gata să se reapuce de lucru. Începe să utilizeze tehnica hârtiei decupate (collages) şi iniţiază seria "Jazz". După eliberare, se organizează o mare expoziţie retrospectivă la Salonul de Toamnă din Paris (1945). Între anii 1946-1951 realizează monumentala lucrare de decorare a capelei "Rosaire" din mănăstirea călugăriţelor dominicane din Vence, în apropiere de Nisa.
În 1952 are loc lnaugurarea muzeului Matisse din Le Cateau-Cambrésis, oraşul său natal. Greutatea anilor se face însă simţită. Ia totuşi naştere o serie de colaje în guaşă - pictorul le numeşte "decupaje de hârtie" (papiers découpés) - printre care "La tristesse du roi" ("Tristeţea regelui"), în care îmbinarea culorilor trezeşte o asociaţie cu ritmul muzicii şi dă impresia unui portret, ultimul său autoportret. La 3 noiembrie 1954 suferă un atac de inimă şi moare înconjurat de prieteni, la Nisa.


Compoziţie pe o masă




















Femeie citind






















Fructe şi vas de cafea




















Masa de seară



















Vas albastru şi lămâie





















Vază cu Floarea Soarelui

Povestea merge mai departe!

După o activitate de 1 an în organizarea de evenimente folk în Bucureşti, e-Folk aduce în faţa tuturor continuarea poveştii.
"Povestea merge mai departe" reprezintă continuarea serilor de muzică folk organizate de e-Folk alături de partenerii media şi de cluburile din Bucureşti.

Astfel e-Folk în colaborare cu clubul bucureştean Mojo Brit Room, prezintă în data de 03 Noiembrie 2009 ora 20:30 primul concert din acest sezon.

Pe scenă vor urca artişti precum Eugen Avram, Ovidiu Mihăilescu, Puiu Creţu, Dan Caramihai şi mulţi invitaţi surpriză.
Preţul unui bilet este de 10 Ron, biletele putând fi achiziţionate la intrarea în club.

Vă aşteptăm alături de noi la o seară cu şi pentru prieteni, cu muzică de bună, atmosferă plăcută şi multă voie bună.

pentru detalii:

www.e-folk.blogspot.com