Lumea e pe dos! Antagonism, inversare și cauzalitate în arta Mihaelei Cocheci

 

 

Vă mai amintiți de Ippolit Terentiev, când îl apostrofa pe prințul Mîșkin? "E adevărat, prințe, că ați spus odată că „frumusețea va salva lumea”?"

Exact această dilemă (pentru unii) sau speranță (pentru alții) pare a fi ideea centrală a celei mai recente expoziții de pictură și ceramică a artistei Mihaela Cocheci, vernisată la Biblioteca Națională a României din București, în prima seară a Brumărelului din acest 2025, extrem de controversat pentru toată lumea.

Expoziția a reunit aproape 60 de tablouri, cca 30 de piese de ceramică și, ca o premieră neașteptată, dar binevenită din partea artistei, aproximativ 30 de picturi pe piatră.

 În deschiderea evenimentului, jurnalistul și criticul de artă Mimi Necula de la TVR Cultural a caracterizat pentru publicul prezent, într-o manieră succintă și foarte elocventă, arta Mihaelei Cocheci:

“Se inspiră de la flori, care, și în cele mai vitrege condiții, renasc, de la păsări care, în zborul lor, găsesc mereu drumul spre “acasă”, de la soarele care luminează și încălzește într-o repetitivitate care marchează zilele, anii, mileniile…" 

"De la natură ia măsura universalității și o așează pe pânză, de la om, pe cea a perenității, a timpului, Cronos, dar și ca “urmă din trecut”, și le dă formă – le modelează și le coace în cuptoarele pentru a conferi o secundă în plus vieții și fragilității.”

“Dacă în pictură figurativul este cel care reprezintă cheia de interpretare, în ceramică creativitatea este mult mai debordantă. Atât la seriile de pixide, cât și la cele ale vaselor înflorite sau ale destinelor, Mihaela Cocheci contrapune fragilității ceramicii pe cea a rigorii tematice și cromatice. 

Lutul capătă voluptate în mâinile sale și se lasă modelat, perforat, glazurat, ars, astfel încât forma rezultată sfidează natura sa de pământ și tinde către cea de aer, printr-o aparență de diafan, de vaporos.”

Dacă în privința picturii pe pânză și a exponatelor din ceramică, arta Mihaela Cocheci este bine cunoscută publicului, pietrele pictate de ea au constituit o surpriză sau chiar un bonus oferit iubitorilor și susținătorilor artei sale.

În timp ce operele lui Roberto Rizzo folosesc iluzia optică pentru a crea replici realiste ale naturii, pietrele Mihaelei Cocheci sunt folosite ca niște mici pânze curbate impregnate cu viziunea sa artistică; peisaje, motive decorative, forme abstracte, unele semănând cu niște mandale minione și chiar imagini inspirate din desenele rupestre. Pare că lumea fotorealistă, omniprezentă al lui Rizzo este întoarsă exact pe dos de ondulismul evident (și patentat) al Mihaelei Cocheci, care și-a adaptat perfect temele la formele adeseori imperfecte ale pietrei.

Evenimentul a fost din nou ilustrat muzical cu multă măiestrie de către pianista Liana Ștefan de la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" din București, care a oferit celor prezenți un micro-recital, reușind astfel să transpună privitorii în lumea complexă și deloc pe dos a artelor frumoase și prilejuind, probabil, un posibil răspuns în locul tăcerii hotărâte a prințului Mîșkin…

Expoziția poate fi vizitată la parterul Bibliotecii Naționale a României din București, până în data de 9 octombrie 2025.