Frédéric Chopin

Chopin s-a născut la Żelazowa Wola, în apropiere de Sochaczew, parte componentă a regiunii Mazovia, aflată la vremea respectivă sub autoritatea Ducatului Varşoviei. Tatăl său, Mikołaj (Nicolas) Chopin, cetăţean francez cu origini poloneze părăseşte Ducatul Lorenei în 1787. În Polonia, Nicolas se căsătoreşte cu Tekla Justyna Krzyżanowska, o aristocrată a cărei familie întâmpina probleme de ordin financiar.
Conform familiei, Chopin s-a născut pe 1 martie 1810. Nu există nici un certificat de naştere atestând acest lucru. Certificatul de botez prezintă 22 februarie drept ziua sa de naştere, însă acest fapt este considerat o eroare din partea preotului.
În octombrie 1810, când Frédéric era în vârstă de şapte luni, familia se mută în capitala Varşovia, acolo unde tatăl ocupă un post de profesor de limbă franceză în cadrul unui liceu găzduit de Palatul Saxon. Familia trăieşte în domeniul palatului.
Tănărul Chopin primeşte prima lecţie de pian din partea Ludwikăi, sora sa mai mare. De asemenea, mama asistă la educaţia sa. Datorită talentului său muzical uşor de remarcat, reputaţia lui Chopin îi aduce aprecierea de „al doilea Mozart”. La vârsta de şapte ani era deja autorul a două poloneze (Sol minor şi Si bemol major), prima dintre acestea fiind publicată în atelierul părintelui Cybulski, directorul unei Şcoli de Organişti şi unul dintre puţinii editori de muzică din Polonia.

Articole despre copilul minune apar în presa din Varşovia, iar „micul Chopin” devine o atracţie în cadrul recepţiilor ţinute de aristocraţia capitalei. Tot în jurul acestei perioade începe să susţină concerte publice de caritate. Se spune că odată întrebat ce consideră că apreciază publicul cel mai tare în privinţa sa Chopin, în vârstă de şapte ani, ar fi răspuns: „Gulerul cămăşii mele”. Prima apariţie drept pianist are loc la vârsta de opt ani.
Sub îndrumarea lui Wojciech Żywny, Chopin ia lecţii profesioniste de pian în perioada 1816–1822. Chopin avea să vorbească cu admiraţie despre profesorul său, deşi calităţile tânărului aveau să le depăşească cu rapiditate pe cele ale profesorului său. Mai departe, dezvoltarea talentului este supervizată de către Wilhelm Würfel, renumit pianist şi profesor al Conservatorului din Varşovia. Acesta îi predă lecţii valoroase de orgă, posibil chiar pian, însă la un interval neregulat de timp. Între 1823 şi 1826 Chopin frecventează cursurile Liceului din Varşovia, acolo unde îşi desfăşura activitatea tatăl său.

Odată cu toamna anului 1826, Chopin începe studiul teoriei muzicale, basului continuu şi compoziţiei alături de compozitorul Józef Elsner în cadrul Conservatorului. Este posibil ca Chopin să fi avut contact cu Elsner încă din 1822; cert este că Elsner l-a îndrumat în mod particular încă de înainte de anul 1823. Chopin îşi completează un curs normal de trei ani la Conservator în 1829.
În acelaşi an, Chopin participă la un recital al lui Niccolò Paganini, întâlnindu-l totodată şi pe pianistul şi compozitorul german Johann Nepomuk Hummel. Tot în 1829 Chopin îşi întâlneşte prima dragoste, o studentă cântăreaţă pe nume Konstancja Gładkowska. Acest fapt îl inspiră pe Chopin în adăugarea vocii umane în opera sa.
În august, la trei săptămâni după absolvirea Conservatorului din Varşovia, Chopin îşi face debutul briliant la Viena. Susţine aici două recitaluri de pian şi primeşte multe critici favorabile, existând însă şi voci care criticau tonul jos produs de pian.

În decembrie, susţine premiera Concertului pentru pian în Fa minor la Clubul Negustorilor din Varşovia. Prima reprezentare a celuilalt concert pentru pian, în Mi minor, are loc la Teatrul Naţional pe 17 martie 1830.
Pe 2 noiembrie 1830, Chopin părăseşte Varşovia pentru concerte în Europa de Vest, neavând să se mai întoarcă pe meleagurile ţării natale. La finele lunii izbucneşte Răscoala din Noiembrie şi partenerul său de drum, Titus Woyciechowski, se reîntoarce acasă pentru a participa la manifestaţii. Chopin rămâne la Viena, nerăbdător să afle veşti din partea apropiaţilor săi; vizitează apoi oraşele München şi Stuttgart (unde află de instaurarea ocupaţiei armatei ruseşti în Polonia), ajungând până în octombrie 1831 la Paris. Compusese deja o bună parte de lucrări importante, inclusiv două dintre concertele pentru pian şi unele dintre "etude Op. 10".

La Paris, Chopin este întâmpinat de către exilaţi polonezi eminenţi, precum şi de artişti de marcă precum Heinrich Heine, Alfred de Vigny şi Eugène Delacroix. Face cunoştinţă cu unii dintre cei mai reputaţi pianişti ai vremii, dintre care Friedrich Kalkbrenner, Ferdinand Hiller şi Franz Liszt, formând totodată prietenii cu compozitori precum Hector Berlioz, Felix Mendelssohn, Charles-Valentin Alkan şi Vincenzo Bellini (alături de care este înmormântat în Cimitirul Père Lachaise). Muzica lui Chopin era deja apreciată de mulţi dintre compozitorii contemporani; printre ei se afla şi Robert Schumann care, în critica sa asupra Variaţiilor ale „La ci darem la mano” (din opera Don Giovanni a lui Mozart), Op. 2, notează: „Jos pălăria, domnilor! Un geniu.”
În perioada petrecută la Paris, Chopin participă la un număr de concerte. Programele oferă o idee despre bogăţia vieţii artistice pariziene în timpul acestor vremuri; astfel de concerte au fost cel din 23 martie 1833, în care Chopin, Liszt şi Hiller interpretează partituri solo ale concertului lui Johann Sebastian Bach pentru trei clavecine şi concertul de pe 3 martie 1838, în care Chopin, Alkan, Pierre Joseph Zimmerman (profesorul lui Alkan) şi Adolphe Gutman (elevul lui Chopin) interpretează aranjamentul de opt mâini al lui Alkan asupra simfoniei a VII-a de Beethoven. Este implicat în compunerea Hexaméron (1837), a şasea variaţie din tema lui Bellini aparţinându-i, aceasta fiind şi ultima.
Chopin întreprinde vizite şi turnee variate în această perioadă. În 1834, alături de Hiller, vizitează un festival muzical rienez, organizat la Aachen de către Ferdinand Ries. Cei doi îl întâlnesc pe Mendelssohn şi alături de acesta vizitează oraşele Düsseldorf, Koblenz şi Köln, bucurându-se de compania fiecăruia şi interpretând muzică împreună.
În 1835 Chopin aranjează o întâlnire cu familia sa la Karlsbad. Aici face cunoştinţă cu Contele Franz von Thun-Hohenstein, a cărei fiică fusese eleva lui Chopin la Paris. Contele îl invită pe compozitor şi familia să îşi petreacă şederea la castelul familiei sale de pe Elba, la Děčín. După aceea, Chopin îşi conduce părinţii înapoi la Varşovia; nu-i va mai vedea niciodată. Se întoarce la Paris pe ruta Dresden, unde petrece câteva săptămâni, iar mai apoi Leipzig, unde îi întâlneşte pe Mendelssohn, Schumann şi Clara Wieck. Întâmpină un atac bronşic în timpul voiajului de întoarcere atât de grav, încât unele ziare poloneze îl anunţă decedat.
În 1836 Chopin se logodeşte cu o poloneză în vârstă de şaptesprezece ani, Maria Wodzińska, a cărei mamă a insistat ca logodnica să fie păstrată secretă. Anul următor, familia fetei întrerupe această relaţie.

În 1836, în cadrul unei petreceri organizate de către Contesa Marie d'Agoult, amanta compozitorului confrate Franz Liszt, Chopin o întâlneşte pe Amandine-Aurore-Lucile Dupin, Baronesa Dudevant, cunoscută mai bine după pseudonimul acesteia, George Sand. Era o scriitoare romantică franceză, cunoscută pentru numeroasele sale aventuri amoroase cu Prosper Mérimée, Alfred de Musset (1833–1834), secretarul ei, Alexandre Manceau (1849–1865) şi alţii.
Iniţial Chopin nu o consideră atrăgătoare. „Are ceva care îmi provoacă repulsie”, mărturiseşte familiei. De cealaltă parte, într-o scrisoare adresată Contelui Wojciech Grzymała, prieten apropiat, datată iunie 1837, Sand dezbate dacă să intervină în relaţia dintre Chopin şi logodnica sa, Maria Wodzińska, sau să-şi abandoneze relaţia actuală pentru a putea începe una cu Chopin. Scriitoarea avea sentimente puternice pentru Chopin, pe care l-a curtat până când s-a înfiripat o legătură între cei doi.
Un episod notabil din timpul relaţiei se desfăşoară în cursul iernii turbulente şi mizere petrecute la Mallorca (1838–1839), acolo unde cuplul întâmpină probleme de acomodare, ajungând să fie găzduiţi în cele din urmă la mănăstirea din Valldemossa. Mai apoi, Chopin are probleme şi cu recepţia pianului Pleyel ce-i fusese trimis. Acesta ajunge cu întârziere de la Paris, însă rămâne blocat la vama spaniolă, care îi solicită un tarif ridicat pentru import. Beneficiază în cele din urmă de pian pentru o perioadă de timp de aproape trei săptămâni; în restul timpului se foloseşte de un pian hodorogit, împrumutat pentru a finaliza Preludiile sale (Op. 28).
Vremea neprielnică are un impact serios asupra stării de sănătate şi asupra bolii pulmonare cronice a compozitorului. Atât de serios încât – pentru a îşi salva viaţa – se întoarce alături de George Sand şi cei doi copii ai ei către ţărm, la Barcelona, iar mai apoi la Marsilia, unde petrec câteva luni pentru recuperare. Deşi starea sa de sănătate se ameliorează, recuperarea nu va fi niciodată completă. În stilul caracteristic, se plânge în privinţa incompetenţei doctorilor din Mallorca: „Primul mi-a spus că sunt pe moarte. Al doilea mi-a spus că am avut ultimul răsuflu, iar al treilea mi-a spus că eram deja mort”.

Chopin petrece verile din perioada 1839 – 1843 la proprietatea scriitoarei din Nohant. Reprezintă o perioadă liniştită şi productivă pentru compozitor. Aici compune Poloneza în La bemol major, Op. 53 „Eroica”, una dintre capodoperele sale. La întoarcerea la Paris (1839), îl întâlneşte pe pianistul şi compozitorul Ignaz Moscheles.
În 1845 se naşte o problemă serioasă în relaţia dintre Chopin şi Sand, odată cu deteriorarea suplimentară a sănătăţii lui. Lucrurile se înrăutăţesc în 1846 din pricina problemelor familiale; acesta este anul în care Sand publică Lucrezia Floriani, operă nefavorabilă lui Chopin. Povestea tratează relaţia dintre o actriţă bogată şi un prinţ cu o stare de sănătate slăbită. Se poate interpreta că inspiraţia pentru cele două personaje a pornit chiar de la cei doi. Problemele familiale pun în final capăt relaţiei, care a durat timp de zece ani (1837–1847).

Toată opera lui Chopin include partituri pentru pian. Predominant, pianul este folosit ca instrument singular, însă există şi lucrări muzicale unde apar şi alte instrumente, precum vioară, violoncel, voce sau orchestră. Peste 230 de lucrări ale compozitorului au supravieţuit timpului. Manuscrise şi lucrări din primii ani ai copilăriei au fost pierdute.