Plácido Domingo

José Plácido Domingo Embil s-a născut la Madrid, pe 21 ianuarie 1941. Este fiul unor cântăreţi de zarzuela Plácido Domingo şi Pepita Embil Echaniz. Este cunoscut în familie ca "El Granado", pentru că a cântat încă de mic copil melodia "Granada" de Agustín Lara. În 1949 familia sa s-a mutat în Ciudad de México pentru a lucra în teatrul muzical de acolo, şi atunci el a început să ia lecţii de pian şi apoi să studieze în Şcoala Naţională de Arte (Escuela Nacional de Artes) şi apoi la Conservatorio Nacional de Música din capitala mexicană, pianul şi arta dirijorală. Acolo a cunoscut-o pe pianista Ana María Guerra Cué, cu care s-a şi căsătorit, în 1957. Împreună au un copil, José Plácido Domingo Guerra, Pepe, născut la 16 iunie 1958. Căsătoria însă, nu a durat. În 1962 Plácido se căsătoreşte cu soprana din Veracruz, Marta Ornelas, pe care a cunoscut-o în Conservator.

Înainte de cariera solistică, Placido a încercat în anii '50 să se dedice fotbalului în México DF. A debutat ca bariton în 12 mai 1959 la Teatrul Degollado din Guadalajara, México, cu rolul lui Pascual, din "Marina". Au urmat rolurile Borsa din "Rigoletto", Padre Confesor din "Diálogos de carmelitas" şi multe altele. Ulterior a debutat şi ca tenor, interpretând rolul lui Alfredo din "Traviata", în Ciudad de Monterrey (1959). După aceea a continuat să interpreteze zarzuela alături de părinţii săi. În 1962 făcea parte din colectivul Óperei din Tel Aviv, Opera Naţională din Israel, acolo începând să cunoască faima. A petrecut doi ani şi jumătate acolo cântând în mai bine de 280 de reprezentaţii. După plecarea din Israel, soţia lui a abandonat cariera de solistă dedicându-se creşterii copiilor: Plácido, Jr. (născut în 1965) şi Álvaro (născut în 1968). Mai târziu s-a ocupat şi de regie scenică.

În anul 1982 artistul a înregistrat tema oficială pentru Cupa Mondială de Fotbal organizată în Spania. Trei ani mai târziu, în 19 septembrie 1985, un cutremur de pământ a devastat întreaga capitală a Mexic-ului. Au murit mătuşa şi unchiul său, un nepot şi copilul mai mic al nepotului, care au fost prinşi sub dărâmăturile blocului Edificio Nuevo León din complexul urbanistic din Tlatelolco. Însuşi Plácido Domingo a intervenit în munca de căutare. În anul următor a dat concerte de binefacere în favoarea victimelor şi a publicat un album tot pentru acelaşi scop. Pe 21.08.2007 , ca o recunoaştere a muncii sale artistice şi a muncii pentru ajutorarea victimelor cutremurului din 1985, artistul a fost omagiat în capitala mexicană printr-o statuie a artistei Alejandra Zúñiga; statuia face parte dintr-un proiect numit 'Grandes valores'.

În 1966 a cântat în rolul principal din "Don Rodrigo" de Alberto Ginastera, la New York City Opera, cu un succes deosebit. Se spune însă că faima internaţională a cunoscut-o cu debutul de la Hamburg din 1967. Interpretează prima dată la Metropolitan Opera din New York pe 28 septembrie 1968, în "Adriana Lecouvreur" de Francesco Cilea, cântând cu Renata Tebaldi. De atunci a deschis stagiunile acestui teatru în 21 de ocazii, depăşind astfel recordul anterior care era deţinut de Enrico Caruso. A cântat practic pe toate marile scene ale lumii, a cântat pentru prima dată la : Ópera din Chicago în 1968, La Scala, Teatro Municipal de Santiago şi Ópera din San Francisco în 1969, la Covent Garden în 1971, la Teatro Colón de Buenos Aires în 1972.

A cântat sub bagheta unor mari dirijori ca Herbert von Karajan, Zubin Mehta, James Levine. Este considerat cel mai versátil dintre tenorii aflaţi în viaţă. A cântat în nenumărate limbi: italiană, franceză, germană, spaniolă, engleză, rusă, etc. A participat la Ceremonia de Închidere a Jocurilor Olimpice de la Pekin.
În primii ani ai secolului XXI şi-a intensificat munca de dirijor. A dirijat pentru prima oară în data de 7 octombrie 1973, "Traviata" de Verdi, la New York City Opera. A avut un succes deosebit cu "Carmen" pentru inaugurarea Expoziţiei Universale de la Sevilla din 1992. A dirijat Orchestra Simfonică din Montreal pe 8 noiembrie 2005.

A inregistrat în 1981 cântecul "Perhaps Love" în duet cu popularul cântăreţ de folk şi pop american John Denver. Apoi, în 1987 Plácido Domingo şi John Denver împreună cu Julie Andrews au făcut un spectacol special de televiziune numit "The Sound of Christmas", înregistrat în Salzburg, Austria. Spectacolul câştigat un premiu Emmy.
A mai înregistrat multe alte cântece, alături de artişti ca José María Cano, Alejandro Fernández, Carlos Santana, Luis Cobos, Caetano Veloso sau Patricia Kaas.

În 1993 a înfiinţat "Operalia", un concurs pentru tinerii cântăreţi de operă. Plácido Domingo deţine, de altfel, şi recordul mondial la...aplauze! Artistul a fost aplaudat o oră întreagă la Opera din Viena, după ce a cântat "La bohème", recordul fiind înregistrat în Guinness Book. Un alt record al său îl constituie un concert cu 400.000 persoane, în Central Park din New York, în timp ce ploua.

Alături de José Carreras şi Luciano Pavarotti, a format în 1990, celebra societate artistică "Los Tres Tenores"(Tre Tenori, The Three Tenors), în Roma, având ca motiv Campionatul Mondial de fotbal din Italia din acel an. Evenimentul a fost conceput iniţial pentru a strânge banii necesari Fundaţiei “ Fundación Internacional contra la Leucemia José Carreras”. Apoi s-a repetat şi la următoarele trei Campionate Mondiale: 1994, Los Angeles; 1998, París; şi 2002, Yokohama. Aceste apariţii ale celor trei tenori sub conducerea lui Zubin Mehta, îşi doreau ca să apropie genul operei de marele public.

În iunie 2006, a cântat alături de soprana rusă Anna Netrebko şi de tenorul mexican Rolando Villazón pentru Mondialul de fotbal din Germania. În 2002 a înregistrat Imnul centenarului Clubului Real Madrid CF, cântec pe care l-a interpretat la ceremonie, pe stadionul Santiago Bernabéu, pe o ploaie interminabilă, chiar în ziua în care clubul implinea 100 de ani.

În ultimii ani a făcut incursiuni în lumea múzicii pop, făcând duete cu Carlos Santana (Shaman), cu solistul "ranchero” Alejandro Fernández, cu americanul Michael Bolton, sau cu cântăreaţa şi actrişa mexicană Lucero. Cu Lucero s-a întâlnit prima dată în anul 1994, când au interpretat împreună tema "Yo vendo unos ojos negros" la Festivalul de Viña del Mar din Chile.

Domingo a apărut în şase spectacole de operă filmate : "Madame Butterfly", dirijată de Jean-Pierre Ponnelle, "Carmen", dirijată de Francesco Rossi(câştigătoare a unui premiu Grammy), "Tosca" dirijată de Gianfranco de Bosio, şi de asemeni dirijate de Franco Zeffirelli: "Otello", "Cavalleria rusticana" & "Pagliacci", şi "La Traviata", cu Teresa Stratas, care de asemeni a primit un premiu Grammy.

Jean-François Millet

S-a născut pe 4 octombrie 1814 într-o familie de ţărani înstăriţi, la Gruchy, în apropiere de Cherbourg. Moşia părintească se întindea pe colina de pe malul canalului La Manche. Pictura l-a atras pe Millet foarte devreme, în 1833 pleacă la Cherbourg, unde îşi începe studiile sub îndrumarea peisagistului Mouchel. Începând cu anul 1835, se dedică exclusiv picturii.
La Paris, Millet este admis la Academia de Arte Frumoase şi se înscrie la atelierul lui Paul Delroche. Când în 1839 i se sfârşeşte bursa, Millet îşi acoperă cheltuielile pictând portrete. În anul 1841 se căsătoreşte cu Pauline-Virginie Ono, împreună se mută la Paris. În această perioadă - denumită mai târziu "perioada înflorată" - Millet pictează tablouri frivole şi senzuale sub influenţa stilului rococo, după exemplul lui Jean-Honoré Fragonard. În anul 1844, Pauline moare de tuberculoză, iar Millet se întoarce la Cherbourg.

După doar un an, 1845, Millet se mută la Le Havre împreună cu noua prietenă, Catherine Lemaire. Aici pictează portrete şi scene păstoreşti. La sfârşitul aceluiaşi an, se reîntoarce la Paris şi cunoaşte pictori ca Constant Troyon, Narcisse Diaz de la Peña, Honoré Daumier, Antoine Louis Barye, Théodore Rousseau. Reuşeşte să-şi expună tablourile în diverse galerii. Se împrieteneşte cu Alfred Sensier, cu care va coresponda până la sfârşitul vieţii şi care va scrie în 1881 o amplă monografie asupra vieţii şi operei artistului.
Când revoluţia din februarie 1848 pune capăt domniei regelui Ludovic Philip şi ia naştere efemera "A Doua Republică" (1848-1852), Millet păstrează distanţă faţă de aceste evenimente. Tabloul său intitulat Vânturarea grâului a fost totuşi cumpărat cu cinci mii de franci de ministerul de interne al guvernului provizoriu, un preţ exorbitant pentru acel timp. A mai primit şi alte comenzi de stat în valoare de 1800 de franci.

Aceste sume îi oferă lui Millet posibilitatea de a părăsi Parisul. În iunie 1849, pleacă împreună cu prietenul său, sculptorul Charles Jacque, la Barbizon, aşezare aflată în pădurea Fontainebleau. Millet va ajunge împreună cu prietenul său, pictorul Théodore Rousseau, conducătorul grupului de artişti, care mai târziu va căpăta denumirea "Şcoala de la Barbizon".
În sfârşit apar şi cumpărătorii amatori de pictură, ceea ce îi oferă un venit regulat, deşi modest. În anii cincizeci este vizitat din ce în ce mai des de pictori de peste ocean. Din această perioadă datează, printre alte opere, celebrul tablou intitulat Culegătoarele de spice (1857). Critica reproşează artistului că a avut curaj să înfăţişeze trei ţărănci cărora li s-a permis să adune spicele rămase pe câmp după recoltă şi este acuzat de un realism exagerat de radical. Alţi critici apreciază în schimb meticulozitatea autorului în elaborarea temei, descoperind iniţierea unei noi tendinţe în artă. Millet a zugrăvit cu un talent incontestabil munca şi oboseala fizică a acestor ţărănci. În planul al doilea al tabloului se desfăşoară secerişul, la care nu iau parte personajele principale din pictură, dovadă a nedreptăţii vieţii ţărăneşti.

În 1867, cu ocazia Expoziţiei Universale, are loc şi expoziţia sa retrospectivă. În 1870, din cauza războiului, se mută pentru şase luni într-o localitate aproape de Cherbourg. În 1871, când capitala Franţei este cuprinsă de tulburările revoluţionare, Millet refuză să devină membru al Uniunii Artiştilor Adepţi ai Comunei. Din ce în ce mai bolnav, nu reuşeşte să execute comanda decorării Pantheonului cu scene din viaţa Sfintei Genoveva.



































































S-a stins din viaţă în data de 20 ianuarie 1875, la Barbizon.

Carmen Tănase

S-a născut la 18 ianuarie 1961,la Ploieşti. A urmat, între 1980 şi 1984, cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, secţia Actorie, la clasa profesoarei Olga Tudorache şi a asistentei Adriana Popovici. I-a avut drept colegi de promoţie pe Bogdan Gheorghiu, Radu Duda (Alteţa Sa, principele de Hohenzollern-Veringen), Patricia Grigoriu, Marina Procopie, Dan Bădărău, Carmen Ciorcilă, Mihai Verbiţchi şi (de la clasa Sandei Manu) Oana Pellea, Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminiţa Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Adrian Păduraru, Claudiu Istodor. Ca studentă a jucat, printre altele, în Demonii, dramatizare după romanul omonim de F.M. Dostoievski, Joia dulce, după John Steinbeck, şi Suflete tari de Camil Petrescu (spectacol de absolvire).


A debutat pe o scenă profesionistă alături de Olga Tudorache şi de Radu Duda, colegul ei de la Actorie, în rolul Foca din piesa Fluturi, fluturi de Aldo Nicolaj, regizată de Cristian Hadjiculea la Teatrul Foarte Mic din Bucureşti (data premierei: 26 octombrie 1982), spectacol preluat ulterior de Teatrul Naţional din Iaşi. Între 1984 şi 1990 a fost actriţă la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, fiind repartizată iniţial la secţia suceveană a acestuia, împreună cu Radu Duda, Bogdan Gheorghiu, Carmen Ciorcilă, Adrian Păduraru, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Mioara Ifrim şi alţi câţiva tineri absolvenţi de teatru din ţară. Din anul 1990, Carmen Tănase este actriţă la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Oliver Hardy

Oliver Norvell Hardy s-a născut în Harlem, Georgia, S.U.A. la 18 Ianuarie 1892. Tatăl său a fost judecător iar mama sa o pricepută administratoare de hotel. De mic copil a avut darul cântatului şi de la 8 ani a participat la mici spectacole. În 1913 devine actor de comedie semnând un contract cu compania Lubin din Florida şi începe să joace într-o lungă serie de filme scurte. Filmul de debut a fost "Outwitting Dad" din 1914, apoi a mai interpretat roluri în serii de filme ca "Pokes and Jabbs", "Plump and Runt" şi altele. În 1921 a avut un mic rol în "The Lucky Dog", prilej cu care s-a întâlnit cu cel cu care avea să formeze cel mai celebru cuplu de actori de comedie, Stan Laurel. Primul rol împreună cu Laurel a fost în filmul "Forty-five Minutes from Hollywood", în anul 1926.

Cele mai multe producţii şi cea mai mare popularitate au avut-o în timpul celui de-al doilea război mondial.
După câteva filme jucate împreună şi colaborări cu MGM şi Twentieth Century-Fox, Laurel şi Hardy şi-au întemeiat propria companie de producţie de film. Au jucat alături în peste 100 de filme. Ultimul lor film împreună a fost "The Bullfighters" din 1945.

Oliver Hardy fost căsătorit de trei ori: cu Madelyn Saloshin(1913-1921), apoi cu Myrtle Reeves (1921-1937) şi, în cele din urmă, cu Virginia Lucille Jones (1940-1957).
Împreună cu Stan Laurel au reprezentat subiectul unei mărci poştale comemorative de 29 de Cenţi, apăruta la 29.08.1991.


Pasiunea sa favorită a fost jocul de golf.
În ciuda zvonurilor nu obezitatea a dus la moartea sa ci invers, din cauza faptului că a ţinut o dietă masivă şi prelungită care i-a slăbit constituţia fizică. A suferit un prim atac cerebral serios la 12 septembrie 1956 în urma căruia a rămas cu o pareză şi în imposibilitatea de a mai vorbi.
S-a stins din viaţă, în urma unui alt atac cerebral, la 7 August 1957.

Léo Delibes

Fiu al unei familii cu înclinaţii spre artă şi cu o veche tradiţie muzicală, Léo Delibes s-a născut în ziua de 21 februarie 1836, la Saint-Germain du Val (Franţa). Beneficiază în copilărie de o educaţie muzicală din partea mamei şi al unui unchi (organist). După moartea tatălui în 1847 se stabileşte la Paris unde studiază la Conservator.

Léo Delibes a intrat de timpuriu în contact cu scena muzicală franceză, căreia îi va dedica întreaga viaţă. Prima sa compoziţie de balet "La source" ("Izvorul"), îi va aduce primul mare succes. În anul 1870 urmează Coppélia - baletul său cel mai popular - apoi Sylvia (în 1876). Cu opera „Le Roi l'a dit” (1873) cunoaşte succes la Opéra-Comique din Paris, iar în 1881 opera Lakmé (prezentată în premieră tot la Opéra-Comique) va înregistra un triumf copleşitor.

În 1881 este numit profesor de compoziţie la Conservatorul din Paris, unde îi va succeda lui Henri Reber. Delibes moare la Paris în ziua de 16 ianuarie 1891.
Acţiunea capodoperei sale, opera Lakmé, este plasată într-o lume cu totul deosebită faţă de cele obişnuite în lumea operei de până atunci, anume în lumea hindusă.

Oliver Stone

William Oliver Stone, s-a născut în 15 septembrie 1946 şi este fiul lui Jacqueline şi al lui Louis Stone. Oliver a urmat Şcoala Trinitară, apoi părinţii l-au timis la colegiul din Pennsylvania, "The Hill School". În această perioadă părinţii lui au divorţat din cauza legăturilor extraconjugale ale tatălui său. Vacanţele de vară le petrecea la buncii materni din Franţa, lucrând la o casă de schimb valutar. Mai târziu, această experienţă îl va inspira pentru Wall Street. A absolvit "The Hill School" în 1964 şi a fost admis la Universitatea Yale.
Dupa un an a renunţat. A lucrat pe un vas comercial american, călătorind în Oregon şi Mexic. Va relua studiile la Yale. Renunţă a doua oară şi se înrolează în armata americană. Va lupta în războiul din Vietnam în perioada aprilie 1967 - noiembrie 1968. A fost rănit de două ori în lupte. Pentru meritele sale deosebite a fost decorat cu "Bronze Star" şi "Purple Heart". S-a căsătorit în 22 mai 1971 cu Najwa Sarkis. În acelaşi an este absolventul Universităţii New York, secţia film, mentor fiindu-i regizorul Martin Scorsese. Împreună cu vechiul său prieten, Lloyd Kaufman joacă în filmul "The Battle of Love's Return" din 1971. Divorţează de soţia sa în 1977. Câştigă primul premiu Oscar în 1978, cu cea mai bună adaptare la un scenariu, pentru filmul "Midnight Express".



Se căsătoreşte pentru a doua oară în 7 iunie 1981 cu Elizabeth Burkit Cox. Vor avea împreună doi copii, Sean (în prezent actor) şi Michael Jack. În perioada 86-93 va face trei filme pe tema războiului din Vietnam: "Platoon" (1986) - inspirat din experienţa de combatant pe front, film recompensat cu premiul Oscar, "Born on Fourth of July "(1989), pentru care, deasemenea, primeşte un premiu Oscar şi "Heaven and Earth" (1993). "Born on Fourth of July" se bazează pe autobiografia lui Ron Kovic, un veteran al războiului din Vietnam, activist anti - război şi scriitor, rămas în scaunul cu rotile (la 22 de ani), în războiul din Vietnam. "Heaven and Earth", este povestea adevărată a vietnamezei Le Ly Hayslip, a cărei viaţă a fost drastic afectată de război.




Însă filmul care a ridicat cele mai mari controverse a fost "Natural Born Killers" din 1994. Filmat cu combinaţii de film de 8 mm alb-negru şi film de 35 mm color, un psihedelic montaj de imagini care arătau nu numai acţiunea în sine, ci şi exprimarea sentimentelor personajelor. Filmul a fost drastic criticat datorită scenelor de violenţă. Dar Stone a explicat că este o satiră la adresa mediei americane care descrie atât de des acte de violenţă.



Quentin Tarantino, scenaristul filmului, a fost nemulţumit de rezultatul filmului, mai ales din cauza accentului pe care l-a pus Stone pe implicarea mediei, solicitând în final ca numele lui să nu mai apară.

În 1987 Michael Douglas câştiga premiul Oscar pentru rolul jucat în "Wall Street", în regia lui Stone. Regizorul divorţează de Elizabeth în 1993. Relaţia cu actriţa şi modelul Chong Son Chong îi aduce al treilea copil, Tara Chong, născută în 1995.

În anul 1997 Stone, alături de alte 34 de celebrităţi semnează o scrisoare deschisă, adresată cancelarului german Helmut Kohl în care condamnă tratamentul rău la care sunt supuşi scientologii din Germania, făcând o similaritate cu prigonirea evreilor de către nazişti. Printre semnatarii scrisorii s-au mai numărat Dustin Hoffman şi Goldie Hawn. În 1997 regizează "U-Turn", pe care Stone îl descrie ca un film uşor, pentru adolescenţi. "Any Given Sunday" (1999), reuneşte o serie de nume ca Al Pacino, Cameron Diaz şi Charlton Heston şi este un film despre lupta pentru supravieţuire a unei echipe de fotbal.





În 1999 Oliver Stone produce o miniserie pentru ABC Television, "Wild Palms". În acelaşi an apare filmul "Dave", o comedie despre teoria conspiraţiei.


Oliver Stone este arestat în 1999 pentru posesie de droguri şi conducerea maşinii sub influenţa acestora. Urmează un program de reabilitare. În 1997 încearca să publice o autobiografie, "A Child's Night Dream", cu evenimente din copilărie, din studenţie şi din război, scrisă iniţial între anii 1966-1967. După câteva încercări nereuşite, a scos câteva capitole şi a rescris autobiografia, publicând-o.
Din nou este arestat, în 27 mai 2005 pentru posesie de marijuana. Filmul "Scarface" se bazează pe propria lui dependenţă de heroină.
În 2003 realizează două filme documentare: primul, "Persona Non Grata", este un documentar despre conflictul Israeliano-Palestinian. Al doilea, documentarul "Comandante", realizat după ce şi-a petrecut trei zile împreună cu Fidel Castro. Documentarul nu a mai fost difuzat datorită unor incidente politice. Stone se întoarce în Cuba şi filmează "Looking for Fidel", lansat de HBO în 2004. Stone a mai semnat regia câtorva filme, dintre care "Alexander"(2004), un adevărat fiasco financiar, "World Trade Center"(2006) şi W(2008) - film biografic despre George W. Bush, despre copilărie, relaţia cu tatăl său, cariera politică şi implicarea în războiul din Irak. Filmul a fost lansat în 17 octombrie 2008, cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale.


În aprilie 2009 s-a confirmat faptul că Stone va regiza un sequel "Wall Street", în care va juca Michael Douglas.
Oliver Stone obişnuia să folosească mai multe feluri de camere de filmat şi diferite tipuri de filme, trecând de la film de 8 mm la 70 mm, uneori chiar la regizarea unui singur film - "JFK" sau "Natural Born Killers". Filmele lui Stone au fost adeseori criticate că promovează teorii ale conspiraţiei sau că nu respectă istoria. "JFK" a fost criticat că este un amalgam între adevăr şi ficţiune.
Oliver Stone a adunat în cariera sa trei premii Oscar pentru filmele "Midnight Express" (1978), "Platoon" (1986) şi "Born on Fourth of July (1989) trei premii Golden Globe: Platoon (1986), Born on Fourth of July" (1989) şi "JFK" (1992) şi un premiu Bafta pentru filmul "Platoon".

Rodica Tapalagă

S-a născut la 12 ianuarie 1939, la Dorohoi. Este sora cunoscutului actor Ştefan Tapalagă. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1959.












A debutat în 1958 pe marile ecrane în comedia „Alo?...aţi greşit numărul!”, alături de alte mari nume ale scenei şi filmului românesc(Ştefan Tapalagă, Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Stela Popescu ). Actriţa este căsătorită cu scenograful Ion Popescu-Udrişte, cu care are şi un băiat.







În dramaturgie a creat roluri pe scenele mai multor teatre: Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Notarra şi Teatrul Mic.



Din 1981 şi până în prezent, este actriţă a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra din Bucureşti.