Gânduri la final de an

"Remember pentru un artist" a ajuns la prima sa trecere dintre ani. Am încercat în cele aproape 5 luni de la înfiinţare, să păstrez aproximativ acelaşi format întâlnit în "Lumea mea" şi să "cinstesc" aniversarea sau memoria unor artişti de seamă. Întrebările de sub titlul acestui blog, nu sunt inventate de mine. Mi-au fost inspirate din diverse discuţii. Pentru că, alături de scriitorii întâlniţi în "Lumea mea", şi artiştii reprezintă o categorie nedreptăţită în cea mai mare parte. Nedreptăţită de public, nedreptăţită de sistemul de învăţământ, nedreptăţită de tarele societăţii noastre şi, nu în ultimul rând, de cei care conduc destinul culturii noastre în general. Am fost întrebat de câţiva prieteni, dacă celelalte arte cu excepţia muzicii şi a filmului, nu constituie activităţi destinate erudiţilor sau celor care se ocupă de respectivele arte. Am fost întrebat cine se mai duce azi la expoziţii de pictură, la piese de teatru, la spectacole de coregrafie adevărate. Cei mai mulţi, atunci când se vorbeşte despre dans, dau ca exemplu, invariabil, emisiunea lui Ştefan Bănică Jr. "Dansez pentru tine". Nu spun nici pe departe că ceea ce face el acolo în emisiune nu are farmec. Dincolo de farmecul spectacolului în sine, există însă, foarte multă muncă neluată în seamă de către cei care privesc din fotoliu. Şi, extrapolând acest fapt şi la celelalte ramuri ale artei(artele plastice, teatrul, etc.) îmi dau seama că a fi artist în România, reprezintă un deziderat demn de respect şi preţuire. Iar dispariţia tragică a unor mari artişti în 2009 a confirmat pe deplin atât nepăsarea (în unele cazuri), cât şi apetitul românului pentru cultură.
Din aceste motive "Remember pentru un artist" va continua să vă prezinte şi în anul care urmează astfel de biografii ale unor artişti sărbătoriţi sau comemoraţi, însoţite de câteva exemplificări ale artei lor. De asemenea, în 2010 pun la cale şi pe acest blog, câteva surprize. "Colţul artistului amator" spre exemplu, va fi în acest an mult mai activ.
La final de an, adresez mii de mulţumiri tuturor celor ce m-aţi ajutat şi în acest proiect. Vă doresc ca 2010 să vă aducă multe împliniri, multă sănătate, multe bucurii şi multă răbdare în depăşirea momentelor dificile.



La mulţi ani şi să aveţi sărbători frumoase şi fericite!
Cu mult drag şi preţuire,
B.B.

Denzel Washington

Denzel Hayes Washington Jr. s-a născut pe 28 Decembrie 1954 în Mount Vernon, New York. Tatăl său, Denzel Sr. a fost un preot penticostal, iar mama sa, Lynne fost cântăreaţă de gospel, coafeză şi proprietara unui salon de înfrumuseţare. Are o soră mai mare, Lorice şi un frate mai mic David. De la o vârstă fragedă era nemulţumit de felul în care arată, din cauza comentariilor celorlaţi copii despre strungăreaţa lui.
Ca şi copil, majoritatea timpului şi-l petrecea în salonul de înfrumuseţare al mamei sale, dar ascultând şi predicile tatălui său. De acolo se spune că i-a venit înclinaţia lui Denzel spre actorie, datorită conversaţiilor aprinse din jurul său. A fost membru al Boys'Club of America(al cărui purtător de cuvânt este şi astăzi). Când el avea 14 ani căsnicia părinţilor săi a început să dea semne că nu mai merge, iar el şi sora sa mai mare au fost trimişi la internat pentru a nu fi expuşi traumelor unui eventual divorţ.

A urmat cursurile şcolii primare la Pennington Grimes, fiind interesat de diverse sporturi. În copilărie voia să urmeze cursurile Universităţii Texas Tech, apoi se gândea la o carieră în medicină.

În 1977, urmează facultatea de jurnalism a Universităţii Fordham, iar după absolvire merge în San Francisco, unde câştigă o bursă la American Conservatory Theatre. Rămâne la ACT timp de un an, după care începe să joace în mai multe filme pentru televiziune printre care şi "Wilma" şi debuteaza pe marele ecran cu "Carbon Copy" în 1981.
În 1982 se căsătoreşte cu Pauletta Pearson, actriţă şi pianistă, pe care o cunoaşte pe platourile de filmare de la "Wilma", şi cu care are 4 copii: John David, Katia şi gemenii Malcolm şi Olivia. Încearcă să stea cât mai mult timp cu familia sa în “conacul” pe care l-au achiziţionat în LA. Deţine compania de productie Mundy Lane Entertainment, numită aşa după strada pe care a crescut.


În anul 2008 s-a situat pentru al doilea an consecutiv în topul celor mai iubite staruri de cinema, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat anual în SUA. Deţine recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar ale unui actor cu descendenţi africani (până în acest moment a fost nominalizat de 5 ori). Unul dintre cei mai cunoscuţi actori ai Hollywood-ului, Denzel Washington este un actor al cărui echilibru şi inteligenţa îi permite să joace în orice gen de film, de la dramă şi comedie până la thriller.

(articol preluat de la www.cinemarx.ro)

Andrei Tarkovsky

S-a născut la 4 aprilie 1932 la Iourievets (Rusia) raionul Ivanovo, pe Volga. Fiul poetului Arseni Tarkovski, a studiat muzica, pictura, sculptura, limba arabă şi a terminat muncind ca geolog în Siberia .
În 1956, intra la VGIK (Institutul central de cinematografie al URSS), la Moscova. A făcut 4 ani la clasa lui Mikhaïl Romm despre care a spus : “ acest profesor m-a învăţat să fiu eu insumi“. Atunci a realizat primele lui scurt metraje: Ubiitsy (1958) — bazată pe o povestire a lui Ernest Hemingway, Kontsentrat în 1958
iar în 1959, Segodnya uvolneniya ne budet.

Toate trădau o puternică influenţă a neorealismului italian.
În 1960, realizează filmul : Katok i skripka(Compresorul şi vioara), acesta fiind filmul său de licenţă.
Primul său lumg metraj,"Copilăria lui Ivan", din 1962, l-a impus atenţiei publicului şi criticii, câştigând premiul “Leul de aur“ la Veneţia.

Mereu supărat pe cenzura care-i judeca filmele neconforme cu principiile şi cerinţele artei naţionale sovietice, a trebuit să intre de nenumăraete ori la montaj pentru ca cel de-al doilea lung metraj al său să–şi poată face apariţia : "Andrei Rubliov", 1966. A fost expediat abia la ora 4 dimineata în ultima zi a festivalului de la Cannes, din ordinul expres al autorităţilor sovietice pentru a evita eventuala nominalizare şi premiere, şi a fost vizionat parţial – pentru a salva aparenţele – Filmul a fost interzis în URSS până în 1971.
Andréi Tarkovski a considerat acest film ca cel mai bun exemplu pentru a arăta lumii care este adevăratul rol şi responsabilitate a artistului în societate,dându-se exemplu pe el însuşi, ca cineast, care nu avea de ce să fie obligat să perfecţioneze pentru a arăta “minunăţiile “politicii sovietice .
Cu toate că nu deţinea controlul asupra destinului final al filmelor sale, Andréi Tarkovski, a continuat să filmeze.
Urmatorul lui film, "Solaris" (1972), a fost aclamat în ţările comuniste şi a fost considerat replica sovietică a filmului american "2001: Odiseea Spaţială", regizat de Stanley Kubrick, cu toate că Tarkovski mereu a afirmat că el nu văzuse filmul. De asemeni în cartea sa postumă “Timpul eternizat “ şi în propriul său testament din cadrul documentarului "Tempo di viaggio", Andréi Tarkovski a considerat "Solaris" ca fiind filmul cel mai puţin elaborat.

Fără îndoială, pentru un artist ca Tarkovski, să lucrezi în URSS însemna să-ţi limitezi imaginaţia şi creativitatea.
Următorul lui film, "Oglinda", din 1974 prezenta o împletire a unor episoade din copilăria sa şi a unor poeme ale tatălui. Din cauza acestui film, a cărui premieră a avut loc în 1975, Tarkovski a avut probleme cu autorităţile şi puţin a lipsit să nu-l coste libertatea.
La filmul "Călăuza), a trebuit să reia din nou filmările cu o reducere substanţială de fonduri, după ce un accident de laborator a distrus prima peliculă.
"Nostalgia" a fost filmat în Italia, în 1983 şi a fost ultimul film realizat sub vigilenţa cenzurii sovietice. Anul următor, sătul de hărţuielile la care era supus pleacă împreună cu soţia în Suedia şi aici, cu ajutorul colaboratorilor obişnuiţi ai regizorului suedez Ingmar Bergman realizează ultimul său film,"Sacrificiul".
Acest film a primit 4 premii la Cannes, dar regizorul, foarte bolnav, nu a putut ridica premiile, acestea i-au fost înmânate fiului său, Andriushka, care a fost primit cu aplauze ce nu au contenit minute în şir.

Andréi Tarkovski, s-a stins din viaţă la 29 decembrie 1986 la París, la vârsta de 54 ani, departe de ţara sa natală şi la câteva luni de la terminarea filmului său "Sacrificiul". A fost înmormântat într-un cimitir pentru emigranţii ruşi în Sainte-Geneviève-des-Bois, din Île-de-France.

Un gând de bucurie la Naşterea Domnului

Orice sărbătoare, în afară de spiritul caracteristic, mai trebuie să aducă şi multă bucurie. Multă linişte sufletească. Din nefericire, secolul vitezei, a redus la tăcere multe din aceste momente, dedicate sufletului nostru. Şi, cred că cel sau cei care au adus pe lume acea vorbă cu "graba strică treaba", au avut în gând şi acest aspect. În graba asta care ne caracterizează pe toţi de ceva timp încoace (şi mă refer la câteva secole!!!), uităm să ne bucurăm pentru noi, pentru cei din jurul nostru, dar mai ales pentru cei dragi. Suntem, realmente, striviţi de problemele zilnice, şi totuşi, nu ezităm să ne încărcăm cu ele şi în momentele de sărbătoare.

Din această cauză, dar nu numai, eu, vă invit la o sărbătoare specială. Doresc ca începând cu acest Crăciun, să renaştem în sufletele noastre, toată bucuria de care suntem în stare! Reţeta este simplă şi extrem de eficace. Îmbrăţişaţi, rând pe rând, fiecare persoană dragă inimii voastre şi oferiţi-i un moment de bucurie şi de linişte sufletească! Atât! Efectul se va întoarce asupra voastră înmiit!

Vă urez tuturor celor care intraţi pe aceste pagini, multă sănătate, mult noroc, multe bucurii, iar sărbătorile noastre de suflet, să vă aducă liniştea sufletească atât de mult dorită!

LA MULŢI ANI!

cu mult drag, B.B

Paula Seling

S-a născut la data de 25 decembrie 1978 la Baia Mare. Marea pasiune pentru muzică şi-a manifestat-o de la vârsta de 6 ani când, încurajată şi de părinţi, a început să studieze pianul la Şcoala de Arte din Baia Mare cu doamna profesoară Tilca Mariana.
La 10 ani a început să cânte în corul şcolii şi în scurt timp am devenit solista acestui cor. La 15 ani s-a înscris la Şcoala Populară de Arte. Anul 1997 în care şi-a susţinut bacalaureatul, a fost unul cât se poate de prolific în cariera sa muzicală. A cântat în deschiderea concertului susţinut de Joan Baez la Bucureşti dar mai ales a câştigat Trofeul Mamaia.

Ulterior a urmat primul său album, în limba engleză "Only Love" înregistrat la Sound House Records - Germania. Prima sa piesă „Ploaie în luna lui Marte” s-a bucurat de un uriaş succes. A urmat în 1999 albumul „De dragoste”, iar în 2001 albumul „Mă voi întoarce. Tot în 2001 a câştigat Premiul pentru cea mai bună voce feminină la Premiile Industriei Muzicale Româneşti.

A urmat cel mai important premiu al carierei sale şi anume marele trofeu al Festivalului Cerbul de Aur de la Braşov, ediţia 2001. În 2002 Tony Hawks, producător, compozitor, regizor şi scriitor i-a propus să facă un documentar pe canalul Discovery în care să expună publicului reţeta succesului unui cântec, ea fiind aleasă ca „subiect” de studiu în România. În urma acestei colaborări s-a născut în 2003 albumul „Fără sfârşit”, cel mai consistent album de până atunci.

Este unul dintre puţinii artişti români care au cântat alături de nume sonore din muzica internatională: Al Bano, Anita Doth (solista trupei 2 Unlimited), Tony Hawks , Chick Corea (9 noiembrie 1998), Michael Bolton (7 iulie 2007), Beyonce (26 octombrie 2007). A colaborat cu realizatoarea de video clipuri Andreea Păduraru obţinând pentru una din aceste colaborări şi un premiul (împreună cu regizoarea) în anul 2003 pe MTV.

Fiind împlinită în viaţa profesională, a urmat ca şi viaţa sa personală să fie împlinită. Astfel în 2005, Paula s-a măritat cu Radu Bucura, împreuna cu care a deschis casa de producţie UNICORN RECORDS. Pe 10 iulie 2009 Paula a lansat videoclipul single-ului Believe de pe albumul cu acelaşi titlu, album ce a fost lansat cu o luna înainte, adică pe 10 iunie, la Silver Church.

Charles Chaplin

S-a născut la 16 Aprilie 1889 în Walworth, Londra. Chaplin a fost fiul unui cabaretist şi a apărut pe scenă de la o vârstă fragedă. Ulterior, tatăl său a murit, iar mama sa a fost internată la un spital de boli mintale, ceea ce a dus la o copilărie dificilă, care a luat sfârşit în momentul în care Chaplin s-a alăturat, la vârsta de 17 ani, trupei de vodevil al fratelui său vitreg. Mack Sennett, inovatorul comediilor americane de tip scenetă, l-a descoperit pe Chaplin în timpul unei apariţii în America a trupei de vodevil. În 1913, a semnat un contract pentru a apare în filmele produse de Compania Keystone a lui Sennett. În al doilea său film, Kid Auto Races at Venice (1914), Chaplin a creat personajul care avea să-l facă faimos ämicul vagabond. Vagabondul purta o şapcă, avea o mustaţă bine întreţinută, pantaloni largi şi baston, şi mergea crăcănat, în pantofii săi mult prea mari. Personajul său era un ratat, iubit însă de cinefili. Chaplin avea să interpreteze acest personaj în mai bine de 70 de filme. În era filmului mut, umorul grosolan era rege, iar Chaplin era un maestru al comediei fizice. A devenit una dintre cele mai cunoscute personalităţi americane şi cerea salarii din ce în ce mai mari. A început să-şi regizeze singur filmele, iar împreună cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W. Griffith, a fondat în 1919 compania United Artists, pentru a controla mai eficient proiectele sale. Chaplin a regizat, a interpretat rolul principal, a scris scenariul, a produs şi compus muzica comediilor sale de lung metraj, dintre care amintim Puştiul (1921), Febra aurului (1925), Luminile oraşului (1925), Vremuri moderne (1936) şi Dictatorul (1940). Aceste filme au ridicat probleme sociale şi politice ale vremii, care, văzute prin ochii Micului vagabond, păreau uşor intensificate.

După apariţia filmului sonor, la sfârşitul anilor 20, Chaplin a apărut mai rar în filme, însă faima sa a continuat să crească, pe măsură ce filmele sale au dobândit un public nou şi au fost recunoscute drept filme clasice. În spatele camerelor de filmat, viaţa personală a lui Chaplin era deseori pe prima pagină a ziarelor. S-a căsătorit de patru ori, de trei ori cu partenerele sale din filme, iar în 1943 a fost acuzat de altă femeie că este tatăl copilului ei. În acelaşi an, s-a căsătorit cu Oona O'Neill, fiica în vârstă de 18 ani a dramaturgului Eugene O'Neill, o căsătorie care a dat naştere multor controverse. La vremea respectivă, Chaplin era în vârstă de 54 de ani. Opiniile politice ale lui Chaplin au fost de asemenea criticate, la fel şi faptul că nu a obţinut cetăţenia americană. Forţat să-şi plătească impozitele şi acuzat că a susţinut cauzele subversive ale preşedintelui McCarthy, Chaplin a părăsit Statele Unite în 1952. Informat că nu va fi primit prea bine dacă se întoarce, a răspuns "Nu m-aş întoarce acolo nici dacă Iisus Christos ar fi preşedinte" şi a cerut permis de şedere în Elveţia.

A locuit împreună cu familia sa la Corsier-sur-Vevey, Elveţia şi a făcut alte câteva filme. La 10 aprilie 1972, în timpul primei sale vizite în Statele Unite după 20 de ani, pionierul filmului Charlie Chaplin accepta un premiu Oscar pentru întreaga activitate, mai precis pentru incalculabila sa contribuţie la arta cinematografică. Chaplin, la un moment dat cel mai de succes star de cinema şi regizor din America, părăsise ţara în anul 1952, în urma unei imense controverse. Moare din cauze naturale la 25 Decembrie 1977 în localitatea elveţiană în care trăia, Corsier-sur-Vevey.

Théodore Rousseau

Théodore Rousseau, fiul unui croitor, s-a născut la 15 aprilie 1812 în Paris. În copilărie a avut probleme cu sănătatea, din această cauză a petrecut mult timp la ţară. Când în 1821 se reîntoarce la Paris, ia primele lecţii de pictură. Câţiva ani mai târziu, pictează în atelierul peisagistului Rémond Rousseau. La Muzeul Louvre, loc foarte des vizitat de el, pictează un mare număr de copii după operele maeştrilor olandezi. Pentru că este atras în mod deosebit de pictura în plein-air, caută teme în împrejurimile Parisului. Călătoreşte mult în Franţa. Vizitează, printre altele, localităţile Lyon, Royan, Overnie, locuri din Normandia şi Jura.
Tânăr fiind, descoperă în 1827 împrejurimile pădurii Fontainebleau. Din 1833, locuieşte la Chailly, apoi se mută în 1836 la Barbizon, unde în 1841 închiriază o casă. Tablourile sale nu au fost admise vreme îndelungată la expoziţiile anuale ale Salonului din Paris. Reuşeşte să expună abia în 1849. În acelaşi an,se împrieteneşte cu Jean-François Millet, care îi va fi vecin la Barbizon.

În pădurile Fontainebleau - la câţiva kilometri de Barbizon - se găseşte satul Apremont, celebru pentru vazele pictate, create sub influenţa picturii sfârşitului secolului XVIII-lea. Stejari la Apremont este unul dintre cele mai remarcabile tablouri ale lui Rousseau. Printr-o minimă adaptare la perspectivă, artistul obţine un efect vast, spaţial perfect, în ciuda lipsei detaliilor. Pictura este realizată în contre-jour, stejarii sunt priviţi dinspre partea umbrită, iar norii de pe cerul albastru al verii sunt pictaţi în tonuri foarte luminoase. Atmosfera este inundată de soare, peisajul autentic respiră bucurie, nimic nu este pictat cu metodele tradiţionale.
Tabloul intitulat Luminiş în pădurea Fontainebleau, amurg (vezi: Galerie) arată aproape ca negatuvul tabloului anterior. Umbrele copacilor iau forme arhitectonice. În mijloc pătrund în spaţiul deschis razele portocalii ale luminii soarelui care apune. Rousseau redă atmosfera amurgului utilizând cu măiestrie jocul luminilor. Este indiscutabilă influenţa pictorului englez John Constable, amintind în special imaginile din tablourile reprezentând catedrala din Salisbury.
În 1854, Rousseau devine membru al Academiei de Arte Frumoase din Amsterdam. Spre sfârşitul vieţii, ca artist cunoscut şi apreciat, este preşedintele juriului la Expoziţia Mondială din 1967. Cu puţin timp după aceasta, la 22 decembrie 1867, Théodore Rousseau moare la Barbizon. Împreună cu Jean-François Millet a fost cel mai cunoscut pictor al Şcolii de la Barbizon.