Bob Marley

Robert Nesta Marley s-a născut în Nine Miles (Rhoden Hall, Saint Ann), o mică localitate din nordul insulei Jamaica, din Marea Caraibe. Era fiul lui Cedella Booker, jamaicană de 18 ani şi a lui Norval Marley, căpitan britanic de 50 de ani, care s-a dezis de fiul său de frică să nu fie retrogradat. La sfârşitul anilor '50, Bob s-a mutat cu mama sa la Kingston. Din nefericire, pentru majoritatea jamaicanilor, capitala jamaicană însemna viaţă trăită la periferiile sărace ale oraşului. Bob a crescut în această ambianţă; aici l-a cunoscut pe Neville O’Riley Livingston, poreclit şi "Bunny", care i-a devenit în scurt timp prieten. Împreună cu el, Bob a început să fie interesat de muzică, şi au cântat şi compus chiar câteva melodii. Amândoi erau influenţaţi însă de muzica pe care o ascultau la radio, muzică transmisă de posturile din SUA (Ray Charles, Curtis Mayfield, Brook Benton sau Fats Domino şi mai ales grupul The Drifters, foarte popular în Jamaica. De această perioadă Bob a început alternarea muncii sale de la o turnătorie cu muzica. Atât Bob cât şi Bunny au primit ajutor în materie de muzică de la Joe Higgs, un cântăreţ care-şi câştigase deja o faimă în Jamaica. Dar ca să-şi asigure existenţa, dădea ore de muzică începătorilor. Într-o oră de muzică, Bob şi Bunny au cunoscut alt tânăr muzician, pe nume Winston Hubert McIntosh (Peter Tosh). În 1962 Bob Marley a participat la o audiţie pentru un producător muzical pe care-l chema Leslie Kong. Acesta, impresionat, i-a invitat în studio să înregistreze câteva melodii. Anul următor Bob şi-a dat seama că cea mai bună cale pentru a-şi îndeplini visul era să–şi facă o formaţie. Le-a împărtăşit ideea lui Bunny şi Peter şi toţi trei au format primul grup, numit "Wailing Wailers". Noua formaţie a câştigat rapid simpatia percuţionistului rastafari Alvin Patterson, care i-a prezentat producătorului Clement Dodd. La mijlocul anului 1963 Dodd a văzut formaţia "Wailing Wailers" şi s-a hotărât să promoveze grupul.

Au lansat astfel primul lor single, "Summer Down", la casa de discuri Coxsone la sfârşitul anului 1963. Formaţia originală era compusă din Bob, Bunny, Peter, Junior Braithwaite şi doi corişti, Beverly Kelso şi Cherry Smith. În acest timp, mama lui Bob, Cedella, se recăsătorise şi se mutase în Delaware, în SUA, după un efort financiar deosebit. Ea dorea să-i dea lui Bob o viaţă nouă în această ţară. Înainte de călătorie, el a cunoscut-o pe Rita Anderson şi în 10 februarie 1966 cei doi s-au căsătorit. Bob Marley a stat aproape opt luni cu mama sa în Wilmington, Delaware. Aici a reuşit să găsească de muncă în schimbul de noapte la un service pentru Chrysler. Bob ajunse în Kingston în octombrie 1966, la şase luni după vizita Majestăţii sale Imperiale Haile Selassie, din Etiopía, care a impulsionat şi a reînnoit mişcarea rastafari din insulă. Apropierea lui Bob de credinţa Rastafari a început să se reflecte şi în muzica sa. Bob a fost atât de prins de această nouă ideologie încât i-a chemat pe Peter şi Bunny pentru a forma un nou grup; aşa apare grupul care îi va aduce celebritatea - "The Wailers". Soţia sa,  Rita începuse şi ea o carieră solistică înregistrînd un important succes cu piesa "Pied Piper", o versiune a unei melodii pop englezeşti . În Jamaica, ritmurile frenetice sunt înlocuite cu ritmuri mai lente şi mai senzuale numite rock-steady. Credinţa rastafari a celor de la "The Wailers" a reuşit să-l coopteze şi pe Dodd, împreună cu care au fondat propria lor casă de  discuri, numită "Wail’N’Soul". În afara câtorva succese, ea nu a răspuns aşteptărilor şi aşa că a sfârşit în 1967.

Grupul însă a supravieţuit făcând compoziţii pentru o companie asociată lui Johnny Nash, care în deceniul următor va avea un deosebit succes cu una din melodiile lui Bob, "Stir It Up".   Ulterior, The Wailers au cunoscut un om care le-a revoluţionat munca, Lee Perry. Asocierea dintre Perry şi grupul The Wailers va aduce succesul cu melodii ca "Soul Rebel", "Duppy Conqueror", "400 Years" şi "Small Axe", melodii clasice ale viitorului curent reggae. În 1970, doi dintre cei mai mari muzicieni de pe insulă s-au alipit la grup. Este vorba de  Aston 'Family Man' Barrett şi fratele său, Carlton.   

În vara anului 1971 Bob a acceptat invitaţia lui Johnny Nash pentru a-l acompania în Suedia, ocazie cu care a semnat un contract cu CBS, care era casa de discuri a cantăreţului american. În primăvara lui 1972 The Wailers au aterizat în Anglia pentru a face promoţie discului "Reggae on Broadway", dar nu au avut prea mult succes. În disperare de cauză, Bob a vizitat studiourile de înregistrare Island Records, care au fost primele interesate de muzica jamaicană, iar aici l-a întâlnit pe Chris Blackwell. Blackwell îi cunoştea pe The Wailers şi le-a oferit 4 milioane pentru a înregistra un album în condiţiile celor mai avansate tehnici de care dispunea studioul. Acest prim album, "Catch A Fire", a avut parte de o promovare puternică. 

Discul nu a avut un succes imediat, iar muzica şi versurile lui Bob pline de încărcătură socială, erau ceva cu totul diferit de ceea ce se cânta pe atunci în Europa. Island Records a promovat chiar un turneu al grupului prin Anglia şi SUA, ceea ce era altă noutate pentru o formaţie de reggae. The Wailers au cântat în Londra în aprilie 1973 şi trei luni mai târziu grupul s-a reîntors în Jamaica. Bunny a părăsit viaţa muzicală, abandonând grupul înainte de turneul din SUA. În locul său intra Joe Higgs, vechiul profesor de muzica al celor de la The Wailers. În SUA au participat la câteva concerte ale lui Bruce Springsteen şi Sly & The Family Stone, principalul grup cu muzicieni de culoare din SUA la acel moment.  

În 1973 grupul a lansat cel de-al doilea album cu Island Records, "Burnin’", un disc ce includea noile versiuni ale unor cântece mai importante ca "Duppy Conqueror", "Small Axe" şi "Put It On", alături de "Get Up, Stand Up" şi "I Shot The Sheriff". Ultima piesa a fost aceea care l-a consacrat definitiv pe Bob Marley, ajungând, alături de Eric Clapton, să ocupe primul loc la single-urile cele mai bine vândute din SUA. 

În 1974, Bob Marley a petrecut majoritatea timpului în studio lucrând pentru "Natty Dread", un album ce includea melodii ca "Talkin’ Blues", "No Woman No Cry", "So Jah Seh", "Revolution", "Them Belly Full (But We Hungry)" sau "Rebel Music (3 o’clock Roadblock)". Anul următor , Bunny şi Peter părăseau definitiv grupul pentru a se dedica unor cariere solistice, ceea ce a făcut ca grupul să fie cunoscut ca Bob Marley & The Wailers. "Natty Dread" a fost lansat în februarie 1975.  În ceea ce priveşte turneele, au făcut două, unul la Lyceum Ballroom din Londra, care a fost catalogat unul din cele mai bune ale acelei perioade, iar al doilea în noiembrie când Bob a revenit în Jamaica pentru a cânta într-un concert umanitar alături de Stevie Wonder, acum însă ca o vedetă a ţării sale şi a lumii.

"Rastaman Vibrations", următorul album a fost lansat în 1976. Albumul conţinea melodii ca "Crazy Baldhead", "Johnny Was", "Who The Cap Fit" şi poate cea mai semnificativă dintre toate, "War", ale cărei versuri erau extrase dintr-un discurs al Împăratului Haile Selassie, la ONU.  Bob Marley era pe atunci un activist non-politic în Jamaica, un muzician consacrat , un susţinător al mişcării rastafari. Bob Marley a hotărât sa dea un concert gratuit în Parcul Eroilor Naţiunii din Kingston, pe 5 decembrie 1976, cu intenţia explicită de a promova pacea. După anunţul concertului, guvernul convoca alegeri pentru 20 decembrie.

În ziua de 3 decembrie, două zile înainte de “Smile Jamaica”, Bob, soţia sa Rita, Lewis Griffith şi managerul Don Taylor au fost răniţi într-un atentat cu armă, provocat de nişte necunoscuţi, deşi se zvonea că însăşi CIA ar fi fost implicată în această lovitură. În interiorul casei din 56 Hope Road, Jamaica, Bob a fost rănit de focurile de armă trase, în piept, foarte aproape de inimă şi la un braţ; soţia sa Rita la cap, Lewis Griffith în stomac iar managerul Don Taylor a fost de asemeni spitalizat deoarece s-a aflat pe linia focurilor de armă.   Din fericire după un timp recuperarea a fost completă. La două zile după atentat, Bob şi-a improvizat o platformă pe care a cântat. Când a fost întrebat pentru ce, el a răspuns: “ Oamenii care trăiesc şi încearcă să facă această lume mai rea nu-şi permit nici o zi liberă, cum aş putea eu să-mi iau una când încerc să fac puţină lumină în obscuritate? “ A fost ultima reprezentaţie a lui Bob în Jamaica pentru următoarele 18 luni. 

Temându-se de un alt atentat, a părăsit insula şi a plecat să trăiască la Londra. Acolo a înregistrat următorul album, "Exodus", unul din cele mai importante din cariera sa şi din muzica reggae.   Lansat în vara aceluiaşi an, "Exodus" a consolidat statutul internaţional al grupului, rămânând în topul din Marea Britanie timp de 56 de săptămâni şi având 3 single-uri - "Waiting In Vain", "Exodus" şi "Jamming’" – ca mari succese. În 1978 grupul a obţinut un nou succes cu "Kaya", care a reuşit să ocupe locul patru în Anglia în săptămâna imediat următoare lansării. De pe acest album au fost scoase două single-uri, "Satisfy My Soul" şi "Is This Love?". 

În aprilie 1978 se întoarce în Jamaica pentru "One Love Peace Concert". A fost tot atunci invitat la sediul ONU în New York pentru a primi Medalia Păcii iar la sfârşitul anului Bob a plecat într-o călătorie în Africa pentru prima dată, unde a vizitat pentru început Kenya şi apoi Etiopia, locul spiritual al mişcării rastafari. Grupul abia terminase un turneu prin Europa şi SUA. Acest turneu i-a servit ca material pentru al doilea album live "Babylon By Bus". "Survival", al nouălea album al lui Bob Marley cu Island Records a fost lansat în vara lui 1979. Includea "Zimbabwe", un imn pentru Rodesia, care îşi câştigase libertatea, alături de "So Much Trouble In The World", "Ambush In The Night" şi "Africa Unite". 

Cum indică şi coperta care conţinea drapelele naţiunilor independente, "Survival" a fost un album omagial pentru cauza panafricană. În aprilie 1980, formaţia a fost invitată oficial de guvernul recent eliberatei Zimbabwe pentru a cânta la ceremonia dedicată independenţei noii naţiuni. Următorul disc al grupului , "Uprising", a fost lansat în mai 1980 şi a avut un succes imediat cu "Could You Be Loved?". 

Albumul mai conţinea şi "Coming In From The Cold", "Work" şi faimosul "Redemption Song". The Wailers au pornit în cel mai mare turneu european, sfidând orice record de asistenţă. Agenda includea un concert pentru 100.000 de persoane la Milano, cel mai mare din istoria grupului. Bob Marley & The Wailers erau grupul cu cel mai mare turneu din acel an. "Uprising" figura în toate topurile din Europa. Era o perioadă de maxim optimism şi îşi făceau planuri pentru un turneu în SUA în compania lui Stevie Wonder, la sfârşitul anului.   După terminarea turneului european, Bob Marley şi grupul său au pornit spre SUA. Bob planificase două concerte în Madison Square Garden, dar s-a îmbolnăvit grav. 

Cu trei ani înainte, în Londra, s-a rănit la un deget de la picior în timp ce juca fotbal. Rana netratată s-a dovedit a fi cancerigenă şi cu toate că a tratat-o apoi în Miami, a continuat să se reproducă. În 1980, cancerul începuse să se propage prin tot corpul lui Bob. A putut să-şi controleze boala timp de opt luni făcând tratament la clinica doctorului Joseph Issels, în Bavaria. Tratamentul lui Issels stârnea multe polemici pentru că folosea numai remedii naturale şi nu toxice. Pentru un timp a părut că sunt eficiente, în cazul lui Bob. La începutul lunii mai, părăsea Germania pentru a se întoarce în Jamaica, dar nu a reuşit să-şi termine călătoria.  Bob Marley a murit într-un spital din Miami la 11 mai 1981. Cu o lună înainte, Bob fusese decorat cu Ordinul de Merit al Jamaicăi, a treia mare onoare a naţiunii, ca semn de recunoaştere a inestimabilei sale contribuţii aduse culturii acestei ţări. Pe 21 mai 1981, onorabilului Robert Nesta Marley i se făceau funeralii oficiale din partea poporului jamaican. După funeralii corpul lui Bob a fost înmormântat în satul său natal, Nine Miles, în nordul insulei, unde se odihneşte într-un mausoleu.