vineri, 5 martie 2010

Rex Harrison

Născut în anul 1908, în Lancashire, Anglia, Reginald Carey Harrison a fost o vedetă a ecranului şi a scenei teatrale timp de şaizeci de ani.
Sir Rex Harrison este cunoscut pentru şarmul, subtilitatea, dar şi aura de mister a personajelor interpretate. Vasta sa cultură a fost formată de către profesori de renume, la instituţiile Birkdale Preparatory School şi Liverpool College.
Atras de luminile rampei, britanicul a acceptat, la vârsta de optsprezece ani, o slujbă oferită de teatrul Liverpool Repertory. Cariera sa juvenilă a fost întreruptă de începerea celui de-al doilea război mondial, atunci când Harrison a fost încorporat ca locotenent în The Royal Air Force.


În piesa ,,French without Tears" a convins publicul de disponibilităţile sale pentru comedia neagră. În piese precum ,,Bell Book and Candle", ,,Venus Observed", ,, The Love of Four Colonels", criticii au apreciat indicaţiile regizorale oferite colegilor săi de trupă. Tărâmul tuturor posibilităţilor, Hollywood-ul, l-a primit cu braţele deschise în anul 1930.
,,The Great Game" (1930) a marcat debutul său pe peliculă. Divorţat de prima soţie, Collette Thomas, în anul 1942 se recăsătoreşte cu actriţa germană Lilli Palmer.



Cei doi au format un cuplu în numeroase piese de teatru. După un scandal notoriu în presa vremii (s-a spus că starleta Carole Landis s-a sinucis din cauza despărţirii de impulsivul actor), relaţia sa cu Lilli a fost curmată. S-a însurat cu actriţa britanică Kay Palmer, urmată apoi de Rachel Roberts şi Mercia Tinker. Din cele şase mariaje, Harrison a rămas cu cinci fii (printre care şi actorul Noel Harrison).



Fascinat de opera fraţilor Auguste şi Louise Lumiere, laureatul premiului Oscar a avut apariţii semnificative în filme având o largă gamă tematică: ,,The Citadel" (1938), ,,Major Barbara" (1941), ,,The Rake's Progress" (1945), ,, Anna and the King of Siam" (1946), ,,The Foxes of Harrow" (1947).





Rolul care l-a consacrat este cel al profesorului Higgins din ,,My fair Lady", în care i-a dat replica încântătoarei Audrey Hepburn. Partitura intransigentului Henry Higgins, jucată pe scenele londoneze, i-a adus un mult aşteptat premiu Tony, în anul 1957. În anul 1963, a uimit întreaga tagmă actoricească cu performanţa din filmul "Cleopatra", pentru care a primit o nominalizare la Premiile Oscar.





Autobiografia complexului actor, intitulată ,,Rex" (1975), a fost urmată de un volum de versuri: ,,If Love be Love". Cu un an înaintea decesului său, a fost investit de către regina Elisabeta a II-a cu titlul de Sir. Până la moartea sa, survenită în anul 1990, a împărtăşit dragostea către lumea teatrului întregii lumi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu