Oare cum putem aborda arta, noi, oamenii secolului XXI? Oare cum se mai poate simţi artistul implicat în problemele ridicate de creaţia sa? Arta şi artistul însuşi, rămâne doar o simplă curiozitate de "erudit" sau ne apare drept o realizare eternă? Iată câteva întrebări pe care mi le pun la începutul unui nou blog consacrat artiştilor lumii.
Vă invit, aşadar, să pătrundem în lumea artelor plastice, a muzicii, a teatrului şi a filmului, pentru a ne aminti sau cunoaşte pe cei care le-au creat.
joi, 17 septembrie 2009
Patrick Swayze a încetat din viaţă
Actorul american Patrick Swayze, devenit celebru cu rolul instructorului de dans din filmul "Dirty Dancing", a murit luni, după o lungă luptă cu un cancer la pancreas, la vârsta de 57 de ani. "Patrick Swayze a murit liniştit, astăzi (luni, n.r.), având familia alături, după ce s-a luptat cu boala 20 de luni", a spus purtătorul său de cuvânt, Annett Wolf, într-un comunicat. Actorul, născut în Texas, a jucat în acest film rolul atractivului instructor de dans Johnny Castle, alături de Jennifer Grey, în rolul unei adolescente timide pe nume Frances "Baby" Houseman, care se transformă într-o femeie îndrăzneaţă sub influenţa acestuia, în timp ce se află în vacanţă, într-o staţiune din New York, acţiunea peliculei având loc în anii 1960. În ianuarie 2008, Swayze a fost diagnosticat cu cancer la pancreas în stadiul 4, una dintre cele mai mortale forme ale bolii. În momentul în care a făcut public acest lucru, boala se extinsese şi la ficat. Însă actorul a ales să lupte împotriva cumplitei boli, optând pentru un tratament cu un medicament experimental , el surprinzând Hollywood-ul când a ales să filmeze pentru un nou serial de televiziune, "The Beast", în care a jucat rolul principal, cel al unui detectiv de poliţie. Serialul tv a fost difuzat pe posturile americane de televiziune la începutul acestui an. "Cred că toată lumea era de părere că sunt nebun... se gândea că voi distruge un serial de televiziune", spunea Swayze într-un interviu acordat în ianuarie 2009, adăugând că diagnosticul care i-a fost pus l-a speriat şi l-a înfuriat. La începutul acestui an, Swayze a început să-şi scrie memoriile, ajutat de soţia sa, cu care avea o relaţie de peste 30 de ani, Liza Niemi.
"Dirty Dancing", un film care a fost realizat cu un buget mic şi aproape refuzat de studioul de producţie, a devenit un hit de box office, a obţinut nominalizări la Globul de Aur pentru actorii principali şi a fost recompensat cu un premiu Oscar, pentru piesa "(I've Had) The Time of My Life".
Producătorii nu şi-au făcut mari speranţe în legătură cu "Dirty Dancing", dar filmul a avut încasări de 64 de milioane de dolari în box office-ul nord-american şi de 214 milioane de dolari la nivel mondial. Swayze a fost unul dintre autorii piesei "She's Like the Wind", pe care a interpretat-o pentru coloana sonoră a filmului. Piesa a ajuns până pe locul al treilea în topurile de specialitate. Filmul a rămas popular peste două decenii şi a beneficiat şi de o adaptare pentru scena de teatru.
În 1990, "Ghost" a devenit un suces şi mai mare decât "Dirty Dancing", încasând peste 217 milioane de dolari în America de Nord şi circa 505 milioane de dolari la nivel mondial.
Swayze a jucat rolul iubitului decedat al personajului interpretat de Demi Moore, Sam, într-o comedie romantică ce a fost nominalizată la Oscar. Whoopi Goldberg a câştigat un premiu Oscar pentru rolul jucat în acest film, al unui medium care îl ajută pe Sam să comunice cu iubita sa de dincolo de mormânt. Goldberg a declarat că Swayze a fost acela care l-a convins pe regizorul Jerry Zucker să o distribuie în acest rol. Swayze s-a născut în Houston, pe 18 august 1952, şi a cunoscut lumea divertismentului foarte devreme. Tatăl său era campion de rodeo, iar mama sa deţinea un studio de balet. Swayze s-a pregătit pentru dans de la o vârstă fragedă şi a făcut parte din mai multe companii de balet din New York, înainte să se decidă să se mute pe Broadway. În anii 1970, rolul Danny Zuko din versiunea pentru Broadway a producţiei "Grease" a atras atenţia Hollywood-ului, iar el s-a mutat pe Coasta de Vest, apărând cu roluri de mică întindere în filme pentru micul şi marele ecran. Calităţile de actor i-au fost recunoscute şi apreciate odată cu rolurile din drama "Proscrişii/ The Outsiders" şi din "Invazia roşie/ Red Dawn", în care el şi viitoarea sa parteneră din "Dirty Dancing", Jennifer Grey, au jucat rolul unor adolescenţi care se luptă cu ruşii invadatori.
După "Dirty Dancing" şi "Ghost", Swayze a avut câteva eşecuri în cariera sa profesională, la care s-a adăugat o lungă bătălie cu dependenţa de alcool. Atribuind unele dintre problemele sale legate de consumul de alcool succesului instant şi stilului de viaţă de la Hollywood, el s-a mutat în Texas cu soţia sa, dar a lucrat în continuare în filme precum "Dragonul verde/ The Green Dragon" şi "Donnie Darko", ambele lansate în 2001.
Patrick Swayze a fost nominalizat de trei ori la premiile Globul de Aur, pentru rolurile din filmele "Dirty Dancing" (1987), "Ghost" (1990) şi "Reginele balului/ To Wong Foo Thanks for Everything, Julie Newmar" (1995), şi are o stea pe Walk of Fame la Hollywood.
Reporter Special
-
NE-AM MUTAT ! Oameni, locuri şi întâmplări care ies din tiparele
cotidianului au făcut obiectul acestui demers jurnalistic, pentru care
echipa „Obiectiv Ro...
soția lui darth vader - André Ferenc
-
vagonul e o conservă de ton expirată îți plac trenurile dar asta e prea
mult totuși rugină & trup & sendviș cu ou & marea ți-e teamă că tu ești cel
mai put...
Ce grea esti....batranete !!!!!
-
Vreau sa fiu o batranica cocheta cu flori la geam, cu fluturasi in stomac
cand vad un mos ramolit:))…sa nu traiesc din amintiri ci din simtiri si
impliniri...
Două concerte în noiembrie
-
7 noiembrie – Joia Păcătoșilor- Alina Manole & Raul Kusak – Spectacol de
care îmi este dor dor dor! Se întâmplă la Teatrul Godot (incinta Palatului
Bragadi...
ParentEd Fest – festivalul părinților
-
Hello, hello, de mult nu ne-am mai vazut pe aici. Scriu rar, dar ma tratez,
imi doresc tare sa revin cu gandurile mele catre voi. Pana atunci va
povestesc ...
Recommendations for London
-
Since then throughout the day there are many options to enjoy in the city
of London and among the proposals of interest to tourists meet the British
Museu...
SINGURA MEA REALITATE…
-
Vineri, 11 noiembrie 2011 Ora 9:57:56 AM GMT Bucuresti SINGURA MEA
REALITATE… Amintirile de luna asta m-au zapacit intr-un asemenea hal incit
nici nu imi m...
Mandri ca vom fi speakeri la TeCOMM 2013
-
Afla cum sa ai o afacere de succes in online de la specialistii din Europa
in cadrul Tecomm A 3-a editie a expoconferintei TeCOMM aduce la Cluj-Napoca
bune...
Performance at 1 Utama
-
It's once again Christmas is coming soon. The above performance held at One
Utama, Petaling Jaya. As usual, there will be a lot of exciting performance
e...
Una caldă, alta rece
-
Aia rece e că adminul intră vreo două săptămâni în concediu, aşa că
articole nu o să mai fie de găsit pe aici. Nu ştiu dacă e rece pentru lumea
largă, dar ...
V-ati ascunselea.
-
Ma joc deseori v'ati ascunselea cu mine,
ma ascund printre zambete aiurea.
Incerc sa gasesc ce am ascuns.
Dar le'am ascuns atat de bine, incat ... le'am pier...
Purchasing Gold Pendants
-
You may be interested in gold pendants if you already have a favorite gold
chain or if you are looking for both the pendant and the chain. When
thinking ...
9 iunie 2024 Acum 7 luni pe blog
-
duminică, 9 iunie 2024
17 noiembrie 2023 De pe blog
vineri, 17 noiembrie 2023
Harta riscului seismic în România. Care sunt zonele cele mai sigure în c...
Lumea nu e făcută pentru oameni singuri.
-
Stau singur în curte acum. Am făcut focul într-o sărăcie de vatră deschisă
și ard niște crengi din corcodușul pe care l-am toaletat cu Ciprian în
primăva...
Pe mare – Vasile Alecsandri
-
Ah! viaţa pentru mine, Scump înger! fără tine Nu are nici un bine, Nu are
nici un dar. În cer fie lumină, Sau nori, sau noapte lină, Sufletul meu
suspină, ...
Andrei Gorzo | Filmele românești ale anului 2024
-
Notă: Pentru întocmirea acestei retrospective nu am luat în considerare
decât filme distribuite în cinematografe pe parcursul anului 2024. Chiar și
cu o pl...
Essential places to visit in London
-
London is really full invites all tourists to enjoy natural, cultural,
culinary and many other options. Tourists who want to enjoy your trip in a
natural ...
London has the best taxis in 2013
-
When traveling around London or any other city choose a taxi is something
important because tourists expect to get good service. It just gave the
rating o...
Skullcandy Crusher – mini-review
-
Testez de vreo săptămână Skullcandy Crusher… O să încep cu sfârșitul… dacă
vrei să-ți iei căști, poate ar fi bine ca înainte să te hotărăști să
probezi ș...
DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU
-
Trei cruci pe-un deal, pe Dealul Căpăţînii.
Pe ele-atîrnă-n frînghii strîns legaţi,
Şi ţintuiţi de braţe, în piroane,
În crudă agonie, trei bărbaţi.
Şi p...
Prieten
-
Prieten este cel care-ţi redă curajul de a trăi atunci când te îndoieşti
că mai merită. Cel care te ascultă, care te priveşte în ochi şi-ţi spune
că eş...
WE HAVE MOVED FROM GOOGLE
-
*WE HAVE MOVED FROM GOOGLE*
*WE ARE NOW HOSTED UNDER THE*
*"BOOTLEGTUNZWORLD.ORG"*
*FLAGSHIP*
*this Archive Area moved:*
*[ HERE ]*
*http://bootlegtunzw...
Red Necklace
-
red-necklace
An elegant and distinct red coral necklace. Created with the best quality
red coral and solid silver, this piece will make the perfect gift ...
organicshea , unt de shea nerafinat
-
Blog despre unt de shea nerafinat, cosmetice organice si o gramada de alte
secrete bio de frumusete din Cluj.
http://www.organicshea.ro/
locatie noua...
-
M-am mutat intr-o locatie noua.
Noul blog e in engleza, dar il pastrez si pe acesta pentru eventuale
"sclipiri" in limba noastra romaneasca.
http://ego...
Întrebările Poeziei...
-
Mă-ntreabă ea, ca marmora pe daltă,
Urcând sau coborând treaptă cu treaptă,
Mergând pe drumul vieții laolaltă:
Omenirea încotro se-ndreaptă?
...
Grecia-Rodos-299 Euro-All inclusive
-
*Oferta Insula Rodos*
*299 Euro*
*3*- All inclusive*
*Transport cu avionul - inclus*
Cea mai mare insula din Arhipelagul Dodecaneselor, Rhodos sau Rodos est...
-
dicționar
am scris…
când punct…
-universal-
şiruri, amprente intra(uterine)
în care am strâns
apă de ploaie
şi am oglindit
sentenţionist-platitudi...
Despre cancer ...in alb și negru
-
Paradoxal cererile de a pune o poză de profil în alb -negru pentru a ajuta
o persoana suferindă sau pentru a susține lupta celor ce au cancer au
trezit î...
La Multi Ani 2011 !!!
-
Lasam cu melancolie in urma toate partile bune ale lui 2010, un an ce s-a
dovedit plin de peripetii pentru fiecare dintre noi. si incercam sa
ingropam part...
oare voi reusi???
-
*Incerc din rasputeri sa pot sa imi achizitionez un aparat profesional
pentru recuperarea fortei musculare.Pe zi ce trece musculatura se atrofiaza
si picio...
CURS ILUSTRATIE DE CARTE
-
Realizare gravura de tip pointe – seche
Ilustratie poveste Printul Fericit (Oscar Wilde)
*PERIOADA DE DESFASURARE: septembrie – noiembrie 2019, 5 sedin...
Rules Are Meant to Be Broken
-
Most people have rules that they have put on themselves and many times
people don’t even think about these rules. These are just things that have
always ...
despre ploi
-
plouă cuvinte discret,
alb inocent, mesteceni
cum toamna ascultă
cu ochii încet.
plouă din noi între ape
inimi alese de val
calde cum cad,
pe calendar
uit...
sniţele umplute
-
-8 felii de cotlet de porc fără os (bătute ca pentru şniţel)
-8 felii subţiri de caşcaval, la fel de mari cît cele de cotlet
-8 felii de bacon
-două ouă
-fă...
New edition of the World Trade Market in London
-
In London one of the most important events taking place year after year is
the World Fair Trade Market, a tourism fair in London that has a long
tradition...
Art Tells the Technological Future
-
Jean Cocteau once said, “we only serve as a model for the portrait of our
fame.” Tell that one to Dorian Grey. It parallels the old “Chicken or the
Egg” ...
Zbor lin, Suflet Lumina!
-
Ma intampina mereu cu un zambet cald si cu un voios ”Ce faci, vecino?” A
fost omul de care s-a legat o mare parte din timpul petrecut acasa la
Dolhasca, pr...
-
Living to Die, Dying to Live
By D. O. Grant
*Reviewed by E.L.S.E.*
*29.11.2012*
*Notice:*
*You can pick up a copy at the online bookstore:*
http://ep....
mic vis eco… pornind de la un coșmar
-
DOMINANTA: (fără poze) îi înțeleg pe ăia din cartierele mexicane, care
fumează ganja goală, pe tot gol, pe suflet, pe stomac, pe creierii goi…
toată ziua ...
Ski Poiana Brasov
-
O experienta frumoasa, am skiat intr-un loc romanesc cu aer curat. Peisajul
incredibil si skiori civilizati. Recomand si observati pozele atasate.
Dragostea adevarata
-
*1 Ioan 4:10 „Si dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu,
ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de
isp...
A venit toamna
-
S-a consumat cea de a doua întâlnire a „luceferilor” după încetarea
vacanţei de vară. La prima întrunire, unde nu a fost „aglomeraţie” prea
mare, fiecar...
Cu piciorul în ușă...
-
Am ,,tras cu piciorul'' în ușa virtuală și am reușit să intru pe aici
puțin.Nu știu dacă voi mai avea curând acest noroc.Între timp am început să
scriu și ...
Îmi asum
-
Exercițiu de improvizație din facultatea de actorie care mi-a rămas
întipărit în memorie ca una din cele mai frumase lecții folositoare pentru
viață.
UN PIC DE JENA AVEM SI NOI?
-
Inainte sa schimbam clasa politica, e necesara o actiune simpla. Sau, ma
rog, care pare simpla. PRIVITUL IN OGLINDA. Cine suntem noi? Nu de alta,
dar oamen...
Cat mancam
-
*Redau mai jos continutul unui mass-e-mail, primit de la o prietena. Mi se
pare unul din acele lucruri pe care trebuie sa il dai mai departe si care
te i...
Saraciti de viata interioara
-
Prevad ca dupa alegerile din decembrie vom avea o mare dezamagire! Va spun
ca o noua clasa politica este necesara! Ati mai auzit asta! Doar noi,
oamenii si...
Poveste despre R?d?u?i
-
O zi de târg la R?d?u?i are înc? ceva din mirajul povestirilor iscusite, pe
care odinioar? bunicii ni le ?opteau la gura sobei. S?pt?mâna trecut? s-a
insta...
CONEXANT HSF 56K DATA/FAX MODEM DRIVER DOWNLOAD
-
PC Pitstop began in with an emphasis on computer diagnostics and
maintenance. You should receive an email shortly with your link to download
the requeste...
Turneu de Martisor in GERMANIA
-
Trupa No’Mads porneste din nou la drum. Incarcate de martisoare muzicale,
Irina si Alexa vor sarbatori venirea primaverii printr-un mic turneu de
martisor ...
Muzica populară de la bunici, motiv de nostalgie
-
Cine mă cunoaște bine de tot știe că nu mă omor după muzică populară.
Da, corect, ar putea avea o oarecare componentă emoțională, având în vedere
...
Lacrimi de nea (pentru Ţiţi)
-
Plânge cerul iubito...
plânge cu fulgi de zăpadă,
prima nea,
ofrandă imaculată
pentru sufletul tău
peste care așez
petale roșii
de trandafir
ca să-ți spună...
Cartoon Yourself Tutorial :)
-
Step 1 :
- Choose an image
Step 2:
- Duplicate the layer (right click on the primary layer and choose
duplicate layer)
- And change that lay...
Skansen pe repeat
-
Sarmale ce se topesc în gură, cozonaci pufoși, bradul de Crăciun
scânteietor, muzică în surdină, multe filme și, mai ales, multă liniște.
Program de skype...
Polipii veziculari
-
Polipii vezicii biliare sunt excrescente in vezica biliara si apar de
obicei datorita acumularilor de colesterol. Intr-adevar, aceasta afectiune
este rel...
Omul de ceară
-
În frigider avea salată şi două şarlote. Nimic interesant. Motanul dormea
pe fotoliu, ca întotdeauna, preocupat s-o viseze gătind ciorbe de pui cu
zeamă de...
SARAIMAN
-
Saraiman este un spectacol inedit!
Este o incantatie, o obsesie, o poveste in care se poate regasi fiecare
dintre noi, cei care am cunoscut 'ratarea'.
Adm...
dimineata ploioasa
-
Tarot.
Am ridicat cartea.
Pana la urma omuletul inocent va cadea in hau.......pur si increzator in
pelegrinarea sa prin taramul viselor si al iluziilor...
Călătorie prin Cosmos... cu ajutorul picturii
-
*Space: the final frontier; celebrul anunț ce deschidea episoadele
serialului Star Trek, difuzat și în România la începutul anilor ’90,
sintetizează mod...
SINGURA mea realitate…
-
Vineri, 11 noiembrie 2011 Ora 9:57:56 AM GMT Bucuresti SINGURA mea
realitate… Amintirile de luna asta m-au zapacit intr-un asemenea hal incit
nici nu imi m...
Ana Aslan
-
The Romanian School of Gerontology was the first in the world to:
• found the first Institute of Geriatrics in the world (on January 22
1952), which has g...
Ce se aude in ultima vreme
-
Nu stiu daca ati observat, dar orice ar cere/cauta, tiganii folosesc
aceleasi replici. Nu cred ca trec pe strada aceeasi tigani cu fiare vechi
sau calorife...
11+ Mountain Bike Coloring Pages Background
-
*11+ Mountain Bike Coloring Pages Background*. Print out more coloring
pages from bike coloring pages! 39+ mountain bike coloring pages for
printing an...
Avantajele unui Curs ECLD
-
ECDL prezinta o serie de avantaje atat pentru angajati, cat si pentru
angajatori. In cazul angajatilor un curs ECDL creste nivelul de cunostinte
de baza l...
Attractive places to discover in London
-
During a vacation in the English city of London there are many options that
tourists can truly take into account in particular is a city where art and
cul...
-
îmi dau seama de cât de repede trece timpul doar atunci când mă uit în
calendar sau când scriu data pe o foaie. au trecut mulți ani de când mă
știu, de cân...
Cu tolba po?tal?, prin Stockholm
-
?i pentru c? un post anterior a strâns destule comentarii legate de
sistemul po?tal în Suedia, g?sesc oportun s? explic detaliat cum st? treaba
cu po?ta su...
Scrisori pentru omuleți de departe (I - VI)
-
*Scrisori pentru omuleți de departe (I)*
Învață să-ți iubești singurătatea! Uite io, care never-ever n-am avut parte
de ea... măcar cât să ne cunoaștem m...
Primeste-l Alaturi de Tine
-
Postat în:Anti-Drog Tagged: Agenţia Naţională Antidrog lansează prima
campanie socială pentru schimbarea percepţiei publice asupra consumatorilor
de drogur...
Muzeul Județean de Istorie Brașov - Casa Sfatului
-
Am vizitat Casa Sfatului, dar pentru că nu am făcut poze, voi reveni cu
această postare. :)
This post shall be completed when I shall have the pictures fro...
nedreptăţile vieţii, clin d'oeil
-
bieţii pitici de grădina au toţi faţa spartăcana preferată rămâne mereu
fără toartăpechinezii ajung nţ nţ mareşali de canapeaşi cineva o invită pe
tipa dup...
Când taci
-
Când taci, înălbiţii cireşi se înclină
un giulgiu de frig peste-a florilor vrajă
visează toporul călău de lumină
şi seva în plâns se preface sub coajă.
Când...
Pufuleti si porumbei
-
*Blog restant*
La pas prin Bucurestiul vechi, dupa coltul cu mult gainat de porumbel,
undeva langa Gradina Icoanei*, un mic rendez-vous felino-pasaresc....
glisare
-
urc in metrou . imi zboara fugitiv privirea spre geam. ma sperii , arat
descarnata ca o mumie inghesuita intre alte mumii.. unde este sclipirea si
prospeti...
M-am mutat
-
Pentru cei ce încă urmăresc fotografiile aici: m-am mutat! De acum mă
găsiți pe http://photos.octocat.org, acesta fiind un subdomeniu al
http://octocat.org
Marea mutare
-
Nu stiu daca noua casa ma va inspira sa scriu mai des. Cert e ca incerc.Ma
gasiti asadar aicitot Zapacita, tot despre munte, mare, carti, concerte,
teatru ...
Mărturisirea se face până la capăt
-
Aici nu mai poate fi vorba despre jumătăţi, despre lucruri pe care vrei să
le ţii pentru tine. Mărturiseşte despre împliniri, despre înfrângeri,
despre nop...
.... inca o stea a mai cazut.....si din pacate nu prea se zaresc luceferi la orizont :((
RăspundețiȘtergereDzeu sa-l odihneasca in pace!
Elena