India. Țara care l-a inspirat pe Eliade în scrierile
sale, este locul care, pe parcursul unei istorii de peste 5000 de ani, a reușit
să surprindă mereu toate simțurile omenirii, cu dimenisunile sale, cu zarva sa pitorească,
cu diversitatea de care a dat permanent dovadă. O țară care și-a întâmpinat mereu turiștii cu fațetele sale
pline de neprevăzut, cu o încărcătură inepuizabilă de cultură, spiritualitate,
mister și culoare. Și, pentru
aproximativ trei ore, tot India a fost țara care și-a revărsat aura sa plină de
magie în sala de expoziții a Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru
nr. 38 din București.
Miercuri, 17
septembrie 2014, de la ora 18.30 ICR a găzduit vernisajul expoziţiei de pictură
a pictoriţei Mihaela Cocheci, care, cu multă inspiraţie, sensibilitate,
dragoste şi, de ce nu, un pic de mister, a împărtăţit celor prezenţi în sala
centrală, devenită subit cam micuţă pentru o astfel de sărbătoare, câte puţin din
minunile pline de culoare ale acestei ţări.
Evenimentul a
debutat cu un scurt mesaj de apreciere şi de mulţumire din partea Excelenţei
Sale, doamna Manimekalai Murugesan, ambasadorul Indiei la Bucureşti, care şi-a exprimat
onoarea, plăcerea şi bucuria cu care a participat
la acest eveniment, subliniind faptul că, poate mai mult decât oricare alt
domeniu, arta şi cultura se dovedesc a fi adevărate punţi de legătură între două
lumi, atât de diferite în aparenţă, dar cu multe similitudini în substanţă.
După acest moment, jurnalistul Marius Tiţa de la Radio România a prezentat iubitorilor de pictură câteva coordonate din viaţa şi activitatea artistică a doamnei Mihaela Cocheci, punând accent pe expresivitatea şi cromatica deosebită ale celor 35 de lucrări prezentate în cadrul acestei expoziţii.
Cu nespus de multă
emoţie şi bucurie în glas şi în suflet, dar şi cu o doză gigantică de modestie,
doamna Mihaela Cocheci, creatoarea acestor adevărate universuri pe pânză, a
împărtăşit invitaţilor săi ingredientele secrete ale succesului pe care l-a
cunoscut cu fiecare expoziţie, de-alungul
anilor : pasiunea pentru călătorii, pornirea neîmblânzită de a observa
mereu cea mai frumoasă şi intimă esenţă a lumii din care face parte şi, nu în
ultimul rând, dragostea pe care o poartă pentru frumos, şi pentru oameni în
special ; « Vă iubesc! » a mărturisit doamna Mihaela Cocheci invitaţilor
săi. « Vă port în suflet şi în gând !... Eu fac aceste expoziţii cu
ajutorul dumneavoastră ! »
Un alt moment
surpriză din cadrul vernisajului, a fost şi mini-recitalul oferit de cel de al
doilea invitat special al serii, Victor Marius Beliciu, care a încântat
asistenţa interpretând la sitar, cu multă sensibilitate, câteva melodii tradiţionale
din ţara piperului. După momentul muzical, seara a continuat până la final într-o
atmosferă de sărbătoare însoţită de mult
aşteptatele momente fotografice.
Aşa
cum a remarcat şi Excelenţa Sa, doamna ambasador Manimekalai Murugesan, la
începutul serii, cele 35 de lucrări de dimensiuni diferite, prezentate în
cadrul acestei ultime expoziţii de Mihaela Cocheci, au ca trăsătură comună expresivitatea
şi forţa cu care evidenţiază acea punte dintre două lumi şi două culturi
diferite în aparenţă dar extrem de asemănătoare în esenţă: cea indiană şi cea
românească. Două culturi care, folosind metode de expresie şi de imagine total
opuse, aleg să celebreze noţiuni a căror lipsă o simţim tot mai rar :
omenia, bunătatea, iubirea, spiritualittea, tradiţiile multiseculare,
libertatea de exprimare, şi altele de genul acesta.
B.B. - 18 septembrie 2014