duminică, 30 mai 2010

François Boucher


Părinţii lui François Boucher, născut la Paris în ziua de 29 septembrie 1703, au fost Nicolas Boucher - pictor la academia Saint-Luc şi proiectant de modele pentru broderii - şi Elisabeth Lemesle.
În anul 1720 începe să lucreze în atelierul lui François Lemoine (1688-1737), personalitate proeminentă a şcolii franceze de pictură a acelor timpuri. Pe 28 august 1723, artistul, în vârstă de numai douăzeci de ani, obţine premiul întâi al Academiei de Pictură şi Sculptură din Paris, dar - din motive necunoscute - nu primeşte bursa care li se oferea în general laureaţilor pentru continuarea studiilor la Roma. În următorii cinci ani va lucra pentru diverşi clienţi, executând desene şi gravuri după operele marilor maeştri. Printre altele realizează un număr de 119 acquaforte după lucrările lui Antoine Watteau. Această experienţă va marca dezvoltarea propriului stil artistic.
În primăvara anului 1728, Boucher pleacă în Italia. La Roma lucrează în cadrul Academiei Franceze, al cărei director este pictorul Nicolas Vleughels. La începutul anului 1731 se află din nou în capitala Franţei şi se consacră mai ales gravurii şi desenului. În anul 1735 execută desene pentru un număr de treizeci şi trei de gravuri menite să ilustreze o nouă ediţie a operelor lui Molière. La solicitarea avocatului Derbais, realizează câteva compoziţii de format mare, printre care primul său tablou cu semnătură - Venus şi Vulcan.

La 21 aprilie 1733 se căsătoreşte cu Marie-Jeanne Buseau, cu care va avea trei copii.
În anul 1734, Boucher repurtează primele succese cu adevărat importante. La 30 ianuarie a prezentat juriului tabloul Rinaldo şi Armida şi a fost primit în Academie ca pictor de scene istorice, gen considerat de cea mai prestigioasă categorie. În acelaşi an conducerea şi administrarea manufacturilor de postavuri din Beauvais este preluată de pictorul Jean-Baptiste Oudry (1686-1755). La propunerea acestuia, Boucher va picta mai multe proiecte de tapiserii şi "goblenuri" cu scene variate. Între anii 1735-1745, la atelierele din Beauvais, se vor realiza trei cicluri după proiectele artistului: unul intitulat Jocuri italiene, cel de-al doilea este bazat pe modele chinezeşti, iar cel de-al treilea inspirat din legende privind personajul mitologic, Psyché. Aceste ţesături se numără printre cele mai frumoase "goblenuri" din secolul al XVIII-lea, atât sub aspectul bogăţiei elementelor, cât şi al tonalităţilor cromatice sau al ritmului plin de efect al formelor compuse din mii de detalii.
În calitate de membru al Academiei, Boucher primeşte prima sa comandă oficială din partea curţii regale: trebuie să realizeze o pictură "en camaïeu" (pictură monocromatică imitând basorelieful), care să înfăţişeze cele patru Virtuţi, pentru plafonul camerei reginei Maria Leszczynska din palatul de la Versailles. Îşi expune în mod regulat lucrările la expoziţiile anuale de la Salonul Parizian, prezentându-şi şi desenele şi gravurile, fapt care va contribui la creşterea prestigiului acestor genuri artistice.
În anii 1738 -1739, împreună cu alţi pictori, precum Carle Vanloo (1705-1765), Charles Natoire (1700-1777), Jean Restout (1692-1768) şi Pierre-Charles Trémolière (1703-1739), participă la lucrările de decorare a palatului prinţului de Soubise. Pictează multe scene mitologice, un peisaj şi primele sale scene pastorale: Păstorul curtenitor şi Păstorul fidel. La această tematică bucolică va reveni în repetate rânduri, făcând din ea un stil aparte, în care excelează.

Pe 3 august 1739 primeşte vizita contelui Carl Gustav Tessin, ambasadorul Suediei în Franţa. Acesta vine însoţit de pictorul Gustav Lundberg (1695-1786), care - în 1742 - va picta portretul lui Boucher. În numele principesei Luiza Ulrika, ambasadorul comandă un tablou cu tema Triumful lui Venus. Acest tablou, înainte de a fi expediat la în Suedia, repurtează un cucces răsunător la Salon. Tema zeiţei Venus respiră exuberanţă şi are calitatea de a fi integrată pe fundaluri din cele mai variate, ea oferă în acelaşi timp artistului prilejul de a prezenta trupuri goale de femei, surprinse în diferite atitudini. În scurtă vreme, de la Stockholm soseşte o comandă pentru alte şase picturi destinate palatului regal.
În anul 1741, Boucher este angajat să colaboreze la decorarea palatului regelui Ludovic al XV-lea de la Choisy. Va picta în acest scop cincisprezece compoziţii. Primeşte o rentă pe viaţă în valoare de 400 livre, sumă care va creşte după doi ani la 600 livre. Boucher se ocupă şi de scenografie, proiectând decoruri pentru spectacole de teatru, operă şi balet. Se află în culmea gloriei şi a carierei sale artistice.
În anul 1748 începe să lucreze pentru marchiza de Pompadour, care îi comandă decorarea sălii de mese din palatul de la Fontainebleau.
În scurtă vreme, favorita regelui se erijează în protectoarea artistului. Marchiza are liberatatea deplină de a lua hotărîri în sfera artei. Influenta doamnă îi încredinţează numeroase lucrări de prestigiu, îl introduce în mediul înfloritor al manufacturilor regale. Datorită ei, Boucher pictează câteva dintre cele mai strălucite opere ale sale, printre care se numără numeroase portrete ale puternicei lui protectoare. În iunie 1752, marchiza obţine pentru Boucher o locuinţă la Louvre. Un an mai târziu îi comandă două proiecte mari pentru "goblenuri" (Răsăritul soarelui şi Apusul soarelui) şi decorarea plafonului cabinetului Consiliului de Administraţie. Apoi îi încredinţează decorarea apartamentelor sale de la Bellevue şi Crécy. Tot datorită ei, Boucher este numit în anul 1755 director artistic al celebrelor ateliere de ţesături pariziene Gobelins (de unde provine numele renumitelor tapiserii). În acelaşi timp desenează multe motive ornamentale pe bibelouri de porţelan neemailate, produse de manufacturile de la Sèvres.
Începând din anul 1759, comentariile criticilor devin mai aspre. Cele mai înverşunate atacuri provin din partea filosofului Diderot, care preferă stilul neoclasic. În anul 1763 prezintă la Salon un număr de unsprezece tablouri, care vor avea un răsunet nefavorabil. Regele Ludovic al XV-lea îşi menţine bunăvoinţa faţă de pictor şi-i încredinţează decoraţia palatului de la Crécy.

În anul 1766, inspectorul general al finanţelor, Randon de Boisset - colecţionar al operelor lui Boucher - îl ia pe pictor cu sine în Olanda. Boucher resimte efectele vârstei. În august 1768 renunţă la funcţia de director al Academiei. Anul următor va mai prezenta un tablou la Salon. Moare pe 30 mai 1770 în apartamentul său de la Louvre.

joi, 27 mai 2010

Liviu Tudan

Astăzi se împlinesc 5 ani de când Liviu Tudan, solistul formaţiei "Roşu şi Negru" a plecat dintre noi.

Artistul s-a născut în Bucureşti, oraş în care a şi studiat, în cadrul Şcolii de muzică nr. 1. Mai târziu, a absolvit cursurile Conservatorului de muzică George Enescu de la Iaşi , clasa Compoziţie.

S-a îndreaptat rapid spre muzica rock, devenind de-a lungul timpului membru (chitară bas) al mai multor grupuri cunoscute, cum ar fi Sideral sau Metronom. Însă grupul care l-a consacrat şi de numele căruia a rămas legat a fost "Roşu şi Negru".


A avut colaborări cu multe personalităţi din muzica românească: Nuţu Olteanu, Gabi Nacu, Florin Ochescu, Adrian Ordean, Nelu Dumitrescu, Marti Popescu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, fiind şi unul dintre compozitorii preferaţi ai Didei Drăgan.




Numele de Liviu Tudan a fost adoptat în 1965, cu ocazia interpretării personajului principal cu acelaşi nume din filmul "Ultima noapte a copilăriei", regizat de Savel Stiopul.



S-a stins din viaţă după o lungă suferinţă, ca urmare a unui cancer hepatic metastazat, artistul fiind diagnosticat cu hepatită C încă din 1976 şi suferind în 2004 un transplant hepatic de la soţia sa.



luni, 24 mai 2010

Bob Dylan




Nascut Robert Allen Zimmerman, 24 .05.1941 in Duluth, Minnesota,) este de cincizeci de ani una dintre cele mai mari personalitati in muzica contemporana , fiind considerat ca fiind unul dintre cantaretii si muzicienii cei mai influenti si prolifici ai secolului XX .Cele mai importante contributii si le-a adus in anii 60 cand s-a convertit prin cantecele compuse de el ( cum ar fi : "Blowin' in the Wind" si "The Times They Are a-Changin “) in portavoce-a tineretului American “antirazboinic “ . Cantecele sale din acea perioada sunt veritabile imnuri antirazboinice .Versurile primelor sale cantece contineau teme sociale, filozofice, literatura pusa pe note. 
Dupa aceea chiar daca si-a extins stilul , a fost fidel muzicii traditionale americane : folk si country/blues , gospel, rock and roll si rockabilly, Iar in muzica folk , a preferat stilul folk englez , scotian si irlandez . A preluat si unele influente din jazz si swing. 
In prezent , Dylan este recunoscut si apreciat pentru compozitiile sale, interpretarile si inregistrarile sale. Discurile sale au obtinut numeroase premii ca : Grammy, Golden Globe, sau Academy Awards . Muzica sa este inclusa in Rock and Roll Hall of Fame, Nashville Songwriters Hall of Fame si Songwriters Hall of Fame . 
In 1999 in lista “Primele 100 de persoane mai influente ale sec XX “ realizata de revista TIME, Bob Dylan era inclus , iar in 2004 se situa pe locul 2 in topul "The Greatest Artists of All Time" al revistei Rolling Stone, dupa The Beatles. 
In ianuarie 1990, a fost decorat in rang de : “Commandeur des Arts et des Lettres “ de catre Ministrul Culturii din Franta Jack Lang. In anul 2000, castiga Polar Music Prize al Royal Swedish Academy of Music . In 13.06.2007 a primit premiul Prince of Asturias Award in Arta in Spania de la Fundatia principelui de Asturias. 
In 2008 a primit un Premiu Pulitzer onorific . De asemeni a fost nominalizat de nenumarate ori pentru Premiul Nobel pentru Literatura . Bob Dylan s-a nascut in Duluth, intr-o familie iudaica . La 3 ani se muta cu familia in apropiere de Hibbing , unde tatal sau are o afacere cu electrocasnice; viata de comerciant nu este visul tanarului Bob .


Dylan descopera de foarte timpuriu muzica . La 8 ani invata sa cante la pian si pentru 10 dolari sa cante la chitara prin corespondenta . Asculta mereu la radio muzica si asa il descopera pe Hank Williams si grupul sau de culoare . Atunci capata contur ideea de a fi un erou al rock'n'roll-ului, o idee care a facut multi adepti in randul tinerilor in acea perioada , datorita figurilor consacrate ca  Elvis Presley, Carl Perkins sau Jerry Lee Lewis. 
Pasiunea pentru muzica s-a impletit cu pasiunea pentru motoarele mari, cu multi cilindri. Cand mai creste, simte nevoia sa plece din Hibbing. In 1959 isi termina studiile secundare si intra la Universitatea din Minneapolis, capitala statului . Materiile sale favorite sunt: limba spaniola si istoria SUA . Aici incepe sa asculte country, rock si pe unii muzicieni ca Robert Johnson, iar in loc sa frecventeze cursurile de baza in admosfera intelectuala , isi petrece timpul ascultand folk si asa uita pentru moment de marea sa pasiune pentru rock'n'roll-ul lui Little Richard. 
Este o perioada foarte intensa pentru Dylan, care citeste multe carti, multa poezie , vorbeste putin , dar participa la mitingurile pentru pace , asculta discursurile despre drepturile muncitorilor si invata o noua morala . Este momentul cand isi schimba numele in Bob Dylan, inspirandu-se de la poetul Dylan Thomas regasindu-se pe sine in memoriile poetului . 
Isi incepe cariera ca solist cantand in localurile de noapte ,acompaniat doar de chitara si muzicuta si asa cu vocea lui inconfundabila si expresiva (care-i va da o unicitate inimitabila de-a lungul timpului ) , va fi nevoit sa se desparta de localuri intrucat muzica lui trista alunga clientii . La mijlocul anilor '60 obtine primul sau contract intr-un bar de strip-tease din Central City, in Colorado. 
Este momentul cand in scena apare Woody Guthrie. Dylan descopera Bound for Glory, biografía marelui muzician si lectura acesteia l-a pasionat atat de mult incat se hotaraste sa se faca discipolul maestrului . Practic, aceasta admiratie pentru Guthrie il stimuleaza pentru a face saltul necesar pentru a putea aspira mai sus. Cand Dylan citeste intr-un ziar ca Guthrie este internat intr-un spital din New York, se hotaraste sa mearga sa-l cunoasca si cu aceasta ocazie sa cunoasca si New York-ul. 
Bob Dylan ajunge in New York in timpul sarbatorilor de Craciun si intra in miscarea “trubadurilor folk “ care merg la Greenwich Village , mai tarziu canta in Gerde's Folk City si de asemeni se produce in fata lui John Lee Hooker. La sfarsitul verii lui 1961 Dylan reusise sa se faca destul de cunoscut in ambientul muzical al New York-ului , asa incat este solicitat sa participe pentru inregistrarea unui disc –cantand la muzicuta – la unele din cantecele interpretate de Harry Belafonte. 
Putea sa fie marea sa ocazie ,dar a parasit studioul de inregistrari dupa numai o ora , pentru ca nu putea suporta insistenta lui Belafonte in a face repetitii de proba . John Hammond este cel care descopera tinerele talente pentru CBS . El ii ofera imediat un contract . Primul lui disc se lanseaza in februarie 1962 , purtand numele de Bob Dylan.


Albumul prezenta un material deloc omogen ,dar punea in evidenta calitatile evidente de cantautor ale lui Dylan . Doar doua cantece erau ale sale "Song to Woody" si "Talkin' New York", dar erau suficiente pentru a-i da incredere si pentru a incepe una dintre cele mai prolifice perioade din cariera sa . In aceasta etapa era acompaniat de Suzie Rotolo, pe care abia o cunoscuse cand venise la New York, si se ducea la miscarile de la Gran Manzana. Suzie era o activista política, angajata in lupta contra segregatiei rasiale si impotriva bombei atomice . Pentru al doilea disc, Dylan alege pentru coperta o fotografie care-l prezenta alaturi de Suzie pe una din strazile orasului . 
Dylan incepe sa lucreze la noile cantece in aprilie 1962 si in cateva luni compune piese ca "Blowin' in the Wind", "Masters of War", "Talkin' World War III Blues" si "Oxford Town", care ajung sa fie veritabile imnuri ale miscarii pacifiste .In mai 1963 se lanseaza The Freewheelin' Bob Dylan, al doilea si atat de asteptatul sau album . Doua luni mai tarziu de la lansare Dylan apare la Festivalul de Folk din Newport, unde este intampinat ca un profet al revolutiei tineretului . Aici canta "Blowin' in the Wind" in fata a 46.000 de persoane , acompaniat fiind de Joan Baez si Pete Seeger. 


Odata cu succesul apar si problemele , in special cu Suzie Rotolo: povestea lor mergea inainte cu certuri puternice si apoi impacari intr-un climat foarte incarcat , in care Dylan nu-si ascunde gelozia . Noile cantece dau nastere la neincredere ,penduland intre batalia politica "Only a Pawn in Their Game" si impacarile in intimitate , "Girl from the North Country" . Dar albumul The Times They Are A-Changin' (1964) ajunge sa fie faimos mai ales datorita piesei care i-a dat titlul. Succesul lui Dylan este recunoscut pe intreg teritoriul SUA si popularitatea sa se extinde pana in Europa. Este o perioada dificila ,dar bogata in creatii . 
In aceasi perioada Dylan compune cantece ca : "It Ain't Me, Babe" , "To Ramona", "Chimes of Freedom", "Mr. Tambourine Man", acestea vor face parte din doua albume : Another Side of Bob Dylan (1964) si Bringing It All Back Home (1965), in care incepe sa cocheteze cu sonoritati “mai electronice “ . 


In primavara lui 1965 Bob Dylan calatoreste in Anglia pentru a realiza cateva concerte . Ii cunoaste pe The Beatles si pe Eric Burdon, de la The Animals, interpret a unei versiuni foarte originale a melodiei "House of the Risin' Sun". Cu cei de la The Beatles il va uni un soi de apreciere mutuala si influenta reciproca . Asa in principal John Lennon s-a lasat influentat de Dylan in cantece cum ar fi : "Norwegian Wood", "You've Got to Hide Your Love Away", "Help!" care au texte mai elaborate si mai sincere , in timp ce Bob Dylan nu a ezitat sa incerce si altfel de sonoritati “marca Beatles “ . 
Calatoria in Anglia din acei ani si intalnirea cu muzicienii ei au stimulat si mai mult pe Dylan, care este deja sedus de sonoritatea chitarilor electrice , parasind chitara acustica specifica folk-ului .Pentru aceasta “adeptii puritatii “ au criticat aspru concesia “electrica “facuta de Dylan , ce se va materializa in Bringing It All Back Home, un disc care intr-un fel reprezinta consacrarea sa definitiva in fata publicului cu melodii ca : "Subterranean Homesick Blues", "Maggie's Farm", "Gates of Eden" si "Mr. Tambourine Man". 
Highway 61 Revisited (1965), compus pentru Bob Johnston, impreuna cu Al Kooper si Mike Bloomfield, este considerat unul dintre cele mai bune din cariera sa , formand parte din albumul celebrei "Like a Rolling Stone" ( care figureaza pe primul loc in topul celor mai bune cantece ale tuturor timpurilor , facuta de revista muzicala Rolling Stone), "Desolation Row", "Highway 61 Revisited" si"Ballad of a Thin Man". 


Acesta este repertoriul pe care-l va prezenta Dylan la Festival-ul Folk din Newport in 1965, acompaniat fiind de Paul Butterfield Band. Le intinde o mana unor muzicieni pe care-i cunoaste de putin timp printre care un grup numit The Hawks, unde canta un chitarist : Robbie Robertson. Mai tarziu ,grupul isi schimba denumirea in The Band, nume pus de Dylan. .Cu ajutorul lui The Band, Dylan va infrunta “compromisul" din Blonde on Blonde, al saptelea sau album (1966) care se va lansa in double pentru a putea aduna tot materialul elaborat in Nashville. Cu un total de 14 cantece, Blonde on Blonde este un disc mai linistit decat cel anterior si cu o mai mare valoare poetica a textelor . Incluzand si mai vesela "I Want You", tandra "Just Like a Woman", devastatoarea "Stuck Inside of Mobile with the Memphis Blues Again", enigmatica "Visions of Johanna" si marea "Sad Eyed Lady of the Lowlands", ce incheie discul cu cele 11 minute cat dureaza cantecul , este dedicata modelului Sara Lownds, cu care Dylan se casatorise in noiembrie 1965. Blonde on Blonde este considerat de experti in muzica ca fiind unul dintre cele mai bune discuri de muzica pop-rock din toata istoria muzicii . 




La cateva luni dupa ce lansase dublul album , tanarul si milionarul (atat in SUA cat si in Anglia ) de 25 de ani ale carui discuri se vindeau intr-un ritm ametitor suferi un misterios accident cu al sau Triumph 500 in apropiere de Woodstock . Petrecea zile intregi in compania celor de la The Band cantand si imprimandu-si melodiile.Cele pe care nu le considera bune au facut obiectul imprimarii unor discuri pirat . In 1975 se decide sa-si lanseze melodiile oficial sub titul : The Basement Tapes care l-a facut sa dispara un timp din viata publica. Dylan este incantat de ideea de a face un album cu melodii cu o puternica influenta country: rezultatul fiind Nashville Skyline, aparut in aprilie 1969. Acest disc ajunge din nou nr 1 in topurile din Anglia. In el , Dylan canta cu un registru vocal distinct , fiind de nerecunoscut pentru milioanele de fani . Discul contine cantece ca : "Lay Lady Lay", "I Threw It all away", si o versiune a lui "Girl from the North Country" cantata in duo cu Johnny Cash. 



Participa in 1969 la Festivalul din Insula Wight ca invitat principal . Apare in fata a 150.000 de persoane , imbracat complet in alb , comportandu-se ca o stea pompoasa , moment in care Hippie- ii cer socoteala mitului decadent . 
In 1970 lanseaza pe piata dublul album Self Portrait, un care interpreta in versiune proprie numeroase cantece ale altor interpreti .Critica ramane muta in fata slabei calitati a discului .Primeste pentru prima oara in viata critici defavorabile si toti se intreaba daca este sfarsitul ,dar in acelasi an scoate albumul New Morning dand un sens tuturor cautarilor din ultimii ani , si din nou obtine excelente crítici , devenind din nou nr 1 in topuri in Anglia . 

Si mitul se intoarce cand in 1971, Dylan participa ca prima stea la un concert de binefacere pentru Bangladesh la Madison Square Garden din New York, concert organizat de George Harrison si canta "Mr. Tambourine Man", "Blowin' in the Wind" si "A Hard Rain's A-Gonna Fall", altele . 
In continuare vine o perioada de reflexie , cand Dylan ii cere regizorului Sam Peckinpah un rol in filmul Pat Garrett and Billy the Kid (1973). Participarea sa ca actor este total insignifianta (un rol al unui misterios personaj Alias,) dar coloana sonora a filmului compusa de Dylan, va ramane in memorie . "Knockin' on Heaven's Door" se va dovedi una dintre melodiile cele mai cunoscute in tot repertoriul sau . 




In 1974 termina alt album , Planet Waves, impreuna cu grupul , The Band, care-i aduc primul loc in topurile din SUA , discul contine cunoscutul cantec : "Forever Young". Din pacate productia acestui disc este realizata de casa de discuri "Asylum Records", pentru ca Bob Dylan a renuntat la CBS din cauze economice.
Imediat dupa lansarea albumului pleaca in primul sau turneu dupa 8 ani de absenta de pe scena ,acum acompaniat si de formatia The Band. Decide sa faca un turmeu mai lung prin principalele orase ,concertul numindu-se Bob Dylan and The Band 1974 Tour.
Cererea pentru bilete depaseste toate previziunile, cu mai mult de douasprezece milioane de cereri prin posta . Nimeni in istorie nu a realizat asa ceva in SUA . Mai mult de 800.000 persoane vin sa-l asculte in direct pe Dylan. Ca martor la acel moment se editeaza in 1974 un dublu album in direct numit Before The Flood, in care apare un Dylan energic ajutat de grupul sau . 
Inainte de acest mare succes CBS ii ofera lui Dylan cel mai mare contract “milionar “ din istoria muzicii si pana in prezent. Dylan accepta si se reintoarce la CBS, dar in schimb casa de discuri accepta conditiile drastice impuse de cantaret . 

In plina inspiratie artistica si ajutat din nou de masinaria publicistica a lui CBS, Dylan scoate in 1974 pe piata Blood on the Tracks, care va forma al doilea “vinil” din a doua trilogie de aur a lui Dylan. Contine multe melodii inspirate din criza casniciei sale cu Sara. Intre cantecele acestui disc sunt : "Tangled Up in Blue", "Simple Twist of Fate", "Idiot Wind" si "Shelter from the Storm". Reuseste sa fie numarul 1 in SUA . Aclamat de critica, este considerat o alta opera de maestro in discografia sa si este considerat ca unul din cele mai bune discuri ale acelei perioade . 


In 1975 apare Desire, in care apare si melodia "Hurricane" ( in apararea unui boxer , Huracán Carter, acuzat de omicid ), Sara (dedicat sotiei sale ), "Oh, sister" (referindu-se la Joan Baez), si indepartata si misterioasa "One more cup of coffee", si "Romance in Durango" (unde Dylan canta pentru prima oara in castellano). Desire a reusit sa fie nr 1 aproape imediat de la lansare in majoritatea topurilor din lume. Discul a ramas 5 saptamani in top , numarul 1 in SUA . Din nou , Dylan este in varful piramidei muzicale. Cu Desire, se completeaza a doua trilogie de aur ,realizandu-se vanzari de milioane in toate tarile lumii . 
Aceste cantece noi vor fi structura noului turneu american numit Rolling Thunder Revue, pentru ca Dylan reuneste vechi prieteni ca : Roger McGuinn (ex Byrds), Joan Baez, Mick Ronson, Scarlet Rivera si Joni Mitchell. 
Acest turneu nu se focaliza numai pe cantecele propriu-zise , ci Dylan s-a preocupat si de scenariu , de camere , de microfoane. Astfel a inregistrat viata reala si povestea pentru a realiza filmul Renaldo si Clara, un documentar de 4 ore care insa a rezultat un esec comercial . 

Între 1976 si 1978 Dylan este invitat de onoare in filmul lui Martin Scorsese , "The Last Waltz" , film-concert facut in onoarea retragerii prietenilor sai de la The Band. Concertul este organizat in miticul Winterland din San Francisco in fata la 5000 persoane . Dylan canta “perle “ din repertoriul sau , ca "Baby Let Me Follow You Down", "I Don't Believe You" si "Forever Young". Momentul apoteotic este acela cand toti invitatii si gazdele se reunesc pe scena: The Band, Neil Young, Dr. John, Neil Diamond, Eric Clapton, Ringo Starr, Ron Wood, Paul Butterfield, Ronnie Hawkins, Joni Mitchell si Van Morrison canta impreuna "I Shall Be Released" de Dylan.





Al doilea mare moment al lui 1978 pentru Dylan este o promisiune de un nou turneu mondial cu muzicieni invitati . In acest concert isi promova albumul sau in lucru "Street Legal". Acest album contine melodii de exceptie ca "Changing of the Guards", "Señor" si "Is your love in vain?". O noua perioada incepea in viata artistica si personala a lui Bob Dylan. De data asta este vorba de o transformare religioasa a cantautorului., evreu prin nastere , acum gaseste noi motive de credinta in crestinism. Aceasta schimbare va da la iveala o serie de discuri intense ,dificil de inteles imediat.
Cand termina seria de concerte , Dylan lanseaza un nou album dublu ce a fost inregistrat in direct in Japonia : "Live at Budokan" (1978). Pentru el o serie de impresari japonezi ii ofera lui Dylan un cec in alb pentru a realiza un turneu in Japonia , lucru inedit in istoria muzicii .
Trei ani de munca intensa in studio pentru a produce alte discuri care vor forma “ scheletul “noului Dylan crestinul : "Slow Train Coming" (1979), "Saved" (1980) si "Shot of Love"(1981), discuri cu elemente de gospel. In "Slow Train Coming" cere lui Mark Knopfler, si celor de la Dire Straits, sa colaboreze cu el ,fiind fascinat de modul de a canta al chitaristului scotian . "Slow Train Coming" reuseste din nou sa urce pe primele locuri in topurile americane si europene . De remarcat este melodia "Gotta Serve Somebody", pentru care a obtinut un Grammy. Discul "Saved" se afla intre operele cele mai dramatice si dense ale lui Dylan si dezvaluie o fata complet necunoscuta a cantaretului .
"Shot of Love" il dezvaluie pe cantautor si se confeseaza cu ajutorul special al lui Ron Wood si Ringo Starr in melodia "Heart of Mine".





In 1982 este inclus in Songwriters Hall of Fame .
Dupa epoca crestina , Dylan se intoarce la o viziune mai laica a cantecelor si incepe un lung drum cu albumul "Infidels", care contine exceptionala "Jokerman" si o explicita aparare a statului Israel in "Neighborhood bully".
In 1984 apare albumul "Real Live", un concert in direct imprimat in Italia, cu noi aranjamente ale vechilor succese ca : "Highway 61 revisited", "Maggie's Farm", "Masters of War" si "Tombstone Blues", in acest disc apare si Carlos Santana.
Compromisul social al muzicii anglo-saxone isi gaseste maxima exprimare in "We Are the World", la a carei imprimare participa si Dylan. Pe 13.07.1985 , Dylan participa ca stea de prima marime la Festivalul pro-Etiopia Live Aid. Acompaniat la chitara de Keith Richards si Ron Wood de la Rolling Stones, Dylan canta in J.F. Kennedy Stadium din Philadelphia "Blowin' in the Wind".
Trebuie spus ca un comentariu al lui Dylan in acest concert asupra problemelor economice ale agricultorilor din SUA  provoaca o reactie imprevizibila care se transforma intr-un concert : Farm Aid pentru a ajuta financiar pe acesti muncitori .
De asemeni in 1985, se reintoarce in studio pentru a imprima albumul "Empire Burlesque" si realizeaza de asemenea un videoclip in Japonia pentru cantecul "Tight Connection to My Heart", sub regia lui Paul Schrader.
Pentru a celebra cei 25 de ani de activitate discografica, CBS publica un album quintuplu "Biograph", care include cantece care dau o viziune de ansamblu asupra cantautorului . Urmatorul sau album apare sub denumirea de "Knocked Out Loaded".
Apare in 1986 si contine teme scrise in colaborare cu actorul si scriitorul Sam Shepard si cu Tom Petty, cu ultimul , va face Dylan un turneu prin Australia si SUA , inregistrat in video Hard to Handle . Cu acelasi Petty si formatia sa , The Heartbreakers, Dylan canta "Band of the Hand" pentru filmul cu acelasi titlu , regizat de Paul Michael Glaser.
In primavara lui 1988 lanseaza un nou album , "Down in the Groove", in care apar si alti veterani : Steve Jones, The Sex Pistols si Paul Simonon , The Clash , Jerry Garcia , Bob Weir (Grateful Dead), Eric Clapton, Mark Knopfler, Ron Wood, Steve Jordan si Robbie Shakespeare si Sly Dunbar, intre altii . Dupa "Down in the Groove", Bob Dylan participa si el la discul realizat in onoarea lui Woody Guthrie. In acelasi an se numara printre membrii Rock and Roll Hall of Fame . In 7 iunie 1988, Dylan incepe un turneu , era inceputul lui : Never Ending Tour cum este cunoscuta prezenta sa ca si neintrerupta de pe scena de atunci incoace . In 1989 apare "Oh Mercy", album bine primit de critica .
Urmatorul lui proiect este constituirea unui grup , care , sub numele de Traveling Wilburys, sa reuneasca “fratii “ Lucke, Nelson, Otis, Lefty si Charlie T. Junior, care nu sunt altii decat : Bob Dylan, George Harrison, Roy Orbison, Tom Petty si Jeff Lynne, vechiul lider al formatiei Electric Light Orchestra.
Cu ei va scoate alte doua albume ,curios intitulate "Volume 1" si "Volume 3".
In 1990 apare "Under The Red Sky", disc considerat de critica ca lipsit de originalitate . Primeste de asemeni distinctia Commandeur des Arts et des Lettres inmanata de catre ministrul culturii francez .
In 1991, apare pe piata "The Bootleg Series", Vol. 1-3, triplu album ce contine cantece compuse si imprimate de Dylan intre 1961 si 1989.
A fost lansat ca raspuns la invazia de discuri pirat . In 1992 si 1993 lanseaza "Good as I Been to You" si "World Gone Wrong", disc compus din cantece folk interpretate la chitara acustica de Dylan, pentru prima oara din 1964.
Un an mai tarziu , in 1994, participa la festivalul Woodstock '94 si la seria de concerte ale MTV-ului , inregistrand MTV Unplugged (1995), care contine noi versiuni ale clasicelor sale melodii . In ultimii ani Dylan are grave probleme de sanatate, i se stabileste diagnosticul pericardita .
Cu toate acestea cariera sa este in apogeu de forma , a lansat albume exceptionale : Time Out of Mind (1997), castigator a trei premii Grammy, si "Love and Theft" (2001).
In anul 2000 a primit Polar Music Prize al Academiei Regale de Muzica a Suediei , premiu considerat ca fiind premiul Nobel in muzica. In acelasi an melodia sa "Things Have Changed", utilizata in filmul Winder Boys, va castiga Globul de Aur si Oscar pentru cea mai buna melodie .
In 2003, participa ca scenarist , actor si autor al muzicii in lung-metrajul "Masked and Anonymous" . Cantecul sau "He was a friend of mine", compus pentru Willie Nelson, va fi inclus de BSO in filmul "Brokeback Mountain". In 2005, cu ocazia lansarii documentarului lui Martin Scorsese "No Direction Home", a aparut pe piata "The Bootleg Series", Vol. 7, care contine coloana sonora si alte cateva melodii inedite .





Pe de alta parte publicarea primului volum al memoriilor sale "Chronicles", Vol. 1 , a obtinut si un succes literar , fiind cartea cea mai vanduta timp de 19 saptamani in SUA . In august 2006 lanseaza "Modern Times", album cu nouasprezece cantece noi care au ajuns in varful topurilor in SUA si in numeroase tari din Europa .
Dylan se converti la cei 65 de ani in cantaretul cel mai in varsta din istorie care ramane pe locul 1 in SUA . Mai apoi a fost declarat ca a avut cele mai multe “albumul anului “ de revista Rolling Stone. , timp de 46 de ani de cariera muzicala .
In iunie 2007 Bob Dylan a fost onorat cu ordinul Prince of Asturias Awards. In 1 octombrie , Columbia Records lanseaza Dylan, un triplu album unde sunt stranse cele mai bune melodii din intreaga sa cariera muzicala .
In luna septembrie a aceluiasi an , cu ocazia sarbatorii de Yom Kippur , Dylan a asistat la slujba intr-o sinagoga din Atlanta , purtand talit . Astfel facea publica reintoarcerea la iudaism , atras din nou prin miscarea de Jabad-Lubavitch. La sfarsitul anului 2007, Dylan inregistreaza o versiune a melodiei "A Hard Rain's A-Gonna Fall" .
In februarie 2008, Ace Records lanseaza "Theme Time Radio Hour With Your Host Bob Dylan", un album cu 50 de piese . Pe 7 aprilie 2008 primii o mentiune speciala a Pulitzer Prize Special Citations and Awards pentru profundul impact pe care l-a avut in muzica si in cultura nord Americana ,marcat prin compozitii lirice si cu o extraordinara putere poetica .
In aceeasi luna , Simon & Schuster confirma ca Dylan lucreaza la a doua parte a cartii "Chronicles", Vol. 1 si a carei publicare va putea fi posibila la sfarsitul anului .


miercuri, 19 mai 2010

Ion Jalea

Născut la 19 mai 1887, în localitatea Casimcea din judeţul Tulcea, viitorul sculptor Ion Jalea, după ce absolvă în 1908 Şcoala de Arte şi Meserii, urmează studiile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe pe  Frederik Storck şi Dimitrie Paciurea. 
Îşi desăvârşeşte formaţia artistică la Paris, la Academia Julian, în atelierul lui Antoine Bourdelle. Obţine Marele Premiu al Expoziţiilor Internaţionale de la Paris şi de la Barcelona, Premiul naţional pentru sculptură (1941), Premiul de Stat(1957) şi - în acelaşi an - titlul de Artist al Poporului. 






Din 1956 a funcţionat ca preşedinte activ al Uniunii Artiştilor Plastici din România. 

Sculptorul Ion Jalea este autor a numeroase monumente, statui, busturi, reliefuri, compoziţii alegorice. La baza viziunii lui stă cultul pentru formă ca rezultat al observării realităţii - în special a figurii umane - şi tendinţa încorporării unor morfologii fantastice evocatoare ale mitologiei antice. 

Sculpturile sale au un sens idealizant, autorul vizând în permanenţă glorificarea unor fapte sau personalităţi semnificative din experienţa istorică.
În compoziţiile sale, Ion Jalea urmează legile clasice ale echilibrului, ale raporturilor armonice între părţi, ale dozajului elementelor dinamice - gesturi, diagonale ascendente sau descendente - într-un ansamblu coerent şi static. 



O sinteză a înzestrării sale. a perfectei îmbinări între nivelul realist şi cel alegoric, a ştiinţei împăcării tensiunilor dinamice şi statice ne oferă compoziţia Arcaş odihnindu-se, lucrarea sa cea mai reprezentativă. 

  • Busturile lui Spiru Haret şi George Enescu din Bucureşti
  • Statuile Decebal din Deva, Mircea cel Bătrân din Tulcea
  • Monumentul eroilor ceferişti, realizat împreună cu Cornel Medrea


  • Reliefurile Împărat şi Proletar şi relefurile de la Obeliscul Unirii din Focşani
  • Compoziţiile alegorice Lupta lui Hercule cu Centaurul (Parcul Herăstrău, Bucureşti), Căderea îngerilorLucifer
  • Monumentul statuar „Dragoş Vodă şi Zimbrul” din Câmpulung Moldovenesc - 1978
Un mare număr din sculpturile lui Ion Jalea se găsesc în Muzeul Memorial din Constanţa.

duminică, 16 mai 2010

AC/DC!!!


Peste aproximativ 8 ore va începe concertul susţinut de grupul australian AC/DC. În sfârşit, după multe peripeţii, zvonuri false, supărări, dezamăgiri şi mai ales aşteptări, una dintre cele mai mari legende ale rock-ului, îşi face apariţia şi în România.

Concertul din seara aceasta face parte din turneul de promovare a ultimului album al grupului, "Black Ice", lansat în 2008. Albumul "Black Ice" are vânzări de peste 45 milioane exemplare, fiind al doilea cel mai vândut album din lume.





Membrii actuali ai trupei AC/DC sunt: Brian Johnson, Angus Young, Malcolm Young, Cliff Williams si Phil Rudd. Fraţii Malcolm şi Angus Young sunt cei care au pus bazele trupei AC/DC în anul 1973. Deşi trupa este considerată ca fiind Hard RockAC/DC se consideră pionierii genului Heavy Metal.
În luna martie 2003, AC/DC au intrat în Rock and Roll Hall of Fame.
Un an mai târziu, în 2004, , trupa era situată pe locul 72 în lista “100 Greatest Artists of All Time” al revistei Rolling Stone.



În deschidere vor concerta trupele Down şi Iris.
Accesul se face începând cu ora 15:00.
De la ora 18:00 va concerta trupa Down.
De la ora 19:30 va concerta trupa Iris.
Trupa AC/DC va concerta de la ora 21:00.

joi, 13 mai 2010

Stevie Wonder


Stevie Wonder s-a născut în Saginaw, Michigan în anul 1950, fiind al treilea din cei 6 copii ai lui Calvin Judkins şi Lula Mae Hardaway Morris. Din cauza naşterii premature, vasele de sânge din spatele ochilor nu au ajuns până în faţă, ceea ce a făcut ca retinele lui să se detaşeze. Termenul medical pentru această situaţie este de ROP şi a fost probabil agravat de oxigenul pe care l-a primit în incubator, dar acest tratament nu a fost cauza primară a orbirii sale.
Când avea 4 ani, mama sa l-a părăsit pe tatăl său şi s-a mutat împreună cu copiii ei în Detroit. Mama lui Wonder şi-a schimbat numele înapoi în Lula Hardaway Morris, iar Morris rămâne numele legal al lui Wonder. Acesta a luat lecţii de pian la vârsta de 7 ani şi l-a învăţat perfect la vârsta de 9 ani. În timpul copilăriei sale, a făcut parte din corul bisericii. De asemenea, a învăţat singur să cânte la armonică şi tobe, perfecţionându-se până la vârsta de 10 ani. Wonder a mai învăţat să cânte la bas în timpul copilăriei.
În anul 1961, la vârsta de 11 ani, Wonder a fost descoperit cântând la colţul unei străzi de către o rudă a trupei The Miracles, Ronnie White, care a făcut mai târziu cunoştiinţă cu Wonder. White l-a adus pe Wonder şi pe mama sa la Motown Records. Impresionat de tânărul muzician, şeful executiv de la Motown, Berry Gordy i-a făcut un contract cu Motown Records cu numele de Little Stevie Wonder (Micuţul Stevie Minune). Înainte de a semna, producătorul Mickey Stevenson i-a dat numele de scenă lui Wonder, după ce a spus „This boy is a wonder” (băiatul ăsta este o minune). Apoi, acesta a înregistrat hitul „I Call It Pretty Music, But Old People Call It Blues” (Eu o numesc muzică drăguţă, dar oamenii bătrâni o numesc blues), care a fost lansat în anul 1961. Wonder şi-a lansat primele sale două albume, The Jazz Soul of Little Stevie Wonder şi Tribute to Uncle Ray, în anul 1962, dar nu a avut mult succes.
La vârsta de 13 ani, Wonder a avut un hit mare, „Fingertips (Pt. 2)”, apărut în anul 1963, este un single luat de pe o înregistrare live de la Motown, introdusă apoi în albumul Recorded Live: The 12 Year Old Genius (Înregistrări Live: Geniul De 12 Ani). Acest cântec, în care Wonder cânta cu vocea şi armonica, iar tânărul Marvin Gaye la tobe, a fost nr. 1 în topurile SUA de muzică pop şi R&B şi l-a lansat în ochii publicului.
În anul 1964, Stevie Wonder şi-a făcut debutul în film, jucând în filmul Muscle Beach Party în rol propriu, ca „Little Stevie Wonder”. S-a întors în continuarea acestuia lansată mai târziu cu 5 luni, Bikini Beach. A cântat în ambele filme piesele „Happy Street” şi „Happy Feelin'(Dance and Shout)”.
Renunţând la „Micuţul” din porecla sa, Wonder a mai avut câteva hituri la mijlocul anilor 1960, printre care şi „Uptight (Everything's Alright)”, „With a Child's Heart” şi „Blowin' in the Wind”, un cântec al lui Bob Dylan, cântat de Wonder şi mentorul său, Clarence Paul. Apoi, Wonder a început să lucreze ca şi compozitor la Motown şi a compus cântece atât pentru el, cât şi pentru colegii săi, incluzând şi „Tears of a Clown”, un hit care a ajuns pe locul 1, cântat de The Miracles.
În anul 1968 a înregistrat un album cu piese instrumentale de jazz/soul, majoritatea fiind de armonică, lansat sub pseudonimul (şi titlul) Eivets Rednow, care este „Stevie Wonder” citit invers. Albumul nu a atras prea multă atenţie, iar singurul său single, „Alfie” a ajuns doar pe locul 66 în topul SUA al muzicii pop. Wonder a avut câteva hituri între anii 1968 şi 1970, cum ar fi „I Was Made To Love Her”, „For Once In My Life” şi „Signed, Sealed, Delivered I'm Yours”. În septembrie 1970, Wonder s-a căsătorit cu Syreeta Wright, secretară formală şi compozitoare la Motown. Pentru următorul său album, Where I'm Coming From, nevasta sa, Syreeta l-a ajutat cu câteva aspecte de producţie, cu permisiunea lui Gordy. Albumul nu a avut succes. La aniversarea sa de 21 de ani, pe data de 21 mai 1971, contractul său cu Motown a expirat.
În anul 1970, Wonder a cântat la mai multe instrumente în hitul „It's a Shame” pentru trupa The Spinners. Contribuţia sa avea rolul de a arăta talentul său şi de a ajuta la negocierile cu Gordy.
Wonder şi-a înregistrat independent două albume pe care le-a folosit apoi ca unelte în negocierea cu Motown. Până la urmă aceştia au acceptat să îi ofere controlul creativ total şi drepturile pentru cântecele sale; acest contract de 120 de pagini l-a înlocuit pe precedentul, oferindu-i lui Wonder un procentaj mai mare din drepturile de autor. Wonder s-a întors la Motown în martie 1972 cu albumul Music of My Mind. Spre deosebire de alte albume care conţineau o colecţie de single-uri, acest album avea cântece cu o ordine tematică. Versurie sale erau pe teme sociale, politice şi mistice, precum şi unele romantice, iar părţile instrumentale erau înregistrate în mare parte de el. Aceasta a fost începutul aşa-zisei perioade clasice din cariera lui Wonder din timpul anilor '70. Music of My Mind a marcat începutul unei lungi colaborări cu cei de la Tonto's Expanding Head Band (Robert Margouleff şi Malcolm Cecil).
Lansat în anul 1972, albumul Talking Book conţine hit-ul „Superstition”, care este unul dintre cele mai distinctive şi faimoase exemple ale sunetului oferit de clavinetul Hohner. Original fiind pentru chitaristul rock Jeff Beck, cântecul are influenţe de rock, ceea ce i-a adus lui Wonder o audienţă mai mare la posturile de radio rock. Talking Book mai conţine şi piesa „You Are the Sunshine of My Life”, care a fost de asemenea un hit. Turul lui Stevie Wonder cu cei de la The Rolling Stones, 1972 American Tour a fost de asemenea un factor pentru succesul pieselor „Superstition” şi „You Are the Sunshine of My Life”. Cele două cântece au câştigat trei premii Grammy. Într-un episod din emisiunea pentru copii Sesame Street, care a fost transmisă în direct în aprilie 1973, Wonder şi trupa sa au cântat „Superstition”, precum şi un cântec original numit „Sesame Street Song”.
Viziunile sale politice au fost aduse la vedere cel mai mult în următorul său album, Innervisions, lansat în anul 1973. Albumul conţine piesele „Higher Ground” şi „Living for the City”. Ambele au ajuns pe locul 1 în topurile R&B. Balade populare precum „Golden Lady” şi „All in Love is Fair” au fost prezente, într-un amestec de dispoziţii şi sentimente. Innervisions a câştigat trei premii Grammy, printre care şi Albumul Anului. Albumul se află pe locul 23 în revista Rolling Stone top 500 Albume din toate timpurile. Wonder a devenit cel mai influent muzician de culoare al anilor '70.
Pe data de 6 august 1973, Wonder a fost implicat într-un grav accident rutier, în timpul unui tur din Carolina de Nord. Un buştean dintr-un camion a trecut prin parbriz şi l-a lovit în cap. În urma accidentului a stat în comă 4 zile şi şi-a pierdut temporar mirosul şi gustul.
În ciuda unei pauze, Wonder a reuşit să recupereze activitatea muzicală şi a apărut în concert la Madison Square Garden în martie 1974. Albumul „Fulfilligness' First Finale” a apărut în iulie 1974 şi a lansat două hituri în topurile pop: „You Haven't Done Nothin” (un protest politic la adresa lui Richard Nixon) şi „Boogie On Reggae Woman”. Acesta a câştigat trei premii Grammy, unul din ele fiind din nou Albumul Anului.
În acelaşi an, Wonder a făcut parte din albumul „A Toot and a Snore In '74”, fiind singurul album cunoscut în care John Lennon şi Paul McCartney cântă împreună după despărţirea trupei The Beatles. De asemenea, a fost co-scriitor şi producător în albumul soţiei sale, Syreeta Wright, Stevie Wonder Presents: Syreeta.
Pe data de 4 octombrie 1975, Wonder a cântat în cadrul concertului „Wonder Dream Concert” în Kingston, Jamaica, un concert de caritate pentru Institutul Jamaican pentru orbi. Împreună cu Wonder, cei trei membri ai trupei The Wailers — Bob Marley, Peter Tosh şi Bunny Wailer — au cântat împreună pentru ultima dată.
Până anul 1975, la vârsta de 25 de ani, Stevie Wonder a câştigat două premii Grammy consecutive: în 1974 pentru Innervisions şi în 1975 pentru Fulfilligness' First Finale. Anul următor, cântăreţul Paul Simon a câştigat premiul Grammy Albumul Anului pentru albumul „Still Crazy After All These Years”. În timpul discursului, Simon   i-a mulţumit în glumă lui Stevie Wonder pentru că nu a mai scos nici un album anul acela.
Albumul dublu „EP Songs in the Key of Life” a fost lansat în septembrie 1976. Cu un stil întins, extrem de ambiţios şi uneori versurile greu de înţeles, albumul a fost greu de asimilat pentru unii ascultători, dar este totuşi considerat drept unul din marile realizări ale lui Wonder şi al muzicii pop din toate timpurile. Acesta a fost primul album al unui cântăreţ american care a debutat direct pe locul 1 în topuri şi şi-a păstrat poziţia pentru 14 săptămâni neconsecutive. Două melodii au avut succes în topurile R&B/Pop, „I Wish” şi „Sir Duke”. Melodia „Isn't She Lovely” a fost scrisă pentru fiica sa nou-născută, Aisha, în timp ce melodii precum „Love's in Need of Love Today” (care Wonder îl va cânta la teledonul „September 11, 2001 America: A Tribute to Heroes”) şi „Village Ghetto Land” oferă o stare melancolică. Songs in the Key of Life a câştigat premiul Albumul Anului, precum şi alte două premii Grammy. Acesta ocupă locul 56 în revista Rolling Stone top 500 albume din toate timpurile.
După un foarte concentrat şi susţinut nivel de creativitate, Wonder a încetat să mai înregistreze timp de trei ani. Albumele scoase de el în această perioadă au influenţat lumea muzicii la acea vreme. În anul 2005, Kanye West a spus în legătură cu propria muncă: „Nu încerc să concurez cu ce este pe piaţă acum. Eu încerc să concurez cu Innervisions şi Songs in the Key of Life. Sună ca o blasfemie muzicală să zici asta, dar de ce să nu îţi fixezi acest obiectiv?”
Următoarea etapă a carierei lui Wonder a fost cea în care s-a bucurat de recompensele legendarei sale perioade clasice. În anii '80, Wonder a atins un nivel nemaivăzut de popularitate, evidenţiat de o creştere a vânzării albumelor sale, participarea la acţiuni de caritate, colaborări importante, impact politic şi apariţii TV.
Hotter than July (1980) a fost primul album single de succes al lui Wonder, iar single-ul „Happy Birthday” (La mulţi ani) a ajutat foarte mult la campania lui pentru a transforma ziua de naştere a Dr. Martin Luther King într-o sărbătoare naţională. Albumul a mai inclus şi „Master Blaster (Jammin')”, dedicat lui Bob Marley, „All I Do” şi balada „Lately”.
Succesul lui Wonder ca interpret muzical a influenţat muzica populară. Persoane importante, printre care şi muzicieni celebri care susţin faptul că Wonder i-a influenţat şi inspirat sunt: George Michael, Tupac Shakur, Will Smith, Coolio, Snoop Dogg, Mary J. Blige, Mariah Carey, Michael Jackson, Babyface, Luther Vandross, Boyz 2 Men, Alicia Keys, Beyoncé Knowles, Aaliyah, Brandy, Justin Timberlake, Ashanti, Whitney Houston, etc..
Wonder a apărut ca şi cântăreţ în înregistrări ale altor artişti, printre care şi Carly Simon, Quincy Jones, Snoop Dogg, Elton John, Lenny Kravitz, Billy Preston, James Taylor, Roberta Flack, Smokey Robinson, Babyface, Chaka Khan, Herbie Hancock, Luther Vandross, The Temptations, Michael Jackson, Take 6,  B.B. King, etc.
Cântecele lui Wonder sunt foarte cunoscute pentru că sunt greu de cântat. Are un simţ al armoniei foarte dezvoltat şi foloseşte note extinse în compoziţiile sale. Multe din melodiile sale au schimbări bruşte şi imprevizibile. În cadrul festivităţii American Idol din Hollywood, Randy Jackson, care era membru al juriului, a menţionat de mai multe ori gradul înalt de dificultate ale cântecelor sale. Unele din cele mai cunoscute cântece ale sale sunt cântate în chei, ceea ce este mai mult specific jazz-ului decât la muzica rock sau pop.